Ce-aveţi cu termopanele?
Era cald şi bine. Cred că era în Săptămîna Mare. Stăteam în curtea şcolii de muzică, pe strada Petraşcu. Prin geamurile deschise auzeam viori şi piane, rezultatul orelor de repetiţii ale copiilor. De alături, de la biserică, venea muzică liturgică, parcă acordată cu încercările de Für Elise dinspre şcoala de muzică. M-am sucit pe bancă, să mă uit mai bine la bisericuţa nouă, din parc. Nu-mi displăcea defel. Brusc, m-am înfiorat. Mi-am dat seama că sînt un nătîng. Bisericuţa era construită în stil maramureşean, în plin Bucureşti. Ar fi trebuit să mă scandalizeze. Nici vorbă. Mie îmi părea că îi şade bine între copacii din parc, era splendid echilibrată, volumele suple nu mă făceau defel să mă înfior a neplăcere. E drept, dacă eram vreun ecologist sadea, m-aş fi întrebat cîţi copaci au fost tăiaţi pentru a face loc bisericii sau cum îşi permite preotul să lase a se auzi în exterior muzica liturgică. Aşa, avînd doar curiozităţi inginereşti, m-am apropiat, pentru a vedea mai îndeaproape felul în care a fost construită.
Oroare! Deşi eram încîntat, de la distanţă, de felul în care arată clădirea, apropiindu-mă, am început să mă cutremur. Ferestrele erau de termopan! Am constatat asta deoarece m-am apropiat la mai puţin de un metru. Ramele erau de aceeaşi culoare ca restul clădirii, astfel încît nu se vedea nimic special de la distanţă. Oroarea ororilor a fost să mă uit spre acoperiş şi să constat că şiţa era... prefabricată. Habar nu am din ce material era, dar, privită de aproape, îşi dădea în vileag perfida constituţie: fabricată în serie, din panouri standardizate! După ce mi-am revenit din şoc, mi-am amintit cîte am pătimit cînd am vrut să îmi acopăr casa de la ţară cu şiţă din lemn, realizată artizanal, tradiţional, ecologic. În primul rînd, preţul era enorm. În al doilea rînd, termenul de execuţie era înspre sfîrşitul toamnei (prospecţia se desfăşura în iunie). Alt meşter nu aş fi găsit pe o rază de mai multe sute de kilometri, inutil să caut o a doua ofertă. Ceea ce mi-a pus capac şi m-a făcut să renunţ la a face un acoperiş tradiţional, ca la carte, a fost întreţinerea. Pare-se că, o dată la trei-patru ani, trebuie să ungi şiţele de lemn cu miere şi apoi cu motorină. Altfel, praful se alege de prea tradiţionalul tău acoperiş. L-am înţeles, aşadar, pe preotul paroh bucureştean. Optase pentru o soluţie ceva mai ieftină, suficient de arătoasă şi cu bun-simţ economic. Repet: de la mai mult de cinci metri, nu-ţi dădeai seama de diferenţa între şiţa de lemn şi cea prefabricată sau între ferestrele de termopan şi cele clasice.
Zilele trecute, aflu de la radio că se derulează un proiect european care îşi propune să conserve arhitectura tradiţională într-una dintre zonele rurale din Transilvania (cred că era vorba despre Mureş). Toate bune şi frumoase, căscam larg urechile, poate îmi iese şi mie de un subiect pentru emisiune. La un moment dat, managerul proiectului anunţă ritos că scopul principal al fondurilor europene obţinute este „războiul declarat termopanelor“. În acel moment, totul mi-a fost clar: ar fi urmat ca banii respectivi să fie utilizaţi drept subvenţie pentru încălzirea locuinţelor rurale, ameninţate cu decăderea estetică, deoarece proprietarii (în etate, majoritatea) doresc (inconştienţii de ei)... confort. Adică: o casă cît mai bine izolată, care să aibă nevoie de mai puţină încălzire.
În acest fel, iniţiatorii respectivului proiect au călcat în picioare şi sentimentele ecologiste ale proprietarilor. Ei ar dori să monteze termopane pentru a tăia mai puţini copaci pentru foc? Lăsaţi! Ştim noi, ONG-ul de la oraş, că oamenii ăia au mai degrabă nevoie de un aspect tradiţional pentru casele lor, cu bătrînele ferestre prin care suflă crivăţul iarna şi care obligă la cam zece braţe de lemn pe zi. Lasă, că om veni noi, orăşenii îndrăgostiţi de aspectul bucolic al satului memoriei noastre afective, să pornim soba, atîta timp cît durează sezonul rece...
Tare mă tem că este vorba despre un (alt) proiect, din categoria „ştim noi mai bine decît ei ce e mai bine pentru ei“. E un fel de „specialitatea casei“ la unii ecologişti şi pentru unele axe cu finanţare europeană.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
