Aici este aurul României!
„Nu aştepta de la ei viziune. Zilnic sînt prinşi în rezolvarea unor chestiuni punctuale – unele dintre ele de ordin personal – şi sting incendii mărunte. Nu mai au timp pentru lucrurile mari, nu sînt oameni de stat. Nu ştiu şi nici măcar nu au timp să fie. Şi nici n-au timp să înveţe.“
Omul care îmi spunea toate aceste lucruri este un insider, care cunoaşte cît se poate de bine măruntaiele guvernării şi raporturile de forţe din şi dintre partidele aflate la guvernare.
Mi-au revenit în minte cuvintele acestea în ultimele zile, cînd scandalul Roşia Montană pare să bulverseze întreaga scenă politică. Aurul pare să le fi luat minţile tuturor, iar reflexul politicianului autohton este să încerce să tragă un mic profit din ceea ce se întîmplă. Să se poziţioneze, să fandeze, să aburească. Îl vedem pe Crin Antonescu preluînd rolul intransigentului, pe Traian Băsescu încercînd „să se extragă“, după ce ani de-a rîndul a fost un adevărat şef de PR pentru controversatul proiect minier. Îl vedem pe Victor Ponta prins în ambiguităţi, într-o încercare de a cîştiga timp, doar-doar situaţia se va detensiona de la sine.
Şi totuşi, proiectul minier, eventualitatea măcinării a vreo patru munţi pentru o grămadă de aur pare să le fi întunecat tuturor judecăţile. Să o luăm cu calm, privind cifrele. Compania Roşia Montană Gold Corporation afirmă că, de pe urma exploatării, statul român ar putea obţine între 1,8 şi 2,1 miliarde de dolari. La acestea s-ar adăuga 880 de locuri de muncă directe în timpul exploatării şi 3600 de locuri de muncă în total (directe şi indirecte) pe perioada operării. Nu e puţin.
Dar să mai privim şi către declaraţii ale oficialilor. Premierul Victor Ponta a anunţat că, în cazul renunţării la proiectul de minerit de la Roşia Montană, doar costurile statului pentru ecologizarea zonei şi păstrarea patrimoniului se ridică la 480-500 de milioane de euro, bani pe care statul nu îi are. Într-un raport oficial al RMGC, care tratează exact varianta nerealizării proiectului, se afirmă că nota de plată pentru ecologizare şi păstrarea patrimoniului ar fi de numai 23,2 milioane de euro. Dar să presupunem că cifra mare, de 500 de milioane de euro, ar fi cea reală. Deci, dacă am decide să păstrăm munţii la locul lor, atît ne-ar putea costa curăţirea zonei, pe care trebuie să ne-o asumăm noi, România. Trebuie spus însă că banii nu trebuie daţi toţi deodată, că lucrările se întind pe parcursul mai multor ani şi, da, se fac cu mînă de lucru locală. Deci, cu înfiinţarea, şi nu cu desfiinţarea de locuri de muncă.
Avem banii? Bineînţeles. Uniunea Europeană pune la dispoziţia României 4,5 miliarde de euro exact pentru Programul Operaţional Mediu, în perioada 2007 – 2013. La aceşti bani, statul român se obligă să mai pună de la el puţin peste 1 miliard de euro drept contribuţie naţională. Din toate aceste fonduri am cheltuit vreo 800-900 de milioane, pe restul am mai avea timp să-i cheltuim pînă în 2016. Şi oare nu ar fi de acord Bruxelles-ul să finanţeze depoluarea zonelor miniere din Apuseni? Evident că da, măcar pentru că riscurile poluării sînt transfrontaliere.
Da, dar aurul? De unde mai cîştigă statul român între 1,8 şi 2,2 miliarde de dolari? Vestea bună este că stăm pe grămezi uriaşe de aur, doar că nu le vedem. De la aderarea la Uniunea Europeană am atras ceva mai puţin de 4 miliarde de euro din fonduri de coeziune. Mai rămîn de luat 16 miliarde, plus că, pentru viitorul ciclu bugetar, avem de cheltuit aproape 40 de miliarde – fonduri de coeziune şi fonduri din cadrul Politicii Agricole Comune. Bine folosite, aceste sume colosale pot da ţării şansa de a ieşi din sărăcie, cu zonele ei miniere, cu zona rurală, cu oraşele monoindustriale cu tot.
Şi atunci, nu e ciudat că liderii politici se iau la trîntă pentru controversatul proiect minier, însă nu ne spun nimic despre cum vor scoate grămezile enorme de aur din trezoreria de la Bruxelles? Au ocupat ecranele televiziunilor şi au inundat Internetul cu duelurile lor pentru o miză, totuşi, atît de mică! Să ne mai amintim doar că principalele critici venite dinspre Comisia Europeană, în legătură cu Acordul de Parteneriat pentru Bugetul 2014 – 2020, se referă chiar la lipsa de viziune a guvernanţilor de la Bucureşti. Adică exact ceea ce a lipsit şi pînă acum, din moment ce rata de absorbţie este cum o vedem. Dar nu despre lipsa de viziune vorbea şi interlocutorul meu din sistem?
Şi mai e ceva: în timp ce dumneavoastră citiţi aceste rînduri, alt aur ni se scurge printre degete, fără ca măcar să ne dăm seama. Sînt miile şi miile de specialişti, oameni cu calificări înalte, care pleacă în fiecare zi din România. Doar numărul medicilor care au emigrat, de la aderarea României la Uniunea Europeană, se ridică la 20.000. Conform Colegiului Medicilor, pierderile înregistrate de România se cifrează la aproximativ 230 de milioane de euro, numai de pe urma pregătirii acestor specialişti.
Şi, în acest timp, bărbaţii noştri de stat se bat ca chiorii pentru vreo 2 miliarde de dolari! Ceva e în mare neregulă în povestea asta!
Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.
Foto: L. Muntean
