Elite şi mase

Publicat în Dilema Veche nr. 518 din 16-22 ianuarie 2014
Charlie est ailleurs jpeg

Scoateţi o foaie de hîrtie şi treceţi cinci persoane din elita românească actuală, indiferent din ce domeniu. Cam aşa suna „extemporalul“ pe care m-am amuzat să-l dau la ultimele cursuri, unor studenţi din ani diferiţi. S-au strîns, astfel, aproape 200 de răspunsuri, pe care le-am analizat. Desigur, nu este cîtuşi de puţin o statistică „reprezentativă“, dar ea spune totuşi ceva, chiar ceva foarte interesant: 84% dintre numele indicate fac parte strict din categoria „elitelor umaniste“, adică filozofi, artişti, istorici… şi cam atît. Restul de 16% sînt aproape exclusiv oameni politici. Atenţie, este vorba despre studenţi la Ştiinţe Politice, care ştiu (sau ar trebui să ştie...) că de ceva vreme se vorbeşte mai degrabă despre elite, la plural, acestea acoperind categorii şi domenii diferite, legate sui-generis de jocul puterii. Chiar şi pentru aceşti studenţi, imaginea curentă rămîne însă, se pare, aceea veche, a elitei ca marcă a excelenţei. De fapt, definiţia din DEX indică şi ea acelaşi sens limitativ: grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros într-o societate.

Foarte bine. Simptomatic este însă faptul că, în imaginarul colectiv, acest „grup de persoane“ pare să fie alcătuit aproape exclusiv din „umanişti“. Elita este redusă la elita intelectuală, aceasta – la elita culturală, iar cultura – la „cultura înaltă“, adică „umanistă“. Un matematician sau un geograf de excepţie, un medic sau un inginer excelent etc. nu par a fi „eligibili“ în mod spontan în categoria „elitei“ româneşti. Pentru aceştia pare să fie rezervat alt termen: specialişti. Iar specialiştii sînt percepuţi distinct de elită. Cum clasificarea este realitatea, această realitate socială românească este demnă de a fi luată în considerare.

Povestea este mai veche şi am mai evocat-o şi cu alte ocazii. Am amintit, astfel, de pildă, o analiză făcută în perioada interbelică de Popescu-Spineni, din care rezulta faptul că raportul dintre absolvenţii de „şcoli practice“ (şcoli tehnice, comerciale, agricole etc.) şi cei ai „şcolilor teoretice“ (licee, seminarii pedagogice etc.), între 1921 şi 1936, a oscilat între 0,2 şi 0,3, în timp ce, în aceeaşi perioadă, el era de 4,5 în Ungaria şi de 4,3 în Bulgaria. „În şcoala românească, raportul între ramura teoretică şi practică este inversat în favoarea celei dintîi“, conchidea autorul. Mai mult, 63,7% din populaţia studenţească era dată de doar două facultăţi: Drept, şi Litere şi Filozofie. Încă tînărul stat român îşi forma o noblesse d’état excesiv de „umanistă“, dacă e să o comparăm cu situaţia altor state cît de cît comparabile.

Această alcătuire socială dezechilibrată era însoţită, în plan ideologic, de o adevărată „mistică a culturii“, cum o numeşte Sorin Alexandrescu. Pentru mai toţi marii gînditori sociali, primum movens al societăţii era ideea, ceva ce se află, prin definiţie, in mente. „Ce este dezvoltarea unei societăţi?“ se întreba, de pildă, Kogălniceanu. „Dacă am răspunde că este dezvoltarea ideilor sale, am rosti un mare adevăr“, îşi răspundea, retoric, acesta. Iorga se referea, la rîndul său, la „acel lucru de o infinită complicaţie, care e gîndirea omenească, idee (...) de la care porneşte perpetua mişcare. Aceasta este cea care ţine în picioare societăţile.“ Pentru Pârvan, „adevăraţii factori propulsori ai devenirii istorice (sînt) ideile“, iar pentru sociologul Eugeniu Speranţia, „societatea e un fapt care se petrece în gîndire. Existenţa ei e «idee», (...) sociologia trebuie să plece de la gîndire.“ Ovidiu Bârlea constata şi el că întreaga folcloristică se ocupă de „documente de mentalitate populară“. Pentru a întregi tabloul, să mai amintim, de pildă, „apriorismul românesc“ al lui Blaga sau faimoasa afirmaţie a lui Cioran, conform căreia „deficienţele actuale ale poporului român nu sînt produsul «istoriei» sale, ci istoria aceasta este produsul unor deficienţe psihologice structurale.“

Diagnosticul lui Sorin Alexandrescu este, astfel, unul dintre cele mai clare, simple şi pertinente din cîte cunosc. Pentru acesta, este vorba despre o „mistică a culturii, sentimentul că aceasta are o valoare absolută în raport cu restul vieţii şi că a te pune în serviciul ei este singura datorie a intelectualului. (...) Sacralizarea culturii corespunde cumva, ca o imagine răsturnată, în oglindă, absolutizării «forţelor de producţie» din materialismul istoric vulgarizator: în ambele cazuri, un singur factor devine model totalizator, explicaţie unică, valoare supremă, certitudine veşnică sustrasă timpului şi oamenilor, transcendenţă a ceea ce ar trebui să fie în raport cu ceea ce este.“ În traducere liberă, un fel de la început a fost Cuvîntul şi Cuvîntul era la Elită, iar Elita era Cuvîntul. Iar dacă lucrurile nu stau aşa de facto, ele aşa ar trebui să fie într-o societate aşezată.

Există o tentaţie a sublimului în această viziune, căci cine ar putea să nege fascinaţia Ideii? Problema începe însă cînd aceasta devine tiranică şi exclusivistă, cînd cade în hybris, devine excesivă şi, la limită, alunecă din merit în orgoliu. Social şi politic, cultura se desprinde atunci de societate, iar ideea – de praxis. Asistăm astfel la o ciudată stratificare socială între elită şi mase, un soi de „luptă de clasă“ de genul celei dintre patricieni şi plebe din Roma antică, cu ameninţarea permanentă a unei „secesiuni“ similare celei din 494 î.Hr., cînd o parte a populaţiei libere a părăsit cetatea, boicotînd o decizie a consulilor. Secesiune care, la noi, are loc tot in mente. Deocamdată...

În „extemporalul“ meu, precizam că trebuie să treacă cinci persoane din elită, indiferent dacă le iubesc sau nu. Cînd am adăugat să pună o cruciuliţă în dreptul celor pe care îi admiră, doar 23% au întrunit sufragiile studenţilor...

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Editura Cartier, 2013.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Rezultatul protestelor împotriva turiștilor: stațiunile spaniole se golesc
Spaniolii furioși din cauza turismului în masă au primit exact ceea ce au cerut, deoarece Magaluf , unul dintre cele mai importante locuri de vacanță din Mallorca, este pe jumătate gol. De fapt, arată ca un oraş fantomă.
image
Alimentele pe care experții în siguranță alimentară nu le-ar mânca niciodată de la bufetul de mic dejun al unui hotel
Cu toţii suntem de acord că, în vacanţă, unul dintre avantajele de a sta la un hotel este bufetul de mic dejun inclus în pachetul achiziţionat. În acelaşi timp, ultimul lucru pe care ni-l dorim este să rămânem în cameră din cauza vreunei boli digestive.
image
Caravană electorală, atacată cu bâtele într-o comună din județul Buzău VIDEO
Lupta politică se duce și cu ciomagul, pe alocuri. O demonstrează filmarea realizată de membrii unei caravane electorale din comuna buzoiană Calvini, în care se vede cum sunt alergați și amenințați cu bâtele de un grup de săteni.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.