Avignon, un mare festival asediat uneori de flagelul conformismului

Publicat în Dilema Veche nr. 803 din 11-17 iulie 2019
Balcanizare şi pavlovizare jpeg

Tema de anul acesta a Festivalului de la Avignon este Europa, sau mai bine spus Europa văzută prin întoarcerea la surse, la Odiseea lui Homer şi la miturile esenţiale care au structurat fiinţa europeană, dar şi prin evocarea angoaselor ei mai noi, cum ar fi pericolul fascist.  Directorul festivalului, Olivier Py, l-a politizat în mod evident din 2013 încoace, de cînd a fost numit în fruntea sa. Prin politizare înţeleg ancorarea ceva mai „adîncă“ a Festivalului în problemele şi dilemele prezentului. Ceea ce nu înseamnă însă în mod automat şi mai mult fior artistic.

Rareori mi s-a întîmplat la Avignon (unde merg în pelerinaj cultural şi profesional de 30 de ani) să văd că un spectacol este criticat fără menajamente de toată presa naţională, indiferent de sensibilitatea ei politică. Le Monde, Libération, Le Figaro, La Croix demolează spectacolul intitulat Arhitectură, scris şi regizat de o celebritate a teatrului francez, Pascal Rambert. În domeniul teatrului, bunele intenţii şi chiar abundenţa de mijloace pot duce la un eşec dacă spectacolul respectiv nu este purtat şi de o scînteie iraţională, de o licărire de nebunie, de o provocare emoţională insolită…

Pascal Rambert, autor jucat pe numeroase scene franceze şi străine, a vrut, prin spectacolul său, să ne vorbească despre pericolul extremismelor, despre fragilitatea Europei, despre blestemul repetării greşelilor din trecut. În piesa lui este vorba despre o familie austriacă aspirată de un dezastru al istoriei. Povestea începe în 1911, deci înainte de Primul Război Mondial, şi se încheie odată cu anexarea Austriei de către Hitler. Patriarhul familiei, arhitect de profesie, personaj complex, este în acelaşi timp un fel de dictator pentru copiii săi, dar şi profetul unor fracturi ireversibile, în familia sa, precum şi în Europa. Autorul piesei ne propune o metaforă uşor de descifrat: familia care se dezmembrează ca imagine a Europei pe cale de scufundare.

Pascal Rambert a avut la dispoziţie tot ce-şi putea dori un autor-regizor: o distribuţie excelentă, o scenă prestigioasă (modelată de istorie), un public motivat (2000 de persoane în fiecare seară), totala libertate de a provoca, de a nelinişti, de a emoţiona, de a zgudui chiar spiritele adormite ale europenilor. Dar nu a reuşit decît să-i amorţească pe spectatatori, să-i anestezieze în faţa actului artistic, să-i plictisească pe cei mai mulţi şi efectiv să-i adoarmă pe unii.

Într-un fel, aceasta este noua tragedie a teatrului contemporan: să nu-şi justifice existenţa, să nu-şi asume misiunea. Păcatul didacticismului în teatru este unul enorm, de neiertat. Iar cei care nu iartă acest păcat regizoral sau dramaturgic sînt în primul rînd spectatorii. Chiar şi spectatorii neiniţiaţi simt „indigestia“ didacticismului şi o refuză în mod instinctiv. Există, poate, în fiinţa noastră, ascuns undeva, nedetectat încă nici de anatomişti şi nici de psihologi, un organ alergic la didacticism şi la gîndirea politică corectă. Un organ firav, o fibră, o alveolă minisculă, invizibilă atunci cînd corpul trece printr-un scanner, dar care explodează cînd ni se vînd banalităţi pe post de alerte istorice sau sociale.

Personal, cred că noua dictatură a gîndirii politice corecte se infiltrează acum şi în spiritele creatorilor. Aceasta este o mare tragedie culturală a Europei. Oameni care ar trebui să aibă curajul de pune degetul pe rană nu o fac pentru că se tem de gura lumii (sau de gura minorităţilor), de diverse instanţe mediatice şi religioase. În anii comunismului, nu atît cenzura reprezenta marele pericol pentru scriitori şi artişti, ci autocenzura. Să se fi autocenzurat, conştient sau inconştient, autorul-regizor al spectacolului de la Avignon? Nu ştiu, dar am impresia că reacţia unanimă a presei faţă de spectacolul său este şi un semn al saturaţiei. Este ca şi cum mai mulţi jurnalişti s-ar fi răzvrătit şi ar fi spus: „Nu mai vrem să auzim platitudini în numele intenţiilor juste, nu mai vrem să înghiţim lecţii în numele avertismentelor istorice, nu mai vrem să fim disciplinaţi, asurziţi, amputaţi de spiritul nostru critic în numele evocării catastrofelor trecutului ca repetiţie generală a catastrofelor din viitor“.

Gîndirea politică corectă este, poate, noua rinocerită care bîntuie în Europa, iar dinspre Vest se extinde spre centrul şi estul continentului.

O cercetătoare franceză, Isabelle Barbéris, a publicat la începutul acestui an o lucrare intitulată L’Art du politiquement correct (editura Presses Universitaires de France). Ea analizează instaurarea unei noi forme de academism şi de conformisme în creaţia teatrală şi în general în domeniul spectacolului. „Niciodată nu a existat în Franţa atît de puţină diversitate ca acum, de cînd ne extaziem în faţa diversităţii“, declară Isabelle Barbéris în publicaţia La Terrasse. Aceste cuvinte sînt de mare curaj, dar puţini artişti şi observatori ai fenomenului cultural le iau în serios. Ceva îi împiedică să vadă că gîndirea politică corectă este anticulturală prin natura ei.

Personal, cred că o piesă despre cum se infiltrează islamul radical în Europa ar fi fost mult mai necesară şi mai importantă în curtea de onoare a Palatului Papal. De altfel, în jurul oraşului Avignon există cartiere în care fetele nu îndrăznesc să iasă în fuste de teama de a nu fi insultate sau chiar agresate de către indivizi radicalizaţi sau în totală ruptură faţă de cultura franceză şi de stilul de viaţă european. Dar acest subiect rămîne deocamdată tabu, deşi ar trebui să bată la poarta unui festival avînd ca temă Europa.

O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.
index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.

Adevarul.ro

image
Vietnamezii din Timișoara, filmați când prind popândăi pentru a-i mânca. Animalele sunt protejate de lege VIDEO FOTO
Mai mulți cetățeni vietnamezi, care locuiesc în căminul fabricii Smithfield de pe strada Polonă din Timișoara, au fost filmați în timp ce săpau pe un câmp și prindeau popândăi.
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.