Moldova din mintea noastră
● Foarte mulţi oameni au o părere în general bună, sînt foarte binevoitori, despre o ţară în care foarte puţini dintre ei au fost şi de care sînt mai degrabă dezinteresaţi. Dar cu care ar fi în principiu de acord să ne unim, doar să nu coste foarte mult. Cam asta e concluzia pe care am tras-o eu dintr-un sondaj la care am contribuit, un sondaj în care i-am întrebat pe români ce părere au despre Republica Moldova. De fapt, cam aşa aş rezuma în două propoziţii cărţulia în care am prezentat rezultatele acestui sondaj, scrisă împreună cu Victoria Stoiciu, Liliana Popescu şi István Horváth („Republica Moldova în conştiinţa publică românească“, Fundaţia Soros, 2011).
● Doar 7,6% dintre români au răspuns pozitiv la întrebarea dacă au vizitat vreodată Republica Moldova. Dacă ne uităm la răspunsul pe regiuni, e chiar mai rău. Doar 4% dintre ardeleni şi 6,4% dintre munteni, în schimb 15% dintre moldovenii din România au vizitat vreodată Republica Moldova. E paradoxal de puţin. Totuşi, vorbim despre o ţară care e colea, peste gîrlă, unde te înţelegi cu oamenii pe limba ta. Şi, mai ales, ţara unde puteai merge timp de 17 ani după Revoluţie doar cu buletinul, nici măcar nu aveai nevoie de paşaport. Apoi, aveai nevoie de paşaport, dar nu de viză (mă rog, cu excepţia celor două luni cît a durat nebunia lui Voronin cu vizele pentru români, eu sînt mîndrul purtător al unei vize moldoveneşti pentru care am stat două zile la coadă). Nu ştiu cîţi oameni au vizitat Bulgaria, dar dacă mă gîndesc că astă-vară erau mai multe maşini româneşti decît bulgăreşti pe drumul de la Vama Veche la Varna, aş paria că mai mulţi români au vizitat Bulgaria decît Republica Moldova. Ce spune asta despre noi? Că în obsesia pentru Occident, nu am văzut rostul unei vizite peste Prut?
● Doar un sfert dintre români cunosc din vedere o persoană din Republica Moldova, 14% am avut sau avem colegi veniţi de acolo şi 5% au relaţii amicale cu cineva din Republica Moldova. În schimb, 64% dintre respondenţi îşi iau informaţiile despre Republica Moldova de la televiziuni. Ce înseamnă asta? Că experienţa celor mai mulţi dintre români cu Republica Moldova este una profund mediată. De mass-media, de educaţia şcolară, de cîntece, de alte surse în general decît experienţa directă. Deci există şanse serioase ca Moldova din capul concetăţenilor noştri să fie una diferită de Moldova reală.
● Mă gîndesc acum la impresia creată românilor care merg totuşi în RM. Sînt de obicei două tipuri de reacţii. Românul tipic care merge acolo pleacă cu o imagine mediată despre Basarabia. Basarabia – pămînt românesc, Basarabia cea frumoasă, Basarabia din „Limba noastră-i o comoară“. La faţa locului, reacţia unora este de mirare negativă: oamenii vorbesc ruseşte pe stradă, dar de ce vorbesc ruseşte, doar sînt români. Apoi constaţi că eşti cam singurul din jur care nu înţelege ruseşte, şi aşa vă descoperiţi între voi românii din România, rămîneţi pe afară în multe conversaţii. Şi tragi concluzia de respingere: aaa, ăştia sînt rusificaţi. Sau refuză înadins să vorbească româneşte. Nu te gîndeşti că rusa este limba primului contact – doi străini care intră în dialog pe stradă la Chişinău ştiu aproape cert că amîndoi vor înţelege rusa, totuşi o treime dintre locuitorii capitalei nu vorbesc româna. Deci, te lasă rece aspectul funcţional al traiului acelor oameni, te superi pe ei că nu vorbesc numai româna, că nu se pliază pe imaginea basarabeanului cu care ai plecat de acasă. Şi te întorci în România şi povesteşti cui vrea să te asculte că nu mai e nici o şansă cu Basarabia. Asta e reacţia de şoc negativ. A doua reacţie e taman pe dos. Te ataşezi sentimental de ţara aia, asta mi s-a întîmplat mie. E ca nici o altă ţară în care ai fost. Este în mod evident altă ţară, dar atît de asemănătoare cu a ta, încît eşti şi nu eşti în străinătate. În nici o străinătate nu te plimbi pe Bulevardul Ştefan cel Mare. În străinătate nu te miri ce bine s-a potrivit de i-au pus pe Mihai Eminescu şi Veronica Micle să se intersecteze (spre deosebire de Bucureşti, unde el e ditamai bulevardul, iar ea doar o străduţă mică, hăt departe, spre gară). Că respingi Basarabia cea reală sau te ataşezi de ea, cert e că la întîlnire şocul se produce: e altfel decît Basarabia aia care îţi închipuiai că e acolo, dintotdeauna.
● Dar, repet, sînt foarte puţini cei care merg acolo şi au această experienţă. Cei mai mulţi trăim cu ţara imaginară în minte. Şi avem faţă de ea resurse impresionante de duioşie, nostalgie şi bunăvoinţă. Un covîrşitor 72% cred că „RM este o ţară europeană şi ar trebui să devină membră a Uniunii Europene“, faţă de doar 11% care zic că „aparţine spaţiului rus şi ar trebui să rămînă parte a spaţiului de influenţă rusească“. Avem deci 72% din populaţia unei ţări UE care e în favoarea extinderii UE spre o ţară de la est, o majoritate cu totul atipică. Sînt principalul autor al seriei de întrebări din sondaj despre Moldova şi Uniunea Europeană. Şi recunosc că am fost puţin sadic, am vrut să văd cît de decişi sînt totuşi românii să sprijine Moldova. Am întrebat prima dată dacă oamenii sînt de acord cu afirmaţia: „România ar trebui să sprijine prin toate mijloacele posibile aderarea Republicii Moldova la UE“. 65% spun că da. Bun, dar, m-am gîndit, ia să vedem dacă oamenii susţin asta şi dacă riscăm să intrăm în conflict cu majoritatea europenilor. Zic că am fost puţin sadic pentru că într-un fel am făcut jocul ăla sadic cu: pe cine iubeşti tu mai mult, pe mami sau pe tati? Românii au încă o imagine bună despre UE, aşa că am întrebat ce părere au despre afirmaţia: „România ar trebui să îşi menţină politica actuală faţă de Republica Moldova, chiar dacă aceasta ar intra în conflict cu poziţia Uniunii Europene“. 45% spun că da, ar trebui să ne menţinem această poziţie. Deci am pierdut pe drum pe unii, pe care i-ar pune pe gînduri un refuz al europenilor. Dar tot sînt destui care ar alege să aducă Moldova în UE, chiar şi în cazul unui conflict cu Bruxelles-ul. Oricum, sînt mai mulţi decît cei care cred că ar trebui să renunţăm dacă se supără europenii pe noi (37%, restul pînă la 18% sînt cei care nu dau nici un răspuns, deci pur şi simplu au fost doborîţi de dilemă).
● E un scenariu forţat, dar nu cu totul fantezist. Deja sînt semnale că europenii, la nivel oficial, obosesc faţă de insistenţa românilor, la nivel oficial, privind integrarea sau aproprierea Moldovei de UE. Insistenţă cu care sînt perfect de acord, o consider legitimă şi necesară, am afirmat asta în mai multe rapoarte ale CRPE, rapoarte care circulă la Bruxelles, deci promovez legitimitatea politicii româneşti acolo unde contează, spre deosebire de patrioţii isterici care iar ne-au sărit în cap şi cu prilejul acestui sondaj, că nu am fost suficient de patrioţi. E un tip care predă la Facultatea de Sociologie şi care ne-a acuzat pe autorii sondajului, absolut fabulos, că am plasat subiectul Basarabia „într-un cadru nefiresc de neutru“. Deci, dacă nu aţi înţeles poanta: un sociolog profesionist acuză pe unii care au făcut un sondaj că au fost excesiv de neutri în cercetare socială. Nu e fabulos? Vorba unuia dintre colegi, pentru a evita neutralitatea ar fi trebuit să formulăm întrebări de genul: „Aşa, luat omeneşte şi româneşte, ca pe tot românul de treabă, sper că vă preocupă soarta fraţilor şi surorilor noştri din Basarabia, şi nu sînteţi indiferenţi faţă de ei ca un cîine făr’ de suflet cum sînt toţi cei care sînt dezinteresaţi de acest subiect“.
● Acum, că v-am mai distrat cu o formă de patriotism din ăla stupid, de care vorbeam acum trei săptămîni, puneţi dvs. mîna şi citiţi restul sondajului în cartea care se poate downloada de pe site-ul Fundaţiei Soros – soros.ro. Veţi afla între altele de acolo cum se face că îi iubim pe basarabeni chiar mai mult decît pe nemţi.
