Înapoi la Obama - prostia cu ştaif

Publicat în Dilema Veche nr. 352 din 11 - 17 noiembrie 2010
Liderii contextuali de opinie  Textul cu Regele jpeg

Barack Obama a pierdut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, raportul popularitate/neîncredere dă cu minus şi a suferit cea mai rapidă prăbuşire în sondaje a unui preşedinte, de pînă acum. Ca unul deosebit de iritat de obamanie la vremea respectivă, ar trebui să mă bucur. Dacă îmi amintesc şi că am ratat un doctorat pentru că unul dintre miliţienii minţii de la SNSPA a considerat că am o părere greşită despre Obama, ar trebui să exult. Adevărul este că e unul dintre cazurile acelea în care nu are nici un farmec să spui „v-am zis eu...“. Obamania a fost un exemplu de psihoză colectivă bazată pe prostie cu ştaif. Şi nu e nici o bucurie să ţi se confirme că cei mai mulţi indivizi din specia umană sînt pur şi simplu proşti, manipulabili şi labili la ego. Mai ales, nu e nici o bucurie să ţi se confirme că prostia ia forme cu atît mai acute cu cît oamenii sînt mai educaţi, mai informaţi şi mai tineri. Obamania nu a fost genul de prostie de masă „Dan Diaconescu – 20.000 de euro“. În cazul DD e genul de prostie hulpavă – acea prostie primordială, clară, uşor de înţeles: dacă e de luat, mă bag şi eu. Acest gen de prostie a făcut posibile Caritas, FNI şi criza economică globală. Obamania intră însă la altfel de prostie. Acea prostie cu ştaif, prizată de oamenii care gustă idei: dacă e de schimbat lumea peste noapte, mă bag şi eu. Acest gen de prostie a făcut posibile comunismul, nazismul, legionarismul şi cam toate „ismele“ criminale. 

Corecţii politici să stea liniştiţi la locurile lor, nu l-am făcut pe Obama criminal. Făceam doar nişte categorisiri ale prostiei umane. Prostia celor inteligenţi şi informaţi e mereu mai deprimantă decît prostia hulpavă. Obama şi fanii lui nu sînt decît nişte motive de deprimare, nu e nici o brînză să fi avut dreptate în legătură cu asta. O fi el un gargaragiu care spune fiecăruia ce vrea să audă, dar adevărul e că Obama nu a produs vreo catastrofă la guvernare care să-i justifice căderea abruptă de popularitate. E de vină că nu a făcut minuni. Dar culpa reală e a mulţimii de proşti care îl adulau pentru că va face minuni. Cel mai mult mă amuză analizele de presă din revistele americane respectabile, care explică nepopularitatea preşedintelui ca pe un fel de fenomen natural, un fel de meteo. Citesc Newsweek şi Time cu regularitate. Un efect pozitiv al sfîrşitului obamaniei e că cele două au redevenit citibile. Erau nişte majorete excitate care scoteau cover-story-uri redundante despre Obama – acest imens contemporan al nostru care avea meritul că s-a născut din proprii părinţi. Atunci cînd, rar, venea vorba despre politicile şi promisiunile concrete, curgea numai lapte şi miere: sănătate pentru toţi, planeta va fi salvată, mielul şi leul vor sta bot în bot în faţa Casei Albe, bla bla. Şi aşa a decurs campania triumfală a lui Obama, votat de 90% dintre jurnaliştii americani, altfel obiectivi şi echidistanţi. A trecut ceva vreme şi obamania s-a fumat. Cum analizează aceiaşi ziarişti fenomenul? Cu detaşare. Statistica despre joburi nu arată prea bine, din această cauză... Dacă un panglicar prosteşte milioane de oameni, nimeni nu are apoi nici o vină, nici panglicarul, nici proştii, de vină trebuie să fie ceva plicticos-neutru, de pildă rata şomajului, o chestie legată doar indirect de preşedinte, dar pe care o putem măsura exact, deci vom vorbi foarte mult despre ea. 

De ce e Obama nepopular? Poate pentru că nu a curs lapte şi miere şi mielul nu stă bot în bot cu leul? Nu ştiu, lansez şi eu o ipoteză. Poate pentru că a trecut mahmureala şi realitatea e tot aia? Asta înseamnă că sînt un cinic acrit? Nu, nici pe departe, cine mă citeşte frecvent ştie cît mă irită cinismul. Dar tot atît mă irită şi isteriile de genul: lumea e naşpa, dar vine Gigel Demagogul şi ne salvează. Mi se poate spune: bine că te dai tu deştept, e uşor să spui acum post-factum. Îmi pare rău pentru proştii care se vor regăsi în cele de mai sus, dar era perfect previzibil. 

Iau doar un exemplu de promisiune. Dacă spui că vrei ca toţi americanii să aibă asigurări medicale, dar serviciile să rămînă la fel de bune, atunci baţi cîmpii. Americanii s-au obişnuit cu serviciile medicale excepţionale şi foarte scumpe. Europenii şi majoritatea oamenilor de bonton din lume consideră că serviciul medical este un drept al omului, cu care ne naştem cu toţii, deci statul ar trebui să ni-l asigure. Faptul că europenii şi majoritatea oamenilor de bonton din lume cred asta nu înseamnă că e şi adevărat, e doar un triumf al voinţei asupra realităţii. Adevărul e că serviciile medicale sînt exact ce le spune şi numele: nişte servicii. Care costă. Pentru care cineva trebuie să plătească. Dacă cineva plăteşte mult, atunci serviciile sînt bune. Dacă nu plăteşte, atunci nu sînt. Atît de simplu este. Serviciile medicale pe sistem european sînt ieftine, proaste şi discriminează pe criterii administrative (mori stînd la coadă pentru operaţie sau rezolvi cu pile). 

Serviciile medicale pe sistem american erau scumpe, bune şi discriminează pe criterii financiare (plăteşti, te servim). Obama le-a spus americanilor în campanie că se poate şi bune, şi pentru toţi. Era previzibil că nu se putea? Da. Eşti un prost că l-ai crezut? Da. Desigur, puteţi citi analize de zeci de pagini şi teze de doctorat despre povestea cu reforma medicală americană, dar asta de mai sus e esenţa. 

Aşa se face că reforma a nemulţumit pe toată lumea: pe cei care ţineau la calitate pentru că sînt convinşi – şi au dreptate – că va scădea calitatea. Pe cei atenţi la deficit pentru că sînt convinşi – şi au dreptate – că preţurile vor urca, iar statul va băga mîna în buget. Pînă şi spectatorii lui Michael Moore, cel cu cursul scurt cinematografic de politici de sănătate, sînt nemulţumiţi pentru că ce a făcut Obama nu e chiar serviciul medical de stat gratuit, centralizat şi controlat administrativ ca în Europa, a introdus obligativitate, dar sistemul tot pe piaţă se bazează. Culmea e că sînt nemulţumiţi şi foarte mulţi dintre cei 40 de milioane de neasiguraţi jeliţi de Moore & co. Pur şi simplu cei mai mulţi dintre ei nu aveau chef să plătească asigurare, mergeau pe ideea: sînt tînăr şi sănătos, nu am nevoie. Şi Obama i-a obligat să plătească asigurare.  

Vi se pare prea încurcat? Aşa e şi viaţa. Povestea cu asigurările medicale e complicată, ţine de motivaţii complexe ale oamenilor şi de interese divergente. Desigur, poţi să pui totul într-o naraţiune simplă: sistemul e inuman, corporaţiile şi Bush sînt răi şi nu vor să-i ajute pe oameni, dar lasă că vine Obama şi va fi dreptate pentru toţi. Poţi să faci asta, milioane de oameni au făcut-o, acest pattern de simplism combinat cu supra-aşteptări poate fi reconstituit pentru cele mai multe dintre promisiunile lui Obama. Apoi oamenii s-au trezit că nu merge. Cine e de vină? Obama. Dar nu doar el. Doar pentru că sînt foarte mulţi, nu înseamnă că milioanele de proşti care l-au crezut nu au nici o vină.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.