Atenţie, pericol de prăbuşire! - reluare de pe şantierul politic
În plină incertitudine economică, USL şi guvernul pe care-l susţine deschid două uriaşe şantiere. Nu, nu vă gîndiţi la infrastructură, aici stăm în continuare prost. Este vorba despre două ample lucrări politice: regionalizarea şi noua Constituţie.
Să fie aceasta o dovadă de viziune? Să fie un pariu ambiţios? Sau actuala majoritate tocmai s-a apucat să lucreze intens la propriul monument funerar? Da, fiindcă lucrarea prezintă un număr apreciabil de riscuri, pe care entuziasmul unei puteri venite pe un val de susţinere populară dă semne că le ignoră.
Regionalizarea, de pildă. După informaţiile disponibile în momentul de faţă, procesul s-a transformat într-o luptă surdă a intereselor, în spatele uşilor capitonate ale birourilor baronilor locali. Ale baronilor PSD şi, acolo unde există, PNL, fiindcă aceia din PDL au fost măturaţi de tăvălugul electoral din 2012. Pe cît de multă energie se pune în disputele interne de partid, pe atît de puţin îi arde publicului de aşa ceva. Nu că subiectul n-ar fi important. Este. Doar că pînă acum ne-au parvenit doar nişte hărţi, împărţite în nişte diviziuni fără personalitate, fără unitate economică, fără istorie şi, în definitiv, fără noimă, denumite după punctele cardinale. În timp ce baronii se bat pentru stabilirea oraşelor de reşedinţă, regiunile nu spun nimic marelui public. De bine-de rău, oamenii simt o anume legătură de ordin afectiv cu actualele judeţe, plus că le înţeleg funcţionarea, măcar în linii generale. De la ultima reorganizare administrativă au trecut 45 de ani, deci timp a fost destul. Plus că multe judeţe existau, cam în aceeaşi formă şi cu aceleaşi denumiri, şi în perioada interbelică. Fără o reală dezbatere publică şi fără un criteriu natural de delimitare, regiunile vor fi pentru cei mai mulţi adevărate enigme în privinţa funcţionării, lăsînd la o parte lipsa oricărui spirit identitar. Impresia va fi aceea a unei birocraţii copleşitoare, cu reguli de nepătruns, şi aceasta dacă lucrurile vor continua cum au început: cu discuţii de cabinet, departe de ochii şi preocupările cetăţenilor.
Poate că guvernanţii îşi vor ţine cuvîntul şi regionalizarea va reduce cheltuielile cu administraţia. Poate că se va da un impuls absorbţiei fondurilor europene. Dar chiar şi aşa, avantajele s-ar vedea numai în timp.
Şi mai există problema minorităţii maghiare. Dacă împărţirea nu va ţine cont şi de cererile liderilor maghiari, atunci aceştia vor înţelege că au pierdut, pentru cel puţin o generaţie, şansa înfiinţării unei diviziuni administrative cu populaţie majoritară. În definitiv, care ar fi problema dacă, în loc de două astfel de diviziuni, egale, ca atribuţii, cu restul din ţară, aşa cum avem azi, am avea în viitor doar una singură? Maghiarii, şi mai ales liderii lor politici, cu greu vor accepta că nu se poate. Şi chiar vor interpreta schimbarea ca pe un pas înapoi în ceea ce-i priveşte. În aceste condiţii, UDMR s-ar putea să nu-şi mai păstreze tonul neutru, într-un scandal de genul celui izbucnit în legătură cu steagul secuiesc. Fără îndoială, aceasta numai în folosul României nu va fi.
Şi acum, Constituţia. Poţi face orice cu o majoritate de 70 de procente, dar asta numai pînă la un punct. Tentaţia de a dispune de prevederile constituţionale după bunul plac este uriaşă, în asemenea condiţii. Dar poate fi şi sinucigaşă, dacă liderii USL vor crede, în mod fals, că un electorat radicalizat, precum în 2012, va susţine cu entuziasm nişte prevederi menite doar să-l pună la respect pe preşedintele Traian Băsescu.
Şansele sînt imense ca orice prevederi de această natură să treacă de Parlament. Dar ce facem cu votul poporului? Dacă în condiţii politice tensionate, precum în vara lui 2012, nu s-a atins cvorumul, de ce am crede că acest lucru s-ar produce în 2014? Este de presupus că un preşedinte care va mai avea, oricum, puţine zile de stat în funcţie, nu va mai stîrni atîtea pasiuni, nici pro, nici contra. În plus, un boicot declarat de opoziţie, precum în iulie 2012, nu poate fi exclus, mai ales dacă majoritatea nu va ţine cont, în dezbateri, decît de propriile idei. Logic, pînă în 2014, opoziţia va mai creşte, poate nu cît să ia faţa actualei majorităţi, dar destul cît să pună probleme la referendum. Şi vi-l imaginaţi atunci pe liderul liberal Crin Antonescu, preşedintele comisiei pentru noua Constituţie, umblînd cu urna mobilă prin supermarketuri, în ziua de referendum, precum oamenii lui Adrian Năstase, în 2003? Fostul lider al PSD a reuşit să scoată, la limită, prezenţa la referendum, dar a fost primul semn că lucrurile nu stau deloc bine în ce-l priveşte – şi avea să piardă alegerile de peste un an. Ce argumente ar avea în plus Crin Antonescu pentru a cîştiga, de data aceasta, în cazul unui referendum ratat sau tras de păr?
Există o singură şansă: aceea ca oamenii să simtă că noua Constituţie chiar îi priveşte şi că nu sînt chemaţi să tranşeze – iarăşi! – disputa dintre palate.
Comisia constituţională şi apoi plenul Parlamentului ar trebui să dea mare atenţie capitolelor privitoare la libertăţi, la garanţiile că statul îşi va îndeplini îndatoririle faţă de cetăţeni. Şi, mai ales, la sancţiunile pe care cetăţenii le pot da imediat liderilor politici, dacă aceştia nu-şi îndeplinesc îndatoririle. Constituţia este, totuşi, pentru cetăţeni, şi nu pentru interesul de moment al politicienilor.
Fixînd termene de dezbatere scurte, cu referendum în octombrie, liderii USL par să nu fi înţeles aceasta. Cu atît mai rău pentru ei!
Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.
