Nu, tot nu sîntem socialiști

Abia ce a trebuit să-i explic mai an lui Adrian Năstase că nici nu sînt şi nici nu mă prezint ca socialist, că iaca acum trebuie să fac aproximativ acelaşi lucru cu prietenul meu Gabriel Giurgiu. Deci, Gabi ajunge la concluzia că un raport scos de organizaţia pe care o conduc face o propunere de un „socialism teribil (în sensul ignorării totale a legilor pieţei)“. Cum îl cunosc pe Gabi mai bine decît restul cititorilor săi, sînt sigur că a făcut-o ca să mă stîrnească şi nu pot să-l dezamăgesc. Aşa că îi răspund, dar mai întîi trebuie să explic contextul în care, pare-se, ne-am dat cu socialiştii ăia inamici ai legilor pieţei. 

Gabriel Giurgiu v-a povestit acum două săptămîni despre masa rotundă organizată de Centrul Român de Politici Europene, unde am promovat o idee a colegului nostru Lucian Luca. Dintr-o eroare pe care tipografia nu ne-a mai permis să o corectăm, el a scris „Liviu Luca“. Vă implor să faceţi diferenţa: Liviu Luca este un sindicalist dubios care l-a îmbogăţit pe S.O. Vântu din banii sindicatului de la Petrom, Lucian Luca este o enciclopedie vie de statistici agricole, cercetător la Institutul de Economie Agrară şi expert afiliat al CRPE pe probleme de politici agricole europene. Acest al doilea Luca a publicat la CRPE un policy brief care se numeşte: „Subvenţie multianuală, decuplată de suprafaţă – o propunere românească pentru viitorul fermelor mici din Europa“. El vine în contextul în care comisarul pentru agricultură Dacian Cioloş caută o soluţie pentru a simplifica sistemul de plată a subvenţiilor europene, mai ales în cazul fermierilor mici. Ne-am gîndit că o mînă de ajutor nu ar strica, iar acum e momentul cel mai bun, pentru că Cioloş a anunţat obiectivul şi Comisia lucrează la viitoarea propunere legislativă. În acest context, am stat cu Lucian Luca, am făcut scheme şi am citit statistici, în căutarea unei propuneri concrete şi acceptabile. Credem că am găsit-o. În primul rînd, trebuie răspuns la întrebarea aparent simplă: Ce înseamnă fermă mică?. Fermă mică în Franţa are cîteva zeci, dacă nu sute de hectare, ceea ce în România intră la fermă mijlocie, dacă nu mare. Lucian a venit cu o idee simplă: dat fiind că subvenţiile în UE se distribuie acum pe bază de istoric şi de cît pămînt ai, atunci să plecăm de la principiul că fermierii mici sînt cei care acum primesc puţini bani ca subvenţie. Bun, ce înseamnă puţini bani? Ca să terminăm cu povestea asta şi să simplificăm totul, am zis să luăm treptele statistice folosite acum de Comisia Europeană. Aşa că propunerea noastră a fost simplă: fermierii care acum primesc mai puţin de 1250 euro/an intră la categoria ferme mici. Deci lor li s-ar aplica propunerea noastră. Cîţi adică? Din cei 7,8 milioane de fermieri europeni, 5 milioane pică sub pragul de 1250 euro. Ei ar fi beneficiarii. În cazul României, asta înseamnă 90% dintre primitorii de subvenţie de la noi.  

Bun, am stabilit cine sînt clienţii. Acum, ce vrem pentru ei? Şi aici ajungem imediat la punctul în care Gabriel Giurgiu vînează socialisme. În acest moment, pentru a primi subvenţia, fermierul se înregistrează la APIA, la un interval regulat trece prin procedura de verificare şi reconfirmare a parcelelor şi face nişte cereri anuale. Noi am propune să nu mai treacă prin acest exerciţiu de birocraţie pură decît o dată la 7 ani. De ce la 7 ani? Pentru că atît durează exerciţiul financiar al UE. Omul se înregistrează la început şi primeşte subvenţia pentru cei 7 ani. 5 milioane de europeni ar scăpa de un exerciţiu de birocraţie.  

Care ar fi beneficiile? Cel dintîi e şi cel evident: noi considerăm o idee bună în sine ca omul să aibă mai mult timp să muncească decît să piardă timpul interacţionînd cu birocraţia. Nu aş zice că ăsta e un principiu socialist. Dar Gabriel Giurgiu zice: „Dacă nici măcar minimul gest de a cere nişte bani de pomană nu îl faci, ci aştepţi să vină «de la sine», situaţiunea devine tristă. Dacă nici măcar un drum de o zi la oraş, la APIA, nu poate micro-fermierul să facă, o dată pe an, de ce ar binemerita să capete din banul public? Propunerea de a rupe subvenţia de suprafaţa agricolă şi a o lega de proprietar îmi pare de un socialism teribil (în sensul ignorării totale a legilor pieţei)“. În primul rînd că nu e un gest minim, ci pentru foarte mulţi ţărani, care altfel au puţin de-a face cu statul, e o chestie complicată. Acum, nu prea înţeleg limpede la care legi ale pieţei se referă. A merge la oraş să ceri bani de la stat nu e chiar idealul de piaţă liberă, de fapt singura piaţă care beneficiază e piaţa microbuzelor de transport. Şi venim noi, socialiştii, şi facem propunerea ca omul să nu mai bată drumul la oraş degeaba. Măi, să fie! În ce priveşte subvenţia în sine, noi nu emitem nici o părere. Pentru că e o decizie care nu depinde de noi, nici măcar de Dacian Cioloş. E o decizie politică a UE să continue să subvenţioneze agricultura. Dacă asta vrea să critice Gabi Giurgiu, foarte bine. Dar dacă tot dăm subvenţia, trebuie să-i punem pe oameni să şi treacă prin proceduri birocratice cît mai complicate, uite aşa, de-ai naibii, că oricum nu merită subvenţia aia? Eu aşa înţeleg ce spune Gabriel Giurgiu: dă-i dracu’ de ţărani, dacă tot vor subvenţie, să facă drumuri lungi şi dese la oraş pentru ea. 

Ei bine, dragă Gabi, nu reuşesc să te înţeleg. Ce are ideologia de-a face aici? De ce sîntem noi socialişti, şi tu – promotor al pieţei libere? Mi se pare încă unul dintre cazurile alea în care ne punem eticheta de stînga sau dreapta şi ne dăm la gioale ca la fotbal, dinamovişti vs rapidişti, fără vreo legătură cu substanţa în sine a problemei. 

Mai departe, pe lîngă obiectivul debirocratizării, mai aveam ceva în minte. Am observat noi că unii fermieri care au pămînt puţin nici nu îl lucrează, nici nu îl vînd. Îl ţin aşa, în ideea să încaseze subvenţia pentru el. Pe la Ministerul Agriculturii se învîrt fel de fel de idei fanteziste despre cum i-am putea face pe ţărani să vîndă: să le dăm amenzi pentru că nu îl lucrează, să facem controale etc. Viziune centralistă şi în forţă. Nu va avea nici un efect. Dar să ne gîndim puţin: dacă omul îşi ţine pămîntul pentru a încasa subvenţia, asta se întîmplă în practică pentru că... Ei bine, tocmai pentru că trebuie să facă cererea aia anuală, să arate anual că mai are pămîntul în proprietate. Dar dacă i-am garanta că primeşte subvenţia doar pentru că se înregistrează în primul an şi apoi urmează alţi 6 ani să primească subvenţia fără alte proceduri? Da, îl va vinde, deci îl bagă în circuitul agricol.  

Bun, dacă sîntem purişti – aşa cum e Gabriel Giurgiu – te poţi revolta că omul primeşte bani şase ani, deşi nu mai are pămîntul. Dar în practică asta va funcţiona exact ca renta viageră: oricum am dat şi mai dăm (celor deja înscrişi, nu se mai primesc noi dosare) bani unor oameni pentru că şi-au vîndut pămîntul, nu am face decît să continuăm o politică care a avut efecte bune la nivel naţional, dar pe banii UE. Şi nu pe viaţă, ci doar 7 ani. În ce priveşte cumpărătorii acelui pămînt, ei vor fi lipsiţi de subvenţie (cumpărînd, ştiu asta de la început) doar în acel exerciţiu financiar, deci ştiind că vor intra ulterior în circuitul de subvenţii. Adică o modalitate isteaţă de a impulsiona concentrarea de terenuri, în loc să ne apucăm de amenzi şi să sporim birocraţia.

Ei bine, eu nu văd nimic socialist nici aici, dar dacă nu mă provoca Gabi Giurgiu, nu îndrăzneam să scriu un articol cu atîtea date tehnice, într-o revistă ca Dilema veche, aşa că îi mulţumesc.