Alegătorul român: patru alegeri deştepte
La alegeri, ca la alegeri. Unii sărbătoresc, alţii îşi ling rănile. Unii, mai nervoşi, dau vina pe „popor“, acel popor care judecă, nu-i aşa, cu stomacul – ca şi cum a rămîne flămînd ar fi cine ştie ce dovadă de inteligenţă. Duminică, alegătorii români i-au dat clasei politice cîteva semnale şi lecţii importante.
● Au ieşit la vot în număr mare, în pofida unei campanii terne. Este adevărat, au contribuit la această prezenţă la vot criza financiară, tăierile de salarii, nemulţumirile generate de politicile de austeritate, traduse în ajustări de fonduri publice, închideri de şcoli şi de spitale, slujbe desfiinţate. A mai contribuit, desigur, şi cinismul cu care aceste măsuri au fost „vîndute“ publicului, ca un fel de pedeapsă pentru nişte măsuri populiste luate în trecut – ca şi cum beneficiarii ar fi fost vinovaţi. Da, votul a fost eminamente negativ, dar şi aceasta face parte din democraţie. Ar fi fost mai bine ca oamenii să stea acasă, convinşi că, oricum, votul n-are rost?
După protestele indignaţilor din ianuarie, este semnul cel mai încurajator că democraţia noastră încă se mai poate revigora. Şi că aleşii de duminică, unii dintre ei cu procente demne de republicile autoritare din Asia Centrală, au, totuşi, o mare răspundere.
● I-au dat o şansă lui Nicuşor Dan. Poate că unii dintre alegătorii independentului Nicuşor Dan au fost dezamăgiţi în seara alegerilor. Se aşteptau, cine ştie, la victorie, dar e bine să rămînă realişti. Bucureştenii i-au dat suficient capital politic pentru a putea merge mai departe.
Nicuşor Dan şi cei din jurul lui au acum şansa, oferită de alegătorii bucureşteni, de a lucra la construcţia unei adevărate forţe politice, la nivel naţional. Desigur, nu are cum să fie un partid de mase, cu atît mai puţin unul al „poporului“. Dar poate fi formaţiunea susţinută de o anumită elită a societăţii, un partid care se va baza mai mult pe influenţă decît pe număr, după modelul liberal-democraţilor germani, de exemplu.
Poate că va veni o zi în care Nicuşor Dan şi cei din jurul său îşi vor da seama ce şansă importantă le-a oferit duminică electoratul bucureştean. Depinde doar de ei acum.
● I-au dat o lecţie Elenei Udrea. Dacă la nivelul ţării PDL a suferit o înfrîngere usturătoare, ceea ce i s-a întîmplat în Bucureşti a fost o adevărată catastrofă. Două primării dominate de PDL au fost pur şi simplu măturate. Acum patru ani, de exemplu, Liviu Negoiţă cîştiga cu 70% din voturi, iar Sectorul 3 era considerat un fel de etalon al bunei administrări, în Bucureşti şi în întreaga ţară. Iată-l acum spulberat de tizul său de la PSD, un personaj cu multe probleme de CV.
La Sectorul 6, Cristian Poteraş, primar cu două mandate, a fost învins clar de un candidat al USL, Rareş Mănescu, nu prea cunoscut şi intrat în cursă destul de tîrziu. Iar la Sectorul 4, alegătorii au repudiat-o pur şi simplu pe Sulfina Barbu. Ce să mai spunem de candidatura absolut neinspirată de la Primăria Generală, unde aruncarea în bătălie a lui Silviu Prigoană a fost o adevărată jignire a inteligenţei electoratului PDL din Bucureşti.
Liderul PDL Bucureşti, Elena Udrea, unul dintre pariurile politice ale preşedintelui Traian Băsescu, susţinută de acesta, ba chiar împinsă în sus în structurile partidului peste capul unor activişti cu experienţă, poartă acum o grea răspundere. În mod normal, ar fi trebuit să demisioneze încă din seara alegerilor.
Bucureştenii au indicat însă altă direcţie Partidului Democrat-Liberal: reconstrucţia fără Elena Udrea, dacă vrea să mai aibă o şansă în viitor. Va înţelege PDL acest lucru? Dar Traian Băsescu?
● Maghiarii au spus NU radicalizării. Cine ar fi crezut? Planul prin care formaţiunile maghiare de factură radicală, precum PPMT şi PCM, urmau să spulbere monopolul tradiţional al UDMR, s-a prăbuşit ca un castel din cărţi de joc. Nu doar că aceste formaţiuni s-au dovedit incapabile de vreun rezultat notabil, dar UDMR chiar a obţinut mai mult decît în urmă cu patru ani, chit că a fost la guvernare.
Comunitatea maghiară a respins ferm planul pentru care guvernul conservator al lui Viktor Orbán a lucrat din greu. Formaţiunile „disidente“ au fost susţinute, inclusiv financiar, de la Budapesta, iar emisarii lui Viktor Orbán au făcut cărări prin Transilvania.
Acest proiect a fost, de altfel, susţinut nu doar de premierul conservator de la Budapesta, ci şi de preşedintele jucător de la Bucureşti, un alt mare prieten politic al lui László Tökés şi al altor maghiari radicali. Că a fost numai dorinţa sa de a-i da o lecţie UDMR pentru suspendarea din 2007 sau să fi fost vorba despre un plan cu cap şi coadă, susţinut împreună cu prietenul Viktor Orbán, contează acum mai puţin.
Cert este că electoratul maghiar a respins hotărît radicalizarea, a ales să nu dezgroape fantomele trecutului, aşa cum îndemnau liderii de la Budapesta. Maghiarii din România au refuzat să meargă pe calea bătătorită deja de conaţionalii din Ungaria.
E foarte posibil ca situaţia catastrofală a economiei ungare să fi contat şi ea în această alegere. La fel şi faptul că Vikor Orbán este deja un personaj negativ al întregii Uniuni Europene.
Dar semnalul dat de comunitatea maghiară este cît se poate de clar: proiectul pe care-l consideră viabil este convieţuirea în armonie cu majoritatea românească. Acum, este şi rîndul majorităţii să arate că a înţeles mesajul.
Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni economice la The Money Channel.
