Dezbaterea despre Odessa - raport

Publicat în Dilema Veche nr. 372 din 31 martie - 6 aprilie 2011
Cum poţi să fii patriot român? jpeg

● Mi-a plăcut. Aşa haotic cum a fost. Din rolul de moderator s-a văzut greu, aproape imposibil de moderat. Mă aşteptam la asta, aşa că am anunţat publicul să mă vadă mai degrabă ca pe un miliţian care încearcă să ţină ordinea. Cel mai greu mi-a fost să menţin ordinea gîndurilor lui Florin Iepan. Publicul a fost însă numeros, nu au avut loc pe scaune şi au stat şi în picioare, şi pe scările din mijloc. Experienţă bizară pentru mine, pentru că văd filme relativ des în acea sală de la Muzeul Ţăranului Român, mereu cu cîţiva oameni împrăştiaţi pe scaune. n Pentru cine a deschis televizoarele mai tîrziu: Florin Iepan lucrează la un film despre masacrul evreilor din Odessa de către armata română, a zis că vrea să ceară sfaturi de la public despre cum să-l facă exact, i-am găzduit săptămîna trecută în această rubrică o scrisoare de intenţii şi am chemat lumea la dezbatere. 

● Iepan a prezentat 10 minute din ce a filmat pînă acum. Îmi arătase materialul înainte de eveniment, dar tot m-a cuprins un amestec de indignare şi veselie văzîndu-l acolo, cu publicul. În cele 10 minute, Iepan se joacă de-a Michael Moore şi hărţuieşte diverşi oficiali cu întrebarea: de ce nu se face o campanie de informare a publicului despre Odessa? Sînt deja cîteva scene antologice. Lui Sergiu Nicolaescu îi spune că în filmul său despre Antonescu nu apare cuvîntul „evreu“ decît o dată şi că România a omorît cei mai mulţi evrei după Germania nazistă. Regizorul face ochii mari: unde se zice asta? Uite aici, în raportul Wiesel, îi dă Iepan cartea. Ca şi faza cu regele Mihai. Iepan încearcă să-i ia un interviu, o asistentă a regelui îl refuză exasperată şi îi explică că regele este istoria, el nu comentează istoria. Totuşi, Casa Regală iese prost din tăcerea asta arogantă. Regele Mihai nu conducea efectiv statul, iar în familia sa sînt exemple de intervenţii eroice la Antonescu pentru a proteja evrei. Nu înţeleg de ce nu poate explica asta. 

● Cel mai emoţionant moment al serii a fost cînd un bătrîn mi-a cerut microfonul, dezbaterea deja se încinsese, i l-am dat şi a început prin a spune: „Ce se întîmplă aici în această seară este deosebit de emoţionant pentru mine, pentru că am fost martor la Odessa“. S-a lăsat o tăcere în sală de speriat. Omul a continuat zicînd că avea şapte ani, tatăl său era funcţionar român în Odessa, a văzut coloanele de evrei şi a simţit apoi mirosul cumplit de carne arsă. A vorbit puţin, modest, calm, apoi a tăcut iar. Şi iar tăcere stînjenită. Nu prea mai ştiam ce să fac cu microfonul, mi-l ceruseră deja mai mulţi oameni, instinctul meu de jurnalist îmi zicea să îl întreb mai multe, să ne dea detalii, dar m-am gîndit că nu se face să iei un aşa interviu de faţă cu 200 de oameni. Am trecut mai departe, sper că Iepan îl va intervieva pentru film. 

● Un tînăr a întrebat dacă există dovezi că Antonescu a dat ordin de masacrare. I-am citit din cartea lui Dennis Deletant – Aliatul uitat al lui Hitler (Humanitas, 2008), acest pasaj din şedinţa de guvern condusă de Antonescu: „– Represiunea a fost destul de severă? – Alexianu: A fost, dle Mareşal; – Antonescu: Ce înţelegeţi prin «destul de severă»? Dvs. sînteţi  cam miloşi cu alţii, nu cu Neamul Românesc. – Alexianu: A fost foarte severă, dle Mareşal. – Am spus să se împuşte cîte 200 de evrei pentru fiecare mort şi 100 de evrei pentru fiecare rănit. S-a făcut aşa? – Alexianu: Au fost şi împuşcaţi şi spînzuraţi pe străzile Odessei“ (p. 187). Raportul 1/200 se referă la soldaţii români morţi în atentatul asupra comandamentului. Mai tîrziu, cineva remarca din sală că acest algoritm nu s-a respectat, au fost mai mulţi ucişi. E adevărat, nu am fost prea riguroşi în holocaustul nostru, remarcam asta şi cînd am recenzat cartea lui Deletant. De fapt, i-au adunat pe toţi evreii din oraş pe care au putut pune mîna şi i-au împuşcat şi ars sălbatic. 

● Altcineva a întrebat dacă sînt surse militare, ofiţeri sau soldaţi români, dacă li s-a luat şi poziţia lor. Iepan a citat un fragment din ce îi scrie primarul Gherman Pantea lui Antonescu, primar numit chiar de mareşal: „M-am trezit în dimineaţa lui 23 octombrie aflîndu-mă în faţa unei teribile scene, pe toate străzile principale şi la colţuri stăteau spînzuraţi cîte patru sau cinci oameni, iar populaţia alerga îngrozită dintr-o parte în alta. Revoltat, am întrebat cine a făcut o asemenea cruzime, această ruşine pentru care nu o să putem să ne spălăm pe mîini niciodată în faţa lumii civilizate“. 

● Apropo de soldaţii români, din mărturia unui ofiţer la procesul lui Antonescu, scena relatează modul în care evreii au fost băgaţi în barăci şi incendiaţi: „În încercarea de a scăpa de agonia focului, unii s-au arătat la geamuri şi le-au cerut, prin semne, soldaţilor să-i împuşte, arătînd către capete şi inimi“.  

● Cineva din public a întrebat dacă există şi istorici români care să infirme acele evenimente. Mi-am ieşit din rolul de miliţian şi am zis că nu prea există istorici români care să confirme, pentru că istoriografia noastră nu e un subiect la modă. Nu întîmplător, cea mai bună şi cutremurătoare carte despre Antonescu e scrisă de un englez, Dennis Deletant. 

● Liviu Mihaiu a intervenit din sală, spunînd că Iepan să nu se aştepte la entuziasm, e ca şi cum ai sta la capătul unui pacient bolnav şi te apuci să-i spui că bunicul lui iubit a fost un criminal. Şi fiecare naţiune, a spus Mihaiu, îşi apără bunicul criminal ascuns în dulap. În mare e adevărat, deşi comparaţia lui Antonescu cu Churchill nu se susţine deloc.  

● Florin Iepan îi tot întreba pe cei care îl luau la întrebări „Dar dvs. ce faceţi pentru chestia asta?“. Lucru care a enervat pe mulţi, pe drept cuvînt. Înainte de eveniment, îmi spusese şi mie acelaşi lucru. I-am spus că îl susţin cum pot, deja l-am ajutat, dar trebuie să-şi asume leadership pe chestiunea asta, dacă tot a pornit-o. Nu ne putem ocupa toţi de un singur subiect. La un moment dat, am remarcat de la microfon că dezbaterea devenise un fel de şedinţă de terapie psihologică pentru Iepan, lumea îi zicea „fă, dom’le, filmul odată!“. De fapt, Iepan a vrut să ne provoace. A filmat totul şi vom apărea în film. Cred că sînt acolo nişte momente dramatice care vor face un documentar reuşit. Pînă la urmă, Iepan a reuşit: şi-a propus să ducă filmul spre lumea de azi, să nu fie doar un documentar istoric, ci un documentar despre noi şi istorie. Publicul a înţeles asta şi i-a făcut jocul.  

● De altfel, de cum am ajuns la sală, Iepan m-a întîmpinat cu tot cu echipa de filmare după el. De unde am început o discuţie uşor suprarealistă, filmată în întregime de parcă eram în casa Big Brother, în care eu încercam să înţeleg cum se va desfăşura evenimentul şi el încerca să mă provoace să spun chestii la tema Odessa. Pînă la urmă, am ajuns să punem un pariu filmat. El zice că România va intra într-o nouă formă de recrudescenţă a extremei drepte şi democraţia se va prăbuşi. I-am spus că peste 50 de ani, nepoţii noştri vor trăi într-o Românie mai bună, cum şi noi trăim într-o Românie mai bună decît a părinţilor noştri. La care el a răspuns că se gîndea la termene chiar mai scurte, la cinci ani. Am pariat pe o ladă de şampanie că peste cinci ani România va fi tot democraţie. Sînteţi martori.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.