Ce l-a apucat pe Frattini?

M-am întîlnit recent cu o respectabilă doamnă, fost diplomat american care lucrase prin anii '80 la ambasada de la Bucureşti. Revenise după mulţi ani şi redescoperea România. La un moment dat, a venit vorba despre Guvernul Năstase. Doamna zîmbeşte cu subînţeles şi îmi spune: "Ştii că l-am cunoscut înainte de Revoluţie, prin anii '80? Lucra la un institut juridic, era peste tot, zîmbea şi apăra regimul cînd veneau străini pe aici". Mirarea doamnei care văzuse multe parcă îmi spunea: nu aveţi nici o şansă. M-am gîndit apoi că doamna redescoperea aceeaşi Românie, apărată tot de Năstase, care acum nu mai trebuie să zîmbească linguşitor, s-a făcut mare. Discursul oficial al epocii Ceauşescu spunea că în România democraţia era mai avansată decît în Occident, că Marea Adunare Naţională era un parlament mai democratic pentru că la noi erau aleşi oameni ai muncii veritabili (de acolo au rămas dinozaurii presei cu ideea că parlamentarii sînt un fel de strungari care trebuie să dea la şaibă). Drepturile omului erau garantate prin Constituţia Republicii Socialiste. Cîţiva au luat în serios asta. Unii au fost internaţi la azile pshiatrice, altora li s-a pierdut urma. Cînd Iulius Filip, Doina Cornea, Radu Filipescu şi alte cîteva zeci de români erau arestaţi pentru că îşi exercitau drepturi elementare, nomenclaturişti spilcuiţi şi educaţi ca Năstase se plimbau pe la conferinţe internaţionale, unde prezentau modelul românesc de democraţie. Iar drepturile omului - spune Năstase într-un articol publicat atunci - erau scorneli ale Freedom House şi ale altor agenturi care doreau să şubrezească statele socialiste. Acest gen de lichelism nu apaţine unor proşti sau unor brute. Năstase nu este Pleşiţă, un ţăran dintre cei proşti şi invidioşi scoşi la suprafaţă de comunismul care i-a persecutat pe ţăranii muncitori şi serioşi. Năstase e un tip inteligent şi rafinat, pervertit de un cinism asumat de bunăvoie şi ajuns principiu de viaţă. Acest cinism spune că toţi sînt la fel, toate regimurile sînt egale, Freedom House sau Ceauşescu e totuna, important e să fii tu în fruntea bucatelor. Mi-am adus aminte de toate astea la vizita comisarului Franco Frattini. Puţini se aşteptau ca declaraţiile sale să fie atît de tranşante. Ne-am fi aşteptat să spună ceea ce spun comisarii europeni de cîţiva ani încoace: România a făcut progrese, dar mai are multe de făcut. A spus însă că "la sfîrşitul lui 2004 eram mai degrabă pesimişti în privinţa capacităţii României de a accelera reforma sistemului juridic. Azi pot să vă împărtăşesc satisfacţia noastră deplină pentru ceea ce a realizat România în ultimele nouă luni". O adevărată palmă dată PSD, care se chinuia să ne convingă că el a făcut reforma Justiţiei, iar Macovei duce o campanie stalinistă de subjugare a superbei opere rodicastănesciene. Şi totuşi, ce l-a apucat pe Frattini? Eu cred că, omeneşte, s-a săturat ca PSD să i se plîngă galeş de starea Justiţiei. Poate că guvernarea Năstase a avut ceva succese economice şi sociale, dar Justiţia reprezintă de departe un eşec spectaculos, pe care au încercat să îl împacheteze în legi moarte şi gargară întortocheată. Doar că spoirea nu ţine la infinit şi, cu toată inteligenţa sa, Năstase nu a înţeles asta nici cînd îl apăra pe Ceauşescu, nici cînd poza în reformatorul Justiţiei. Iar cînd spoitorii se iau în serios şi se cred make-up stylists, ajung ridicoli. E ridicol să te lauzi acum că ai închis capitolul Justiţie, cînd l-ai închis cu o clauză atît de dură, încît ieşea chiar din tiparele modului de lucru al Comisiei. Nu este o practică obişnită să fie cerute dinspre Bruxelles cazuri concrete, corupţi la puşcărie adică, şi totuşi s-a întîmplat asta cu România. În România lui Năstase, anticorupţia a funcţionat cum funcţionau drepturile legale în România lui Ceauşescu: cei care le luau în serios intrau la puşcărie. Ordinul şefilor era mai important decît legile. Năstase a făcut PNA şi a dat legi, dar ordinele discutate în stenogramele PSD erau mai importante. Strategia de a spune ca ei (Comisia) şi a face ca noi a fost dusă la absurd. PSD a creat PNA, iar după alegeri un grup de pesedişti şi peremişti au reclamat, la Curtea Constituţională, propria lege, spunînd că PNA nu ar trebui să aibă dreptul de a ancheta parlamentari. Curtea s-a executat şi a obligat PNA să cedeze respectivele dosare Parchetului General. Iar comisarii, oricît de diplomaţi ar fi, reţin şmecheriile de acest gen. Practic, prin această şmecherie juridică, o mulţime de dosare chiar dintre cele urmărite în evaluarea justiţiei au fost aruncate în aer. Cînd Macovei a reorganizat PNA astfel încît interpretarea Curţii să nu mai fie o problemă, tot PSD a sărit ca ars că Guvernul pune în pericol integrarea. Doar că acum a mers prea departe cu strategia de spoire a realităţii. Pentru că însuşi PNA fusese o spoială, nu Comisia ceruse înfiinţarea sa, aşa cum mint acum lideri ai PSD. Dimpotrivă, expertul european care evalua progresele în Justiţie a fost sceptic iniţial. Abia ulterior, pentru că tot îl făcuseră, Comisia a recomandat să primească resursele de care avea nevoie. Dar, prin crearea PNA, PSD s-a făcut cîţiva ani că lucrează. Adrian Năstase a avut dreptate: există două Românii. Una reală şi una spoită. Ei zîmbesc frumos şi încearcă să îşi vîndă România lor, de parcă totul - viaţa, realitatea, politica, principiile - sînt chestii ce ţin de public relations. Ce nu au înţeles nici atunci, nici acum e că doar ei cred în spoiala lor. Realitatea îi ajunge din urmă, chiar dacă atunci băgau disidenţi la puşcărie şi acum se chinuie să îi ţină pe corupţi afară.