Laptele praf şi revoluţia libertariană

Publicat în Dilema Veche nr. 327 din 20 - 26 mai 2010
Liderii contextuali de opinie  Textul cu Regele jpeg

„Cît aţi plătit pe avion ca să ajungeţi aici?“ Aşa a început Michael Emerson intervenţia la conferinţa despre care vă spuneam săptămîna trecută, cea unde am lansat raportul nostru la Bruxelles, faţă de oficiali moldoveni şi europeni, presă şi think-tank-uri de acolo. Emerson este expert pe spaţiul estic la Centre for European Policy Studies din Bruxelles şi a scris nişte cărţi despre negocierile comerciale dintre UE şi statele din zonă. Aşa că a început al doilea panel al conferinţei, cel despre negocierea unui Acord de Liber Schimb Aprofundat între Bruxelles şi Chişinău. După ce a reieşit că participanţii din Moldova plătiseră de la 500 de euro în sus pentru a ajunge la Bruxelles (nu există zbor direct), Emerson a făcut o comparaţie între Ucraina şi Georgia.

Negocierea Acordului de Liber Schimb cu Ucraina trenează de ani de zile (ca şi a Acordului de Asociere, vă ziceam săptămîna trecută), UE tot renunţă la bariere vamale pentru produsele din Ucraina, în timp ce Ucraina le ţine pe cele pentru UE pentru că nici una dintre părţi nu crede că economia ucraineană este pregătită. În schimb – spunea Emerson – Georgia a desfiinţat taxele vamale unilateral cu toate statele, acum cîţiva ani. S-a apucat de reforme dure şi imediate, s-a „vîndut“ în afară ca noua Georgie şi a atras investitori străini, a redus taxele masiv. Moldova – a continuat Emerson – nu ar trebui să se încurce în negocieri lungi şi tehnice cu UE, pe categorii de produse şi etape intermediare, ci să-şi deschidă piaţa rapid, să renunţe la protecţionism vamal, să profite de mîna de lucru ieftină şi să se poziţioneze pe lanţul de producţie europeană pe treapta de jos a costurilor (salarii şi taxe mici), fiind mai bine poziţionată geografic decît Georgia, pentru aşa ceva. Şi, bineînţeles, să-şi deschidă rapid spaţiul aerian pentru companiile low cost, dacă tot eram la o conferinţă unde pledam pentru ridicarea vizelor pentru moldoveni, Republica Moldova avînd 30% din forţa de muncă afară din ţară. S-ar zice că zborurile ieftine ar fi la fel de utile ca plecarea fără vize, şi astea nu depind de UE, ci direct de Guvernul moldovean, reprezentat acolo în sală de 15 viceminiştri şi directori din ministere (echipa de negociere cu UE).

Replica a venit imediat de la Phillippe Cuisson, director adjunct al DG Trade din Comisia Europeană. Şarmant şi cu ţinută, a respins eticheta de „partea cealaltă“ cu care îl prezentasem (am moderat conferinţa) zicînd că sîntem toţi de aceeaşi parte. Care parte? Să vedem. Cuisson ne-a povestit că atunci cînd a fost ultima dată la Tbilisi a vrut să-şi pună lapte în cafea şi a găsit lapte praf produs în China, care nu ar intra niciodată pe piaţa europeană. De aici, îndemnul lui Emerson ca Moldova să urmeze exemplul Georgiei nu era unul inspirat, pentru că, de fapt, Georgia nu a încheiat un acord comercial cu UE, Georgia şi-a deschis pur şi simplu graniţele comerciale, a renunţat la controlul asupra lanţului alimentar şi a renunţat la furnizarea unor bunuri publice. Cu alte cuvinte, Georgia este una dintre cele mai reformiste ţări din lume, dar asta nu înseamnă că se reformează în direcţia dorită de UE. Prins între aceste două viziuni atît de diferite, viceministrul moldovean al economiei, Octavian Calmîc, a prezentat cuminte, aşezat, descriptiv – ce fac grupurile de lucru, ce este de discutat, care este agenda negocierilor. Apoi am deschis discuţia pentru întrebări şi răspunsuri, iar Emerson şi Cuisson au continuat să-şi pună întrebări şi piedici elegante unul altuia.

Ideea generală a lui Emerson era că o ţară rămasă în urmă cum este Moldova nu se va dezvolta prin paşi mici şi deschidere controlată. Insista pe tema tarifelor vamale, care ar fi menite, în teorie, să protejeze economia moldoveană de invazia produselor din UE, mai competitive. E ca în fabula cu oul şi găina – spunea Emerson –, economia nu este pregătită şi noi o vom proteja pînă va fi pregătită, dar tocmai pentru că va fi protejată nu se va pregăti. Aici am intervenit eu cu ceva date de pe teren. În vreme ce UE protejează economia moldoveană şi sfătuieşte guvernul să scadă treptat şi timid barierele vamale, regimul comercial dintre Moldova şi Ucraina / Rusia este mult mai liberal (am folosit un eufemism, în practică Moldova nu prea controlează comerţul cu estul său, unde contrabanda este masivă prin Transnistria. Deci taxele sînt mai mici pentru Rusia şi Ucraina şi oricum nu se prea colectează).


De aici apare situaţia în care un investitor român de băuturi răcoritoare, de pildă, care vrea să aducă băuturile din România, plăteşte taxe mari pe fiecare sticlă care trece graniţa peste Prut. Aceeaşi băutură adusă, legal dar mai degrabă nu, peste Nistru, e mult mai ieftină. Deci, protejînd economia moldovenească, în practică UE ajută dominaţia economică a Ucrainei şi a Rusiei în Moldova. Argumentul nu a părut că rezonează la omul care face de facto agenda economică a negocierilor cu Moldova. Cuisson a răspuns calm şi elegant, dar într-un stil perfect birocratic, în care lucrurile trebuie făcute într-un fel anume pentru că trebuie făcute în acel fel. Se vor face analize şi vom şti precis cît de pregătită este economia moldovenească pentru deschidere, între timp au deschisă piaţa europeană în cea mai mare parte, pe categorii de produse. Unde a avut dreptate a fost în următorul punct: renunţarea la bariere vamale neînsoţită de bună guvernare şi reforme instituţionale nu ajută la nimic. Degeaba deschizi graniţele dacă economia în sine nu e bine structurată şi dacă instituţiile care asigură competiţia nu funcţionează.

 De unde, mi-am adus aminte de o serie impresionantă de rapoarte despre Georgia, care a ales calea libertariană neagreată de Uniunea Europeană. Patru rapoarte scoase la pachet în aprilie. Se ridică acolo dilema dacă o ţară subdezvoltată aflată la marginea Europei se poate dezvolta încet, prudent şi controlat sau poate scurtcircuita totul prin libertarianism şi castrarea statului. Dar despre asta vorbim în articolele viitoare, cînd vă zic şi despre ce rapoarte vorbim. Deocamdată, doar un citat, de unde puteţi înţelege ce voia Cuisson să zică la faza cu laptele praf. Este vorba despre oligarhul rus devenit ministrul georgian libertarian Kakha Bendukidze: „A explicat pentru Financial Times de ce Georgia nu mai are nici un sistem de inspecţii pentru siguranţa alimentară, în următorii termeni: «vechiul sistem de siguranţă alimentară era un gunoi. Pur şi simplu dădeai şpagă la inspectori. L-am desfiinţat şi le-am spus georgienilor că, dacă se intoxică de la mîncare, atunci să boicoteze restaurantul»“.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

caciulata vechi jpg
Trei stațiuni populare în comunism, renăscute în capitalism. Locurile turistice ale poporului socialist, de neratat în această vară
În perioada comunistă, statul a investit în turismul național, de masă. Foarte populare erau stațiunile balneo-climaterice transformate din bijuterii aristocratice în locuri de tratament ale „poporului socialist”. După o perioadă de decădere, acestea au reînviat în lumea turismului modern.
banner angela similea jpg
Cântăreața Generației de Aur, mereu confundată cu Angela Similea: „Stilul era cam același”
Angela Similea, considerată una dintre cele mai de succes cântărețe ale Generației de Aur, a reușit să cucerească publicul de acasă. Putem spune că are și o „sosie”, de fapt, o altă artistă care îi seamănă foarte mult, motiv pentru care oamenii le confundă destul de des. V-ați dat seama despre cine
Statue of Christ at Cemetery Hill overlooking old Yungay jpg
Cele mai groaznice 45 de secunde din istoria recentă a omenirii. Dezastrul care a îngropat într-o clipă aproape 200 de localități
În anul 1970 a avut loc una dintre cele mai mari tragedii umanitare din lume, provocate de un dezastru natural. Aproximativ 80.000 de oameni și-au pierdut viața și alți 100.000 au fost răniți, după ce câteva localități au fost efectiv îngropate sub moloz, pietre și zăpadă.
image png
Mască naturală făcută în casă care accelerează creșterea părului de 4 ori mai repede. E o adevărată minune!
Dacă ai trecut deja prin toate gamele de șampoane, loțiuni-minune și uleiuri esențiale care promit să-ți transforme părul peste noapte, dar părul tău refuză în continuare să colaboreze, e momentul să iei în calcul o abordare radical de simplă.
Rafal Trzaskowski și Karol Nawrocki (© x.com)
Turul doi al prezidențialelor poloneze. MAGA a pierdut România. Poate câștiga Polonia?
Turul doi al alegerilor prezidențiale din Polonia se desfășoară, duminică, 1 iunie, într-un climat tensionat, cu o încărcătură simbolică ce depășește granițele țării și care, din multe puncte de vedere, amintește de luptele ideologice din România.
Sardinia foto unsplash jpg
Vacanța ruinată a unei familii de români în Italia: „Mașina ne-a fost deschisă și golită. Poliția a spus că e ceva normal”
O familie de români a avut o experiență teribilă într-una dintre cele mai populare destinații din Italia: mașina pe care au închiriat-o a fost deschisă fără să fie forțată și golită. Ce putem face pentru a nu cădea victime hoților din mașini.
trrezit noaptea1 jpeg
De ce ne trezim în fiecare noapte la ora 3 sau 4, conform Inteligenței Artificiale. Coincidență sau mesaj ascuns al corpului?
Ai pățit vreodată să te trezești brusc, în toiul nopții, și să vezi pe ceas exact ora 3:00 sau 4:00? Dacă da, nu ești singurul.
alegeri romania eu vs disinfo png
Kremlinul și manualul de dezinformare: Franța și „mafia europeană”, acuzate de interferențe în alegerile românești
Episodul acuzațiilor aduse de Pavel Durov, cofondatorul Telegram, care este anchetat sub control judiciar în Franța, cu privire la alegerile din România este scos din manualul de dezinformare al Kremlinului, arată portalul UE care combate propaganda rusă.
Captură de ecran din 2025 05 31 la 19 24 54 png
Momentul în care trei bărbați au condus România în același timp. Ce rol a avut Locotenenţa Domnească
Istoria României moderne cuprinde episoade puțin cunoscute, dar esențiale în evoluția sa politică. Un astfel de moment aparte s-a petrecut în anul 1866, atunci când, pentru o perioadă de aproximativ trei luni, țara a fost condusă simultan de trei bărbați. Această formulă de conducere colectivă, fără