Omul nostru în Europa e o doamnă

Săptămîna trecută a fost publicată ştirea conform căreia Monica Macovei este europarlamentarul cu cele mai multe rapoarte votate de Parlamentul European. Nu din România, ci din întreaga Uniune Europeană. O ştire care ar fi trebuit mai mult analizată. Nu pentru că e vorba despre Monica Macovei, ci pentru că România, ca ţară, ar trebui să aibă o strategie de a împinge în faţă personalităţi credibile, care pot avea un impact la nivel continental.

Cîteva cuvinte despre instituţia raportului, pentru a înţelege ideea. Raportul este instrumentul de bază al Parlamentului European. Iar Parlamentul European este o maşinărie care funcţionează în primul rînd ca o adunare a grupurilor. Dinamica internă a fiecărui grup politic este esenţială pentru cariera fiecărui europarlamentar. Pentru fiecare propunere legislativă care intră în PE, se desemnează un raportor principal, iar fiecare grup politic îşi desemnează un raportor din umbră. Europarlamentarul devenit raportor preia dosarul în lucru şi devine vocea Parlamentului European –, sau a grupului, după caz – în ceea ce priveşte chestiunea respectivă. Evident, pentru a fi vocea cuiva, trebuia ca acel cineva/ceva să aibă încredere în tine. Cum se desemnează raportorii? Aici este schepsisul. Rapoartele sînt o marfă finită şi valoroasă. Cu cît chestiunea e mai importantă, cu atît e mai important cui dai raportul. În primul rînd, se face o distribuţie între grupuri. Cine devine raportorul principal? Cutumele Parlamentului European sînt de fier. Fiecare grup politic primeşte un număr de puncte, în funcţie de ponderea politică – evident, popularii şi socialiştii, ca cele mai mari grupuri, au cele mai multe puncte. Deci fiecare grup are un fel de credit, ca la cartela de telefon. Cînd se împart rapoartele – între şefii de grupuri – fiecare grup politic îşi cheltuie din creditul de puncte. Este o negociere perpetuă şi foarte complexă. Se ţine cont de interesele grupului, de temele care îi sînt dragi, evident de mărimea creditului şi, la fel de evident, dacă grupul consideră că are oameni potriviţi care să se ocupe de chestiunea respectivă. De pildă, dacă eşti şef de grup la PE, nu are rost să îţi cheltui creditul pentru a lua un raport ce se referă la piaţa agricolă, decît dacă ai un membru tare, eventual la comisia de agricultură a PE, şi care va fi destul de credibil ulterior pentru a-i fi acceptate propunerile. Odată ce fiecare grup şi-a luat rapoartele, urmează împărţirea în interiorul grupului. Evident, aici trebuie să ai relaţii bune cu şefii de grup, aceia să aibă încredere în tine. Dacă nu grupul tău are raportorul principal, şi raportorul din umbră e totuşi important – înseamnă că alt grup va ţine agenda Parlamentului pe chestiunea respectivă, dar tu poţi veni cu amendamente şi contrapropuneri, astfel încît, la final, actul legislativ să arate mai mult a cum vrei tu.

Dacă încerci să urmăreşti dezbateri din comitetele şi plenul PE fără să ştii despre ce e vorba, vei ajunge rapid la concluzia că e un exerciţiu dureros: prea multe chestiuni tehnice, amendamente, rapoarte, amendamente la rapoarte etc. Pur şi simplu, nu ai cum – trebuie să ştii subiectul. Şi nici cei mai mulţi europarlamentari nu ştiu, de fapt, despre ce se vorbeşte la cele mai multe puncte. Ideea că dintr-o adunare de peste 750 de oameni toţi ştiu subiectele aflate în discuţie e absurdă. Deci, de fapt, fiecare îşi vede de rapoartele sale, şi cînd se ajunge la vot, colegii merg pe mîna raportorului. Şefii de grup ascultă de raportor şi restul membrilor ascultă de şeful de grup.

Acesta este contextul. Acum să vedem cifrele, care m-au surprins chiar şi pe mine. Monica Macovei a avut 35 de rapoarte votate în 2012 şi este, cum ziceam, pe primul loc în tot Parlamentul. Ceilalţi europarlamentari români au cîte un singur raport, Adriana Ţicău de la PSD avînd două. Mă uit pe lista rapoartelor Monicăi Macovei (a publicat un raport complet de activitate pe site-ul său). Sînt chestiuni care ţin de transparenţă, responsabilitate, anticorupţie şi, mai larg, justiţie şi domnia legii. S-a ocupat de protecţia intereselor financiare ale UE (transparentizarea beneficiarilor de fonduri europene), lupta împotriva fraudei, despre cum au fost abordate reformele în justiţie şi lupta împotriva corupţiei în statele candidate, asistenţa oferită de UE pentru justiţia din Kosovo etc. Pe lîngă cele deja votate de Parlament, mai are în lucru un raport important despre procedura de confiscare a averilor provenite din infracţiuni, care va fi votat la finele lui februarie în comitetul de justiţie şi drepturile omului – practic ar institui o procedură europeană comună, pentru ca statele din UE să confişte averile provenite din infracţiuni. Mai sînt rapoartele privind descărcarea de gestiune a unor agenţii europene. Astea au fost importante pentru că rapoartele Monicăi Macovei au fost în centrul unei bătălii instituţionale, în care Parlamentul a creat precedente pentru viitor – controlul parlamentar asupra agenţiilor era tîrziu şi tindea să fie formal pînă acum. Refuzînd să acorde descărcarea de gestiune şi ridicînd probleme privind conflicte de interese şi prostul management financiar, Macovei a dat argumente Parlamentului pentru un control de substanţă asupra agenţiilor autonome. Am mai scris altădată despre modul în care Parlamentul îşi extinde puterea de control prin exerciţiul de supraveghere bugetară – în acest context trebuie interpretate acţiunile sale şi conflictele avute cu unii şefi ai agenţiilor europene. Practic, PE şi-a găsit în Monica Macovei o persoană credibilă care să ridice respectivele probleme.

Pe lîngă astea, să ne amintim că ea a fost cea care a propus în Parlament un mecanism pan-european anticorupţie. Cînd practic toată elita politică din România voia să scape de Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie, Macovei îl susţinea, chiar împotriva partidului său. Am scris atunci în mai multe articole (chiar şi în această rubrică) că România, ca stat, ar fi trebuit să ducă o politică inteligentă, chiar dacă la prima vedere contraintuitivă. În loc să ne stropşim ţîfnoşi că de ce ne monitorizează UE numai pe noi şi pe bulgari, ar fi trebuit să zicem: uite, noi avem încă probleme şi monitorizarea ne prinde bine, pe de altă parte, sînt şi alte ţări europene care poate au probleme similare, haideţi să ne uităm la toţi. „Să dăm anticorupţie la toată UE“, chiar aşa se numea un articol pe care l-am scris acum cîţiva ani. Să folosim inteligent punctul sensibil pe care îl avem la corupţie, pentru a atinge un dublu scop: pe de o parte, menţinem presiunea pe sistemul juridic din România (presiune benefică), pe de altă parte, ne arătăm capacitatea de a proiecta politici la scară europeană. Nu prea am avut cu cine vorbi atunci, în instituţiile româneşti provincialismul e cumplit. Macovei a avut aceeaşi idee şi a dus-o mai departe. Ceea ce ar fi trebuit să facă România ca stat a făcut Macovei ca persoană. După ce Parlamentul a votat ideea sa într-o rezoluţie, Comisia Europeană a propus mecanismul anticorupţie, în 2011. În 2013, Comisia va publica primul raport privind anticorupţia în toate statele Uniunii Europene. Asta înseamnă capacitate de a proiecta politici la nivel european. E uimitor că Macovei dă singură clasă unei ţări căreia parcă îi e ruşine că o are acolo – în loc ca România să fie văzută ca statul care reuşeşte aşa ceva, pur şi simplu facem o obsesie din faptul că sîntem monitorizaţi sub MCV.

Succesul Monicăi Macovei în hăţişul procedural de la Bruxelles poate fi paradoxal pentru cei care o cunosc numai din descrierile făcute de cei care nu o simpatizează. I s-a creat imaginea de căpoasă care nu ştie să lucreze în echipă. Că e o vedetă mediatică, cu idei fixe şi care nu stăpîneşte arta compromisului. Chiar şi cei din partidul său îi vînd această imagine. Problema e că, pusă într-un context în care munca grea şi credibilitatea chiar contează, Macovei a reuşit să performeze dincolo de aşteptări. Este practic omul cel mai important din domeniul justiţiei al celui mai important grup politic din Parlamentul European. Asta nu ar putea reuşi dacă ar fi o obsedată de scandal.

Revenim la capacitatea de a proiecta politici la nivel european. Cum facem asta? Care e strategia noastră ca stat pe termen mediu şi lung? Pentru a conta ca ţară, trebuie să ai oameni care să conteze. Iar cariera lor se construieşte în timp şi cu răbdare. Adrian Severin s-a prăbuşit rapid în urma scandalului privind lobby-ul ilegal, iar în locul lui, PSD a promovat ca lider de grup pe Cătălin Ivan, a cărui principală preocupare la Bruxelles pare a fi să o contracareze pe Monica Macovei. A ajuns în situaţia ridicolă în care a spus că Macovei e anchetată de Comisia de Etică a Parlamentului European, ştire preluată cu voluptate de presa de la Bucureşti. Problema e că nu există o asemenea comisie la Parlamentul European. Conducerea Parlamentului a dat un comunicat în acest sens, ceea ce îl face pe Ivan să pară cu totul ridicol, zici că sîntem în acel desen animat cu struţul şi coiotul care îi tot pune capcane şi bombe şi sfîrşeşte inevitabil cu bomba care îi explodează lui în faţă. Nu e de mirare că Ivan nu are experienţă de raportor, de ce şi-ar cheltui grupul socialist creditul de puncte cu cineva care inventează comisii de etică? Dar pentru noi ca ţară, e o oportunitate pierdută că trimitem la Bruxelles oameni care nu se pricep.

Pînă la urmă, greutatea politică a unei persoane nu e dată de prezenţa la emisiuni de gîlceavă, ci de capacitatea de a produce schimbări. Revista Kamikaze a descoperit recent că, dacă scoţi vocalele din Macovei, rămîne MCV. Dincolo de gluma kabalistică, ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a fost zburată din funcţie de către Tăriceanu, imediat ce am intrat în Uniunea Europeană. În schimb, prin MCV, ea a recreat regulile jocului şi a lăsat în urma sa efecte care se mai văd şi azi, la şase ani de cînd au zburat-o din Guvern. Asta se cheamă a face agenda pe termen lung. Potrivit datelor ActiveWatch, care a monitorizat menţionarea politicienilor la TV în campania electorală, Macovei e în primii 20, şi este singurul europarlamentar din acest clasament. Atenţie, e vorba despre o perioadă de campanie electorală internă, în care Macovei nu a candidat şi nici măcar nu a participat. Pur şi simplu se vorbeşte despre ea. E un fenomen aproape freudian. Cînd vor să o atace, liderii USL afirmă că e şefa unei cabale europene care demonizează România. Comisia Europeană, Parlamentul, presa occidentală, ONG-urile – toate sînt sub controlul Monicăi Macovei. Este o formă bizară de omagiere. Pur şi simplu nu se pot abţine.

Sînt dintre cei care regretă faptul că Monica Macovei nu se înscrie în cursa pentru şefia PDL. Pe de altă parte, aş regreta şi să plece din Parlamentul European. Unde a ajuns lejer să fie cel mai influent român la nivel european. Şi asta fără a fi comisar, şef de grup şi nici şef de grup politic al PDL. Este doar Monica Macovei, europarlamentar.

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE