Despre paramilitari şi politicieni, extremişti şi bolşevici îngrijoraţi

● Există o permanentă tensiune între revoluţie şi politică în jurul Maidanului. Nu e uşor lucru să împaci organizarea paramilitară – care să-i mobilizeze pe oameni să reziste săptămîni în şir bătăilor cu miliţia – cu reprezentarea politică, unde se cere flexibilitate în negocieri. Sînt două table de şah care merg în paralel: lupta de stradă şi lupta politică. Tactica uneia a intrat în conflict cu tactica celeilalte, în cazul ocupării ministerelor Agriculturii şi Energiei. A fost un moment care a testat reprezentativitatea celor trei partide care negociau cu Ianucovici. Liderii lor sînt vizibili, îşi asumă rolul. Liderul grupării radicale Spilna Sprava, Oleksandr Danylyuk, e mai degrabă misterios, ziarele dau greu de el, omul e activ pe Facebook. De acolo, făcea mişto de politicieni, că ei sînt slabi, că el e tare, că ei negociază cu Ianucovici în timp ce el îi ocupă ministerele. Cei trei făceau figură de politruci prinşi la mijloc, Danylyuk (sau Daneliuc, transcris într-o formă mai familiară) juca rolul revoluţionarului neastîmpărat, misterios, neînfricat. Şi totuşi, a fost adus la ordine. Nucleele de militanţi – veterani din Afganistan şi tineret radical – nu pot asigura mîncarea, logistica, cazarea şi nevoile oamenilor din Maidan. Partidele pot ameninţa să întrerupă aprovizionarea. Nu vom şti ce mesaje se dau sau se transmit acolo.

La suprafaţă s-a văzut cam aşa: era prima seară de armistiţiu – anunţat de fostul boxer Klitschko, la modul: dragă guvern, vă dăm o seară de pauză, ca să negociem, apoi venim iar peste voi, aveţi grijă. Iar anunţul acesta chiar a avut efect, a fost o seară neobişnuit de paşnică, după multe zile de bătăi. Baricadele s-au construit în pace, miliţia a stat cuminte în zona ei. Toată lumea aşteaptă ora 20, pînă la care dura armistiţiul. Liderii intră la negocieri. La televiziune se arată imagini cu cei trei dînd mîna cu Ianucovici şi aşezîndu-se la masă. Negociază, deci. Doar imagini, fără sunet, dintr-o sală superbă, cu mobilier clasic, ca de palat ţarist. Pe Maidan, multe furnicuţe paramilitare pregătesc materialele pentru noi baricade. Se face 22. Se face 23. Aproape de miezul nopţii, liderii vin în Piaţă – cîteva mii de oamenii îi aşteaptă, pe un ger de crapă pietrele. Vreo şapte români, strînşi în jurul unui telefon, pe care se vede live transmisia din Maidan – un român din Cernăuţi, prezent la Forumul nostru, ne traduce în direct din ucraineană. Cei trei vorbesc pe rînd. Nu e de bine. Nu s-au înţeles. Arseniy Yatsenyuk e agitat, tocmai el, care e numit „tehnocratul“. Zice că Maidanul trebuie să reia ofensiva. Dă chiar nume de străzi – vom întinde Maidanul pe strada cutare şi cutare. Tyahnybok, liderul naţionalist, e cel mai calm, tocmai el, care e numit „populistul agitator“. E bun, vorbeşte de parcă Piaţa e a lui. Spune că trebuie să se consulte cu poporul, acolo, în direct, la miezul nopţii. După ce le spune clar de ce nu trebuie să continue negocierile ce mişel e Ianucovici şi alte din astea, zice brusc: cine e de acord să nu continuăm negocierile să ridice mîna. Oamenii ridică mîinile frenetic. Deci, gata, poporul a decis: Maidanul se va extinde, nu continuă negocierile. Urmează o noapte de muncă. Noi baricade s-au ridicat acolo unde a spus Yatsenyuk, pe străzile respective. Lui Ianucovici i se arată pisica: uite ce putem să facem, dacă ne mai chemi la negocieri doar aşa, ca să ne arăţi la TV că dăm mîna cu tine. Apoi, lucrurile se precipită: gruparea lui Daneliuc anunţă că a ocupat cele două ministere. Asta produce confuzie. Cine sînt ăştia? De ce nu anunţă liderii politici mişcările astea? Pierd de sub control Maidanul? Bun prilej pentru guvern să contraatace mediatic. Ahaaa! – sar miniştrii de Interne şi de Justiţie – e anarhie, liderii nu controlează mişcarea, uitaţi că ocupă clădiri fără să anunţe, deci e fascism şi terorism. Klitschko iese nervos şi îl critică pe Daneliuc – e un agitator care dă prilej regimului să instituie starea de urgenţă. Urmează un moment de confuzie în liniile paramilitare de comandă şi control. Generalii controlaţi de politicieni se confruntă cu alţi generali, cei care credeau că tabla lor de şah e mai importantă decît cea politică. Confruntări între Spilna Sprava şi cei trimişi de politicieni să-i evacueze din clădirile ocupate fără ordin de sus. Un om e rănit în bătăile fratricide. Daneliuc clipeşte primul şi se retrage din cele două ministere. A doua zi, negocierile continuă, Ianucovici a fost speriat, poporul nu a mai fost convocat ca să-şi revoce ordinul de încetare a negocierilor. După două zile, Daneliuc şi alţi generali paramilitari spun presei că vor să participe şi ei la negocieri. O înfrîngere simbolică pentru omul care făcea mişto pe Facebook de cei care negociază. După alte patru zile în care nimeni nu mai dădea de el, Daneliuc anunţă pe Facebook că se află la… Londra. Nu explică cum a ajuns acolo, doar că era vînat şi că a preferat să conducă mişcarea din exil. Totuşi, nu mai poţi ocupa clădiri din exil, Facebook-ul îşi are limitele lui. Deocamdată, e în afara jocului. Aş paria că i s-a spus: te predăm noi dacă nu pleci. Speculez. Dar speţa e importantă. Maidanul paramilitar a fost îmblînzit de Maidanul politic. E momentul în care politicienii – aceşti ticăloşi, aceste lichele, aceste ţinte predilecte ale tuturor clişeelor – îşi îndeplinesc rolul lor vital în orice societate: negocierea. Fără politicieni care să-şi strîngă mîinile, chiar pătate de sînge, taberele s-ar sfîşia deschis. Ucraina nu e Siria pentru că violenţa este limitată politic. Dar cît vor putea controla liderii politici Maidanul militar? Cu cît negocierile se prelungesc şi nu au rezultate, cu atît Maidanul sălbatic şi apolitic va fi întărit. Să ne rugăm pentru politicieni.

● Canalul rusesc Dozhd are un talk-show pe teme istorie. Cere telespectatorilor să voteze dacă ar fi fost mai bine ca Leningradul să se predea nemţilor în al Doilea Război Mondial, decît să moară un milion de civili, în principal de foame. Ar putea să fie o discuţie banală de istorie contrafactuală. Dar nu în Rusia. Întrebarea a dus la reacţii isterice. Dozhd a scos imediat întrebarea şi a cerut scuze poporului rus pentru că l-a jignit. Prea tîrziu. În Duma de Stat se pregăteşte o rezoluţie, procuratura a anunţat începerea unei anchete. Komsomolskaya Pravda numeşte canalul Dozhd un avanpost al liberalismului (asta e de rău), condus de evrei, homosexuali şi insecte. Iar televiziunea de stat a organizat o emisiune de critică a postului, în care concluzia era limpede: discuţia despre salvarea milionului de civili la Leningrad, acum 75 de ani, este parte a tentativei occidentale de a crea în Rusia o revoluţie în stil Maidan. E doar un caz care arată angoasa profundă creată de Maidan în Rusia. Ordinul pe unitate e ca presa rusă (influentă în estul Ucrainei) să arate că bande de fascişti plătite de americani atacă instituţiile pentru a forţa Ucraina să se supună Vestului. Ce fericire pe poporul rus că e independent şi suveran, supus doar propriilor securişti! The Economist are două articole excelente despre Rusia ca gazdă a jocurilor olimpice. Cele mai scumpe jocuri din istorie. Bugetul a sărit în aer: e de patru ori mai mare decît fusese anticipat. Fără număr, fără număr, de la Putin. 50 de miliarde de euro pentru mania de a epata – cam cît PIB-ul anual al unor ţări ca Uruguay, Slovenia sau Turkmenistan. Rusia lui Putin e mai dependentă de exportul de energie decît era URSS. Acum zece ani, bugetul de stat era echilibrat dacă barilul de petrol costa, la nivel mondial, 20 de dolari. Azi, după ce kaghebiştii au instaurat ordinea, bugetul de stat e echilibrat doar dacă petrolul costă 103 dolari. Sîntem foarte aproape de asta, iar preţurile la energie sînt în scădere pentru că americanii aruncă noi rezerve pe piaţă, provenite din şist. Rusia lui Putin e prea scumpă, prea ineptă şi prea coruptă ca să nu aibă mari probleme curînd. Maidanul ameninţă Rusia pentru că Rusia e, de fapt, vulnerabilă. Strategia lui Putin de a reface URSS în formula Uniunii Euroasiatice pare acum iluzorie. Forţarea Ucrainei de a nu semna Acordul de Asociere la Vilnius a aruncat ţara în aer. Rusia va plăti factura? Putin a transferat numai trei miliarde din cele 15 promise lui Ianucovici, apoi a îngheţat conturile ca să vadă ce se întîmplă. Embargoul economic rusesc a fost reinstituit la graniţă. Ucraina se îndreaptă spre faliment. Şi acum e problema Rusiei, care, şi ea…

● Katya Gorchinskaya, de la Kiev Post, a stat de vorbă cu susţinători ai lui Ianucovici şi a produs istoria alternativă a Euromaidanului. Să-i zicem versiunea rusească, care sună aşa: Occidentul se răzbună pe Ianucovici pentru că nu a semnat la Vilnius, americanii au organizat totul, europenii încă se tem să intervină deschis pentru că le e frică de instabilitate. Americanii furnizează toate materialele din Euromaidan, drept dovadă fiind că transporturile diplomatice s-au mărit de patru ori. În ambasada americană, liderii opoziţiei primesc dolari cash pentru combustibil – în tranşe de cîte 50.000 de dolari (paranoia se concentrează mereu pe detalii mici, concrete – aşa, pare că se bazează pe ceva). Protestatarii sînt plătiţi cu 500 de dolari pe zi şi primesc prime pentru fiecare cocktail Molotov pe care îl aruncă spre miliţieni (îmi închipui că departamentul HR al Maidanului are o problemă în a urmări performanţele). Bandele de tineri numiţi tituşki sînt, pur şi simplu, membri ai comunităţii, care iau poziţie şi ajută miliţia să apere ţara de aceşti bandiţi. Care sînt doar fascişti ai lui Bandera (vedeţi amănunte despre aceste personaje în dosarul din acest număr). Presa vîndută Occidentului refuză să vadă asta şi, oricum, manifestanţii se deghizează în jurnalişti pentru a spiona forţele de ordine, deci e OK că 40 de jurnalişti au fost bătuţi de miliţie. În Occident, viziunea asta e transmisă cu obstinaţie de site-urile socialiste. În România, o preiau ca papagalii cei de la CriticAtac (care se lamentează că lumea citeşte reportajele altora, de la faţa locului, şi ignoră adevărul revoluţionar-teoretic scris de ei despre Ucraina). Publicăm în temă şi un apel al intelectualilor ucraineni, care explică faptul că nu sînt extremişti. Faptul că oamenii ăştia sînt nevoiţi să se justifice e enervant. O studentă la College of Europe traduce de zor ştiri din Ucraina pentru colegii ei de toate naţionalităţile. Semnează: „extremistă, potrivit autorităţilor, pentru că apăr paşnic valorile europene şi democraţia“. Bolşevicii le bagă acestor oameni lanterna în ochi şi îi fac fascişti. Ceea ce e amuzant: bolşevicii au aerul că mor de grija democraţiei burgheze, să nu cumva să o distrugă fasciştii înaintea lor.

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE 

Foto: C. Ghinea