Integrarea Ucrainei şi a Republicii Moldova în planurile de securitate energetică ale UE
Vulnerabilitatea pieţei energetice interne a UE a devenit mai accentuată odată cu criza Rusia – Ucraina, subliniind în special importanţa securizării surselor de energie. În luna martie a acestui an, Consiliul European a cerut un nou plan pentru a reduce dependenţa energetică a UE. Comisia Europeană a răspuns acestei cereri cu o comunicare privind securitatea energetică, publicată la 28 mai, care va fi discutată la Consiliul European programat la sfîrşitul lunii iunie, unde se anticipează unele decizii.
Documentul Comisiei include o referire specifică la Republica Moldova şi Ucraina: „Uniunea ar trebui să lucreze îndeaproape cu vecinii şi partenerii săi din cadrul Comunităţii Energetice, în special cu Ucraina şi Republica Moldova, pentru a îmbunătăţi securitatea energetică.“ Din păcate, această referinţă singulară nu este însoţită de măsuri concrete, chiar dacă cele două ţări plasate între UE şi Rusia ar merita atenţie specială şi sprijin. Îmi propun să furnizez aici cîteva asemenea măsuri pe care UE ar putea să le ia, pentru transformarea obiectivelor politice asumate de Consiliu şi Comisie în politici concrete.
Doar 4-5% din consumul de energie al Republicii Moldova este acoperit de surse interne. Restul este importat din Rusia (gaze), şi de asemenea din Ucraina şi România (energie electrică). Republica Moldova importă 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an (fără regiunea separatistă Transnistria). Spre deosebire de Ucraina, Republica Moldova nu dispune de depozite de gaze, şi rolul său ca ţară de tranzit este limitat. Republica Moldova şi Ucraina s-au angajat să pună în aplicare al treilea pachet energetic al UE, care este o condiţie a Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb (DCFTA), parte componentă din Acordurile de Asociere cu UE. Aceste ţări sînt, de asemenea, membre ale Comunităţii Energetice Europene. Ambele state vor deveni parte a spaţiului economic al UE, inclusiv în piaţa energetică.
O modalitate de a ajuta cele două ţări ar fi includerea acestora în cadrul Programului „Conectarea Europei“ (Connecting Europe Facility). Acest program a fost răspunsul UE la întîrzierile şi modul incoerent în care statele membre au implementat proiectele de interconectare a pieţelor de energie. 5,8 miliarde de euro au fost puse deoparte pentru aşa-numitele Proiecte de Interes Comun (PCI) – o listă care a fost publicată de către Comisie în octombrie 2013. Fiecare stat membru a promovat proiecte în această listă, care a ajuns astfel la 248 de proiecte. Bugetul total estimat necesar pentru a finaliza toate proiectele este mai mult de 150 de miliarde de euro. Deci se va face o prioritizare.
Comunicatul Comisiei din 28 mai 2014 selectează 33 de proiecte (27 în zona gazelor naturale şi şase în energie electrică), care „au fost identificate ca fiind critice pentru securitatea energetică a UE, pe termen scurt şi mediu“. Cele mai multe dintre acestea se concentrează pe distribuirea de gaz dinspre Coridorul Sudic (ruta gazelor din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, care ocoleşte Rusia, prin Turcia) spre ţările din Sudul şi Estul Uniunii Europene. De asemenea, sînt incluse proiecte care ajută membrii UE din Est să caute o aprovizionare alternativă (mai ales gaz natural lichefiat). Propunerea Comisiei este bine-venită, prioritizarea proiectelor trebuie făcută pe criteriul contribuţiei la securitatea energetică, Consiliul European ar trebui să accepte această prioritizare.
Însă lista priorităţilor ar putea fi îmbunătăţită. Include doar un singur proiect care interconectează un stat membru cu o ţară din Parteneriatul Estic – conducta de flux invers între România şi Ucraina (Isaccea). Deşi este necesar, acest proiect este o noutate pentru cei mai mulţi experţi din regiune şi are un sprijin politic limitat la Bucureşti. Pe de altă parte, lista nu include două domenii în care atît UE, cît şi România au investit în ultimii ani: explorarea potenţialului Mării Negre şi interconectarea cu Moldova.
Anexarea Crimeii de către Rusia a dat acces Moscovei la resursele neexplorate din Marea Neagră. Unele studii au concluzionat că apele Mării Negre au un potenţial similar cu resursele din Marea Nordului. Marea Neagră a fost considerată, chiar de către guvernul Ianucovici, ca principala şansă a Ucrainei de a diminua controlul Rusiei asupra securităţii sale energetice. În 2012, s-a semnat un acord cu ExxonMobil, pentru a începe explorarea în Marea Neagră. În septembrie 2013, un nou acord a fost anunţat de către Kiev între compania ucraineană Nadra Ukrainy şi un consorţiu internaţional format din Shell şi Petrom, pentru a explora sectorul Skifska al Mării Negre. Estimarea a fost de 8-10 miliarde de metri cubi pe an (în jur de 20% din consumul actual de gaze al Ucrainei). Această oportunitate este închisă acum – o lovitură importantă pentru planurile de diversificare energetică a Ucrainei. Pretenţiile Moscovei asupra zonei marine din jurul Crimeii nu vor fi recunoscute de către cea mai mare parte a comunităţii internaţionale, dar zona va fi controlată efectiv de către Rusia, care nu are nici un interes de a exploata potenţialul său de gaz. Noua zonă economică marină rusească are acum frontiere cu UE (România).
Petrom şi ExxonMobil au anunţat descoperirea unui depozit de gaze de aproximativ 80 de miliarde de metri cubi în apele româneşti, care ar trebui să intre pe piaţă în 2018-2019. Numai această descoperire în sine are potenţialul de a acoperi consumul României şi al Republicii Moldova şi de a atenua situaţia Ucrainei. Este important ca proiectele de infrastructură să fie făcute pînă în 2018, pentru a permite accesul la reţeaua de transport din România şi prin România spre cele două ţări din cadrul Parteneriatului Estic. România şi UE ar trebui să promoveze aceste proiecte pe lista de priorităţi.
Comunicarea Comisiei face recomandarea foarte importantă de a acorda prioritate proiectelor care diversifică sursele de aprovizionare (conducta TAP şi conexiunile sale cu Grecia şi Bulgaria, terminale de gaze lichefiate în Polonia, Lituania şi Croaţia). Dar este necesară o decizie politică pentru a deschide lista PCI pentru proiectele care includ Ucraina şi Republica Moldova.
În prezent, România construieşte un interconector cu Republica Moldova, cu finanţare provenită din alt program european (Programul de cooperare transfrontalieră România – Ucraina – Republica Moldova, implementat la Bucureşti). Această conductă va fi finalizată în luna august şi ar putea furniza pînă la 10% din consumul de gaze al Republicii Moldova. Sînt de aşteptat decizii importante din partea guvernului Republicii Moldova în crearea legislaţiei necesare care ar putea deschide conductele interne (deţinute de către o filială locală a Gazprom) pentru gazul românesc. Cu toate acestea, 10% este prea puţin pentru a face Republica Moldova cu adevărat independentă energetic.
Această nouă conductă ar costa aproximativ 70 de milioane de euro, iar guvernul Republicii Moldova şi-a exprimat deja intenţia de a contracta un împrumut de la BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare) sau BEI (Banca Europeană de Investiţii) pentru construirea ei. Connecting Europe Facility oferă statelor membre garanţii pentru astfel de împrumuturi de la bănci de dezvoltare europene. Conducta din Republica Moldova este vitală pentru securitatea energetică a ţării şi va avea o interconexiune cu România în luna august 2014. Se întrevăd posibilităţi concrete de alimentare dinspre România, date fiind descoperirile din Marea Neagră (o altă sursă pot fi gazele de şist, care sînt, de asemenea, explorate în prezent în România). Avînd toate acestea în minte, este nevoie de o decizie politică pentru a deschide lista de PCI pentru acest proiect şi de a asigura cofinanţarea/garantarea împrumutului dorit de Chişinău.
Un alt punct-cheie pentru cele două ţări asociate (se aşteaptă finalizarea semnării Acordurilor de Asociere la UE în 27 iunie) este ancheta deschisă de UE împotriva Gazprom în domeniul concurenţei. În septembrie 2012, Comisia Europeană a lansat ancheta antitrust împotriva gigantului energetic rus. Deşi a fost anunţată ca „o prioritate“ în comunicatul de presă al Comisiei de la acea vreme, finalizarea cazului este încă în curs. Direcţia pentru Competiţie din cadrul Comisiei (DG Competition) are un istoric bun în lupta cu jucători puternici, inclusiv cu puternice companii energetice europene. O piaţă comună şi competitivă în energie este de neconceput fără domolirea celui mai mare agresor de pe piaţa europeană împotriva legislaţiei în domeniul concurenţei: Gazprom. Ancheta a pornit de la plîngeri lituaniene, dar a fost extinsă rapid la alte state membre din Est. Ea vizează chiar baza modului în care Gazprom face afaceri în UE: fragmentarea pieţelor de gaze, interzicerea accesului terţilor la conducte şi interzicerea revînzării gazelor. Toate aceste practici sînt utilizate în mod tradiţional de către Gazprom, şi în Republica Moldova, şi Ucraina. Comisarul UE pentru energie, Günther Oettinger, a promis solidaritate cu Moldova, în momentul în care Rusia a ameninţat iarna trecută Chişinăul cu tăierea gazelor. Astfel de declaraţii politice majore ar trebui să fie urmate de acţiuni. Avînd în vedere angajamentul Republicii Moldova de a pune în aplicare directivele din al treilea pachet energetic european (care va însemna chiar şi obligarea Companiei naţionale de gaze a Republicii Moldova – deţinută de Gazprom – să deschidă accesul la conducte pentru alte companii), ar trebui să beneficieze, de asemenea, de mecanismele de aplicare a legii UE. O decizie a DG Competition împotriva Gazprom ar trebui să fie, de asemenea, aplicabilă şi la practicile Gazprom în Republica Moldova şi Ucraina.
Toate recomandările incluse în acest comentariu reprezintă paşi mici, care ar putea fi făcuţi de către Consiliu şi Comisia Europeană pentru a-şi dovedi solidaritatea cu două ţări care caută adăpost înainte de furtună. Aceşti paşi vin doar să completeze decizii deja luate şi scopuri deja anunţate de UE. Paşi mici, cu impact mare.
Textul de mai sus este versiunea românească, prescurtată, a unui comentariu pe care l-am publicat pentru European Policy Center. Materialul circulă în mediul expert şi oficial de la Bruxelles şi scopul său este punerea pe agenda decidenţilor (mai ales la Consiliul European din 27 iunie) a unor soluţii pentru Moldova şi Ucraina, unele dintre ele venind în prelungirea iniţiativelor luate de către România. Materialul a fost documentat şi publicat în cadrul proiectului „UE – Moldova Think Tank Dialogue“, finanţat prin Programul de Asistenţă Oficială pentru Dezvoltare a României în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) – Bratislava Regional Centre. Responsabilitatea informaţiilor şi opiniile îmi revin în exclusivitate.
