Atenţie la Rusia!

Ceea ce se întîmplă acum în Rusia ar trebui să ne preocupe mai mult. O dată, pentru că unda de şoc a unui eventual seism politic şi social în Rusia se va resimţi, cu siguranţă, în întreaga Uniune Europeană. O Uniune zguduită deja de propriile crize interne. Şi a doua oară, pentru că unele evoluţii ruseşti pot servi foarte bine drept lecţii şi în România. 

Ce se întîmplă, de fapt, în Rusia, după alegerile contestate din 4 decembrie? Manifestaţiile de protest nu numai că sînt cele mai ample din era post-Elţîn, ba – se spune – chiar de la prăbuşirea Uniunii Sovietice încoace. Relevant este faptul că, aşa cum o arată relatările de la faţa locului, protestele sînt animate de clasa de mijloc rusească şi de categoriile tinere şi educate. 

Aceste amănunte, deloc întîmplătoare, vin să contrazică imaginile-clişeu despre Rusia lui Putin (sau a lui Putin şi a lui Medvedev, dacă e să fim corecţi, deşi, pînă la urmă, tot a lui Putin e). „Ştiam“ pînă acum că între clasa mijlocie şi regimul „democraţiei controlate“ al lui Putin exista, să spunem aşa, o „convieţuire paşnică“. Regimul era mulţumit cu distanţarea clasei mijlocii de activitatea politică şi cu lipsa ei de interes faţă de idei precum liberalizarea societăţii, drepturile omului, independenţa presei, abuzurile din armată. De cealaltă parte, clasa mijlocie se mulţumea cu o anumită stabilitate economică, cu accesul la bunurile „capitaliste“ din supermarketuri şi excursiile în Europa. 

Ceva s-a rupt însă în tot acest concubinaj din interes. Şi se rupsese încă de mai înainte. Rezultatul neconvingător şi oricum contestat al alegerilor din 4 decembrie a fost doar exprimarea publică a unei nemulţumiri care fierbea deja în străfundurile societăţii ruse.

Internetul, imposibil de controlat chiar şi de către un regim autoritar precum cel de la Moscova, a fost platforma de comunicare a protestatarilor. Ceea ce face ca mulţi comentatori să facă deja o paralelă între ceea ce se întîmplă acum în Rusia şi fenomenul primăverii arabe. Pur şi simplu, o generaţie cu acces la informaţie, cu posibilitatea de a comunica liber, în afara controlului unui regim autoritar, iese din lumea virtuală cerîndu-şi libertatea reală.

Ce variante are Putin în acest moment? Ar putea strînge şurubul, riscînd astfel să tensioneze şi mai rău situaţia şi să genereze un răspuns încă mai dur din partea protestatarilor. Ar putea, de asemenea, să accepte un set limitat de reforme liberale, însă nimeni nu poate garanta că societatea se va mulţumi cu atît şi nu va cere din ce în ce mai mult. Kremlinul nu pare să fi făcut încă alegerea.

Oricum, potrivit surselor diplomatice, în cancelariile europene se apreciază că Vladimir Putin va reuşi, totuşi, să rezolve în favoarea sa alegerile prezidenţiale din martie, cu tot valul contestatar pornit în aceste săptămîni. Şi că va reuşi, cumva, să gestioneze nemulţumirile, cu o politică a biciului şi zăhărelului. În cancelariile europene încă se fac, aşadar, planuri pe termen mediu şi lung referitoare la relaţia cu Moscova, iar ideea unei Rusii cu un altfel de regim şi cu altfel de lideri decît Vladimir Putin nu este luată în calcul. Ideea cu bătaie lungă a parteneriatului UE-Rusia rămîne în picioare.

Aşa se face că săptămîna trecută, la Bruxelles, cu ocazia summit-ului UE-Rusia, preşedintelui Medvedev i s-a întins covorul roşu, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. Bruxelles-ul a salutat aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului şi a promis paşi şi mai importanţi în direcţia eliminării vizelor.

De cealaltă parte, Rusia s-a arătat gata să ofere cel puţin 10 miliarde de dolari, prin intermediul FMI, pentru a susţine eforturile UE de salvare a zonei euro. 

Cît priveşte alegerile, preşedintele Consiliului European Herman van Rompuy a declarat, după summit, că a discutat „onest“ subiectul cu preşedintele Dmitri Medvedev. 

„Alegerile libere şi corecte, respectul pentru drepturile omului, pentru statul de drept şi pentru libertatea de exprimare sînt esenţiale pentru democraţie. Salutăm faptul că la alegerile din Rusia au fost invitaţi 500 de observatori. Sîntem însă îngrijoraţi de neregulile semnalate şi de lipsa de corectitudine în alegeri, aşa cum au fost ele reclamate de societatea civilă şi de electorat“, a spus Van Rompuy.

O declaraţie departe de atitudinea cu mult mai fermă a Parlamentului European care, în preziua summit-ului, a cerut reluarea alegerilor din 4 decembrie.  Fără a fi entuziastă faţă de Putin, Uniunea Europeană merge înainte cu acesta, în lipsă de altceva mai bun şi speriată de perspectiva haosului. 

Dar ceea ce se întîmplă acum în Rusia poate servi ca exemplu şi în România. Comasarea alegerilor, dispusă printr-un act unilateral de voinţă – aşa cum este, pînă la urmă, asumarea răspunderii –, pare desprinsă din arsenalul „democraţiei controlate“ de la Kremlin. Cu atît mai mult cu cît, într-o declaraţie gravă şi surprinzătoare, premierul Boc şi-a permis să afirme că, în criză fiind, ţara nu are nevoie de prea multă dezbatere în 2012. Cum a ajuns premierul la această concluzie şi cine a decis de cîtă dezbatere are nevoie o naţiune rămîne neclar.

Un lucru este sigur: cu cît mai puţină dezbatere, cu atît mai puţină legitimitate pentru liderii rezultaţi din nişte alegeri formale şi, în plus, marcate de bănuieli de fraudă. 

Că aceşti lideri pot fi uşor contestaţi de opinia publică o arată evenimentele de la Moscova. Desigur, România nu e nici pe departe Rusia. Democraţia şchioapă de la Bucureşti este paradis pe lîngă regimul autoritar de la Moscova. Dar dacă a fost posibil acolo, unde regimul controlează strict mass-media şi drepturile publice sînt îngrădite făţiş, cu atît mai mult, contestarea poate veni, la un moment dat, şi în România. 

Se zice că mămăliga românească, la fel ca şi caşa rusească, nu explodează. Uneori însă, te poţi frige rău cu ele.    

Ovidiu Nahoi este jurnalist, redactor-şef la Adevărul Europa.