Nişte intelectuali

Publicat în Dilema Veche nr. 409 din 15-21 decembrie 2011
Victime, procurori şi idioţi morali jpeg

● Lucian Boia este o figură aparte de intelectual: puţin prezent în spaţiul public, pare a sta prin biblioteci şi scoate regulat cărţi care fac vîlvă. Ar trebui să avem mai mulţi ca el. Recent, i-am descoperit un fan în Bulgaria; nu ştiu exact ce cărţi i s-au tradus acolo, dar omul îl adora pe Boia. Ultima dată cînd am scris despre el, comisese excelenta carte despre germanofili – tabăra care a dorit alierea României cu Germania în Primul Război Mondial. De data asta scrie despre intelectuali – Capcanele istoriei.  Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 (Humanitas, 2011).

● O citeşti de n-o mai laşi din mînă. Să-mi zici dacă ai putut să o laşi – mi-a zis dl Radu Cosaşu cînd m-a văzut cu cartea. A avut dreptate. Boia scrie o carte serioasă, academică, dar poate fi la fel de bine citită ca un roman pasionant cu 120 de personaje – ziarişti, academicieni, profesori universitari, şi cum trec oamenii ăştia prin două decenii de război şi schimbări succesive şi radicale de regim politic.

● Nu trec prea bine, cam asta e concluzia tristă a cărţii. O istorie de cooptare şi anulare a autonomiei individuale, în care intelectualii sînt în acelaşi timp slujbaşi unsuroşi şi trandafiri la butoniera potenţilor zilei. Căutări febrile, şi retrospectiv criminale, a unor modele alternative. Statul burghez – România mare la care acum privim cu nostalgie – nu era destul pentru ei. Au fost comunişti, naţionalişti, pro-ţărănism, numai democraţi şi pro-burghezi nu. Intelectualul român generic pare a fi un tip agitat care vrea musai să răstoarne ce merge, pentru a nu pune nimic în loc, şi care e mereu în curs să inventeze o nouă formulă antologică de schingiuire a realităţii în numele unor modele teoretice, al unui nou ideal. Chestia asta nu s-a prea schimbat, vedem doar cîtă gargară consumăm acum cu dezbateri de genul „care este modelul de societate pe care îl vrem pentru România“ (hai, reinventaţi, băieţi!).

● Cînd nu sînt oportunişti, sînt ridicoli – Nae Ionescu şi tineretul din jurul lui. Or fi fost ei de dreapta atunci, dar poziţionarea e relativă. Aerul revoluţionar, anti-mic-burghezismul isteric, logoreea despre reinventare – un fel de nătîngism cu moaţe care acum e apanajul stîngii.

● Figura patetică a lui Petre Ţuţea care, în 1933, scria sub pseudonim denunţînd statul burghez care era „minoritatea posedaţilor conştienţi şi organizaţi în scopul exploatării muncitorilor de toate categoriile şi ţăranilor“ (p. 41). Săracul, a fost mereu contra curentului, comunist cînd comuniştii erau prigoniţi, necomunist cînd necomuniştii erau prin puşcării. Dar talentul la scos perluţe bombastice nu l-a părăsit niciodată. Sînt curios dacă fragmentele astea scoase de Boia de prin presa vremii vor prinde viitoarele colecţii de ţuţisme, care par că nu se mai termină.

● Interesantă legătura între pro-ţărănism şi omogenizare etnică – obsesia românismului pur, care numai la sate se putea găsi. Un Eliade care face scenarii despre cum se consolidează minorităţile etnice care macină statul naţional. Boia constata sec că România de azi este mai românească decît cea de atunci (p. 52), deci scenariile catastrofale ale lui Eliade nu s-au confirmat. În general, trecînd prin citatele din carte, ai un sentiment de jenă: aşa scriau oamenii pe vremea aia?! Şi chiar cei mai buni dintre ei?! Parcă-parcă azi nu se mai scrie aşa.

● A nu se înţelege că Boia scrie o carte demolatoare, pusă pe dat în cap post-mortem. Dimpotrivă, este echilibrat, raţional şi onest, ocolind să atace nişte ţinte care puteau fi facile – de pildă, antisemitismul lui Eliade, unde constată că istoria îi trece această ieşire printr-o lentilă nedreaptă.

● Iar Ţuţea sau Eliade, deşi aberanţi, au fost mereu marginali. Şocant este bilanţul celor care nu au fost marginali, care s-au implicat. Guvernul Goga – „o echipă de universitari prezidată de un poet“ (p. 102). Spre deosebire de guvernele banale, compuse de politicieni burghezi de pînă atunci, cabinetul Goga a fost dominat de intelectuali. Şi tot el a fost ghioaga cu care regele Carol II a dat în cap democraţiei româneşti. Puţin mai tîrziu, de-a dreptul deprimantă lista de membri fondatori ai partidului unic al regelui – toată floarea academică şi universitară a ţării. Deprimantă zic pentru că vorbim de o dictatură totuşi soft; oamenii ăştia nu făcea alegeri vitale, nu intrau la puşcărie dacă stăteau deoparte, aderarea la dictatura regală a fost un oportunism simplu. Mai apoi, alegerea a fost într-adevăr dramatică sub comunişti: fie academia, fie puşcăria – o formulă foarte bună a lui Boia. La alegerile pseudo-libere din 1946, blocul de partide dominate de comunişti are o grămadă de intelectuali pe liste, e un pomelnic lung dat de Boia. La ceilalţi erau politicieni de profesie. Să facem deci un bilanţ: regele Carol II sugrumă democraţia românească şi este ajutat de o lungă listă de intelectuali de prestigiu. I se opun nişte politicieni de profesie, politruci adică, de pe la ţărănişti şi liberali (şi legionari, trebuie spus, deşi acolo exista o garnitură proprie, alternativă, de intelectuali, pe care PNŢ şi PNL nu au avut-o niciodată – partidele astea burgheze nu vînd idealuri măreţe, şi basta). Comuniştii sugrumă România şi li se alătură o lungă listă (în bună parte, exact aceiaşi oameni ca la Carol II) de intelectuali prestigioşi. De partea cealaltă, pe listele electorale opuse, nişte politruci ţărănişti şi liberali care apoi au înfundat puşcăriile. Cine a fost forţa benefică istoric a României: politicienii sau intelectualii? Asta doar aşa, ca să trecem în revistă critic clişeele publice despre cele două categorii: intelectual = persoană famelică, dar idealistă, politician = jeg uman punct. Istoria zice că e nu e chiar aşa.

● Citatele de linguşire a lui Carol II au făcut vîlvă la lansarea cărţii şi apoi în dezbaterile despre carte. Pe bună dreptate. Ne aşteptam ca instaurarea comunismului să fie epoca lichelelor unsuroase. Dar abdicarea entuziastă în faţa regelui produce mirare pentru că oamenii ăia nu riscau mare lucru. Dar nu am impresia că vorbim despre forţare, democraţia burgheză le-a fost mereu suspectă, deci regele comitea un bine necesar. Regele le-a satisfăcut nevoia de tătuc care să-i recunoască ca valori naţionale şi să-i plătească pentru că sînt valori naţionale. Linguşirile unor Liviu Rebreanu, G. Călinescu, Mihail Sadoveanu sau Tudor Arghezi („De-a pururea de-aci ’nainte / Au să ni-l ţie vremurile minte“) faţă de Carol produc un zîmbet jenat: pentru ce s-au prostituat oamenii ăştia?

● Deşi, paradoxal, Arghezi face o figură mai bună la venirea comunismului, iese chiar onorabil pentru o perioadă, spre deosebire de Călinescu sau Sadoveanu, lamentabili fără excepţie.

● A se slăbi cu despărţirea omului de operă – istoria nu poate ignora pe una sau pe alta. Pînă şi poetul nostru abstract Ion Barbu a fost un carierist călcător pe cadavre. Cei mai mari scriitori, cel mai mare compozitor, de l-am pus şi pe bancnote, cel mai mare critic – nişte falimente morale. Trebuie să medităm la asta, nu să ascundem gunoiul sub preş zicînd că opera trebuie despărţită de om. Nu facem decît să dăm chitanţe în alb pentru viitor: fiţi oricît de jigodii în viaţa publică, patria şi posteritatea vă vor pupa oricum recunoscătoare în fund!

● Am pariat că trei sferturi din comentariile de sub acest articol vor fi lăsate de ignoranţi guralivi care vor vorbi despre „intelectualii lui Băsescu“. Îi rog să nu mă dezamăgească. Cartea lui Boia nu ajunge în prezent. Dacă e să faci totuşi o comparaţie, nu prea ai material. Din perspectivă istorică, „intelectualii lui Băsescu“ sînt un non-subiect. 

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.