Ce-i lipsește lui Ion al Glanetașului?

Publicat în Dilema Veche nr. 894 din 27 mai - 2 iunie 2021
Despre destin, tras la sorți, „orbie” și unde le poți găsi jpeg

Există o prejudecată cum că în liceele cu profil tehnologic elevii sînt slabi, de calitate mai îndoielnică, inclusiv uman vorbind, că au comportamente mai agresive sau lipsite de bun-simț, fiind proveniți din medii mai puțin elevate. Mai mult, există și prejudecata că profesorii înșiși care predau în aceste unități școlare sînt, ca să spun așa, de mîna a doua, nu fac parte din top, din elita aceea scrobită. Aș putea scrie mult despre experiența mea personală pe acest subiect, după ce am fost eu însumi profesor într-un astfel de liceu vreo opt ani, dar și din experiența pe care, în vreo 12 ani de inspector școlar de limba și literatura română, încheiată prin 2017, am trăit-o, și în cele din urmă concluzia ar fi că nici o generalizare nu e o oglindă a realității.

Dar la ce voi face referire în aceste rînduri este o experiență nouă, foarte plăcută, pe care am avut-o săptămîna trecută, cînd am asistat la cîteva ore într-un astfel de liceu tehnologic. Am asistat la ore cu elevi de clasa a XII-a, într-un context pandemic, cu elevi care făcuseră mai bine de un an școală ba online, ba față în față, ba hibrid, iar acum se află la cîteva săptămîni distanță de examenul de bacalaureat. Într-un liceu care, prin natura sa de școală tehnologică, deși are specializări atrăgătoare poate, se află într-un proces de diminuare a corpului său, scăzînd aproape spre limita dispariției, cu clase tot mai puține de la an la an. Cu toate acestea, avînd condiții perfect adecvate unui act educațional de calitate, îngrijit, curat, cu dotări moderne.

Ei bine, așadar, ce vreau să împărtășesc? Clasa la care am fost, mă rog, mă refer mai ales la una dintre ele, de la care am ieșit cu un sentiment de emoție și de bucurie care mi-a luminat ziua cumva, era alcătuită din vreo 24 de elevi, majoritatea băieți, așezați cuminți în bănci distanțate, cu măști pe figuri, regulamentar, și cu emoții firești, datorate nu neapărat prezenței mele la oră, cît mai ales revenirii vieții la o formă mai apropiată de realitate. Profesoara avea în plan recapitulări pentru examen, iar subiectul, pentru această lecție, era romanul Ion al lui Liviu Rebreanu.

Primul aspect pe care îl voi evidenția, pentru că mi se pare foarte important, este că profesoara chiar înțelegea cum să îi ajute pe acești elevi, fără să îi orienteze înspre învățatul pe de rost al unor comentarii. Demersul pe care l-a propus viza înțelegerea corectă a structurii subiectului de examen, în speță a celui care presupune redactarea unui eseu structurat. Astfel, propunerea analizei a vizat, pas cu pas, mai întîi actualizarea înțelegerii structurii oricărui tip de compunere școlară, cu părțile ei componente clasice, după care atenția s-a concentrat pe reperele propuse de subiectul de examen, cele trei, abordate punctual și economic, fără prea mult balast. Elevii au avut de propus sub formă de idei, conduse de seturi de întrebări ajutătoare formulate pe fișe, răspunsuri pentru fiecare dintre reperele pe care formularea acestui tip de subiect le impune.

Pe de o parte, am rămas impresionat de seriozitatea cu care elevii au abordat sarcinile de lucru, care a scos în evidență faptul că citiseră romanul sau cel puțin că îi cunoșteau cu destule amănunte subiectul. Se mișcau printre informațiile despre subiectul acestuia cu ușurință. Dar ce m-a făcut, de fapt, să scriu despre această experiență a fost, de fapt, altceva. Și anume modul în care, în etapa de discuții, de sistematizare condusă de profesoară, s-au cristalizat concluzii despre mesajul textului, despre modul în care acest mesaj poate deveni reper de situare a elevilor în propriile vieți, despre modul în care pot duce experiența aceasta de lectură ca pe una de consolidare a unor valori personale. Aici a fost miza cea mare a profesoarei, care a provocat în permanență elevii să iasă din text înspre viață, înspre ei înșiși.

Firește, s-au spus toate lucrurile de bun-simț legate de modul în care personajul este condus de ambiție, despre modul în care alegerile sale sînt condiționate și de un context social, despre modul în care mediul familial îi consolidează o opțiune de viață etc. Mi-a plăcut și comparația pe care profesoara a propus-o între mesajul romanului și observația soacrei lui Ghiță din nuvela Moara cu noroc a lui Slavici, „Omul să fie fericit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Mi-a plăcut disocierea propusă între ceea ce merită valorizat din personajul Ion și ceea ce trebuie respins. A fost, după opinia mea, o lecție reușită tocmai din perspectiva situării ei în paradigma curriculară a dezvoltării personale.

Mi-am propus, la final, să intru și eu puțin în dialog cu ei, pentru că îmi creaseră o poftă extraordinară și pentru că voiam să îi provoc și eu puțin, ducîndu-i mai departe. Am întrebat profesoara dacă îmi permite să răpesc ultimele cinci minute din oră și a fost de acord. Le-am propus un joc, întrebîndu-i care sînt opțiunile lui Ion, și, firește, au răspuns rapid că pămîntul/averea și iubirea sînt opțiunile între care pendulează, trecînd succesiv de la una la alta. I-am întrebat de ce nu îi ajunge pămîntul, dacă tot l-a obținut. Iar ei au răspuns că valorile materiale nu te pot cu adevărat împlini. În acest punct le-am propus un scenariu: să presupună că ar fi ales iubirea. Cum ar fi decurs lucrurile? Au văzut rapid că și în acest caz, probabil, lucrurile s-ar fi deteriorat rapid: greutățile sărăciei, rutina apoi, ar fi erodat iubirea și nu ar fi adus împlinirea. Bine, am spus, așa este, probabil. Să spunem, atunci, că de fapt averea sau iubirea pentru Florica sînt pentru Ion niște obiective. Oricare poate fi bifat. De ce nu e destul? Ce-i lipsește personajului, de fapt? Aproape imediat un elev mi-a spus, cu o referință intradisciplinară: un nume adunat pe-o carte. Nu un obiectiv, deci, ci un scop. El doar bifează obiective, nu are un scop. Un scop în viață, partea lui de contribuție la construcția lumii. Trăiește pentru a avea, nu pentru a fi. Au văzut rapid elevii că romanul propune și soluțiile pentru a fi, școala abandonată, copilul cu Ana lăsat să moară sînt cîteva dintre cele ce i-ar fi putut orienta viața spre a fi.

Am plecat de la elevii aceștia de liceu tehnologic cu o stare de bine pentru care le-am mulțumit lor și profesoarei. Mi-au mulțumit și cîțiva dintre ei, cu care m-am întîlnit în curte, cînd mergeam spre mașină, și mi-au mărturisit că nu vor uita această oră. Nici eu nu o voi uita și am ținut să punctez și prin aceste rînduri acest lucru. Le doresc lor și tuturor elevilor care au examene în curînd să aibă parte în viață de a fi, chiar dacă vor lupta, cu siguranță, și pentru a avea, căci nu se poate altfel.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

George Simion, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu / FOTO Mediafax Foto
Bolojan exclude ca PNL să intre într-un guvern cu PSD și propune o formulă „de bun-simț”. Ce spune despre AUR: „Are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Premierul interimar Ilie Bolojan precizat joi seară că PNL nu își schimbă poziția privind o eventuală participare la un executiv alături de PSD și susține în continuare varianta unui „Guvern de tranziție”.
texas rangers jpg
Cine au fost „diavolii texani”, unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și rămân una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunoscuți pentru eficiența, rezistența și tacticile lor de elită. Au aplicat metode extrem de ingenioase, dar foarte brutale ceea ce i-a făcut și controversați în același timp.
oua ochi vecteezy jpg
Nu mai prăji ouăle ochi în ulei sau unt! Ingredientul-surpriză care le face perfecte
Ouă ochi se numără printre cele mai populare și mai ușor de pregătit preparate din întreaga lume. Indiferent dacă le servim la micul dejun sau la un prânz rapid, cu toții am pregătit, de-a lungul timpului, ouă ochi.
Atentate 11 septembrie Statele Unite ale Americii SUA FOTO Guliver / Getty Images /   Jose Jimenez
11 septembrie 2001: Cum au distrus atentatele încrederea în presă și au pregătit terenul pentru era dezinformării
La 25 de ani distanță, moștenirea atacurilor din 11 septembrie depășește cu mult efectele fizice și economice inițiale. Evenimentele din acea zi și „războiul împotriva terorismului" declanșat ulterior au subminat profund încrederea în mass-media tradițională.
hot roman in Anglia FV pagina de poliție jpg
Român suspectat de furt, amenințat de un bărbat într-o stație de metrou din Marea Britanie: „Să nu mai furi de la oameni, nenorocitule. Fugi, șobolanule!”
​Un videoclip filmat la intrarea într-o stație de metrou din Marea Britanie surprinde momentul în care un biciclist îl abordează direct pe un bărbat suspectat de furt din buzunare, care pare a fi român.
11 septembrie cortina de fier jpg
11 septembrie: Ziua când s-a prăbușit cortina de fier în Ungaria. 13.000 de est-germani au părăsit „lagărul socialismului victorios”
În ziua de 11 Septembrie 1989, Ungaria anunță că refugiații est-germani, care au fost adăpostiți în tabere temporare, sunt liberi să plece în Germania de Vest „capitalistă”. Tot pe 11 septembrie se împlinesc 25 de ani de la antentatele teroriste din SUA.
Chirii în Irlanda  jpg
Cât plătește o familie de români pentru chirie în Irlanda? „Fără un istoric bun și job stabil e aproape imposibil”
O familie de vloggeri români de travel a detaliat costurile stabilirii în Irlanda. Aceștia plătesc 750 de euro pe lună pentru o locuință provizorie împărțită cu încă un cuplu, au investit 3.000 de euro într-o mașină cu volan pe dreapta și caută chirie definitivă în Waterford.
copii smartphone - telefon FOTO Shutterstock
Mișcare de amploare a părinților pentru interzicerea inteligenței artificiale în școli. Ce poate învăța sistemul de învățământ românesc din exemplul american
În ultimele zile, trei dintre cele mai mari districte școlare din Statele Unite au anunțat restricții semnificative privind utilizarea tehnologiei în sălile de clasă, răspunzând presiunii tot mai mari exercitate de grupuri de părinți.
andreea si victor
Ce s-a întâmplat cu Andreea Bălan și Victor Cornea după căsătorie. În ce stadiu este relația lor?
Cântăreața Andreea Bălan a vorbit cu sinceritate despre relația cu Victor Cornea, alături de care și-a unit destinele atât civil, cât și religios, în primăvara acestui an. După câțiva ani de relație, cei doi au decis să facă pasul cel mare, iar artista a mărturisit în repetate rânduri cât de fericit