Ceai și gloanțe

Primul semn că se schimbă ceva a venit vara trecută. La un protest din Thailanda, martorii au remarcat prezența unor afișe pe care se puteau zări drapelele Hong Kong-ului și ale Taiwanului independent. Aceea a fost prima manifestare fizică a Alianței „Ceai cu Lapte“ care, în esență, înseamnă că activiștii pro-democrație din mai multe state asiatice devin conștienți că mișcările pentru alegeri libere și drepturi civile din țările lor au trăsături comune.

„Acest curent îi va încuraja pe tot mai mulți oameni să dea dovadă de solidaritate internațională în fața amenințărilor cu violența care vin din partea guvernelor”, a explicat Joshua Wong, unul dintre liderii grupărilor antiguvernamentale din Hong Kong. Explicația pentru numele ales e banală – tinerii care activează sub acest steag au decis să folosească numele unei băuturi populare ca simbol al bunei înțelegeri și pentru a sublinia nevoia de dialog. Numele e menit, în același timp, să ridiculizeze brutalitatea autorităților. Ce fel de guvern este acela care se supără pe ceaiul cu lapte?

Alianța „Ceai cu Lapte“ a apărut în aprilie 2020, cînd o celebritate thailandeză s-a văzut confruntată cu nenumărate abuzuri online din partea naționaliștilor chinezi ofensați de sugestia că Hong Kong-ul ar trebui să fie independent. Hashtag-ul a coborît de pe Internet în viața reală și poate fi văzut ori de cîte ori în acea parte a lumii un guvern decide să intervină în forță împotriva propriilor cetățeni.

Iar cel mai recent și tragic exemplu este cel al Myanmar-ului, unde ceea ce părea o lovitură de stat militară acceptată cu resemnare de populație începe să semene tot mai mult cu un conflict civil de proporții. În primele zile după preluarea totală a puterii – în Myanmar, armata n-a fost niciodată în afara ei –, rezistența a fost mai degrabă scăzută. Însă de atunci numărul  de oameni care și-au pierdut viața sub tunurile cu apă, bastoanele și gloanțele Guvernului a ajuns la cel puțin cîteva zeci.

Protestele au crescut în amploare și, odată cu ele, și hotărîrea autorităților de a le opri. Numai duminica trecută, 18 oameni au murit în timpul ciocnirilor cu armata și poliția. Între timp, Aung Sang Suu Kyi, cea mai cunoscută figură a mișcării pentru democrație din țară, a putut fi văzută pentru prima oară de cînd a fost îndepărtată de la putere. Autoritățile militare i-au permis să ia parte la un proces în care este principalul personaj doar ca să-i comunice că au găsit noi capete de acuzare. 

La chemarea protestatarilor birmanezi, la sfîrșitul săpămînii trecute, din Taipei pînă în Melbourne au avut loc manifestații de solidaritate. Peste tot au putut fi văzute însemnele Alianței „Ceai cu Lapte“. În online, hashtag-ul #MilkTeaAlliance a fost folosit de milioane de ori.

Asemeni Primăverii Arabe sau revoluțiilor colorate din estul Europei, în Asia bate un vînt al schimbării. State care cu greu tolerează nesupunerea civică descoperă surprinse nu numai că cetățenii își fac curaj să spună „nu”, dar creează spontan rețele de solidaritate în numele unui obiectiv comun. Acela de a reforma societăți în numele unor principii universal valabile.

Însă dacă valurile pro-democratice care au măturat alte regiuni ale lumii pot servi ca precedent și model, ele sînt, în același timp, și un avertisment. Primăvara Arabă s-a dovedit, pînă la urmă, un eșec. În Egipt, de exemplu, dictatura decrepită a lui Hosni Mubarak a fost înlocuită cu un regim mult mai restrictiv și neplăcut – acela al generalului Abdel Fatah al-Sisi, asiduu practicant al sportului favorit al tuturor dictatorilor – reprimarea Opoziției și a oricărei urme de disidență relevantă. Cît despre estul Europei (Ucraina, Georgia), rezultatele pot fi calificate, cu o oarecare bunăvoință, ca fiind cel mult îndoielnice. 

Însă nici unui regim autoritar nu ar trebui să i se permită să existe fără a i se spune adevărul în față. Și, cu riscuri uriașe, acești oameni din Myanmar, Hong Kong, Thailanda sau Taiwan fac exact acest lucru. Nu e puțin să contești o dictatură militară, un rege cu puteri aproape nelimitate sau un Behemoth cum este statul chinez. Chiar și folosind ironia de sub o umbrelă pe care scrie Alianța „Ceai cu Lapte“.

Curajul activiștilor din această parte a lumii îi va inspira probabil pe alții să lase teama și fatalismul la o parte. Indiferent dacă vor avea sau nu succes, în urma lor rămîne un anume model de comportament care va putea fi invocat și în alte momente sau spații atunci cînd va fi nevoie. Din afara granițelor Myanmarului sau ale Chinei nu poți decît să îi admiri. Sau măcar să le recunoști existența și validitatea argumentelor. Regimurile antidemocratice tînjesc după legitimitatea pe care ele, la rîndul lor, nu vor să o ofere altora. Și nimic nu le enervează mai rău decît să observe că oamenii pe care îi vor reduși la tăcere nu numai că vorbesc, dar sînt și auziți.

Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.