Adevărul din spatele poveştii lui „Victor cuceritorul“
După ce presa tabloidă britanică a anunţat timp de aproape un an de zile o invazie româno-bulgară pentru prima zi a anului, subiectul a luat o turnură aparent comică. Invadatorii nu au pus piciorul pe Insulă; în schimb, reporterii şi-au concentrat atenţia asupra unei singure persoane: românul Victor Spirescu, singurul „invadator“ venit pe aeroportul Luton, de lîngă Londra, pentru a profita, încă din prima zi, de liberalizarea pieţei muncii.
Culmea, românul a venit la Londra nu pentru a frauda sistemul de protecţie socială, nu pentru „turism social“, ci pentru a munci într-o spălătorie de maşini. S-au convins de asta, într-un tîrziu, şi jurnaliştii de la tabloidul Daily Mail. Aceştia au venit de vreo zece ori să-l vadă pe român la spălătoria unde lucrează – nu erau convinşi că Victor Spirescu a venit chiar pentru a munci, şi nu pentru a cerşi ajutoare sociale. Agasat de vizitele dese, Victor i-a repezit, pînă la urmă, pe ziarişti – avea de cîştigat o pîine, nu venise în Londra să dea toată ziua interviuri.
Ceea ce probabil că nu ştia în acel moment era că ziarele britanice – sceptice, desigur... – îşi trimiseseră echipe şi în România, în satul sibian Pelişor, unde românul tocmai îşi cumpărase o casă, pe care spera să o renoveze cu banii cîştigaţi în Anglia.
În doar cîteva zile, Victor Spirescu a devenit o adevărată vedetă în Marea Britanie, ajungînd să dea interviuri nu doar la televiziuni, ci şi în prestigiosul The Times, ziar care a tratat în mod echilibrat tema imigraţiei de după 1 ianuarie 2014.
Să recunoaştem, puţini dintre liderii români au avut parte în Insulă de o asemenea presă precum Victor Spirescu. O popularitate – şi o spunem fără intenţia de a-l supăra – totuşi, nemeritată. În definitiv, Victor Spirescu nu înseamnă altceva decît normalitatea. El, unul dintre numeroşii români plecaţi în străinătate pentru a munci, reprezintă regula, şi nu excepţia. Şi atunci, de ce această desfăşurare de forţe în jurul unei persoane care nu are nimic ieşit din comun?
Să fim drepţi, jurnaliştii britanici – şi cei din presa tabloidă, bineînţeles – îşi cunosc bine meseria. Ei ştiu că un subiect poate prezenta interes pentru public doar în măsura în care este extraordinar. Pentru a fi subiect de presă, mai ales tabloidă, trebuie să fii în afara normelor, să sfidezi convingeri adînc înrădăcinate în conştiinţa publicului, să fii şarpele cu pene. Normalitatea nu e o ştire – niciodată nu se va scrie şi nu se va spune că astăzi cei mai mulţi dintre oameni au mers la serviciu ori şi-au dus copiii la şcoală. Asta nu mişcă pe nimeni.
Ce ne facem însă cînd normalitatea, reprezentată aici de un om venit să muncească, devine subiect de presă? Asta spune multe despre felul în care românii şi, în general, esticii sînt încă priviţi în „vechea Europă“. Sîntem „invadatorii“, sîntem „barbarii“, sîntem cei „altfel“, veniţi să tulbure ordinea firească a lucrurilor. Cînd ne comportăm normal, ajungem să fim priviţi drept nişte curiozităţi demne de expus la grădina zoologică, maimuţe care ştiu să mănînce cu furculiţa şi cuţitul. Sîntem subiecţii unui colonialism şi rasism rezidual, amplificat, din păcate, de criză.
Dar nu numai de criză, ci şi de politicieni. Problema nu este doar presa tabloidă, problema este, poate într-o mai mare măsură, tabloidizarea politicienilor. Cu ochii mereu pe sondajele de opinie, robi ai momentului, ei îşi modelează în fiecare zi discursul şi comportamentul, după „cererea pieţei“.
Viitorul contează doar pînă la primele alegeri. Eficienţa nu înseamnă atingerea unor obiective naţionale sau ale construcţiei europene. Eficienţa se măsoară exclusiv pe scala sondajelor de opinie de azi – mîine va fi o nouă zi în care, dacă va fi nevoie, liderii vor îmbrăca alte costume de scenă şi îşi vor acorda altfel vocile.
Campania tabloidelor britanice, demonizarea esticilor (acum cîţiva ani, invadatorul barbar avea chipul instalatorului polonez) nu ar fi avut efectul cunoscut dacă nu ar fi fost preluate de politicienii tabloidizaţi. Să nu ne facem iluzii – politicienii britanici care au speculat isteria colectivă a invaziei, fie ei din UKIP sau din partidele tradiţionale, ştiau adevărul. Să privim doar către comunicatele asociaţiilor patronale din Marea Britanie, care afirmă, cu argumentele cifrelor, că liberalizarea pieţei muncii reprezintă o şansă, şi nu o ameninţare pentru economie, iar ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va aduce nu profituri, ci costuri de miliarde de euro pe an. Nu contează! Politicienii-tabloid au de cîştigat astăzi voturi, de pe urma campaniei tabloide. Mîine – fie ce-o fi!
Povestea de presă construită în jurul lui Victor Spirescu arată cît de puţin ştim, în realitate, unii despre alţii, noi, europenii. Cît de uşor putem cădea pradă stereotipurilor şi, mai ales, cît de uşor pot profita de asta politicienii-tabloid. Un semn rău la un început de an considerat crucial pentru viitorul construcţiei europene!
Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.