Care deficit? Care democraţie?
Ştiţi ce este acela deficit de democraţie… Este boala aia pe care o acuză toată lumea cînd vorbeşte despre procesul decizional de la Bruxelles. Altfel spus, cam tot ceea ce este important acolo este decis în spatele unor solide uşi închise, departe de ochii publicului, în deplină discreţie, astfel încît publicul (sau electoratul, sau contribuabilii, dumneavoastră decideţi) află ultimul despre ce este vorba. Cînd cu Tratatul de la Lisabona, zice-se că s-a încheiat cu deficitu’. Cică Parlamentul (singura dintre instituţiile europene a cărei componenţă este aleasă prin vot direct) ar fi obţinut dreptul de codecizie, pe acelaşi nivel cu Consiliul şi Comisia, precum şi (supremă surpriză) prerogativa de a decide cine va fi preşedintele Comisiei, la propunerea Consiliului. Prima oară, acest mecanism ar fi trebuit să intre în funcţiune în acest an, după alegerile care tocmai se încheiară.
Parlamentul şi-a făcut datoria: a anunţat cele trei candidaturi (de luat în seamă) pentru şefia Comisiei, grupate pe mari familii politice. Am avut parte de dezbateri electorale între cei anunţaţi. Au fost discuţii interesante, marile teme au fost dezbătute alert, polemic, elegant. Trecură şi alegerile, pasarăm şi momentul bocetelor transcontinentale legate de victoriile extremei drepte prin Olanda, Franţa şi Marea Britanie. Veni clipa Marei Hotărîri. Adică a nominalizării candidatului la preşedinţia Comisiei, în deplin acord între Parlament şi Consiliu. Începu balamucul.
Rezultatele electorale indică mai multe: în primul rînd, nici Juncker (de la populari), nici Schulz (de la socialişti) nu au majoritatea necesară. Aşadar, cele două mari familii politice ar trebui să negocieze şi să ajungă la un acord. „Marginalii“ – adică extremiştii antieuropeni sau cei cu prea puţine voturi (cum ar fi ecologiştii) – nu sînt băgaţi în seamă prea tare. Rămîne de decis între un fost librar neamţ, afiliat politic stîngii, cu o mare experienţă politică bruxelleză, şi un fost prim-ministru al Luxemburgului, cu o experienţă politică similară (fost şef al Eurogrupului), bun prieten (altminteri) cu primul. Ambii au imagine publică bună, sînt relativ bine cunoscuţi în Europa, se bazează pe cîte o platformă ideologică bine conturată.
Vă zic, e jale: şefii de stat şi de guvern (Consiliul, carevasăzică) nu cad la înţelegere. Socialistul Schulz ar avea mai puţine voturi decît popularul Juncker. Carevasăzică, luxemburghezul ar fi mai democratic-potrivit. Nici vorbă. În ciuda rezultatelor electorale obţinute, Germania şi Marea Britanie au făcut un (surprinzător) front comun împotriva celui care a obţinut mai multe voturi. E drept, motivele sînt totalmente diferite. Angela Merkel pare incapabilă să uite faptul că domnul Juncker a colaborat în termeni foarte buni cu predecesorul său, Schröder, pe vremea cînd dînsa era în opoziţie. În plus, domnia sa conduce o coaliţie în care parteneri de drept sînt şi social-democraţii nemţi care îl susţin pe Schulz. David Cameron are un cu totul alt motiv pentru a se opune: el, ca britanic, nu poate vota un candidat care, inevitabil, după ce a fost şef la Eurogrup, este în favoarea integrării avansate a ţărilor membre, inclusiv în plan monetar. Ce poate fi mai odios pentru un britanic, mai ales în condiţiile în care UKIP (euroscepticii locali) te-a umilit electoral acum mai puţin de o lună?
În schimb, doamna Merkel propune (încă dinaintea alegerilor) un alt nume: Christine Lagarde (de origine franceză, cu experienţă atestată la FMI). O fi un simplu foc de artificii, menit să distragă atenţia opiniei publice, mă gîndesc. Nu de alta, dar detaliul biografic pe care Schulz şi Juncker îl au în comun este relativa notorietate europeană. Cam ca Tony Blair, acum cinci ani, cînd Rompuy i-a fost preferat, pentru Consiliu.
Nu înţelegem decît un lucru: că şefii de stat şi de guvern au o grijă. Să nu cumva să ajungă şef la Comisie cineva care poate însemna ceva pentru opinia publică. Să rămînă ei, doar ei, vedete la şedinţele foto (numite drăgăstos „poze de familie“)… Astfel, deficitul rămîne doar vorbă goală! Cum care? Cel de democraţie, evident…
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
