Cearta pe referendum: "La muncă, tovarăşi!"

E vară şi liderii noştri politici au ieşit pe bulevard în maiou, ca să li se vadă muşchii tatuaţi. Amintirea dureroasă a verii politice 2012 i-a încăierat din nou, scurt, pe preşedintele Băsescu şi premierul Ponta.

Rezultatele recensămîntului au însemnat un prilej de constatări tardive şi amare pentru premierul Ponta, şi de replici dure ale preşedintelui Băsescu. Au urmat contrareplici din eşaloanele doi şi pînă în rîndul activiştilor media.

Dar să vedem cifrele: conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, la 20 octombrie 2011, populaţia stabilă a României era de 20.121.641 de persoane. Dintre acestea, 16.269.839 aveau vîrste de 18 ani şi peste. Conform datelor Biroului Electoral Central, la referendumul din iulie 2012 au participat 8.459.053 de persoane, cifră care s-ar fi dovedit suficientă pentru atingerea pragului de 50%.

Doar că politica nu se face cu „dacă“ şi cu „parcă“. Referendumul din 2012 s-a desfăşurat avînd la bază cifrele valabile atunci, cu urmările. Voturile din iulie anul trecut şi cel din decembrie au însemnat tot atîtea sancţiuni dure pentru preşedintele Traian Băsescu şi politica sa, dar asta nu înseamnă că el trebuie umilit, purtat în cuşcă prin colbul drumurilor. Nu se face. Pentru un an şi jumătate, Traian Băsescu rămîne preşedintele României. Iar Guvernul reconfirmat în decembrie are datoria să guverneze eficient. Atît şi nimic mai mult.

Coabitarea, acceptată de premier şi de preşedinte, într-un moment de maximă luciditate – cafeaua cu sare a fost plătită de Bruxelles şi de Washington – rămîne condiţia pentru stabilitatea României, măcar pînă la finele lui 2014. Acestea sînt limitele terenului de joc. Şi tocmai pe acest teren sînt multe de făcut.

Adevărat este, de exemplu, că previziunile de creştere economică – puţin peste 2% – sînt bunicele, măcar dacă le raportăm la ceea ce întîmplă în prezent în Uniunea Europeană. Doar că România ar avea nevoie de rate de creştere mult mai mari, ca să poată ieşi cu adevărat din sărăcie. Absorbţia reală a fondurilor de coeziune – mai puţin de 800 de milioane de euro de la începutul anului – rămîne la un nivel jenant. Pierderea banilor este iminentă, cu toată prelungirea de un an în cheltuirea fondurilor, primită de România la masa de negocieri de la Bruxelles, drept compensaţie pentru un viitor buget multianual mai mic decît aşteptările.

Toate acestea nu au făcut însă parte din preocupările liderilor noştri. Preocupări sincere, şi nu retorica prin care premierul aruncă vina pe greaua moştenire a guvernării Boc, iar preşedintele – pe actualul Guvern, de a cărui reuşită nu e interesat cîtuşi de puţin, din moment ce vrea să-şi construiască un partid de opoziţie.

Şi de-ar fi acestea singurele teme arzătoare! Dar nu.

Ultimul Consiliu European a decis deblocarea a şase miliarde de euro pentru lupta împotriva şomajului în rîndul tinerilor. Mai mult, suma ar putea fi ridicată la opt miliarde de euro în total, ca urmare a unei abordări mai flexibile a perspectivei bugetare 2014-2020. Din acest fond, României îi vor reveni 400 de milioane de euro, nici mult, dar nici puţin, dacă ştim să-i folosim eficient.

Vi se pare că România este un paradis pentru tinerii angajaţi? Nici pe departe! Mai bine de un sfert dintre tinerii români sub 24 de ani intră în categoria NEET (fără loc de muncă şi care nu urmează o formă de educaţie). Din acest punct de vedere ne găsim într-o „grupă a morţii“, alături de Grecia, Spania, Italia, Irlanda şi Bulgaria, potrivit datelor Eurostat. Cu alte cuvinte, şcoala livrează an de an valuri de tineri care nu fac nimic. Nu ar fi fost aceasta o temă mai importantă decît numărarea celor care au fost la referendum? Desigur, dar...

În strînsă legătură cu aceasta: recentul raport Eurostat privind clasamentul european al bunăstării pe anul 2012 indică România drept cea mai săracă ţară a Uniunii. E grav, nu fiindcă sîntem pe ultimul loc – puteam fi, cel mult, pe penultimul, şi asta depinde şi de parametrii luaţi în calcul la alcătuirea clasamentului. Problema este că nu reuşim să recuperăm din distanţa care ne separă de statele din centrul Europei, ca să nu vorbim de Vest.

Pînă la urmă, acestea sînt rezultate ale îndepărtării politicilor de cetăţean şi ale concentrării pe cifre şi statistici. Am salvat statistica, omorînd oamenii. Şi aici, nimeni nu are a întinde degetul acuzator către adversarii politici. Mai curînd, are a se pune pe treabă, fie şi în ceasul al treisprezecelea. Dar să o facă după un plan.

Am avea două mari variante. Prima: să sprijinim dezvoltarea zonelor cu „potenţial“, a celor deja dinamice economic. Dacă acestea vor cîştiga o „viteză“ în plus, vor trage după ele şi regiunile rămase mai în urmă. A doua: socotind că zonele mai avansate se descurcă oricum singure, să dezvoltăm, prin politici publice, mai degrabă regiunile grav afectate de sărăcie, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, încurajarea accesului la educaţie, crearea de locuri de muncă. Aşadar, pe ce să mizăm? Liderii ar trebui să ia o decizie, evident, în strînsă legătură cu planurile de regionalizare – dar tema lipseşte din dezbatere.

Şi ar mai fi eşecul Nabucco. Şi este eşec pentru liderii români, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu. Eşec, fiindcă au socotit această rută energetică drept singura variantă pentru România – şi iată că au pierdut. Gazele de şist şi cele de sub platforma continentală a Mării Negre sînt, în acest moment, doar iluzii, pe care preşedintele s-a grăbit să ni le vîndă pentru a-şi masca nereuşita. Nu ştim exact nici pe ce rezerve stăm şi nici cît de rentabilă va fi exploatarea lor – dacă va costa mai scump decît să cumpărăm de la ruşi?

O regîndire a politicii energetice, în paralel cu o nouă politică industrială – iată o temă presantă pentru guvernanţi şi preşedinte. Doar că ei numără voturi din trecut şi pregătesc referendumuri!

Pur şi simplu, în loc să ne antrenăm în jocul lor, ar trebui să fim îngroziţi de lipsa de viziune a bătăuşilor politici ieşiţi din nou la interval, gata să se umple de sînge. Şi dacă nu merge cu vorbe frumoase, poate merge cu un vechi îndemn din trecut: „La muncă, tovarăşi!“

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.