„America is back”, dar adversarii democraţiei rămîn redutabili

Cîteva declaraţii făcute recent de preşedinte american Joe Biden înseninează relaţiile Uniunii Europene cu Statele Unite şi furnizează puţin oxigen taberei democratice de pe planetă.

Pe data de 19 februarie, participînd prin videoconferinţă la o reuniune G7 şi apoi la o reuniune pe teme de securitate, Joe Biden a ţinut să precizeze că America is back. Mesajul este adresat în special Rusiei şi Chinei, dar şi Turciei, Iranului, Arabiei Saudite, precum şi altor ţări care au avut ca obiectiv în ultimul deceniu slăbirea Uniunii Europene şi a relaţiilor transatlantice, precum şi demolarea democraţiei. China, în special, a încercat să demonstreze lumii că sistemul propus de ea este superior celui occidental întrucît ar fi mai reactiv faţă de problemele oamenilor şi ar avea o mai mare capacitate de a le rezolva. Iar în context de pandemie, chinezii chiar au reuşit să cîştige cîteva puncte în arena acestei confruntări.

Mesajul adresat de Joe Biden direct lui Vladimir Putin este şi el fără echivoc. Biden l-a acuzat pe Putin că „atacă democraţiile” şi că încearcă să intimideze individual statele europene. În consecinţă, liderul de la Casa Albă reaminteşte că regula numărul unu a Alianţei Atlantice rămîne în vigoare şi că orice atac împotriva unuia dintre membrii Alianţei va fi considerat ca un atac împotriva tuturor statelor membre.

America is back şi în ceea ce priveşte lupta împotriva schimbărilor climaterice, pentru că Statele Unite au revenit în cadrul acordurilor de la Paris semnate în 2015. Washington-ul este dispus să reia şi discuţiile cu Teheranul pe tema programului nuclear iranian, ceea ce nu înseamnă că americanii vor accepta vreodată ca ayatollahii să se doteze cu arma atomică, acest lucru i-ar conferi regimului integrist iranian o longevitate milenară.

După era Trump (scurtă, dar dezastruoasă pentru echilibrul internaţional), lucrurile par să revină „la normal” pe eşichierul geopolitic. Trump se înţelegea bine cu Recep Tayyip Erdogan şi, la insistenţele preşedintelui turc, i-a abandonat pe kurzi, deşi aceştia luptaseră cu brio împotriva Organizaţiei Stat Islamic în Siria şi în Irak. Joe Biden însă nu pare să fie prea prietenos cu Erdogan şi, de altfel, în urmă cu mai bine de un an, a declarat într-un interviu că America ar trebui să sprijine Opoziţia din Turcia pentru a scăpa „de regimul autocratic al lui Erdogan”. O schimbare de accent, semnalată de publicaţia Courrier International, este vizibilă şi în raporturile administraţiei democrate cu Arabia Saudită. Casa Albă l-a snobat recent pe impetuosul Mohammed ben Salman şi a subliniat că interlocutorul lui Joe Biden va fi regele şi nu prinţul moştenitor.

Toate aceste declaraţii, atitudini şi semnale sînt salutate de aliaţii europeni ai Americii, deşi în interiorul Uniunii dezbinarea rămîne principala vulnerabilitate. Germania, de exemplu, înainte de venirea lui Joe Biden la Casa Albă, a exercitat presiuni asupra europenilor ca să semneze un parteneriat economic cu China. Tot Germania continuă să construiască un gazoduct cu Rusia deşi proiectul este criticat din multiple direcţii, şi la Washington, şi la Paris. Divergenţele interne ale europenilor rămîn un fel de blestem istoric şi principalul aliat al autocraţilor şi al dictatorilor care văd în consolidarea Uniunii Europene un pericol pentru statutul lor.

Joe Biden pare să-şi modifice atitudinea şi în privinţa unui alt dosar, o veritabilă dilemă, de fapt, cel legat de Afganistan. Predecesorul său a negociat cu talibanii şi a promis retragerea tuturor trupelor străine din Afganistan pînă pe data de 1 mai 2021. Administraţia democrată nu este însă mulţumită nici de acordul semnat cu talibanii şi nici de modul cum respectă talibanii acest acord.

În privinţa Afganistanului, americanii sînt puşi în faţa aceleiaşi dileme pe care o au francezii în Sahel. În ambele cazuri, intervenţii militare lansate în numele luptei antiteroriste şi al unei construcţii democratice s-au împotmolit. Şi în Afganistan, şi în zona subsahariană a Africii, o retragere brutală ar însemna ocuparea rapidă a terenului de către islamiştii radicali, altfel spus de forţe avînd ca scop final distrugerea Occidentului şi a democraţiei de tip occidental.

Lupta dintre democraţie şi autoritarism a atins un moment „crucial”, a afirmat Joe Biden în discursul său de politică externă pronunţat pe 19 februarie în contextul Conferinţei pe tema securităţii de la München. În această luptă împotriva celor decişi să lichideze democraţia, cîteva state ale Europei occidentale sînt însă învinse în mod paradoxal la ele acasă, întrucît au permis proliferarea comunitarismului islamist. În Franţa, de cîteva săptămîni, se vorbeşte mult despre oraşul Trappes, situat la 45 de kilometri de Paris, după Versailles. Un profesor de filozofie a decis să-şi suspende cursurile într-un liceu din oraş întrucît se simte ameninţat. Motivul? A „îndrăznit” să lanseze în presă semnale de alarmă legate de influenţa tot mai mare a salafiştilor în şcoli și, în general, în oraş. „Islamiştii au cîştigat bătălia la Trappes”, declară profesorul Didier Lemaire în interviurile sale. El descrie de asemenea cum în oraş, în sînul comunităţii musulmane, voalul islamic s-a generalizat, cum în majoritatea cafenelelor intră numai bărbaţii, cum majoritatea saloanelor de coafură nu mai sînt mixte etc. Detalii din viaţa de zi cu zi punînd în lumină structurarea treptată a unei societătăţi paralele. „La Trappes nu mai sîntem în Franţa”, a mai spus Didier Lemaire, reproşînd autorităţilor franceze refuzul de a vedea o anumită realitate.

Franţa pregăteşte în prezent un proiect de lege împotriva „separatismului”, dar unii editorialişti regretă dispariţia cuvîntului „islamist” din text. Altfel spus, inamicul nu este desemnat, fără îndoială sub presiunea gîndirii politice corecte.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.