O carte altfel. Banală ca un talk-show

Publicat în Dilema Veche nr. 464 din 3-9 ianuarie 2013
O carte altfel  Banală ca un talk show jpeg

Am încheiat ultima carte a lui Lucian Boia cu o stare de nervi şi dezamăgire. E vorba despre De ce este România altfel? (Humanitas, 2012). M-am simţit aproape abuzat de autor. Cînd am terminat-o, a fost ca pe vremuri, cînd aveam televizor şi îl închideam cu senzaţia că mi s-au aruncat în cap mizerii, isterii şi vorbărie. Nu că Boia ar fi scris mizerii. Dar vorbărie a pus în carte, ca şi o mulţime de clişee.

A scris o carte la nervi, se vede că a fost furios, că a simţit nevoia să se descarce. Şi ne-a aruncat nouă în cap această furie. De asta spun că m-am simţit aproape abuzat. Cărţile nu se scriu la nervi dacă eşti Lucian Boia. Îmi amintesc cu cîtă plăcere am citit celelalte cărţi recente ale sale, cea despre germanofili şi cea despre evoluţia intelectualilor români din 1930 pînă după instaurarea comunismului. Aflam ceva, rămîneam cu informaţii şi cu interpretări legate de informaţii. Din asta nu rămîi decît cu furia autorului. Şi, dacă i-ai citit cărţile precedente, nu rămîi cu aproape nici o informaţie în plus, reia idei deja scrise, doar că le-a scurtat şi le-a pus într-o formă nervoasă. Lucian Boia a scris o carte de terapie pentru el însuşi.

După ce am citit-o, am rămas cu dilema asta despre titlu – România altfel. Altfel decît cine sau decît ce? Am auzit de la cineva apropiat (tot dezamăgit de carte, dar nu enervat ca mine) şi o interpretare la modul următor: Boia zice că România e altfel decît ne-o imaginăm în istoriografia noastră triumfalistă. Deci, ar fi altfel decît ne place să o credem. Altfel decît o predăm copiilor la şcoală. Ar fi fost bine să fie aşa cum interpretează cunoştinţa mea. Ar fi fost acelaşi Boia – istoricul pus pe dărîmarea miturilor istorice. Dar nu asta zice Boia în carte.

Povestea asta cu miturile şi cu dărîmarea lor a fost mereu pe muchie de cuţit. Nu e o treabă uşoară. Toate naţiunile au mituri istorice şi fondatoare. Şi aproape toate (cel puţin cele din Europa) au început, la un moment dat, un proces de maturizare care presupune şi o distanţă critică faţă de aceste mituri. Lucian Boia era necesar dezbaterii publice şi a fost mereu un modernist: o naţiune matură este aceea care nu mai are nevoie să inventeze mituri pentru a-şi păstra coeziunea. Atunci cînd Bălcescu a redescoperit figura medievală a lui Mihai Viteazul şi l-a proclamat precursorul unirii, naţiunea română se inventa pe măsură ce îşi inventa miturile. Boia are dreptate cînd spune că naţiunea română e o invenţie de secol XIX. Atunci era nevoie de aşa ceva, toate naţiunile europene au trecut prin acea etapă. Astăzi, românii nu mai au nevoie de aşa ceva – sau unii români mai au, alţii nu mai au. Dezbaterea în sine e semn de maturizare. Dar am presupus mereu că asta se subînţelege din ce scria Boia – anume că e pornit împotriva unor mituri şi că pledează pentru o stare neutră faţă de ele: miturile sînt mituri şi atît, le deconstruieşti şi le laşi în pace. Dacă te apuci să le urăşti, atunci sari de cealaltă parte a muchiei de cuţit. Iar în cartea asta, Boia a sărit de cealaltă parte, nu doar în legătură cu miturile, ci cu naţiunea însăşi.

Boia propagă un nou mit. Un contra-mit, dar tot un mit. Noul mit spune că românii sînt cel mai varză neam posibil. România din cartea asta e o ţară cu totul şi cu totul specială. E o ţară excepţională. Doar că e cu totul şi cu totul specială în rău. E o ţară excepţional de proastă, de rea şi de nereuşită. Aşa a fost dintotdeauna, aşa este şi acum. Paradoxal este că logica e la fel de defectă ca a miturilor vechi cu care Boia s-a luptat în restul cărţilor sale: România de acolo era unică, excepţională, urmaşa pură a romanilor şi a dacilor, pavăza creştinătăţii, insula latină într-o mare slavă, singura păstrătoare a independenţei continue în această parte a Europei, victorioasă permanent împotriva turcilor, ungurilor, ruşilor, nemţilor, doar pe americani nu am apucat să-i batem. Boia a dezmembrat sau a nuanţat toate aceste imagini, în cărţile sale. Şi bine a făcut. Acum el oferă legitimitate unei noi vulgate istorice: România e cea mai naşpa ţară. A fost la margine mereu. Încă de la romani şi de la greci. Pînă şi bulgarii au fost mereu şi sînt peste noi. De fapt, bulgarii sînt peste noi prin carte în diverse momente cînd e convenabil să fie amintiţi, în rest nu prea apar. Am un amic la Sofia care va rîde grozav cînd va citi cartea (de altfel, acum cîţiva ani, el mi-a spus că auzise de Boia, că e un istoric grozav, parcă i se şi tradusese ceva în bulgară). Occidentalizarea a fost doar o modă şi ne-am apucat brusc să-i iubim pe francezi şi să fim ostili faţă de ruşi şi de greci, zice Boia. Chestia asta e aruncată în două fraze, pare că pe aici trăiau nişte isterici care se amorezează la modul tembel de unii şi se apucă să-i urască degeaba pe alţii. Prea facil. De fapt, o competiţie politică îndelungată între greci şi boierii pămînteni a dus la acea ostilitate. Iar în ce-i priveşte pe ruşi, au trecut de la rolul de salvatori la rolul de vecini care stîrnesc groază după cîteva ocupaţii militare în care s-au comportat infect cu populaţia – a se vedea memoriile lui Radu Rosetti publicate tot de Humanitas unde se descrie pe larg schimbarea de atitudine faţă de Rusia. E doar un exemplu pentru modul în care Boia aruncă la coş o chestiune complicată şi o întoarce în două fraze ca să pară că românii sînt scrîntiţi. Desigur că e mai uşor să te amorezezi de francezi cînd aceştia sînt departe, cînd cultura lor domină toată Europa şi cînd împăratul lor intervine în momente-cheie în favoarea ta, în faţa altor mari puteri europene. Întrebarea corectă aici este: sînt românii un popor altfel, sau aşa ar fi reacţionat orice alt popor dacă avea de ales între unii cu care se bate pentru funcţii, alţii care îl cuceresc şi se poartă urît şi alţii care sînt departe şi binevoitori? Ce ar fi făcut englezii sau argentinienii în aceleaşi condiţii istorice?

Şi aici ajung la problema principală a cărţii: cu cine ne comparăm? E adevărat, românii şi România stau prost în clasamentele statistice ale Uniunii Europene. Stăteau prost în clasamentele europene înainte de Primul Război Mondial, în perioada interbelică (pe care Boia o atacă pe drept cuvînt, dar o mai făcuse în alte cărţi, nimic nou acolo), în timpul comunismului şi după comunism. Istoricul comite aceeaşi greşeală pe care o reproşează românilor ca atare: obsesia Occidentului. Dacă ne comparăm doar cu Franţa şi Germania, vom pica prost. Dar de ce numai cu ăştia? Sîntem o ţară est-europeană. Nu ar fi relevant să vedem cum stăm şi faţă de Serbia, Albania, Ucraina, Republica Moldova? Comparaţia cu Bulgaria este adusă în discuţie numai cînd se găseşte ceva la care stăm mai prost decît ei. Dacă vrea să pună România în context comparativ, Boia ar trebui să definească clar ce compară şi apoi să prindă tabloul de ansamblu.

Nu vreau să spun că România e grozavă. Spun doar că România e banală. E o ţară banală pentru regiunea noastră. Cu probleme structurale grave, moştenite din interbelic şi apoi din comunism. Comparaţia cu Germania nu ajută la nimic. Comparaţia relevantă ar fi cu România din trecut şi România faţă de ţările comparabile. Dar Boia nu compară la modul serios, are numai o serie de idiosincrazii pe care le trece în revistă. Şi astfel construieşte mitul „România excepţională“. Excepţional de proastă, de înapoiată, de laşă, de mincinoasă etc. Boia ia imaginea idilică a României pe care o visa Bălcescu – imaginaţi-vă doamna cu ie şi tricolor pictată de evreul patriot român Rosenthal în România revoluţionară –, o dă jos de pe piedestal şi îi dă şuturi în gură pentru că nu se ridică la nivelul pretenţiilor sale.

Cele mai iritante sînt cîteva expresii de un clişeism perfect. Dezertarea intelectualilor în faţa comunismului e o „comedie tipic românească“ (p. 68). Frauda electorală e „inevitabilă probabil la români“ (p. 85), iar „românului nu-i pasă de celălalt“ (p. 97). Cum adică „tipic“ românească? A studiat Boia ce s-a întîmplat cu intelectualii din Albania? Cu cei din Bulgaria sau Serbia? Aş putea paria că există scriitori ucraineni care se plîng de diverse chestii că sînt tipic ucrainene. Alina Mungiu Pippidi a ironizat bine ideea cărţii în România liberă, dînd titlul „De ce este Ruanda altfel?“. Boia întoarce excepţionalismul românesc pe dos aşa cum întorci o şosetă: sîntem unici, numai nouă ni se poate întîmpla.

Sînt în carte multe pasaje binevenite şi de bun-simţ luate separat – de pildă, cele despre laşitatea Bisericii Ortodoxe în timpul comunismului sau despre ipocrizia Academiei Române care s-a reinventat virgină după 1989, excluzînd-o doar pe Elena Ceauşescu. Doar că astea le ştiam deja, pe cele mai multe din alte cărţi, excelente, ale lui Boia. Problema e că această cărţulie nu face decît să interpreteze mizerabilist fapte disparate, astfel încît să legitimeze acest mit negativ anunţat încă din titlu: România e altfel, e excepţională în rău. Şi după ce îi dă şuturi în gură ca un birjar supărat că gloaba nu e Mercedes, Boia se plînge că „Există un fel de «ruşine» de a fi român (deşi, dacă ar fi ceva ruşinos, este tocmai această «ruşine»“ (p. 100). Păi, de ce nu ar exista această ruşine, după tot ce spune Boia în carte? Tocmai că această carte, care e deja populară, contribuie la ruşinea respectivă, o alimentează. Boia e parte a problemei, nu parte a soluţiei.

Şi dacă ar fi fost numai partea istorică ar fi fost oarecum natural. Istoricul trece în 90 de pagini prin istoria noastră şi o găseşte bună de aruncat la gunoi. Ok, exagerat, dar încă în temă. Problema e că ultima treime a cărţii e despre toate şi despre nimic. Totul îl enervează în România. Plagiatul lui Ponta şi prezidenţialismul lui Băsescu. Manelele. Taximetriştii de la Otopeni. Romii pentru că şi-au zis „romi“. Frunza care a ajuns brand de ţară. Te întrebi: dom’le, dar despre ce e vorba în cartea asta? Şi autorul continuă neabătut: românii sînt apatici, sistemul de educaţie e o fraudă de la un cap la altul, rata de absorbţie a fondurilor europene e catastrofală (aici, la fonduri UE, compară mere cu pere ca să se potrivească cu teoria). Din nou, poate fiecare aspect în parte e discutabil. Dar care e ideea de fond? Revedeţi lista de teme pe care Boia le aruncă în treacăt. Cu concluzia: sîntem ultimii oameni. Dar, totuşi, de ce aveţi neruşinarea să vă fie ruşine că sînteţi români?

Ziceam mai sus că Boia legitimează un mit care circulă. Acum, scriind recenzia, mi-am dat seama de ce mi-a lăsat impresia de vorbărie de televizor. Pentru că ultima parte a cărţii chiar este o lungă vorbărie de talk-show. „Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul“ – asta e fraza ineptă a unuia de la televizor, care a prins la public. Ideile astea că România e cea mai XXX ţară de pe Pămînt circulă, sînt o banalitate. Publicul urban, clasa de mijloc gustă autoflagelarea asta. E enervat de diverse chestii şi are nevoie de o interpretare holistă. E şi comod: nu fac nimic, stau în fotoliu şi mă plîng, că oricum sîntem cei mai XXX, ţara asta nu mă merită. Ideea că sîntem o ţară banală, cu problemele banale ale regiunii le pare absurdă. Trebuie să fie speciali. Şi dacă nu mai sînt speciali în bun, măcar să fie speciali în rău. Clişeele pozitive se cer înlocuite cu altele, negative. De fapt, nu ideile în sine din carte m-au enervat, ci că e Boia cel care scrie aşa. Cam cum vorbeşte Mircea Badea.

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
Atitudine revoltătoare a unui hotel din Olanda la adresa unui român. Motivul aberant pentru care i-a anulat rezervarea
Bărbatul, cercetător în România, rezervase o cameră la un hotel din Tilburg, Olanda, dar s-a trezit ulterior cu rezervarea i-a fost anulată.
image
Imaginile sărăciei în cele mai bogate orașe din țară. „S-ar fura tot dacă n-am face asta”
România a avut în ultimul an o creștere economică de aproape 5%, iar pe hârtie lucrurile arată cum nu se poate mai bine. De o cu totul altă părere sunt tot mai mulți români care trec pragul magazinelor și a piețelor alimentare.
image
Ce vești ne dau meteorologii pentru vremea de Florii și Paște. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
În următoarele săptămâni, valorile termice vor fi destul de coborâte, fiind posibile precipitații în toate regiunile.

HIstoria.ro

image
Cele mai vechi cutremure care au lovit Țările Române în Evul Mediu
Unul dintre cele mai vechi cutremure despre care avem informații este cel petrecut în anul 1411, menționat de Emil Turdeanu în lucrarea „Un manuscris religios din timpul lui Mircea cel Bătrân”.
image
Cine a ajuns primul în Antarctica?
Acest cel mai sudic continent (mai mare decât Oceania și Europa), care acoperă aproximativ 20% din întreaga emisferă sudică, este singurul din întreaga lume ce nu are o populație nativă și nici locuire permanentă.
image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.