Valoarea ultimelor ajutoare americane anunțate pentru Ucraina ajunge la aproximativ 40 de miliarde de dolari. O sumă uriașă care va crește probabil la sfîrșitul anului. Banii ar trebui să acopere cheltuielile pentru sprijin umanitar și militar pînă cîndva în toamnă. Ulterior, fondurile vor fi suplimentate, dacă se va considera necesar. Și e puțin probabil să nu fie. Sînt analiști care estimează că războiul declanșat de Rusia trece zilele acestea din faza de Blitzkrieg ratat în cea de conflict pe termen lung. Optimiștii insistă că, sub sancțiuni și oprobriu internațional, Moscova va căuta o cale de ieșire din dezastrul militar și politic în care se afundă cu fiecare zi care trece. Alții, mai rezervați, aruncînd o privire spre economia totuși rezilientă a Rusiei, cred că Kremlinul are suficiente resurse pentru a continua să împrăștie moarte pentru multă vreme prin cîmpiile și orașele Ucrainei. Și, chiar dacă războiul va înceta, Ucraina are nevoie de ajutor pentru reconstrucție. O analiză recentă a Școlii de Științe Economice din Kiev estima pierderile ucrainene la aproximativ 600 de miliarde de dolari pentru primele două luni de război.

Sprijinul financiar, militar și umanitar pe care Ucraina îl primește în aceste zile e fără precedent de la al doilea război mondial încoace. De altfel, legislația care dă Guvernului american posibilitatea să cheltuiască uriașele sume de bani anunțate este modelată după aceea care a permis Washington-ului să sprijine Marea Britanie și, mai tîrziu, Uniunea Sovietică și alți aliați în urmă cu 80 de ani. Greu de ratat umorul tragic al timpurilor.

Spre deosebire de aproape orice altă inițiativă legislativă a administrației Biden, sprijinul politic pentru ajutorarea Ucrainei e bipartizan. Tentativele, unii ar spune reușite, ale Rusiei de influențare a alegerilor americane nu au fost uitate de democrați. Republicanii par mulțumiți de creșterea cheltuielilor militare și e de așteptat ca atitudinea asta să nu se schimbe chiar dacă la alegerile parlamentare din toamnă culoarea Congresului se va schimba.

Obiectivele? În cuvintele ministrului Apărării, Lloyd Austin, America vrea să slăbească Rusia pînă la punctul în care nu mai e capabilă de „astfel de lucruri” – în traducere, Rusia să nu mai poată invada pe nimeni și, eventual, să aibă probleme interne suficient de mari cît să abandoneze cu totul fanteziile imperiale.

Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor. Însă n-a prea reușit. The New York Times relata zilele trecute o conversație tensionată pe care președintele Biden a fost obligat să o poarte cu Lloyd Austin, Avril Haines – șefa comunității de informații – și cu William Burns, directorul CIA. Președintele era nemulțumit de relatările din presă privind natura informațiilor livrate armatei ucrainene. Informații care au dus la pierderi uriașe de material militar pentru Rusia și, mai ales, la moartea unui număr de generali ai armatei ruse – probabil cel mai mare pentru o perioadă atît de scurtă de timp din toată istoria conflictelor militare.

Temerea lui Joe Biden este că imprevizibilul dictator al Rusiei va considera implicarea americană dincolo de limitele tolerabile și va trece la o fază nouă a războiului. Ce ar putea însemna asta? Nimeni nu știe, dar în astfel de contexte e amintit întotdeauna că Rusia e o putere nucleară. Apoi, faptul că americanii investesc atît mult și atît de public în sprijinirea Ucrainei ajută Kremlinul să tragă tușe mai groase în fotografia evenimentelor pe care o dorește promovată în exterior – aceea a unui conflict direct cu NATO și Statele Unite în care Rusia e cumva victimă.  

Pentru administrația de la Washington genul acesta de narațiune e dăunătoare și din alt punct de vedere. Ideea că americanii sînt cumva agresori, deși pare stupidă, are o oarecare tracțiune în afara Europei. Și în afara Europei, eforturile de a atrage țări ca India sau China de partea democrațiilor occidentale, sau măcar de a le convinge să adopte o poziție de neutralitate rece, suferă. Beijingul ezită între o poziție fățiș antiamericană și una vag constructivă, în timp ce India, dependentă de exporturile militare rusești, continuă să joace același rol al statului nealiniat pe care îl joacă de decenii, oscilînd neangajant între marile puteri fără ca cineva să o ia cu adevărat în serios. Un gigant în termeni de populație, dar un pitic ridicol cînd e vorba de relații internaționale.

Mai degrabă mai devreme decît mai tîrziu, administrația americană va trebui să recunoască public că angajamentul pentru Ucraina e suficient de ferm și de adînc încît nu mai poate pretinde că e vorba doar despre supraviețuirea regimului politic de la Kiev. Lloyd Austin a spus-o deja, probabil o vor recunoaște și alții. Și e probabil bine de precizat că acesta nu e un lucru rău. Ori de cîte ori, în istorie, Rusia a căpătat un pic de încredere în sine, vecinii săi și ordinea internațională au avut de suferit. Un efect direct și benefic al ieșirii din ipocrizia liniei de mesaje actuale va fi și acela al eliminării unor ambiguități din discursul public practicat de europeni. Nuanțele sînt bune și, adesea, necesare, dar uneori e nevoie de poziționări ferme, dublate de consecințe verificabile.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.