20 de ani de neputinţă

Publicat în Dilema Veche nr. 504 din 10-16 octombrie 2013
20 de ani de neputinţă jpeg

Am aniversat, nu cu mult timp în urmă, în 13 septembrie, 20 de ani de la semnarea Acordului de la Oslo (cel care lansase speranţa că o negociere directă între israelieni şi palestinieni ar putea duce la crearea unui stat palestinian). Sînt, de fapt, 20 de ani în care marile puteri ale lumii, cu Uniunea Europeană în frunte, au aniversat 20 de ani de neputinţă: statul palestinian nu există încă, şi nici nu sînt speranţe ca el să apară foarte curînd... Jacques Attali îl încadra la rubrica „Perspective“, în cronica sa din Le Vif/L’Express, cu cîteva zile în urmă. O rubrică cu nume optimist, dar care s-ar fi putut foarte bine numi „Eşecuri“!

Se întîmpla în 2009 şi lumea a uitat deja acest fapt ieşit din comun: pe scena concursului Eurovision, Israelul a fost reprezentat de o evreică şi de o arăboaică, ambele cîntînd în arabă, ebraică şi engleză o melodie care se numea „Trebuie să existe o altă cale“. Un eveniment privit prin prisma relaţiilor pe care Israelul le are cu Europa, cu Palestina, cu restul lumii în general. Şi care i-a prilejuit ziaristului Sarfraz Manzoor o excelentă analiză publicată de The Guardian: „Can Europe be another way for Israel – Palestine?“ Întrebarea sa, dincolo de a fi ironică, rămîne la ordinea zilei, chiar dacă fantasticul şi imposibilitatea ei aparentă sînt evidente pentru orice neofit. Pentru Manzoor, „dacă Uniunea Europeană ar face din Palestina şi Israel ţări membre, această soluţie ar dilua toate sursele de conflict dintre cele două naţiuni prin absorbirea lor într-o identitate nouă, europeană.“

Însă Israelul nu face parte din UE... Tot Manzoor răspunde: „Israelul participă deja la toate turneele europene importante şi la concursul de muzică Eurovision, Palestina se află pe statele de plată ale Europei. Unul din beneficiile integrării în UE ar fi reformarea identităţii celor două naţiuni. Perspectiva obţinerii cetăţeniei europene şi faptul de a fi membru al Uniunii Europene ar avea un impact imediat. Nu mai este vorba despre cruciaţi şi recucerirea pămîntului sfînt, ci de aceeaşi zbatere perpetuă pentru a le readuce europenilor Ierusalimul, eternul simbol al memoriei colective religioase.“

Logica aserţiunii lui Manzoor este însă, pînă una-alta, contrazisă de actuala relaţie Israel – Europa, subiect al unei dezbateri geopolitice-filozofice-istorice-financiare care încinge spiritele de foarte multă vreme, şi care este ţelul unui aşa-numit Quartet, înfiinţat în 2003 (UE, SUA, Rusia, Naţiunile Unite) şi condus de Tony Blair. Fără a fi găsit, cert, un final sau un punct comun, dar marcînd puncte şi dezacorduri, atît pentru Ierusalim, cît şi pentru Bruxelles. Israel, stat a cărui populaţie este în mare parte originară de pe continentul european, dispune de un statut de „membru observator“ la Consiliul Europei, a devenit stat cu statut de observator la ONU, iar pînă la începutul anilor ’90, mai mult de 50% din populaţia sa dorea o aderare la Uniunea Europeană. Ca ţară, este bogată, şi nu numai în resurse naturale. Şi totuşi, nu face parte din UE, iar cînd se referă la perspectivele politice şi geostrategice destinate relaţiei cu această ţară, Bruxelles vorbeşte doar despre acord strategic, parteneriat de vecinătate apropiată, în cel mai bun caz, despre o uniune EuroPanMed.

Istoricul relaţiilor UE – Israel a demarat, de fapt, în 1975, cînd Israel devine singura ţară mediteraneană cu care Comunitatea europeană a stabilit o zonă de liber schimb reciproc. Alte trei protocoale adiţionale, tot economice, au urmat în 1988, după ce Israel a promis că nu se va mai opune exporturilor palestiniene către piaţa comunitară. Bruxelles – din ce în ce mai favorabil, de-a lungul conflictului care opune evreii, palestinienilor, creării unui stat palestinian, rezolvării conflictului în limitele stabilite în 1967 (oare şi din cauză că locul minorităţii evreieşti pe vechiul continent, în sensul de ţapi ispăşitori, a fost luat în ultimul deceniu de arabi?) – reuşeşte să deschidă, în 1993, un birou „temporar şi neoficial“ (potrivit termenilor israelieni) al delegaţiei permanente a Comunităţii pe lîngă palestienieni.

Dar relaţiile între Bruxelles şi Ierusalim se răcesc începînd cu 1995 şi ocuparea Cisiordaniei şi a Gazei –  considerată de UE contrară Cartei Drepturilor Omului –, debutul colonizării, iar vocile franco-germano-italiene care cer o apropiere şi mai mare UE – Israel se lovesc de vocile europarlamentarilor şi ale ONG-urilor care cer, dimpotrivă, ruperea totală a relaţiilor. În fine, cu greu, în 20 noiembrie 1995 se semnează un acord euro-mediteranean, la Barcelona, dar care a intrat doar parţial (relaţii economice şi de frontieră) în vigoare: pînă în 1999, doar 13 state, plus Parlamentul European, îl semnaseră. În 1996, devine primul stat noneuropean care ia parte la programul de cercetare tehnică şi ştiinţifică UE, ca în urma acordului din 2004 să participe efectiv la Galileo, proiectul european de Sistem Global de Navigaţie prin Satelit. În acelaşi an, Israelul devine partener în cadrul Politicii Europene de Vecinătate, care are ca prim efect un Plan de Acţiune cu UE. În 2008, la aniversarea a 60 ani de existenţă a statului creat în 1948, UE decide să-şi „întărească“ relaţiile cu Israel.

Israel, la 65 de ani de existenţă, continuă să intrige şi să pară un stat fără definiţie corectă. Unii îl văd ca pe un pseudostat al UE, cu aceleaşi drepturi, dar nefiind parte a uniunii, arabii îl văd ca pe un ghimpe european înfipt în inima Orientului Mijlociu, iar israelienii nu mai ştiu unde se situează. Condamnaţi să rătăcească parcă o veşnicie în căutarea identităţii, au crezut, se pare, că o vor găsi raportîndu-se la palestinieni. Dar acest popor le-a fost şi le este o serioasă piatră de încercare, căci iată, acum, datorită şi din cauza relaţiei controversate pe care o au cu autoritatea palestiniană, Ierusalimul este pe cale să-şi strice relaţia cu toţi aliaţii şi vecinii: SUA, Egipt, Turcia şi chiar şi Europa.

Europa, pentru care Israelul rămîne unul dintre principalii parteneri comerciali (schimburile totale se ridicau la peste 25 de milioane de euro în 2008), dar care a recunoscut Organizaţia de Eliberare a Palestinei înaintea Statelor Unite, care o vedeau ca fiind „teroristă“, aceeaşi Europă care doreşte crearea unui stat palestinian şi care ar putea, din nou, să „cîntărească“ mai mult, în rezolvarea conflictului, „trecînd de la simple apeluri de rezolvare a conflictului punctate de inacceptabil la soluţii concrete“, potrivit unui articol din Le Monde Diplomatique. Via un serios şi angajat Serviciu European de Afaceri Externe. „Trebuie să existe o altă cale.“ 

Iulia Badea Guéritée este jurnalistă franceză de origine română. Este responsabilă de versiunea românească a site-ului Presseurop.eu.

Text preluat de pe blogul „Ochiul Europei“, Presseurop.eu

640px Boulevard Unirii jpg
Cu mîndrie despre România, cu luciditate despre români
România va construi și spitalele regionale și municipale (este greu de spus cînd), pentru că dacă acum este moda stadioanelor, cu siguranță va veni și cea a spitalelor.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Dependența de China
În discursul despre care aminteam mai devreme, Rishi Sunak propunea ca relațiile cu China să fie guvernate de acum înainte de un „pragmatism robust”.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Nota testamentară a lui Constantin Noica
S-au găsit, inevitabil, și hermenuți subtili, care să extindă „marasmul” nicasian asupra „discipolilor”.
Frica lui Putin jpeg
Dr.
Bine, dar de ce totuși au nevoie să-și pună la rever acest păcătos de dr.? Vanitate?
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Doar educația...
Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.
m simina jpg
Primul SMS din istorie
Fix treizeci de ani, așadar, de la primul mesaj scurt trimis (Short Message Sent) din istorie.
Iconofobie jpeg
Un demon atipic
Ambii reprezintă niște „realități” abstracte, imprecise, încărcate de mister și neclaritate semantică.
„Cu bule“ jpeg
Șofer de duminică
Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații.
HCorches prel jpg
Voi știți formula permanganatului de potasiu?
Așa era ea, o profesoară severă din cale-afară, la orele căreia nu se auzea nici musca.
radu naum PNG
Putem să vorbim despre un campionat prea mondial de fotbal?
Un minunat Panama-Oman va putea fi savurat la viitoarea Cupă Mondială. Sau un Brazilia – St. Kits şi Nevis, acolo să vezi distracţie! Nu s-au gîndit rău venerabilii.
p 7 WC jpg
Evitabila creștere a extremei drepte germane
Dar nu și în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) are, deocamdată, un succes neînsemnat.
Comunismul se aplică din nou jpeg
De ce se opune Austria
Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (I)
În limba engleză, termenul subject a rămas fidel sensului etimologic de supus.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Conferințele noastre, viitorul nostru
Cînd generația liceenilor de azi va ajunge la butoanele țării, sînt convins că ne va fi mai bine decît ne este acum!
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Presa acum 85 de ani și azi
Nu mai e vorba de o slujbă publică, destinată să lămurească în vreun fel pe privitor.
Frica lui Putin jpeg
Condiția de înger
abandonînd umanitatea pentru un scurt răstimp, a împrumuta aripile de la îngeri.
AFumurescu prel jpg
Interesul și fesul
Dacă nu mă credeți, întrebați-vă prietenii de pe Facebook, Instagram, Twitter, TikTok și ce alte rețele „sociale” vor mai fi fiind. În lumea virtuală.
m simina jpg
Abraham Lincoln de Ziua Recunoștinței
Abraham Lincoln este primul președinte american care a salvat un curcan de la sacrificare, dar nu cu ocazia Zilei Recunoștinței, ci de Crăciun.
Iconofobie jpeg
Întîmplări întîmplătoare
„Întîmplările” sînt piesele unui puzzle imens ce creionează o imagine aflată dincolo de puterea noastră de cuprindere.
„Cu bule“ jpeg
Vechea gașcă
Originea cuvîntului nu a fost lămurită, deocamdată.
HCorches prel jpg
Nu-i cazul să renunți
Din fericire, chiar și în cadrul acestor formări pe care le mai susținem, constatăm că numărul acestor profesori este în scădere.
p 7 WC jpg
Libertate de expresie pentru cine?
Expresia lui Musk „într-o manieră sănătoasă” permite o gamă largă de interpretări, unele dintre ele foarte restrictive pentru libertatea de expresie.
radu naum PNG
Comunismul se aplică din nou jpeg
Bucureștiul văzut cu alți ochi
Bucureștiul acela, bombardat de americani și apoi și de germani, era încă frumos și bogat.

Adevarul.ro

Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.