De ce sînt stîngiştii inimoşi?

Articolul meu de săptămîna trecută vorbea despre cazul BB, o femeie care avea o cerere bizară, dar personală, către compania Orange. La cererea mea de detalii, Orange mi-a răspuns în doi peri şi fără a-şi lămuri responsabilitatea faţă de pierderea datelor personale ale femeii. La acel articol, o cititoare de pe Internet care semnează „Laurie“ mi-a lăsat următorul mesaj: „Dragă Cristiane, nu mă miră deloc atitudinea companiei respective; mă miră în schimb mirarea ta. Asta se întîmplă în condiţii «de dreapta». E unul din marile paradoxuri ale vieţii în România: un amestec de capitalism sălbatic şi măsuri populiste. Ce vreau eu să spun e că tu de fapt nu eşti chiar «de dreapta», în sensul că pari a fi un tip cu inima la locul ei, doar că-ţi imaginezi că «de dreapta» sună bine şi în opoziţie cu «stînga». Ia-o drept un compliment.“

Dragă Laurie, mulţumesc pentru compliment. Dacă pentru tine a fi de stînga e ceva pozitiv şi mă consideri şi pe mine aşa, chiar împotriva voinţei mele, atunci este chiar un compliment frumos.

Însă abuzul de putere al unei companii private nu se întîmplă în acest caz în condiţii de dreapta, cum spui tu. Dacă prin „de dreapta“ înţelegi aici condiţii de nereglementare, ei bine, atunci sîntem în condiţii opuse – protecţia datelor este reglementată strict prin lege, există o autoritate specială pentru acest domeniu. Atunci este un eşec al pieţei sau un eşec al statului? Eu, ca om de dreapta moderat, deci nu libertarian, accept eşecul pieţei în materie de date personale. De aceea, accept că statul are un rol legitim de jucat în protecţia datelor personale. Poate nu trebuia înfiinţată o instituţie specială doar pentru asta, dar statul în sine trebuie să joace un rol aici. Ţi se pare că statul îşi face treaba? E o situaţie de stînga sau de dreapta? Mi-ar fi uşor să zic că e de stînga, cum faci tu dinspre partea opusă, dar avem doar un caz de abuz împotriva lui BB, pe care statul ar trebui să-l investigheze. Nu chiar totul e de stînga sau de dreapta în viaţă. Altfel, îmi place să cred despre mine că sînt un om de dreapta mai sofisticat decît paradigma „privat bun, stat rău“/„două picioare rău, patru picioare bun“, ca în Ferma animalelor.

Ajung acum la fascinantul clişeu pe care îl foloseşti, despre oamenii de stînga care au inima la locul ei, spre deosebire, se înţelege, de oamenii de dreapta, care probabil îşi ţin inima în portofel. Realitatea te contrazice în mod vehement. Americanii de rînd care votează cu republicanii donează mai mulţi bani şi fac mai mult voluntariat în sprijinul săracilor decît americanii care votează cu democraţii. Înţeleg deci că nişte oameni care nu vor să plătească mai multe impozite statului, dar care dau bani din buzunar şi muncesc voluntar la cantinele săracilor sînt mai puţin inimoşi decît nişte oameni care vor ca statul să ia mai mulţi bani de la toţi şi să-i ajute el pe săraci. În Germania, mare parte din asistenţa socială este derulată prin asociaţiile bisericeşti, de orientare politică creştin-democrată mai ales.

S-ar zice că stînga iubeşte omul aşa în general, ideea de om, dreapta îl iubeşte pe omul de lîngă ea şi încearcă să-l ajute. Cu toate astea, clişeul folosit şi de tine spune că cei de stînga au inimă. Nu ştiu cum vine asta.

Mi-ai putea spune: bine, poate că ăia de dreapta fac mai mult voluntariat, dar stînga gîndeşte sisteme mai umane, care să-i ajute pe toţi. Corect, aşa este. Stînga gîndeşte sisteme aparent mai umane, pentru ca să se simtă bine şi refuză să le abandoneze cînd aceste sisteme eşuează. Nu amintesc acum de comunism, ar fi prea uşor. Să vorbim despre sistemul medical. Ce poate fi mai uman decît un sistem medical gratuit pentru toţi? Omul de stînga proclamă chestia asta: gata, asistenţa medicală e un drept al omului, statul să se ocupe, am rezolvat problema, nu mai am nici o responsabilitate şi mă pot ocupa liniştit de dezarmarea nucleară.

Pe hîrtie, sistemul medical din România este cel mai uman sistem posibil. Toţi avem asigurată gratuit cea mai mare parte din asistenţa medicală, cele patru milioane de angajaţi plătesc pentru cele 22 de milioane de români, statul stabileşte centralizat şi uniform (deci uman, nu?) nişte servicii gratuite, care sînt foarte generoase. E nevoie să spun cît de inuman, arbitrar şi grotesc este acest sistem în practică? E nevoie să spun că, cu cît eşti mai sărac, cu atît plăteşti mai mult din venitul propriu ca şpagă, deci minunatul nostru sistem uman funcţionează în practică cu taxare regresivă? Îmi vei spune: sistemul este subfinanţat, nu ar trebui decît să mai aruncăm nişte miliarde de euro peste el şi îl dregem. Ei bine, între 2001 şi 2008 sumele alocate sistemului sanitar s-au triplat în România. S-a simţit vreo diferenţă? Poate e ceva în neregulă din principiu cu acest sistem uman, iresponsabil şi corupt? Poate ar trebui reduse ambiţiile, mărit controlul public şi deschisă competiţia între asiguratorul de stat şi cei privaţi? L-ar face nişte soluţii de dreapta, deci inumane, mai eficient, mai bun şi mai drept chiar pentru săraci? Deci l-ar face mai uman în practică? Doar gîndeşte-te la asta data viitoare cînd te vei simţi bine că eşti de stînga şi ai grijă de săraci votînd pentru asemenea sisteme.

Altfel, am avut de-a face şi cu sistemul acela inuman din America, cel de îl face Obama praf cu idei umane. Am fost şi într-o clinică privată şi într-un spital „public“, adică unde primăria pune sediul şi restul se plăteşte din donaţii. Acolo unde sînt tratate cele 40 de milioane de americani fără asigurare medicală (sigur ştii cifra, este în cursul scurt de politici publice al lui Michael Moore). Bineînţeles, spitalul american pentru săraci arăta luxos faţă de spitalele normale din România, iar săracii ăia erau îngrijiţi de voluntari veniţi din familii tipice din suburbii, aş paria că oameni de dreapta cu inima în portofel. Pe scurt, oamenii de stînga sînt inimoşi într-un mod egoist. Sînt convinşi că lumea e simplă, că e destul ca ei să voteze pentru ca statul să ne ia mai mulţi bani şi să-i ajute el pe săraci. După asta pot dormi liniştiţi, au fost oameni buni. Oamenii de dreapta ştiu că lumea e mai complicată, că statul mai mult îi incapacitează decît îi ajută pe săraci şi de aceea o combinaţie de inimă-creier e mereu mai bună decît „inimismul“ celor de stînga. Dragă Laurie, tu eşti un om cu inima la locul ei şi ceva îmi spune că poţi face tu personal mai mult pentru săraci decît să votezi stînga. Ia-o drept un compliment.