9 Mai, o zi care împarte Europa

Parcă niciodată Ziua Europei nu s-a aflat într-o asemenea măsură în opoziţie cu Ziua Victoriei. Dar aceasta e realitatea: ziua de 9 Mai desparte azi continentul mai mult ca oricînd, iar semnificaţiile ei, altădată paralele, sînt puse azi una împotriva celeilalte, la un nivel de tensiune nemaiîntîlnit de la sfîrşitul Războiului Rece. 

Mai întîi, cîteva lucruri despre Ziua Victoriei. Ruşii o sărbătoresc pe 9 mai. Occidentalii, cu o zi mai devreme. În seara cînd s-a semnat capitularea Germaniei naziste, în vestul Europei era 8 mai, în est trecuse de miezul nopţii, era deja 9 mai. 

Există însă deosebiri de abordare dincolo de această mică festă jucată de fusul orar. Mai întîi, că sovieticii (şi apoi ruşii) au sărbătorit mereu în această zi Victoria. O victorie împotriva Vestului agresor, la capătul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, puternic mitizat de propaganda sovietică şi apoi rusească.

Inutil de insistat cît de important era pentru propagandă ca această zi să fie marcată anume în acest mod în URSS şi în statele-satelit. Apoi, trebuie să înţelegem impactul puternic pe care îl are în Rusia orice atingere adusă simbolurilor vitejiei luptătorului sovietic în Marele Război, fie că este vorba despre statui ale „soldatului eliberator“ sau tancuri suite pe socluri şi îndreptate – cum altfel – spre Vest, fie că se abordează teme deranjante legate de crime de război (cazul Katyn, de exemplu) sau ocuparea statelor central şi est-europene. 

Nu doar miturile Marelui Război s-au întipărit adînc în conştiinţa omului sovietic şi rus, dar şi asocierea forţată între capitalism (sau „Vest“) şi fascism. 

În contextul situaţiei tensionate de azi, Ziua Victoriei capătă, în abordarea rusească, o puternică simbolistică legată de lupta împotriva ameninţării dinspre Vest, dar şi de machismul puterii de la Kremlin. Ziua Victoriei ne va arăta ceea ce am mai văzut şi anul trecut după anexarea Crimeei, probabil la proporţii sporite: o Rusie slăvind războiul. O Rusie care se consideră iarăşi ameninţată dinspre Vest şi care vrea să arate lumii că are de gînd să riposteze. 

În Uniunea Europeană, în ziua de 9 Mai nu se celebrează neapărat o victorie (oricum, sfîrşitul Războiului va fi fost marcat în Occident cu o zi înainte), ci începutul unei construcţii îndelungate şi ambiţioase. Ziua Europei se referă, de fapt, la discursul din 9 mai 1950 al ministrului de externe francez Robert Schuman, în care a propus punerea în comun de către Franţa şi Germania a producţiei de cărbune şi oţel, ca o garanţie că aceste două puternice naţiuni europene nu se vor mai război niciodată. Discursul este considerat piatra de temelie a Uniunii Europene de azi. 

Departe de a celebra victoria cuiva asupra altcuiva, Ziua Europei se referă la ştergerea rivalităţilor istorice şi la participarea în comun la o nouă construcţie europeană, capabilă a păstra pacea şi a aduce bunăstarea. Ziua Europei nu este despre învingători şi învinşi, ci încearcă să dea un sens comun pentru toate naţiunile componente, indiferent de partea în care s-au aflat în cea de-a doua conflagraţie mondială. 

Mesajele dinspre Est şi Vest se ciocnesc, iată, pe noua linie de demarcaţie dintre Uniunea Europeană şi spaţiul de influenţă rusesc. Şi trebuie să spunem că, potrivit abordării oficiale de la Chişinău, 9 Mai rămîne încă ziua victoriei împotriva fascismului. Nu că acest moment nu ar fi important. Doar că simbolistica mai subtilă a Zilei Europei nu pare a fi receptată la adevărata ei dimensiune dincolo de Prut. Şi poate că nici chiar în România, stat membru care deja ar trebui să treacă în stadiul de maturizare. 

Iar problema este că tocmai idealurile construcţiei europene sînt azi mai mult ca oricînd puse sub semnul întrebării. Europa păcii este ameninţată de tensiunile din Est. Europa bunăstării suferă din greu sub apăsarea unei crize prelungite. O Zi a Europei, aşadar, mai tensionată ca oricînd. 

Ovidiu Nahoi este realizator la TVR2.