Ce poate face literatura pentru Europa?

Această întrebare este ecoul unei iniţiative importante şi încărcate de simboluri: la recentul Salon Internaţional de Carte de la Paris, încheiat luni, 18 martie, invitatul de onoare a fost… Europa. De la crearea sa, în 1981, acest Tîrg de Carte a avut în fiecare an ca invitat de onoare cîte o ţară. De data aceasta, însă, organizatorii s-au gîndit că trebuie invitat continentul european pe ansamblul său, dat fiind momentul dramatic prin care trece.

Şi este adevărat că Europa a intrat într-o perioadă de fisurare, de fragmentare, de tulburări interne, de îndoieli identitare, de marginalizare economică şi diplomatică pe plan internaţional, de metamorfoză accelerată în ce priveşte compoziţia umană… Iar în perspectiva alegerilor europene de pe 26 mai, organizatorii Salonului de Carte de la Paris au vrut să transmită un mesaj tonic, să le reamintească europenilor că totul porneşte de la cultură şi că fundamentele Europei sînt în primul rînd spirituale.

Literatura este, nimic de spus, un element unificator în Europa. A existat chiar o perioadă cînd Europa era primul producător de capodopere literare şi primul exportator de emoţii artistice. Universalismul cultural s-a născut în Europa, industria cărţii (ca urmare a invenţiei tiparului de către Gutenberg) poartă marca inventivităţii europene. Între Oslo şi Atena, între Londra şi Sankt Petersburg, între Paris şi Bucureşti, practic în toată Europa, circulă de multă vreme cărţi scrise de autori care au forjat un spirit european. Shakespeare este englez, dar şi european, Dostoievski este rus, dar şi european, Balzac este francez, dar şi european… Lui Umberto Eco i se atribuie o idee foarte frumoasă: limba Europei este traducerea. Marii autori ai Europei sînt traduşi în toate limbile continentului nostru, ceea ce creează un fond emoţional comun, o sursă comună de hrană spirituală.

Literatura, chiar dacă uneori exaltă forţa creativă şi imaginaţia omului, nu poate face însă totul. Au fost momente dramatice în istoria Europei cînd literatura nu a putut opri barbaria. Sutele de capodopere literare ale Europei n-au avut nici o putere fizică asupra lui Hitler, nu au putut împiedica Holocaustul şi nici n-au frînat delirul dictaturii staliniste. În acelaşi timp, însă, milioane de oameni s-au refugiat în literatură pentru a rezista mental împotriva barbariei şi a opresiunii…

Timp de patru zile, Salonul Cărţii de la Paris a funcţionat ca un forum de dezbatere pe tema Europei. Sute de autori, eseişti şi critici au fost invitaţi să se exprime pe marginea bolilor de care suferă în prezent Europa: tentaţii separatiste, replieri naţionaliste, frică de imigraţie, utopii populiste, neîncredere în democraţie, disensiuni între Franţa şi Germania, declinul partidelor tradiţionale, infiltrarea islamului radical etc. Am petrecut multe ore la Livre Paris (cum este numit acum Salonul de Carte), încercînd să iau pulsul cultural al Europei, încercînd să-mi dau seama cît optimism mai există în spirite, cîtă energie în stoc pentru relansarea arhitecturii europene. Am descoperit însă ceva bizar, un fel de enormă distanţă între scris şi oral. Intelectualii care vorbeau despre Europa în diversele săli de conferinţe adoptau mai întotdeauna un ton relativ optimist. Majoritatea cărţilor în care este examinată starea de sănătate actuală a Europei sînt însă foarte pesimiste.

Este ca şi cum intelectualul european s-ar fi schizofrenizat: cînd scrie despre Europa devine declinist şi nu-şi mai face nici un fel de iluzii. Cînd vorbeşte despre Europa, mai ales dacă are în faţa sa tineri, adoptă o atitudine pozitivă şi încearcă să insufle o undă de optimism în minţilor celor care îl ascultă.

În materie de declinism, un campion absolut pare să fie filozoful Régis Debray, care tocmai a publicat la Editura Gallimard un eseu intitulat Europa fantomă. Din punctul său de vedere, Europa este o idee defunctă. El mai consideră că europenitatea s-a dizolvat în occidentalismul american şi că, în prezent, Uniunea Europeană a devenit un fel de pion geopolitic în mîna americanilor.

Astfel de eseuri polemice sînt întotdeauna binevenite pentru a hrăni calitatea dezbaterilor. De altfel, Gallimard a lansat o colecţie dedicată punctelor de vedere provocatoare, insolite… Europa, dacă ar fi să ţinem cont şi de alţi intelectuali importanaţi, moare de multă vreme. În 1945, după al Doilea Război Mondial, un mare spirit european, poetul francez Paul Valéry, ajungea la aceeaşi concluzie, că „Europa e terminată“. Iar filozoful german Oswald Spengler punea acest diagnostic chiar înainte de Primul Război Mondial…

Să revin însă la întrebarea cu care am început: ce poate face literatura pentru Europa, pentru ca tot ceea ce s-a construit pînă acum (monedă unică, liberă circulaţie, unificare a multor norme universitare, comerciale şi bancare etc.) să nu dispară într-o bună zi spulberat de concurenţii şi de adversarii declaraţi ai Europei? Ceva-ceva, în adîncul meu, îmi spune că, dacă literatura nu poate acţiona direct, scriitorii, în schimb, au datoria morală de a lupta pentru acest mare proiect civilizaţional care este Uniunea Europeană. Şi poate că ar trebui să ne luăm ca deviză o frază spusă de cel mai pesimist dintre poeţii şi filozofii europeni, cineva care a fost chiar mai pesimist decît Régis Debray, este vorba de Friedrich Nietzsche. „Să acţionăm ca şi cum progresul ar exista“, spunea el, ceea ce mi se pare o întreagă filozofie de viaţă şi de angajament moral. 

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.