Nu de revizuire mă tem, ci de perversităţile ei

Publicat în Dilema Veche nr. 488 din 20-26 iunie 2013
Nu de revizuire mă tem, ci de perversităţile ei jpeg

Comisia de revizuire a Constituţiei îşi transformă zilnic idiosincraziile în principii (vorba Magdalenei Boiangiu). Par o gaşcă de adolescenţi îmbătaţi de propria putere şi puşi să-şi rezolve frustrările recente, prin textul constituţional. Ce trebuia să fie o revizuire – adică o schimbare pe ici, pe acolo – devine o întreagă operaţiune, în care tipi înfierbîntaţi iau Constituţia la pilă, bucată cu bucată, fără a vedea ansamblul. Va fi ca în celebrul banc cu tovarăşii muncitori români, care iau un buldozer la pilă şi le iese avion supersonic.

O constituţie nu acoperă niciodată toate scenariile posibile care apar în viaţă, astfel încît interpretarea ei, precedentele şi raporturile politice de putere contează enorm în modul în care ajunge să arate regimul prescris de text. Actul nostru fundamental din 1991, luat timid la pilă în 2003, este unul prost în partea instituţională. Dar aşa prost cum este, a creat nişte precedente şi a dus la nişte interpretări ale Curţii Constituţionale, care au făcut regimul suportabil. Acum o vom lua de la capăt cu interpretările şi reinterpretările.

Cea mai proastă parte la aplicarea unui text constituţional este momentul cînd ies la suprafaţă efecte perverse neaşteptate. Sau nedorite de cei care au adoptat textul. De bine, de rău, efectele perverse ale actualei Constituţii erau cunoscute şi ele fuseseră ameliorate de interpretările Curţii. Un exemplu deja clasic de efect pervers a fost decalarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare. Asta s-a făcut la schimbarea din 2003. Pînă în prezent, eram convins că a fost opera lui Adrian Năstase. Motivele mi se păreau lesne de ghicit: Năstase era convins că va fi preşedinte în 2004 şi un mandat prezidenţial mai lung i-ar fi permis păstrarea influenţei şi după o eventuală erodare a puterii parlamentare a PSD.

Această schimbare aparent minoră a produs sau a agravat cele mai multe dintre problemele pe care încercăm acum să le dregem la schimbarea Constituţiei. Să ne gîndim ce a însemnat în practică. În 1992, 1996, 2000 şi 2004, Parlamentul şi preşedintele au fost aleşi în acelaşi timp. Popularitatea şi scorurile electorale sînt nişte fenomene care vin în valuri, aşa cum au aflat toţi cei trei preşedinţi ai României de după Revoluţie. Azi eşti popular, mîine nu mai eşti. Evident, popularitatea unui preşedinte ales este strîns legată de popularitatea partidului din care provine. Valul FDSN – Iliescu, valul CDR – Constantinescu, valul PDSR – Iliescu, valul ADA – Băsescu. Asta însemna, pînă în 2004, o aliniere a legitimităţii celor două instituţii alese direct: preşedintele şi Parlamentul. Chiar şi în această formulă de alegere concomitentă, preşedinţii au avut relaţii încordate cu guvernele. Conflictul dintre palate nu a fost inventat de Traian Băsescu. Ion Iliescu a trebuit să-l scoată cu minerii pe Petre Roman de la guvernare, şi a avut linişte numai cu o marionetă docilă ca Nicolae Văcăroiu. Un premier puternic ca Adrian Năstase a avut conflicte grele cu Iliescu, deşi veneau din acelaşi partid (interesant cum am uitat astăzi ce ghionturi îşi trăgeau cei doi, cum îl bloca Iliescu pe Năstase prin Ioan Talpeş şi cum îl ţinea Năstase pe Iliescu la respect, prefăcîndu-se că îl respectă). Emil Constantinescu l-a forţat pe Radu Vasile să plece din Guvern demiţîndu-i jumătate din Guvern, de se încuiase şeful Guvernului în birou. Şi, repet, asta în condiţiile în care legitimităţile organelor alese direct erau aliniate.

Şi atunci, ne-a venit ideea de a decala mandatul prezidenţial. În practică, a fost o invitaţie la crize perpetue. Evident că personalitatea lui Traian Băsescu a agravat conflictele, dar zarurile au fost aruncate prin schimbarea constituţională. Preşedinte ales la o dată diferită faţă de Parlament, a transformat crizele politice interexecutiv în crize de sistem politic. Conflictul Palatul Cotroceni – Palatul Victoria (manifestat şi în varianta Băsescu – Tăriceanu) a devenit un conflict Cotroceni – Palatul Parlamentului. De unde două crize constituţionale manifestate în 2007 şi 2012. Evident, există circumstanţe personale şi politice diferite la fiecare moment, dar substratul a fost unul constituţional. Decalarea mandatului prezidenţial a fost oxigenul care a alimentat focul.

Cum ziceam, eram convins că a fost prostia comisă de Adrian Năstase. Miron Damian (Doc) mi-a atras atenţia că nu Năstase a venit cu ideea. Autorul acestei tîmpenii colosale care ne-a costat atît de mult este... „societatea civilă“. Aşa afirmă Cristian Pîrvulescu, care declară, într-un interviu pentru Agerpres, 3 martie: „Atunci, în 2003, propunerea de modificare a mandatului preşedintelui a venit dinspre societatea civilă şi asta dintr-un motiv simplu – România era mai degrabă o excepţie cu un mandat de patru ani, pentru că şeful statului nu trebuie să fie politizat, trebuie să fie deasupra partidelor şi să aibă un mandat pentru continuitatea statului, mai lung decît cel al unui legislativ. Asta este logica.“

Plecînd de la premisa de bună-credinţă pentru Cristian Pîrvulescu, înţelegem că ideea a fost de a depolitiza mandatul prezidenţial. Evident, nu Pîrvulescu a luat decizia, ci Adrian Năstase, dar din zona „societăţii civile“ a plecat ideea. Care, de fapt, nu putea avea efectul scontat: un preşedinte ales direct nu poate fi depolitizat pentru că îi schimbi durata mandatului. Sau dacă voiai să-l depolitizezi, ar fi trebuit să-i iei atribuţiile pe care le avea pînă atunci şi să-l faci ales de Parlament. O schimbare a mandatului de la patru la cinci ani a dus, de fapt, la decuplarea legitimăţii preşedintelui şi a Parlamentului, care pînă atunci se aliniau pentru că erau alegeri simultane, iar oamenii votau pe valuri de simpatie: preşedintele şi partidul. Este un exemplu magistral de intenţie constituţională care nu se realizează – în schimb, duce la efecte perverse. De altfel, e amuzant cum Pîrvulescu tot propune chestii care teoretic par OK, dar în practică produc calamităţi (vezi şi sistemul electoral).

Plecînd de la acest exemplu, ar trebui să ne îngrijorăm atît în legătură cu textele votate de Comisia de revizuire, dar mai ales de efectele perverse care vor urma adoptării. Efecte pe care Crin Antonescu & co ar putea să le bănuiască dacă ar sta puţin să se gîndească la cum vor decurge lucrurile în practica politică.

În primul rînd, constat o neînţelegere profundă a ceea ce înseamnă „republică parlamentară“. Oamenii sînt obsedaţi de conflictul Băsescu – Parlament şi au impresia că dacă iau atribuţii de la preşedinte, atunci Parlamentul va conduce ţara. De fapt, sistemele parlamentare sînt conduse de premier. El devine şeful. Se glumeşte despre premierul britanic că e un fel de dictator, cîtă vreme are majoritate parlamentară. Cu alte cuvinte, cîtă vreme îşi controlează parlamentarii (nu degeaba şeful de grup parlamentar acolo se numeşte whip, adică bici). Şi acela este, totuşi, un sistem în care parlamentarii nu trădează.

Cum va funcţiona în practica din România? Disciplina firavă a grupurilor parlamentare va duce la o putere necontrolată a şefului Guvernului. Ca regulă, grupurile parlamentare ale opoziţiei se destructurează prin trădări, iar practica a fost agravată de votul uninominal (care, teoretic, ar fi trebuit să-l lege pe parlamentar de alegători, dar în practică, l-a legat de banii de la Guvern). În Republica Parlamentară România, şeful Guvernului va cumpăra mereu nişte parlamentari şi va rămîne la putere sigur pînă la alegeri. Traian Băsescu a fost capabil să schimbe majoritatea parlamentară prin trădarea unei părţi a PSD. Avem deja o tradiţie a manufacturării de majorităţi parlamentare postalegeri. Am impresia că Victor Ponta intuieşte (dacă nu chiar plănuieşte) cum va funcţiona în mod real puterea. Ideea moţiunii de cenzură constructivă (Parlamentul demite un premier numai dacă numeşte un altul în acelaşi timp) vine de aici: şeful Guvernului va fi aproape imposibil de demis de către Parlament.

Interzicerea migrării parlamentarilor de la un partid la altul nu va rezolva problema, ci, de fapt, o va agrava. Aici nici măcar nu avem nevoie să speculăm, acesta este un efect pervers deja testat în România: la primari. Pentru că primarii schimbau pe faţă partidele (aşa cum fac parlamentarii acum), s-a dat o lege prin care un primar care schimbă partidul pierde mandatul. Ce s-a întîmplat în practică? S-a schimbat obiceiul? Nu, a devenit şi mai pervers. Acum, primarii rămîn legal membri ai unui partid, dar activează de facto în alt partid. Practica asta şubrezeşte şi mai mult structura instituţională a partidelor la nivel local. Interzicerea migrării parlamentarilor sub ameninţarea pierderii mandatului va face acelaşi lucru cu grupurile parlamentare. Oamenii vor fi cu numele într-un grup parlamentar, dar vor activa şi vor vota cu alt grup, cel al premierului. Efectul pervers este că vor slăbi şi mai mult disciplina şi coerenţa Parlamentului. Tocmai cînd i se întăresc atribuţiile de control.

Aş putea continua cu exemple de posibile efecte perverse, pe multe dintre articolele agreate deja de Comisie. Mai ales că nu există o gîndire coerentă cap-coadă, oamenii modifică fiecare articol cînd vine la rînd şi după cum le sună bine şi le dictează frustrările recente. Cred că e musai nevoie de un fel de control de perversitate, cînd proiectul de revizuire va fi gata.

În ce priveşte sporirea atribuţiilor de control ale legislativului, aici nu cred că trebuie să vorbim despre efecte perverse neintenţionate, ci de efecte perverse perfect intenţionate. Deşi nu sînt în stare să controleze ceea ce au deja în ogradă (vezi rapoartele de activitate de la ICR, TVR, CNA, care zac cu anii nediscutate), parlamentarii vor, totuşi, să aducă la ordine şi alte instituţii, şi să blocheze justiţia.

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE

Foto: adevarul.ro

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.