Familia minimală

Publicat în Dilema Veche nr. 579 din 19-25 martie 2015
Bacalaureatul părinţilor jpeg

Ce mi-a atras în primul rînd atenţia la această carte deja „veche“ (scrisă de Dizard şi Gadlin în 1990) a fost chiar titlul ei: Familia minimală. Unul dintre acele titluri inspirate care rezumă tot ce are de spus şi te face să vezi cu alţi ochi ceea ce ştiai de mult. Ştim cu toţii, de pildă, că familiile contemporane sînt mai puţin numeroase decît „pe vremea bunicului“. Dar de cînd şi mai ales de ce a apărut acest ideal „minimalist“ şi cum se manifestă el în zilele noastre?

Ca să avem o privire de ansamblu a fenomenului, trebuie să ne întoarcem… la origini. Nu ale „familiei“, ci ale rudeniei în general, care a precedat-o şi o cuprinde. Or, la originile ei – care se cam suprapun cu originea societăţii umane –, rudenia a avut menirea să reglementeze accesul legitim şi constant la resursele vitale ale societăţii: femei (reproducere) şi pămînt (hrană). Sistemele de rudenie au fost cele care precizau normele de căsătorie şi drepturile transmisible asupra pămîntului, reunind astfel politicul, socialul şi economicul în jurisdicţia unui singur actor: comunitatea de rudenie. Căsătoria era o relaţie între două neamuri, iar pămîntul se moştenea în neam.

Şi multă, foarte multă vreme, lucrurile au mers aşa, chiar dacă aceste sisteme de rudenie erau incredibil de diverse şi complexe. Marea schimbare începe să se configureze cam odată cu Renaşterea şi apariţia unui ideal ciudat: individul. Această „individualizare“, care avea să schimbe cursul istoriei, presupunea, după spusele lui Daniel Dagenais, o „abstractizare a identităţii“ (nu mai sînt un membru al unui neam anume, ci pur şi simplu un om, un individ: de la al cui eşti se trece la cine sînt) şi o „personalizare a relaţiilor cu lumea“ (mă angajez în relaţii cu ceilalţi în numele meu personal şi nu în – şi prin – grupul de apartenenţă). Omul ia locul lui Dumnezeu şi declară că sînt cel ce sînt; mai mult, sînt cel ce devin. Şi începe să devină în tot felul de moduri.

Ce l-a apucat pe om să vrea să devină individ este greu de spus.

Majoritatea specialiştilor cred însă că nu a fost ideea lui, ci că i s-a impus din afară prin schimbări sociale, politice şi economice majore: apariţia burgheziei, revoluţia franceză, revoluţia industrială etc. În orice caz, sămînţa individualismului, odată încolţită, a crescut irepresibil, iar familia a început să se reducă în aceeaşi măsură.

S-a născut astfel familia burgheză (adică modernă) tipică. Mai ales odată cu revoluţia industrială, aceasta a schimbat fundamental sensul şi valoarea copilului: din anticameră a vieţii adulte, copilăria a devenit o perioadă de sine stătătoare şi prelungită pentru a permite „generaţiei viitoare“ să se pregătească pentru muncile industriale ce necesitau competenţe elaborate. Şi cum această educare necesita timp şi bani, numărul copiilor – şi deci talia familiei – s-a redus pentru a oferi toate şansele de reuşită fiecărui copil. În paralel, copilul începe să fie despărţit de filiaţie, de moşi şi strămoşi, pentru a fi considerat tot mai mult rodul relaţiei (de iubire) conjugală: începe procesul de „dezafiliaţie“. Motivul este şi politico-economic: moştenirea ereditară nu mai joacă acelaşi rol, fiecare burghez adevărat trebuind să se realizeze, în principiu, de unul singur, ca un adevărat individ: realizarea de sine devine principala valoare. Corespunzător, deşi strategiile matrimoniale nu îşi pierd din importanţă, alegerea revine tot mai mult indivizilor şi nu neamurilor: de la relaţie între neamuri, căsătoria devine o relaţie între indivizi. În sfîrşit, noua ordine burgheză presupunea înlocuirea „nepotismului“ rudeniei cu birocraţia administraţiei. Pe scurt, familia nucleară devine astfel idealul şi prototipul „noului regim“.

Şi lucrurile au mers mai departe pe această linie. Pentru ca familia nucleară să prospere şi să fie cît mai eficientă în prosperitatea societăţii, aceasta îşi oferă serviciile. Rînd pe rînd, tot mai multe funcţii clasice ale familiei sînt externalizate prin servicii: de educaţie şi îngrijire a copiilor, de sănătate, de alimentaţie, de curăţenie, de articole menajere, de organizare a timpului liber etc. Ba chiar o funcţie atît de biologică precum alăptatul este tot mai mult externalizată şi ea prin serviciile competitive ale producătorilor de lapte praf şi ale farmaciilor afiliate. Rezultatul? Cu cît rudenia este mai restrînsă, cu atît sfera serviciilor este mai mare – sau invers…

Minimalizarea familiei merge şi mai departe, pe căi oarecum diferite, numite generic „postmodernitate“. Despărţirea sexualităţii de reproducere prin mijloacele contraceptive şi promovarea „sexului protejat“ liberalizează relaţiile de cuplu, le scoate de sub controlul societăţii şi le permite investirea partenerilor în hedonism. Uniunile consensuale iau locul căsătoriilor formale, vîrsta de căsătorie se amînă, durata cuplurilor se reduce, rata divorţialităţii creşte, creşte şi numărul familiilor monoparentale, iar din cei trei copii ai iubirii conjugale burgheze rămîne doar proiectul unui singur „copil al dorinţei“.

„Dezafilierea“ se accentuează şi ea prin diminuarea relaţiilor „verticale“ (genealogice) în favoarea celor „orizontale“: din „strămoşi“ deveniţi „bunici“, bătrînii devin „pensionari“ (retired, retraité) şi locuiesc tot mai mult singuri, copiii se „afiliază“ pe cont propriu în subculturi de tineret şi generaţii X, Y, Z, iar părinţii se mută tot mai mult la serviciu (dacă nu rămîn fără…) şi îşi ţin fiecare partea sa de buget. La toate acestea se adaugă aportul noilor tehnologii de comunicaţie, care permit delocalizarea relaţiilor şi controlului: membrii familiei nu trebuie să mai fie alături pentru a fi în contact. Pe scurt, familia este şi ea „fluidă“ precum postmodernitatea: din structură, devine traiectorie. O caricatură britanică rezumă foarte bine această situaţie: un cuplu care îşi prezintă copiii unei vecine îi explică acesteia că primul este din prima căsătorie a lui John, al doilea, din prima căsătorie a lui Jane, al treilea a fost adoptat, al patrulea este copilul lor şi „ăsta mic din dreapta nu ştiu de unde a apărut…“. Familia (post)modernă este deci, în egală măsură, un produs cultural al individualismului şi unul economic, al pieţei. Iar piaţa impune libera circulaţie a proprietăţii şi a forţei de muncă, deci are nevoie atît de un stat minimal, cît şi de o familie minimală.

Ca şi în alte privinţe, România este călare pe cinci secole ale acestui proces: familia este în continuare cea mai apreciată valoare, dar există deja 24% familii monoparentale, divorţialitatea este încă redusă, dar am trecut la familia antreprenorială cu 1,3 copii. În următorii ani se vor alege apele. Oare cum?…

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Nepoții reginei Margareta FOTO Instagram
Cei 4 membri regali danezi rămași fără titluri: nepoții reginei Margareta, „șocați și triști“
Iată care sunt cei patru nepoți ai reginei Margareta a Danemarcei care au fost deposedați de titluri.
Sumudica2 jpg
Șumudică, dans oriental pe pista stadionului: Imagini prezentate de televiziunea saudită VIDEO
Marius Șumudică (51 de ani) are un stil inconfundabil, aproape la toate echipele sale.
INSTANT CIUCA CARBURANT 002 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Ciucă: Avem cantităţile necesare de gaz. România nu va suferi în iarna aceasta de lipsa gazului
Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări, sâmbătă, că România are cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi din lipsa acestuia în iarna 2022 - 2023.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.