Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect

Publicat în Dilema Veche nr. 461 din 13-19 decembrie 2012
Victime, procurori şi idioţi morali jpeg

Acum, că avem un nou Parlament ales, îmi fac datoria de cetăţean şi transmit un mesaj pentru oamenii de acolo. Relaţia dintre mine şi Parlament a fost pînă acum un fel de dragoste teoretică făcută praf de practică. Să vă zic de ce.

Eu ţin cu Parlamentul în teorie. Adică acolo e legitimitatea populară, acolo e dreptatea colectivă. Iar în istoria Romei (care e pasiunea mea secretă), am ţinut mereu cu Senatul împotriva lui Sylla, a lui Cezar, a lui Marc Antoniu etc. Ca să nu mai zic de mama parlamentelor, cel britanic, am citit istoria revoluţiei engleze ca pe un film cu bătăi, în care personajul colectiv bun îl beleşte în mod just pe regele rău. Deci, eu ţin cu Parlamentul. Şi fără el nu se poate.

Dar Parlamentul nostru mă dezamăgeşte mai mereu în practică. Şi nu mă voi referi aici la cele două suspendări ale preşedintelui Băsescu, le-am criticat pe amîndouă cînd s-au produs. Problema de fond este că instituţia demiterii unui preşedinte ales ar trebui să fie un mecanism de salvare a democraţiei: dictatorul cel rău e belit de leagănul democraţiei. Dacă faci din suspendare ceva ce ţine de jocul politic al zilei – „băi, taci din gură că ne inervezi şi te suspendăm“ –, atunci anulezi această frînă de salvgardare. Evident, într-un viitor nebulos în care un dictator real va trimite tancurile peste Parlament, voi fi acolo să apăr Parlamentul cînd va vota suspendarea. Dar să lăsăm asta, e doar cel mai spectaculos exemplu al modului în care Parlamentul nostru nu se ia pe sine în serios.

Despre altceva vreau să vorbesc: despre funcţia de control a Parlamentului. Există diverse instituţii care ar trebui să joace ca arbitri în stat. Care sînt date Parlamentului spre control pentru că acolo forţele politice (teoretic) se echilibrează unele pe altele. Pentru că parlamentarii ar trebui să vegheze, fără a dicta, practica acestor instituţii. Iar Parlamentul nostru eşuează sistematic. Haideţi să vă dau cîteva exemple.

Consiliile de Administraţie de la Radio România şi TVR. Acestea sînt numite, după lege, parţial de Parlament, parţial de Guvern, parţial de Preşedinte. Mandatul lor ar trebui să fie mai lung decît cel al politicienilor, astfel încît forţele să se echilibreze acolo, ca nici o putere de moment să nu le poată controla. Dar există o chichiţă. CA-urile fac în fiecare an cîte un raport de activitate. Acest raport de activitate este votat de Parlament. Conform legii, dacă Parlamentul votează negativ un raport, atunci Consiliul este demis. Deci, teoretic, ar trebui ca Parlamentul României să dezbată rapoartele, să semnaleze greşeli, să vegheze la misiunea de presă publică a Radioului şi Televiziunii. Aş aştepta dezbateri serioase în Parlament: a educat anul acesta TVR publicul aşa cum scrie în legea sa? Şi dacă TVR eşuează să-şi atingă misiunea, atunci aş aştepta feţe triste de parlamentari forţaţi de destin să facă ce nu ar trebui făcut: să demită Consiliul. Pentru că şi această demitere ar trebui să fie soiul de armă nucleară pe care parlamentarii să o folosească doar cu inima grea: nu e bine să facem asta, normal ar fi să lăsăm Consiliul să-şi termine mandatul, aşa e regula jocului, dar acest Consiliu e atît de prost/abuziv, încît nu avem ce face, trebuie să-l demitem ca să salvăm situaţia. Aşa e gîndită legea, aşa ar trebui să arate procesul. Aşa aş iubi eu Parlamentul şi l-aş ţine de mînă cînd ar fi mîhnit după decizia grea pe care a luat-o: lasă, mă, Parlamentule, ştiu că e greu să demiţi un Consiliu de Administraţie, dar te înţeleg, ai avut argumente puternice, să sperăm că următorul Consiliu va fi mai bun.

Ce se întîmplă în practică? Acele rapoarte stau cu anii necitite la comisiile de profil ale Parlamentului. Cîtă vreme e o majoritate care e mulţumită de culoarea politică a Consiliului, nimeni din Parlament nu e interesat de rapoartele de activitate. Li se rupe de misiunea publică a TVR. Ar putea să scrie acolo că s-au dat numai filme porno nemţeşti la TVR, nimănui nu-i pasă. Apoi, cînd se schimbă majoritatea, se dă un vot pe raport şi CA sînt demise. Nici nu contează pe care raport, pe unul dintre rapoartele alea de s-a pus praful pe ele în ultimii ani. Parlamentarii n-au nici un chef să discute de misiunea publică a TVR şi demit Consiliul cu bucurie de barbari care nu înţeleg ce e cu jucăria asta a controlului parlamentar. Am venit la putere, v-am belit! Aşa se face că vedeţi noi oameni la TVR, de cum se schimbă majoritatea în Parlament. Cu singura excepţie a CA-ului care era în 2005 acolo şi a fost lăsat să-şi termine mandatul, celelalte au fost demise pe procedura asta. Apoi tot ei se plîng ipocrit că TVR e politizată.

În aceste condiţii, instrumentul raportului anual de activitate nu are nici un fel de rol în controlul parlamentar al activităţii, ci doar pentru controlul ca atare al instituţiei. Şi partea cu adevărat tristă abia urmează. La Consiliul Naţional al Audiovizualului, mecanismul este oarecum similar cu cel de la TVR: membrii sînt numiţi de diverse puteri, au mandate mai lungi şi se asigură un fel de echilibru al numirilor, Parlamentul asigură controlul şi votează un raport anual de activitate. Dar e un schepsis diferit: dacă Parlamentul respinge raportul de activitate al CNA, Consiliul nu este demis. Drept urmare, rapoartele CNA zac cu anii nediscutate. Nici un fel de fior din partea Parlamentului să dezbată cu CNA cum îşi îndeplineşte misiunea publică de cenzură a pulsiunilor tabloide ale celor cărora statul le-a oferit în folosinţă licenţele de transmisie. Nimic, zero, nada. Dacă nu pot beli CNA-ul, Parlamentul nu discută raportul... şi punct. Într-un fel sucit, legea CNA asta era un exemplu de bună practică totuşi. L-am dat ca atare într-un raport pe care l-am scris pentru MEDIADEM, un proiect european de comparare a politicilor media din mai multe state europene. Logica era simplă: dacă avem două cazuri în care Parlamentul face control pe politici media şi funcţionează atît de prost, măcar situaţia e mai bună la CNA, unde membrii îşi termină mereu mandatele şi există un oarecare echilibru al forţelor, decît la TVR unde CA-ul e înlocuit brusc cînd se schimbă majoritatea parlamentară.

Şi partea sinistră: poate aţi auzit că Guvernul Ponta a modificat legea CNA prin Ordonanţă de Urgenţă. Celebra deja ordonanţă prin care televiziunile sînt avantajate în faţa cabliştilor. Aţi auzit de ea pentru că a fost mare scandal dinspre cablişti. Dar s-a vorbit mai puţin despre faptul că se schimbă şi povestea cu raportul de activitate. Dacă Parlamentul îl respinge, CNA-ul e demis, la fel ca CA-ul de la Radio şi TVR. Şi eu, care propusesem, ca recomandare în raport, să fie invers: să fie adoptat modelul de la CNA şi la TVR. Din nou, o iubire ratată: controlul parlamentar ar trebui să fie de bază pentru aceste instituţii esenţiale într-o democraţie echilibrată. Dar dacă nu funcţionează, ce facem? Extindem proasta practică peste tot?

Alt exemplu: Consiliul Superior al Magistraturii. Ţări din jurul nostru au dat Parlamentelor puterea de a numi majoritatea membrilor CSM. Aşa e în Bulgaria şi în Republica Moldova. Inutil să vă spun că funcţionează prost, semn că nu e ceva prost genetic în sine cu Parlamentul nostru, ci pur şi simplu trăim într-o regiune cu democraţii pubere. Asta plecînd de la premisa optimistă că există o evoluţie, că se va maturiza Parlamentul, deşi în realitate eu nu văd semnele, dimpotrivă.

Dar CSM-ul nostru nu e desemnat în majoritate de Parlament, ci e ales direct de către magistraţi. Ceea ce e bine. Senatul român numeşte însă doi reprezentanţi ai societăţii civile. Teoretic, ar trebui ca Senatul, în înţelepciunea sa, să discute serios, să dezbată, să vadă care sînt oamenii relevanţi în domeniu, ce organizaţii credibile care lucrează cu justiţia şi să ia o decizie. Nu sînt dintre oengiştii care îşi dau ochii peste cap şi vorbesc în numele societăţii civile, nu m-aţi văzut făcînd asta, zic mereu că mă reprezint pe mine. Deci nu luaţi asta ca o plîngere. Deci nu mă aştept ca Senatul să pună acolo pe cine zic eu, ci vreau să văd o frămîntare minimală din partea senatorilor ca cei doi reprezentanţi ai societăţii civile desemnaţi de ei să fie oameni relevanţi. Ce s-a întîmplat în realitate? Pînă anul acesta au fost două doamne care au reprezentat societatea civilă. Prima a fost Corina Dumitrescu. Rector al Universităţii „Dimitrie Cantemir“, prima nominalizare a lui Victor Ponta ca ministru al Educaţiei. Da, celebra doamnă Standford. Ca o coincidenţă, şi nevastă a senatorului PSD Dumitrescu. Deci omul şi-a negociat o poziţie la CSM pentru nevastă – el e de la partid, ea e de la societatea civilă. La asta a contribuit şi faptul că universitatea respectivă angajează pe bani frumoşi diverşi senatori, să predea acolo. Să zicem că noi credem totuşi că dna Dumitrescu este o autentică reprezentantă a societăţii civile. Să zicem. Însă la audierile parlamentare pentru cînd trebuia să devină ministru, s-a apucat să povestească cum a ajuns în CSM. Cum nu e inteligentă nici măcar cît să păstreze aparenţele, a povestit cum a ajuns în CSM: a primit un telefon de la conducerea partidului care a rugat-o (ideea era că s-a lăsat rugată, ea nu voia, de fapt) să meargă acolo. Aşa, pe faţă, nici o fereală. În fine, nu a ajuns ministru, dar a rămas în CSM. Noroc cu restul membrilor CSM, aleşi de magistraţi, care fac treabă bună.

A doua reprezentantă a societăţii civile în CSM era Georgiana Iorgulescu, de la Centrul de Resurse Juridice. Persoană cu reputaţie, mă şi mir că Senatul o trimisese acolo. Reputaţia veche era bună, dar în ultima vreme dna Iorgulescu avusese nişte ieşiri mai degrabă bizare şi e dintre oengiştii români convinşi că anticorupţia e o chestie abuzivă care dăunează la democraţie. Mă rog, aş avea chestii de zis, dar să nu divaghez. Iorgulescu şi-a dat demisia în acest an. Deci, trebuia desemnat altcineva. Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile a crezut că e pe bune povestea asta cu desemnarea. Aşa că ne-a adunat la un loc pe mai mulţi, oameni de prin ONG-uri, cu diverse opţiuni. Nu a fost uşor, unii ne certaserăm între noi, mai ales după astă-vară, cînd unii au criticat derapajul democratic şi alţii ne denunţau de băsişti. Am stat totuşi la aceeaşi masă ca să căutăm un personaj care să fie propus de toţi, cam 20 de ONG-uri cele mai cunoscute. Şi s-a reuşit asta, cu mari eforturi, dar s-a reuşit. L-am propus formal pe avocatul Antonie Popescu. La votul din Senat, au ales pe o altă profesoară, tot de la Universitatea „Cantemir“, subordonată dnei Dumitrescu. Nici o discuţie, un vot scurt, aranjat dinainte. Deci, acum, Universitatea Creştină „Cantemir“ are ambele reprezentante ale societăţii civile din CSM. Ce fac ele acolo, ce cred ele despre sistemul juridic? Un mister. Şi ca totul să se termine frumos: dna Dumitrescu însăşi era în incompatibilitate: membrii CSM nu au voie să ocupe şi alte funcţii. Ca să rezolve problema, Senatul a modificat legea: reprezentanţii societăţii civile pot. Gata, s-a rezolvat problema.

De asta, întreaga discuţie cu „să mutăm ICR la Parlament“ a fost amuzantă. Am auzit prostănaci filozofînd: dar nu e bine aşa, nu e bine să controleze Parlamentul? Ştiţi genul de proşti cu principii ferme care nu pricep nimic din discuţie, dar îţi bagă principiul în ochi de nu te vezi.

Mesajul meu pentru noul Parlament: dragule, te iubesc cu disperare în mod teoretic, dar fă dracului ceva să te şi respect în mod practic. 

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.