„Ca haosul pe lume din nou să se desfacă”

Publicat în Dilema Veche nr. 934 din 3 – 9 martie 2022
FILIT – Iași 2021 jpeg

Mă învîrt de ieri în jurul acestui text. Este de natura evidenței că nu aș putea scrie despre altceva în  aceste momente, în care haosul pe lume vrea să se desfacă, așa cum o spune plastic B. Fundoianu în „Herța V”. Sînt zile cu orizontul întunecat de sînge și de lacrimi, cum nu credeam că voi prinde în viață, cum poate mulți nu credeam că vom prinde, obișnuiți să trăim într-o lume în care pacea părea ordinea firească. Generația noastră n-a apucat, ca generația bunicilor noștri, vreun război, nici ca părinții noștri anii grei ai comunismului, decît unii dintre noi, finalul lor, din ipostaza de copii, uitînd în mare parte greul timpului respectiv. Dar istoria nu prea pare dispusă să lase nici o generație chiar lipsită de încercări. A fost, mai întîi, pandemia, care ne-a dat peste cap obiceiurile. Acum, războiul este la ușa noastră. Sperăm că nu ne va intra în casă, dar nu putem să nu fim cutremurați de ceea ce se întîmplă în gospodăria vecinilor noștri.

M-am învîrtit mult, cum spuneam, în jurul acestui text, pentru că am ezitat în privința firelor pe care să le leg în nodurile de sens. Mi-am amintit de un serial documentar văzut recent pe Netflix, Cum să faci un dictator. Extrem de interesant, aduce în prim-plan, prin cîteva episoade, figuri de dictatori cărora le găsește tiparele comune de evoluție și de decădere. Prima senzație, pentru că așa a fost, o senzație, nu un gînd, cînd m-am trezit în dimineața invaziei lui Putin în Ucraina, a fost că omul trăiește sub adierea morții. Să mă explic. Un om ca el, care a ajuns să aibă o putere aproape nelimitată, care stăpînește o țară vastă și averi imense, dar care a ajuns la o vîrstă de la care poți distinge linia finală, are cîteva opțiuni. Are opțiunea de a se retrage în liniște, de a se bucura de familie și de oamenii dragi, de a se bucura de viața care i-a mai rămas, de a face ceea ce îi place: să călătorească, să picteze sau să scrie, să citească, să ia micul dejun pe o terasă cu briza mării. Dar, pentru asta, trebuie să fii împăcat cu tine. Dacă este un om extrem de activ, poate să își continue activitățile profesionale, afacerile, poate. Dar pentru aceste opțiuni trebuie să fii un om destul de împlinit și de împăcat cu viața și cu moartea. Un om care a înțeles că viața nu este despre nemurire. În schimb, dacă în tine este o enormă frustrare, dacă pînă la vîrsta asta în tine a crescut doar un vierme alimentat cu orgoliu, cu frustrare, cu neîmplinire din lucrurile simple ale vieții, din iubire, din frumusețe, din empatie, atunci adierea morții devine un fel de motor al iraționalității, cînd ești la un nivel atît de înalt cum este Putin. Ce te mai poate împlini? Te privești în oglindă și vezi un trup care începe să se descompună, nu-l mai recunoști și nu poți face nimic. Nu simți iubirea în jurul tău. Și atunci ai nevoie de ceva care să îți dea un sens. Un sens care nu se mai găsește în averile acumulate, în puterea și influența care s-au adunat în urma ta în zecile de ani de manevre politice. Ești un om singur, de fapt, în fața neantului pe care trebuie să îl umpli cu ceva. Mai ai încă putere și îți legi de ea, ca de o ultimă speranță, gîndurile. Vrei să faci ceva care să te mai țină în viață o vreme, care să îți dea sentimentul viului, adrenalina și serotonina. Și declari război. Aceasta a fost senzația pe care am trăit-o în acea dimineață, pe cît o pot descrie acum.

În serialul documentar despre care aminteam, una dintre ultimele acțiuni ale unui dictator, atunci cînd simte că începe să piardă din putere, este exact declanșarea unui război unei țări învecinate, pentru a focaliza atenția înspre un focar exterior. Se încadrează, cumva, și Putin în acest tipar, fie pentru că poate simțea că popularitatea lui nu mai este la cote satisfăcătoare, fie pentru că simțea că trebuie să își consolideze imaginea de om puternic și de nedetronat, fie pentru că se simțea bătrîn. Sau, poate, din toate aceste motive. Este încă o ocazie cu care mi-am confirmat că resursele didactice pot fi găsite peste tot: serialul acesta este o resursă didactică cu multiple deschideri, pentru diverse discipline, desigur, istoria fiind cea mai la îndemînă, dar nu doar ea.

Și fiindcă vine vorba despre istorie, mă apropii de finalul articolului mutînd puțin cursorul. Pentru mine, istoria n-a fost niciodată o justificare pentru a forța logica prezentului, așa cum literatura nu este pentru mine doar o resursă de valori estetice, ci mai ales una de dialog etic și de acces la dezvoltarea personală. De aceea mă întristează teribil cei care privesc dintr-o perspectivă nostalgică istoria și, în cazul de față, perspectiva trecută a unei Românii care integra teritorii aflate în Ucraina de azi. Îi știți, sînt cei care zic „Lasă, de ce să ne pese nouă de ucraineni, că doar avem teritorii pe care ni le-au luat”. În aceeași logică, mă întristează și cei care ne spun că românii din Ucraina nu beneficiază de destule drepturi și, ca atare, nu trebuie să ne pese prea mult de ceea ce se întîmplă acolo. De parcă acest război, care aduce moartea la ușa noastră, le va asigura mai multe drepturi. De parcă nu o deschidere spre valori europene, în care diversitatea este garantată prin tratate ferme, ar putea asigura o mai mare generozitate în privința drepturilor minorităților. În fond, să ne gîndim bine cîte lupte pe subiectul acesta au fost și la noi, cu comunitățile noastre minoritare, înainte de a intra în UE și cum s-au stins apoi și putem trăi acum în pace, într-un spațiu comunitar în care libertatea este garanția vieții și a păstrării identităților naționale.

B. Fundoianu, poet cu origini evreiești, ai cărui bunici dinspre tată erau din ținutul Herței, aflat astăzi în Ucraina, loc în care și-a petrecut vacanțele de vară și pe care l-a ales ca subtitlu al unui ciclu din volumul Priveliști, a trăit o bună parte din viață în România, apoi, în 1923, s-a mutat în Franța, unde și-a petrecut restul vieții. Ce-a fost el? Evreu, ucrainean, român, francez? Este unul dintre poeții pe care îi citesc periodic, cu mare plăcere.

Bucuros pentru că am văzut solidaritatea umană din jurul tragediei ucrainenilor, constat și că sîntem o specie tare dementă, prin tendința noastră de a contrabalansa pînă la anulare capacitatea de a crea frumos, rațiunea, iubirea, empatia cu setea și foamea de sîngele și de carnea seamănului nostru.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.