„Camera unde s-a întîmplat”
Înainte de a lucra pentru actuala administrație americană, John Bolton a mai avut de-a face cu trei președinți. Toți republicani. Ronald Reagan, George Bush senior și George W. Bush. Fost ambasador la ONU pentru o scurtă perioadă în timpul celui de-al doilea Bush, Bolton a devenit un personaj public proeminent în calitate de avocat al invadării Irakului. Stilul său abraziv, strident chiar pe alocuri, nu i-a cîștigat foarte mulți admiratori în rîndul adversarilor, însă hotărîrea cu care și-a susținut convingerile, uneori împotriva evidențelor, l-a profilat ca unul dintre cei mai rezistenți și încăpățînați purtători de mesaj ai establishment-ului republican de orientare neoconservatoare.
Bolton crede în intervenționism, în nevoia unui guvern american pro-activ în apărarea intereselor sale geostrategice și crede că prietenii Americii sînt de un singur fel – cei care sprijină fără nuanțe Washington-ul. Ca și Trump, John Bolton crede și acționează după principiul „America First”. Numai că îl interpretează diferit.
Citind Camera unde s-a întîmplat, cartea sa de memorii publicată recent, lucrul acesta devine foarte clar. Bolton își tratează președintele ca pe un copil răzgîiat care are nevoie de supraveghere pentru a nu se lovi de mobilele din încăpere. Nu e dispus nici o secundă să își abandoneze ideile, ci manevrează în interiorul administrației astfel încît președintele să îi accepte în cele din urmă punctul de vedere. Pentru Bolton, Trump e un instrument.
Bolton ia adesea în derîdere așa-numita „axă a adulților” – republicani clasici cu zeci de ani de politică în spate – pentru pretenția că Trump poate fi ținut sub control și oprit de la a distruge sau a transforma dincolo de orice posibilitate de refacere toate relațiile externe ale Washington-ului. Însă din paginile cărții e relativ evident că fostul consilier de securitate se comportă exact ca unul dintre acești „adulți”. Diferența majoră față de „axă” constă în faptul că, la fel ca președintele, John Bolton nu crede în multilateralism, instituții internaționale și negocieri de pe poziții egale.
Pentru cei care se așteptau la un soi de tabloid politic, după modelul Fire and fury, Camera unde s-a întîmplat va fi o dezamăgire. Bolton e arogant, scrie arid și e preocupat doar de obiectivele sale. Sigur, nu se poate abține să fie sarcastic, ba chiar răutăcios pe alocuri, și are cîteva ținte favorite: fostul ministru al Apărării James Mattis sau fosta ambasadoare la ONU, Nikki Haley, sînt exemple bune. Dacă e un fir care unește cele două volume ce definesc deocamdată administrația Trump, atunci acela e mai degrabă amuzant. Ambele se ocupă de mustața lui Bolton. Podoaba facială a lui Bolton a fost motivul pentru care administrația l-a angajat de-abia pe mijlocul mandatului. Pentru o vreme, președintele n-a putut să treacă de ea.
Deși cartea abundă în dezvăluiri despre Trump – nu insist asupra lor –, subiectul ei e mai degrabă dezbaterea din interiorul puterii de la Washington privind direcția țării. Democrații, pe care Bolton îi disprețuiește cu pasiune, cer o reîntoarcere la multilateralism. Trump, în schimb, visează la o Americă închisă în sine, cu o politică externă dictată doar de umorile președintelui și de relațiile sale directe cu liderii altor țări. Aici poate merită menționat faptul că fascinația celui mai puternic lider al lumii pentru puterea altora semnalizează nesiguranță, o neînțelegere profundă a rolului propriu și a originilor puterii politice.
Spre deosebire de fostul său șef, Bolton susține că întoarcerea privirii spre interior lasă America pradă inamicilor săi. Rusia, Iran, Coreea de Nord, Venezuela etc. „Proiectul Bolton” vede în Statele Unite un lider ferm, cu obiective clare și planuri pentru a le atinge.
Casa Albă a încercat din răsputeri să oprească publicarea cărții. Nu a reușit. Din tribună, democrații l-au acuzat pe Bolton că nu se gîndește decît la sine și la agenda sa – după ce a fost demis (sau a demisionat, depinde pe cine crezi), Bolton a refuzat să depună mărturie atunci cînd Senatul dezbătea punerea sub acuzare a președintelui. Fostul consilier i-a acuzat la rîndul său pe adversarii președintelui de incompetență – sugestia sa fiind că punerea sub acuzare a fost gîndită de amatori. E Donald Trump nepotrivit pentru Casa Albă? Și Bolton, și democrații, mai nou și o tot mai mare facțiune republicană (The Lincoln Project) sînt de acord asupra acestui lucru.
Însă toți acești adversari ai președintelui nu reușesc să se pună de acord asupra motivelor. În timp ce unii îl acuză pe actualul președinte de autoritarism, fostul consilier pe probleme de securitate pare să îl acuze mai degrabă de slăbiciune și lipsă de curaj și direcție. Pentru Bolton, Trump e mai degrabă o dezamăgire de etapă decît un pericol existențial pentru sufletul Americii. Pentru o vreme, președintele a fost util. Se poate bănui că fostul consilier așteaptă acum următoarea administrație republicană.
Camera unde s-a întîmplat, cu tot subiectivismul ei, e o lectură necesară pentru a înțelege ce se întîmplă în Statele Unite, mai ales într-un an cu alegeri prezidențiale.
Citind-o nu poți să nu regreți cumva că memoriile politice românești aproape nu există. În afară de Miron Mitrea și de Adriana Săftoiu, puțini actori politici locali au reușit să scrie lizibil despre cum funcționează puterea în România. Poate și de asta dezbaterea publică românească pare permanent organizată într-o realitate paralelă.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
