Ce-ți doresc eu ție

Este deja o veche lamentație cea privitoare la consumul de carte în România. Faptul că nu se citește decît într-un procent foarte mic – mă refer, desigur, la cititori de cărți, literatură în speță. Că piața de carte este mică și subnutrită, că nu se cumpără cărți de literatură decît în număr ridicol de mic. Conform Eurostat, sîntem pe ultimul loc în Europa în privința consumului de carte. La noi, o carte de literatură de succes – și mă refer aici la literatura pentru adulți mai ales – are un tiraj mediu de 1.000-2.000 de exemplare. Cazurile de vîrf, firește, pot ajunge la 100.000 de exemplare, dar, cel puțin din ceea ce cunosc eu, acestea se numără pe degete și fac parte mai ales din categoria celor care, într-un fel sau altul, intră în atenția consumului școlar, și la asta mă voi referi puțin mai jos. Ceva mai bine se vinde literatura pentru copii, dar și acolo lucrurile stau prost.

În general, totuși, consider că lucrurile stau ceva mai bine decît în urmă cu 10-15-20 de ani, dar, cum spuneam, mai ales în privința literaturii pentru copii. Aceasta a ajuns să fie mai consumată în mediile școlare, pentru că în clasele primare și gimnaziale încă se citește și copiii solicită părinților să le cumpere cărți. Mai mult, există un fel de ipocrizie a părinților care, nefiind ei înșiși cititori, le cumpără copiilor cărți. E o ipocrizie pozitivă. Profesorii au început, de asemenea, să recomande în ultimii vreo zece ani literatură contemporană elevilor, la aceleași cicluri primar și mai ales gimnazial, să promoveze autori români, dar și străini, pentru că piața însăși a devenit mai diversificată pe această zonă. Dar totuși există încă enorm de recuperat și aici.

Odată cu liceul, lucrurile încep să scîrțîie mai tare. Motivele sînt diverse, începînd de la programa școlară mai încărcată în privința textelor clasice pe care elevii le studiază, care (aparent) nu prea mai permite ieșiri spre textele de literatură contemporană, pînă la descoperirea de către elevi a altor satisfacții mai facile și la o mai puțin manifestă deschidere a profesorilor față de literatura contemporană pentru, ca să spun așa, adulți. Treaba aceasta nu e nouă și chiar aș spune că nici înainte de ʼ89 lucrurile nu stăteau mai bine. Efectele, aș îndrăzni să spun eu, sînt devastatoare pentru gradul de cultură, de autonomie intelectuală, de flexibilitate a gîndirii, de raportare la alteritate etc. ale unei mase largi de contemporani ai noștri. Și adîncirea acestor efecte nu va întîrzia să se manifeste. Pînă și agresivitatea din spațiul public de dezbatere a unor idei, ceea ce se vede în mediile de socializare online, spre exemplu, este, cel puțin parțial, efectul unei opacități și al unei rigidități pe care o provoacă absența lecturilor.

Tema aceasta, a faptului că elevii nu mai citesc, că nu se citește în general, este deja veche, după cum spuneam. Întrebarea este ce s-ar putea face pentru a promova lectura, și aici mă gîndesc nu la unele strategii didactice, pentru că acestea au efecte limitate, care se manifestă pe spații restrînse. Mă gîndesc la strategii sistemice, de țară. Îmi voi permite să propun una.

Nu mi se datorează întru totul ideea. Fiind la FILIT Iași, am stat într-o seară la povești cu scriitorul Florin Lăzărescu, unul dintre membrii fondatori ai festivalului. Dinspre el a venit o idee, pe care o mai diversific puțin și o înșir aici, poate va avea vreun efect, cîndva, cumva. Pornind de la o secțiune a festivalului, care se finalizează cu un premiu acordat cărții care întrunește voturile celor mai mulți elevi, Florin Lăzărescu își imagina dezvoltarea, la nivel de proiect național, asumat instituțional, a unui astfel de demers. Ideea în sine mi se pare excelentă: pe parcursul unui an, o serie de cărți publicate în anul precedent să intre în competiție, sub forma unui concurs promovat de minister, iar la final să cîștige cartea care întrunește cele mai multe voturi. Dar eu aș merge mai departe, mai îndrăzneț cu propunerea. Aș vedea alocate fonduri prin care fiecare școală din țara asta să poată invita pe parcursul unui an școlar trei-patru-cinci scriitori la întîlniri cu elevii. Nu ca o opțiune, ci ca o parte a activităților curriculare. Ca fonduri, nu ar fi, cu siguranță, ceva care să sărăcească bugetul, mai mult, poate s-ar putea atrage fonduri europene pentru un astfel de proiect. Cîștigurile, însă, ar fi imense. Pentru toate părțile implicate. Imaginați-vă, pe de o parte, șansa elevilor de a lua contact de cîteva ori pe an cu scriitorii, de a intra în dialog cu ei, de a le adresa întrebări, de a avea acces la mințile lor, la ideile lor, la vibrația lor. Apoi, cîștigul pe care l-ar aduce pe piața de carte, căci ar crește exponențial vînzările. Nu în ultimul rînd, pentru scriitorii înșiși, acesta ar fi un sprijin consistent, atît de imagine, cît și financiar. Și apoi, cîștigurile pe termen lung, pentru întreaga societate. Toate acestea cu un proiect care ar fi sustenabil, nu am nici o îndoială. Ar fi, poate, unul dintre cele mai de succes proiecte din domeniul curricular la noi.

Spre final, pentru că tot am zis și de FILIT și pentru că am adus vorba despre el în context educațional, mai țin să punctez aici un alt proiect care poate fi de folos în spațiul educațional, pe care ediția din acest an a festivalului l-a prilejuit. Este vorba despre lansarea unei colecții de cinci volume de versuri la care au contribuit 50 de scriitori, colecție denumită „Parodii originale“. Coordonatorul colecției este același Florin Lăzărescu, iar volumele au apărut la Editura Muzeelor Literare Iași. Ei bine, celor 50 de poeți li s-a propus să scrie cîte o poezie care să integreze cîte un vers, la alegere, din poeții Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Topîrceanu, Otilia Cazimir și Mihai Codreanu. De ce aceștia și nu alții? Pentru că aceștia sînt poeții patroni de muzee literare din Iași. Ce a ieșit este cu adevărat spectaculos. Poezie de cea mai bună calitate și, în ciuda titlului colecției, deloc parodică. Oricînd aceste volume pot fi material didactic prin care să se deschidă dialogul între generații. Le recomand cu căldură și închei cu două versuri din Dan Sociu feat. Eminescu, pe care le găsesc ilustrative și pentru întreaga argumentație de mai sus: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, / păi tot cam aceleași ce-mi doresc și mie...“.           

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.