În paşi mici spre raionul Dubăsari
● Între un birou de la Chişinău şi unul de la Tiraspol se schimbă hîrtii. Hîrtii albe, simple, fără nici un antet pe ele. Doar semnături, fără funcţii, altele decît funcţia de „reprezentant politic“. De-o parte este Nina Ştanski, negociatoare şi ministră de Externe a Republicii Moldoveneşti Nistrene. De cealaltă parte Eugen Carpov, vicepremier pentru Reintegrare şi negociator-şef din partea Republicii Moldova. Protocolul acesta fără antete şi funcţii a fost îndelung negociat. Ministrul transnistrean nu putea să apară cu funcţia, pentru că asta însemna că Moldova ar recunoaşte că la Tiraspol există miniştri, deci un stat. Şi tot aşa. De fapt, cea mai mare parte a negocierilor de pînă acum au fost despre cum să se negocieze. Şi asta a început cu mulţi ani în urmă. În 2008 s-a întrerupt de tot orice negociere, apoi s-au reluat în 2010. La cererea Transnistriei, mai bine de un an s-a negociat tot despre cum să se negocieze, ca să nu negocieze propriu-zis pînă la alegerile prezidenţiale de la Tiraspol (iar negocierea despre cum să se negocieze nu e o chestie simplă; de pildă: de pe poziţii egale, de pe poziţii neegale? cu toate părţile garante egale?). Poziţii egale – nu vrea Chişinăul; toate părţile egale – nu vrea Rusia. Pentru că ar însemna să fie egală cu restul părţilor care garantează negocierile: Ucraina şi OSCE. Acesta este formatul 5 + 2, adică Moldova, Transnistria, Ucraina, OSCE, Rusia + UE şi SUA ca observatori. După ce nu s-au înţeles pe faza cu egalitatea părţilor implicate, s-au înţeles totuşi pe cea cu egalitatea garanţilor – motiv pentru care ruşii i-au băgat pe transnistreni în şedinţă, motiv pentru care acum spun că ei înţelegeau altceva prin chestia aia. În fine, acum negociază substanţa.
● Adică sînt trei coşuri de negociat: 1) Socio-economic; 2) Umanitar; 3) Rezolvarea politică şi chestiuni de securitate. Deocamdată se negociază 1 şi 2. Toată lumea se fereşte să ajungă la coşul 3, care înseamnă o soluţie de „rezolvare“. Ce înseamnă „rezolvare“? Aici e aici. La Chişinău înseamnă reunificare, la Tiraspol înseamnă separare.
● Problema la noi la Chişinău este că prea multă lume se gîndeşte numai la un scenariu ideal de reunificare – ne spune un oficial moldovean. Asta înseamnă că pur şi simplu luăm Transnistria înapoi şi se împarte înapoi în raioanele sovietice care erau înainte, anulăm privatizările, desfiinţăm instituţiile lor şi o conducem de aici. Or, asta e nerealist. Pe lîngă acest scenariu mai există încă trei: a) soluţia bună (un stat viabil unificat, în care Transnistria păstrează atribuţii largi); b) situaţia de facto se prelungeşte; c) soluţia proastă (un stat unificat nefuncţional în care Transnistria poate bloca orientarea europeană a ţării). Găsesc descrierea excelentă. Şi în acelaşi timp ea duce la o analiză pesimistă. Publicul din Moldova nu e pregătit pentru un scenariu mai puţin decît cel ideal. În acelaşi timp, nu văd cum ar putea funcţiona „soluţia bună“ – indiferent de ce va scrie în documentul de reunificare, o regiune militarizată, cu o populaţie rusofilă ostilă şi cu Rusia în spate nu va putea fi integrată într-o Moldovă europeană. Deci, de fapt soluţiile posibile sînt b) şi c), adică statu-quo-ul sau blocarea drumului european de către Transnistria.
● Şi adevărul este că cele două maluri se îndepărtează. Moldova adoptă harnică acquis-ul european. Este ceva sfîşietor în asta. Un stat fără promisiune de integrare şi-a propus de capul lui să se integreze în Europa. Dacă totul merge bine, la anul se vor termina negocierile pentru DCFTA (nu vreţi să ştiţi ce înseamnă acest acronim englezesc, sînt nişte cuvinte de îţi rupi dinţii în ele, vă zic doar că e un acord economic-comercial care ar integra de facto Moldova în piaţa unică europeană). Modelul DCFTA este preluat de la Ucraina; cînd a fost clar că UE nu e pregătită să accepte Ucraina, i s-a oferit această compensaţie – integrarea economică. Acordul cu Ucraina s-a blocat din motive de prostie politică a noului preşedinte de la Kiev. Acordul cu Moldova avansează rapid şi se speră să fie semnat anul viitor. Asta ar însemna o dilemă pentru Chişinău: ar trebui să controleze fabricile şi firmele din Transnistria, control de calitate, de provenienţă a mărfii etc. Cum să controlezi fabricile dintr-un teritoriu pe care nu îl controlezi? Dar dacă nu le controlează, fabricile din Transnistria nu vor putea exporta spre UE (acum o fac într-un alt regim comercial şi pe cotele Moldovei). Cîndva anul viitor, exporturile transnistrene spre UE vor fi sugrumate. Dar Tiraspolul nu vrea să audă de negocierile astea pentru DCFTA – cum să fie controlaţi de Chişinău? UE nu prea ştie cum să o rezolve, nu există plan B, dar Chişinăul e decis: intrăm în piaţa comună, chiar dacă lăsăm Transnistria deoparte. E doar un exemplu.
● Timpul curge rapid, iar paşii negocierilor sînt prea mici. Strategia oficială – a UE, a Moldovei, chiar şi a Transnistriei într-un fel – este numită a „paşilor mărunţi“. Mărunţi de genul: deschidem un pod (unul reparat cu banii UE acum zece ani şi niciodată folosit), recunoaştem plăcuţele de înmatriculare din Transnistria, modernizăm o staţie de gunoaie de pe Nistru care stă să cadă. Sînt vreo 11 grupuri de lucru, pe domenii, oamenii se întîlnesc şi discută. Ce discută ei se mută apoi la negociatori. Cînd ăştia nu se înţeleg, intervin Filat şi Şevciuc, care joacă rolul de poliţişti buni. Dar, de fapt, puţine ajung la ei. Problema e că la fiecare discuţie tehnică, de acest tip, se ajunge rapid la statut. Adică în ce calitate reparăm noi staţia de gunoaie? Băi, nu o facem, că ar însemna că vă recunoaştem ca stat! Băi, nici noi nu o facem că asta ar însemna că intraţi voi în partea noastră a Nistrului şi ne încălcaţi suveranitatea! Cei de la organizaţiile internaţionale care intermediază sînt exasperaţi şi tot fac scheme prin care încearcă să demonstreze că o staţie de gunoaie e doar o staţie de gunoaie. Noi cunoaştem chestia asta cu paşii mici – îmi zice la o ţigară un expert din Ciprul de Nord. Şi noi avem grupuri de acest fel. Oamenii se ştiu, au devenit prieteni, se întîlnesc, mănîncă meze, beau şi se întorc acasă. De 30 şi mai bine de ani.
● De fapt, să fim sinceri, nimeni nu vrea să rezolve chestia asta pentru că fiecare elită politică ar pierde – ne zice alt lucrător internaţional. Transnistrenii s-au obişnuit să aibă statul lor, să aibă afaceri, să facă trafic, de ce să devină raioane în Moldova? Moldovenii nu vor 300.000 de votanţi din Transnistria care au orientare spre est, ei vor să intre în UE, sînt obsedaţi de asta, nu acordă importanţă Transnistriei.
● Nu-i adevărat că nu ne pasă despre Transnistria. Dar Rusia foloseşte Transnistria ca să ne împiedice orientarea spre UE – ripostează mai încolo un alt oficial moldovean. Iar Rusia supraestimează chestia asta, dacă ne mai presează mult, o lăsăm baltă şi ne concentrăm pe ce putem face. Integrarea europeană depinde de noi, asta cu Transnistria nu depinde de noi.
● Şi uite-aşa paşii mici devin minusculi. Cîtă vreme direcţia nu e stabilită, ba chiar e o mare ceartă pe direcţia direcţiei paşilor, paşii se vor micşora. Şi totuşi, UE insistă pe asta: paşi mici, negociaţi pînă cădeţi sub masă, dar negociaţi. Părerea mea este că Moldova are datoria să încerce, să arate UE că încearcă. Dar statu-quo-ul e cel mai probabil. Sau e măcar preferabil unor paşi care să ducă spre soluţia proastă.
● Plecăm spre raionul Dubăsari, controlat de Chişinău. Sînt puţin confuz. Credeam că Dubăsariul e al Transnistriei. Da, oraşul Dubăsari, dar raionul Dubăsari are zece localităţi în stînga Nistrului şi a fost numit aşa special ca să arate că Moldova are pretenţii asupra oraşului. Ca să ajungi acolo e şi mai complicat decît sună. De la Tiraspol treci înapoi podul pe la Tighina, apoi mergi ce mergi, intri înapoi în Transnistria (pe la posturile armate unde deoparte stau moldovenii şi de o parte ruşii şi transnistrenii), treci înapoi Nistrul, mai treci de două posturi militare. Şi eşti în raionul Dubăsari – un raion compus din trei fîşii de teritoriu, care nu comunică direct între ele. Puţină lume ştie că aceste localităţi există şi că graniţa (sau linia administrativă) nu e exact pe rîu. Transnistria are Tighina de partea asta a Nistrului, iar Moldova are aceste localităţi, dincolo de Nistru. Aşa au rămas de la încetarea focului. Încurcătura asta va fi greu de descurcat în eventualitatea unei soluţii permanente.
● Preşedintele raionului Dubăsari e o figură. Are un birou fabulos: un tablou mare cu Voronin care dă noroc cu Patriarhul Rusiei, o poză mică cu Filat undeva pe după nişte plante care inundă tot biroul, un cap din lemn al lui Ştefan cel Mare şi un buzdugan imens tot din lemn, un sistem de sunet şi o plasmă mare, nişte icoane tot mari. E de 20 de ani în funcţie – o perioadă a fost primar, cînd au desfiinţat ăia raionul în anii ’90 şi au făcut judeţe – apoi, cînd au revenit la raioane în 2003, l-au ales şef. Ca un făcut, am ajuns tocmai în ziua cînd Consiliul raional dominat de PCRM votase o rezoluţie: raionul Dubăsari cere Parlamentului să organizeze un referendum pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia – Belarus. E o întreagă campanie a lui Voronin: talpa ţării să ceară orientarea spre Rusia, ne-am săturat de faza cu UE. Preşedintele nostru de raion e o bunătate de om însă, nu vede nimic rău în asta. Are şi un plan: fiţi atenţi, oricum UE are nişte probleme acum, cu euro, chestii d-ale lor, eu zic să intrăm în uniune cu ruşii zece ani, pînă atunci se drege UE şi apoi gata, intrăm în UE. Ce ziceţi? Să ştiţi că noi ţinem foarte mult la integrarea europeană şi la integritatea Moldovei, dar vrem şi cu Rusia. Mergem în sala de Consiliu, nu mai sînt decît consilierii PCRM (ceilalţi au refuzat să fie prezenţi la vot, nu înţeleg spiritul democratic) şi lucrătorii. Ei ar lucra bucuroşi cu transnistrenii, dar nu-i lasă Tiraspolul. Şeful de la asistenţă socială, fost poliţist. Cică au organizat un meci de fotbal amical cu miliţienii din oraşul Dubăsari, aşa, de prietenie. Cînd s-a aflat la Tiraspol, l-au dat afară pe comisarul de miliţie. Preşedintele de raion se scuză colegilor că „astăzi trebuie să vorbim în limba de stat“. Aşa i se spune la Chişinău, să nu superi pe nimeni, nu e nici română, nici moldovenească, e limba de stat. Omul e emoţionat de vizita experţilor străini. Îi înţelege şi pe ei cineva. El e foarte ataşat valorilor europene şi…şi… nu-i vine. Cere ajutor de la angajaţi în rusă. „Şi general umane“, îi zice o doamnă şefă peste şcoli. „Da, şi general umane“, se luminează la faţă.
