Liderii contextuali de opinie. Textul cu Regele

Cînd am scris argumentul la tema cu regalitatea, acum trei săptămîni, întrebam dacă îşi mai aminteşte cineva despre monarhie, despre ce valuri făcea în anii ’90 şi, în fine, dacă marea indiferenţă faţă de subiect presupune ca sîntem o ţară de republicani. Nu mi-aş fi imaginat tevatura iscată de declaraţiile preşedintelui Băsescu. 

Citisem recent, ca să pregătesc numărul din Dilema veche, cam toate cărţile despre Regele Mihai, cele două cărţi de interviuri (ar trebui reeditate), volumul omagial editat recent de principele Radu, ba chiar am recitit literatura antimonarhică pe care o aveam prin bibliotecă. Cum îi spuneam lui Mihnea Măruţă în dezbaterea de la temă:  nu cred că monarhia e o salvare, dar admir persoana Regelui Mihai. Mai ales că în volumele amintite, un cititor onest găseşte răspunsuri la fel de oneste din partea monarhului faţă de toate calomniile şi miturile vehiculate împotriva sa de propaganda comunistă şi de propaganda antonesciană.  

Am scris imediat un text pe care l-am publicat pe platforma de opinii a HotNews (contributors.ro). Şi „imediat“ înseamnă chiar asta – a apărut la două ore după declaraţiile preşedintelui. Am făcut ce am considerat că ar trebui să facă un ziarist care are informaţii pe domeniu: am adus argumente, am citat surse relevante şi am pus o concluzie clară, nu apă de ploaie. A doua zi, m-am trezit tîrziu şi era o adevărată furtună în jurul textului, pînă după-amiază depăşise 15.000 de vizualizări şi enorm de multe comentarii, multe mă făceau praf pentru că am intrat în corul anti-Băsescu, destul de multe mă lăudau. Apoi, amici binevoitori îmi trimiteau link-uri: uite, Crin Antonescu spune o prostie în aceeaşi direcţie ca tine; uite, cutare e isteric în aceeaşi direcţie, cum te simţi? 

Oricum, sînt mîndru de textul meu, chiar şi aşa, scris la cald. Are argumente, iar cuvintele tari sînt exact trei: incompetenţă, registru grobian şi mitocănie. Atît de mîndru sînt încît îl reproduc aici (redus puţin din lipsă de spaţiu), ca să vadă şi hîrtia. Iată-l: 

„Traian Băsescu şi-a atins limita de incompetenţă istorică. Scuze pentru Regele Mihai 

(...) Traian Băsescu se bagă în istorie şi gafează în mod ruşinos. Ion Antonescu nu a fost doar prim-ministru. Nu poţi zice că Antonescu a fost prim-ministrul regelui în România aşa cum Winston Churchill a fost premierul regelui în Anglia. Antonescu a fost dictator şi Conducător. Ăsta era titlul pe care şi-l arogase. A fost România un stat criminal faţă de evrei şi romi? Da. Era Regele Mihai şeful statului? Am putea zice că doar simbolic, dar nici măcar asta nu e adevărat. Şef al statului, Conducător, mareşal, şef de trib a fost Antonescu, el îşi spunea cum dorea. Ce a fost Regele atunci? Antonescu îi controla orice mişcare şi toată curtea regală era plină de informatori ai mareşalului. Totuşi, ce decizii lua Regele sub Antonescu? Să luăm un exemplu. Declaraţia de război. E o decizie importantă? Cam este. A ştiut măcar Regele Mihai de decizia de a intra în război? De fapt, Regele Mihai a aflat că România a declarat război sovietelor de la... radio Londra (BBC). Şef al statului? Responsabil de Holocaust? Hm... Cum ziceam: Traian Băsescu şi-a atins limita de incompetenţă istorică. 

Avem dovezi că familia regală a încercat să-i protejeze pe evrei. Regina Mamă este declarată Drept între Popoare de statul Israel (...). Citiţi memoriile rabinului Alexandru Şafran: «Am căutat să iau legătura imediat cu regina-mamă. Femeie nobilă prin inimă şi spirit, ea s-a arătat foarte emoţionată de expunerea mea, mai ales de soarta copiilor. A făcut şi ea apel, fără succes, la Antonescu. A avut apoi ideea, sprijinită de rege, de a-i invita la dineu, la Palat, pe Patriarh, pe mareşalul Antonescu şi pe Mihai Antonescu, iar cum cei doi din urmă spuneau că tot ce priveşte deportările depindea de nemţi, l-a invitat şi pe ambasadorul Germaniei la Bucureşti, baronul von Killinger. Regele Mihai şi regina Elena îşi închipuiau că reunind aceşti oameni în jurul mesei regale va fi mai uşor să se discute.» (din volumul Un tăciune smuls flăcărilor, Editura Hasefer, 1996, p. 84-85). Şi încă una: rabinul-şef povesteşte pe larg audienţa la Regele Mihai după eliberare, pe 22 septembrie 1944 (...): «Au trecut atîţia ani, dar îmi amintesc mereu cu aceeaşi plăcere de ziua aceea, cu o emoţie mereu reînnoită, căci ştiam mai bine decît alţii ce au făcut regele şi regina pentru noi în anii înspăimîntători pe care i-am trăit. Le-am transmis recunoştinţa noastră nemărginită.» (idem, p. 144) Atît despre responsabilitatea faţă de Holocaust. A fost «slugă la ruşi»? (ce limbaj!). Doar cîteva motive banale pentru care Regele Mihai nu putea fi slugă la ruşi: 

● Regele Mihai, abia ieşit din adolescenţă, l-a arestat împreună cu garda palatului pe deţinătorul absolut al puterii la acel moment, Ion Antonescu. A făcut asta fără sprijinul politicienilor, care erau de negăsit în acel moment (sfînta laşitate). Apoi a rezistat unor presiuni îngrozitoare din partea armatei sovietice. Tot aproape singur. 

● Regele Mihai a numit premieri democratici care au încercat să continue regimul democratic din România cu armata sovietică în ţară. 

● Regele Mihai a rezistat cererilor sovietice cît a putut. A cerut ajutorul americanilor şi englezilor şi l-a numit pe premierul Groza sub ameninţarea directă a armatei sovietice, după ce diplomaţii occidentali i-au spus că nu există altă cale. 

● Rezistenţa asta a însemnat chiar o grevă regală în care regele a refuzat să ratifice actele guvernului. 

● România a fost ultima ţară comunizată din regiune şi asta se datorează  Regelui Mihai. 

● Timp de cîţiva ani, Regele Mihai a fost ultima speranţă a românilor, care manifestau simpatie pentru orice apariţie publică a Regelui, făceau manifestaţii în faţa Palatului, unde camioanele de bătăuşi comunişti veneau şi băteau oamenii cu bestialitate. 

● Spre final, Regele Mihai a plecat la nunta Reginei Elisabeta a II-a, la Londra. Guvernul comunist a crezut că nu se mai întoarce. Erau mulţumiţi că scăpaseră de el. Din Anglia a anunţat guvernul de intenţia sa de a se căsători cu Regina Ana. Guvernul nu i-a acordat permisiunea, pentru a-l face să renunţe la întoarcere. Dar s-a întors. 

● Peste cîteva zile, Petru Groza şi Gheorghiu-Dej s-au prezentat la palat cu cererea de abdicare şi cu pistolul în buzunar şi au ameninţat că îi vor împuşca pe cei 1000 de studenţi arestaţi la manifestarea de Ziua Regelui dacă nu abdică. Gărzile Palatului fuseseră schimbate, artileria îndreptată spre clădire. Ar fi trebuit Regele să abdice? Să răspundă cine se pune în locul lui. Oricum, nu «slugă» şi nu «trădare», e un registru prea grobian faţă de situaţie. 

● Regele Mihai a fost un personaj demn timp de 45 de ani, cît timp ruşii şi comuniştii români i-au sluţit ţara. (...) Traian Basescu a comis o mitocănie impardonabila. Ar trebui să-şi ceară scuze.“