Freakonomics loveşte din nou

De ce locuiesc traficanţii de droguri cu mamele lor? Uite o întrebare despre care nu ştiaţi că vă chinuie. Şi răspunsul este simplu: pentru că industria drogurilor seamănă foarte mult cu Hollywoodul. Adică doar foarte puţini din vîrf fac bani buni, restul se ratează şi trăiesc din bani foarte puţini, sperînd că vor da, la un moment dat lovitura. Deci, cei mai mulţi traficanţi de droguri locuiesc cu mamele lor pentru că pur şi simplu nu au bani să plece de acasă, cîştigă mai puţin decît salariul minim pe economie. Pe economia americană, că de aia vorbim. Era chiar atît de simplu. Dar pentru a veni cu acest răspuns, un sociolog a trăit o vreme printre traficanţi, un traficant i-a dat registrul contabil al bandei sale, sociologul a cerut ajutorul unui economist, şi au publicat împreună un articol academic. Mai tîrziu economistul s-a combinat cu un jurnalist şi au scris împreună o carte pe care au numit-o Freakonomics. Care carte e plină de întrebări de acest gen, la care cei doi răspund şi fermecător şi solid argumentat statistic. Drept urmare, cartea a vîndut milioane de exemplare şi încă mai vinde, pentru că încă o văd prin librăriile englezeşti (prima ediţie a apărut în 2005). Sincer să fiu, nu ştiu sigur dacă a apărut în română pentru că am citit-o în engleză, dar aş paria că a apărut, dat fiind că tocmai am dat gata în română volumul al doilea. Şi pentru că nu se putea inventa un titlu la fel de bun, pe principiul filmelor gen Bruce Lee se întoarce i s-a spus simplu: Superfreakonomics (Steven D. Levitt şi Stephen J. Dubner, Editura Publica, 2010). Cu un subtitlu care nu te poate lăsa indiferent: Răcirea globală, patriotismul prostituatelor şi motivele pentru care teroriştii-kamikaze ar trebui să-şi facă asigurare de viaţă.

Deci, pentru cine a citit prima carte, luaţi-o musai şi pe asta. Pentru cine nu a citit prima carte, începeţi cu care vreţi, se pot citi şi invers. Seria „Freakonomics“ e cel mai mare succes la public al unui gen de economie care a cunoscut o dezvoltare explozivă în ultimii ani: economia comportamentală. Adică nu ne mai interesăm de trenduri macro (care sînt şi plicticoase şi seamănă mai mult cu vrăjitoria decît cu ştiinţa), ci de motivaţii individuale – ce îi motivează pe oameni să facă alegerile pe care le fac. Am mai scris aici despre cărţi din această serie (Dan Ariely şi a lui teorie a iraţionalităţii predictibile, ulterior tradusă tot la Publica, sau despre Tim Harford şi a lui The Undercover Economist).

Deci, la ce întrebări despre care nu ştiam că ne chinuie răspunde Superfreakonomics? De pildă: dacă bei la o petrecere undeva aproape de casă, e mai bine să te duci acasă pe jos sau să conduci? Desigur, răspunsul corect este că prietenii tăi nu ar trebui să te lase să conduci băut. Dar răspunsul corect statistic este că ar trebui să conduci, pentru că ai de opt ori mai multe şanse să mori lovit de maşină dacă mergi beat pe marginea şoselei decît să mori într-un accident fiind beat la volan. Da, ştiu că nu e moral, dar asta zice statistica. Apoi, mai aflăm că, la începutul secolului trecut, un newyorkez avea şanse mai mari să moară într-un accident provocat de cai decît are un newyorkez din zilele noastre să fie călcat de maşină. Ca să nu mai zic de mirosul bălegarului, care făcea oraşele insuportabile. Motiv pentru care apariţia automobilului a fost salutată ca un progres imens: în sfîrşit un mijloc de transport urban curat şi nepoluant, spre deosebire de cai. Motiv pentru care încălzirea globală trebuie analizată la rece şi dezbătută orientat spre soluţii, nu catastrofic şi cvasireligios. Dar nu zic mai multe, că iar se trezesc vigilenţii încălzirii globale să mă pună pe lista de negaţionişti, deci îi las să se enerveze citind cartea.

În caz că vă întrebaţi, aflaţi că absenţele provocate de menstruaţie explică exact 14% din diferenţa de salarii dintre bărbaţii şi femeile care lucrează în sectorul bancar. Dar asta e aşa, o introducere la o analiză mult mai profundă despre industria prostituţiei. Acelaşi sociolog interesat de traficanţii de droguri a mai comis un studiu: a inventariat cu minuţiozitate mecanismul economic al prostituţiei din Chicago. De unde rezultă nişte date profund tulburătoare, de genul: sexul cu prezervativ este în medie cu 2 dolari mai ieftin decît cel fără; prostituatele cîştigă în medie cu 20% mai mult sîmbăta decît vinerea (cererea e mai mare, preţul flexibil); un alb este taxat în medie cu 9 dolari mai mult decît un negru, pentru aceleaşi servicii (preţul se adaptează la clienţi); poliţiştii primesc discounturi şi gratuităţi, astfel încît o prostituată are şanse mai mari de a face sex cu un poliţist decît de a fi arestată de un poliţist. În fine, o analiză la nivel istoric pe subiect arată că progresul nu a însemnat mare brînză pentru prostituate, care acum cîştigă mult mai puţin în medie decît acum un secol. De ce? Cererea a scăzut dramatic după revoluţia sexuală, oferta de sex gratuit e mult mai mare, deci bărbaţii merg mai puţin la prostituate.

Dar feministele şi „încălziştii“ globali nu vor fi singurii enervaţi de cartea asta. Se vor enerva şi doctorii. Cică dacă ai ceva afecţiuni uşoare e mai bine să nu te duci la doctor, pentru că şansele de a lua ceva infecţie spitalicească, de a primi ceva tratament greşit sau pur şi simplu, să fii speriat degeaba sînt mult mai mari decît dacă ignori problema. Desigur, dacă ai ceva grav e mai bine să te duci la doctor, deşi, statistic vorbind, ajutorul primit nu e mare scofală. A, şi dacă tot e să-i enervăm pe doctori, veţi afla cît de greu le-a fost americanilor să îi convingă pe medici să se spele pe mîini. Iar dacă aveţi o problemă morală cu transplanturile unde donatorul primeşte bani, o să aflaţi că din punct de vedere economic nu are sens, ba chiar că cea mai liberală ţară din lume în domeniu este… Iranul, care a legalizat piaţa asta şi a rezolvat problema.

Veţi mai afla că există unii oameni care plănuiesc să rezolve problema încălzirii globale (da, autorii tot comit chestii anti-Al Gore în mai multe capitole separate) reproducînd efectele unor erupţii vulcanice, adică urcînd foarte sus în atmosferă anumite gaze. Şi apoi cum un experiment de laborator pe maimuţe a înregistrat primul caz de prostituţie din lumea animalelor (da, autorii chiar sînt obsedaţi de sexul pe bani, sau pe struguri în cazul maimuţelor).

Poate am fost uşor tabloid în modul în care am recenzat cartea asta, dar nu m-am putut abţine. Serios vorbind acum, e o carte care se cere citită pentru că e o carte profundă. Se vor enerva unii şi alţii, dar pînă la urmă cei doi arată o empatie profundă faţă de natura umană: nu o judecă, nu vor să o schimbe, vor să o explice. Şi sînt convinşi că economia comportamentală poate face asta. Drept urmare, vă mai dau un argument economic: daţi banii pe cartea asta şi veţi avea o grămadă de poveşti inteligente şi fascinante cu care să întreţineţi conversaţia la bere sau la agăţat.