Banalizarea violenţei

S-a scris mult despre incidentul de săptămîna trecută din platoul B1 TV unde, în pauza unei emisiuni, fostul purtător de cuvînt al Guvernului Ponta, Mirel Palada, l-a agresat pe senatorul USR Mihai Goțiu. Pentru oricine și-a păstrat intact organul bunului-simț sau speranța pentru o societate decentă, agresiunea respectivă e semnul oribil al lumii ce va să vină. Cel puțin pînă la ora la care scriu acest text, autoritățile au luat la cunoștință despre incident ca urmare a plîngerii depuse de cel agresat, însă reacția lor a fost mai degrabă placidă. Total diferită față de o mie de alte incidente în care civili fără o istorie în funcții publice au fost amendați sau reținuți pentru o înjurătură sau o îmbrînceală.

Nu știu de unde a apărut atitudinea asta de tip „O fi făcut el ceva și, dacă nu a făcut, o să facă“, însă în spatele ei se ascunde acceptarea. Sînt mai mulți oameni decît aș vrea să recunosc care consideră justificată folosirea pumnului ca argument într-o discuție. Se strecoară pe undeva și un soi de umor al neputinței – „Să-i ia naiba, noi nu ne putem atinge de ei. Măcar ei între ei să își mai altoiască cîte una“.

Mie lucrurile astea îmi semnalează trecerea unui prag al exasperării. Chiar și nefericitul Mirel Palada, cu toate culpele lui, e într-o situație jalnică, demnă pe undeva de compătimire. Oricine nu reușește să își stăpînească nervii pe care și i-a excitat ani de-a rîndul în tot felul de metafore cu violență inclusă, subliniată și evocată ghiduș e în situația asta. Dl Palada a pretins tot timpul că glumește (ex.: „vă execut electric“) pînă cînd am înțeles cu toții, în prime-time, că omul nu are simțul umorului.

Sigur, oamenii au nevoie de ajutor și poate ăsta e și cazul nervosului fost purtător de cuvînt. Dar au nevoie și de îndreptare. Și de calcul corect al pericolului public. Dacă a devenit acceptabil social să pocnești un senator, de ce n-ar fi la fel de firesc să ocupi Parlamentul, să evacuezi guvernul și să declari România jamahirie? Sau paradis libertarian? Sau reflecția în realitate a insulei aceleia din Împăratul muștelor?

Incidentul de la B1 TV, repede urmat de un altul în care doi lideri ai PSD și PNL au schimbat niște înjurături, chiar și niște pumni, dacă ar fi să îl credem pe penelist, vine în linia firească a discursului public tot mai încrîncenat din ultimii ani.

Apogeul retoric al resentimentului a fost campania prezidențială din 2014. Acea campanie care a avut ca principală trăsătură definirea inamicului din interior, desenat ca un cetățean care merită mai puțin din cauza originii etnice, a religiei sau a situației familiale. S-au desenat atunci grupuri de români „puri“, dar majoritari, care au trecut la organizarea autoapărării. Așa se face că azi avem fronturi de luptă împotriva familiei netradiționale, a ungurilor, a „cozilor de topor sorosiste“ și, în general, a oricui neagă, fie și fără convingere, unui grup eterogen de politicieni de calitate îndoielnică și infractori condamnați dreptul de a deține puterea și de a o exercita necenzurat. Acum vedem consecințele lui 2014. Palada, care a avut un rol important atunci, e origine și simptom pentru aerul irespirabil de azi. Nu e principalul vinovat, însă, cumva ironic, e actor într-o dramă pe care a gîndit-o probabil rîzînd. Acum, cu dosar penal, are cel mult un rictus.

Subțirimea argumentelor cu care sînt definiți inamicii e aproape amuzantă dacă am avea cu toții același simț al umorului. Dar nu îl avem și printre noi sînt destui care se tem cu adevărat că ungurii vor lua Ardealul sau că sexo-marxiștii vor institui Republica Orgiastică România. Puterea cuvîntului e, așadar, mare, responsabilitatea e mică și asta duce pînă la urmă la violență.

Aș vrea să amintesc că nu sînt așa de departe mineriadele – acele întîmplări în care, cu binecuvîntarea factorului politic, un segment al societății a încercat să elimine fizic alt segment al societății. A și reușit pe alocuri. Atunci au murit oameni. Alții au emigrat. Dintre ei, unii încearcă și azi să uite limba română. Nu sîntem încă la faza mineriadelor. Nici nu cred că ar mai fi posibile în forma folosită de FSN-ul anilor ’90. Dar sînt posibile o mie de alte scenarii, inclusiv unele pe care nu le putem proiecta azi.

Ceea ce refuză să înțeleagă cei care propagă, tolerează sau acceptă discursuri exclusive și toxice condimentate cu accese de violență e că, oricît ar încerca să controleze realitatea, ea se va încăpățîna să nu răspundă tuturor comenzilor. Altfel spus, odată lăsat să iasă din lampă, acest duh al urii va decide singur care îi sînt victimele.

Eu încă mai aștept ca incidentul de la B1 TV să fie condamnat ferm de toți reprezentanții Puterii din România. Nu de alta, dar mîine-poimîine acești oameni greu de atins azi, mici zei de provincie, s-ar putea regăsi de cealaltă parte a pumnului. Ar fi păcat ca, în acel moment, să rămînă cineva cu senzația că s-a restabilit echilibrul. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.