A doua zi după înfrîngerea sistemului

Publicat în Dilema Veche nr. 710 din 28 septembrie – 4 octombrie 2017
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

Sistemul a cedat în cele din urmă. A renunțat să mai lupte. Șefa DNA a demisionat într-o zi fără ca gestul să mai surprindă pe cineva. Ambasadorul de la Washington a înțeles într-un tîrziu că ar trebui să înceteze să mai susțină idei antinaționale ca anticorupția și s-a retras la rîndu-i. Nici nu i-a fost prea greu. El fusese un patriot la origine. Dar se rătăcise un pic, furat de aerul de pe Potomac. În Parlament, Opoziția, atîta cîtă era, anunța crearea unui bloc național al cărui principal rost urma să fie un sprijin constructiv, necontondent și binevoitor pentru guvern. La televiziunile și radiourile sistemului se difuzau dezbateri în care principala temă era regretul. Cu toții fuseseră induși în eroare. Se marșa mult pe mîndria națională, pe istorie și pe nevoia de consens.

De cealaltă parte, organele de presă patriotice erau cumva stupefiate. Nu mai era nici un dușman de devoalat în lungi și bizare execuții în prime-time. În noua eră a consensului, singurul lucru pe care îl mai puteau face era să identifice foști oameni ai sistemului și să le testeze credința. Așa se face că mai toate emisiunile politice deveniseră un soi de confesionale în care diverși useriști, peneliști sau lideri de opinie își povesteau revelația: momentul în care au înțeles că sistemul e rău. Unii cu ochii în lacrimi. Alții încrîncenați, cu ură. Dar mîntuirea era acolo: sistemul a fost învins, binele a triumfat.

Dincolo de televizor, la Festivalul „Pasărea Măiastră“ din București, Tudor Chirilă și trupa lui au făcut senzație cu o piesă de dragoste intitulată „Iartă-mă“. Nimănui nu i-a scăpat dublul sens al versurilor și mai ales doamnei Firea, surprinsă în timp ce îl sorbea pe artist din priviri cu o duioșie maternă. La final, Chirilă a fost declarat cetățean de onoare al orașului în fața unui public fascinat, care știa că asistă la un moment istoric. Modest, Tudor a cerut un pic de liniște și a citit cîteva versuri semnate de primarul Capitalei. Apoi, în impresionanta liniște care se lăsase peste Piața Revoluției, a părăsit scena fără să mai spună un cuvînt. Un moment uriaș, încheiat cu aplauze și urale cum nu s-au mai auzit de la victoria Naționalei de fotbal în fața Argentinei în 1994. Bucuria se revărsa din cartiere, în lungi fluvii de entuziasm, către piața unde avusese loc momentul convertirii.

„L-am iertat“, a spus cîteva ore mai tîrziu Cel-Care-A-Învins-Sistemul. Se referea la președintele României, care tocmai anunțase că renunță la restul de mandat. Într-o declarație scurtă și sobră, șeful statului explicase că pleacă din funcție pentru a da poporului șansa să aleagă pe cineva care să corespundă noilor condiții politice și sociale.

Acum, fără antemergător, blocat undeva în Militari, pe drumul spre Sibiu, asculta calm știrile. Nu i se pomenea numele. Avea o senzație bizară de dedublare. Probabil așa era și atunci cînd, în timpul mandatului, refuza aristocratic să intervină în dezbateri pe care le considera sub demnitatea funcției. Ultimul său SPP-ist, la volan, încerca politicos să nu pară conștient de mica dramă de pe bancheta din spate. În același timp, omul se gîndea ce noroc avuseseră colegii care îl păzeau pe președintele Camerei Deputaților. Ce noroc pe ei, ce avansări îi așteaptă! Și el stă aici, în BMW-ul ăsta blocat, cu un sas placid mergînd spre nicăieri. Viața asta, pff…

Se petreceau și alte lucruri, mai puțin importante: primirea în Academie a lui Dan Voiculescu, numirile în funcții publice ale unora din victimele sistemului – Adrian Severin, de exemplu, venise din pușcărie direct la Ministerul de Externe. Adrian Năstase fusese numit, printr-un artificiu constituțional, președinte interimar.

De altfel, Comisia pentru Reconciliere, condusă de Episcopul Teodosie al Tomisului, emitea decizii reparatorii pe bandă. Cum numărul de victime ale sistemului era totuși mare, Comisia a propus instituirea unei pensii speciale care să fie acordată tuturor celor condamnați și trimiși în închisoare. Ceva asemănător cu beneficiile pentru participanții la revoluție sau pentru veterani. Condamnat cel mult de un tribunal al bunului-simț în timpul dictaturii sistemului, Codrin Ștefănescu reușise cumva să se strecoare pe listă. Nu l-a îndepărtat nimeni de acolo. Omul fusese totuși un luptător.

Nu apăruse nicăieri, pe nici un site, la nici o televiziune, dar singurul loc în care sistemul părea încă viu era la Otopeni, unde mama aglomerațiilor din aeroporturi tocmai se instalase. Familii de corporatiști, unii cu mutre suspecte de vegani, cumpărau la suprapreț bilete low-cost. Probabil era o perioadă de concedii sau așa ceva. Niciodată nu era ușor de înțeles cum gîndeau oamenii ăștia.

După vreo cîteva zile, pacea s-a instalat și la Otopeni. Unii plecaseră fără gînd de întoarcere, dar cei mai mulți acceptaseră realitatea. Dar erau speriați. Și nu pentru că noua ordine a consensului ar fi avut ceva cu ei, era clar că nu voia nimeni să se răzbune. Problema erau companiile străine, dintre care unele plecau deja. Conspirația antiromânească reușise să le sperie, iar Pipera arăta acum ca într-o distopie de pe Netflix. Pustie. Un șut dat unui pahar de carton de la Starbucks producea ecouri cale de două străzi în orice direcție. Unii începuseră să colecteze paharele alea. Oameni ciudați.

În Palatul Parlamentului, prim-vicepreședintele PSD, Bădălau, intră pe vîrfuri în biroul Celui-Care-A-Învins-Sistemul: „Și acum ce facem, șefu’?“ 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Rezultatul protestelor împotriva turiștilor: stațiunile spaniole se golesc
Spaniolii furioși din cauza turismului în masă au primit exact ceea ce au cerut, deoarece Magaluf , unul dintre cele mai importante locuri de vacanță din Mallorca, este pe jumătate gol. De fapt, arată ca un oraş fantomă.
image
Alimentele pe care experții în siguranță alimentară nu le-ar mânca niciodată de la bufetul de mic dejun al unui hotel
Cu toţii suntem de acord că, în vacanţă, unul dintre avantajele de a sta la un hotel este bufetul de mic dejun inclus în pachetul achiziţionat. În acelaşi timp, ultimul lucru pe care ni-l dorim este să rămânem în cameră din cauza vreunei boli digestive.
image
Caravană electorală, atacată cu bâtele într-o comună din județul Buzău VIDEO
Lupta politică se duce și cu ciomagul, pe alocuri. O demonstrează filmarea realizată de membrii unei caravane electorale din comuna buzoiană Calvini, în care se vede cum sunt alergați și amenințați cu bâtele de un grup de săteni.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.