De ce sancţiunile sînt periculoase

Publicat în Dilema Veche nr. 533 din 1-6 mai 2014
De unde vine gazul cînd nu mai vine de la ruși – și cu cine îl împărțim? jpeg

– şi de ce Occidentul trebuie să negocieze noile hărţi, doar după ce falimentează Rusia –

Două fluxuri de ştiri domină acum ecranele: evenimentele din Estul Ucrainei şi discuţiile despre sancţiunile occidentale asupra Rusiei. Există în fundal o aşteptare că cele două sînt legate. Cumva, cumva, aşteaptă jurnalistul mediu, care urmăreşte în paralel evenimentele, dacă Occidentul apasă butonul X, Rusia va acţiona în modul Y şi vom vedea deznodămîntul Z. Şi gata, ne calmăm, ne liniştim şi trece criza. Indiferent de cum defineşte fiecare variabilele X, Y şi Z, schema asta mentală domină acum modul în care este interpretată situaţia. Este un mod naiv de a privi problema, cu un rol doar terapeutic – oamenii încă se mai cred în lumea de dinainte de invazia în Crimeea. Au nevoie să creadă asta. Le alină frica de necunoscut.

În lumea trecută, Rusia era un partener ca oricare altul în jocul mondial, se mai enerva pe noi, ne mai enervam pe ea, negociam, ne împăcam etc. Schema X – Y – Z corespunde acelei lumi. Nu vreau să sune mai dramatic decît e cazul (nu, nu vom avea un război fierbinte între americani şi ruşi, de pildă), dar cred că trebuie să ajustăm cadrul mental la o altă lume, o lume în care ordinea a fost dată peste cap şi acum se refac regulile ei. E foarte important, cel mai important, să refacem regulile astfel încît Rusia să regrete.  
Acum o lună, cele două fluxuri de ştiri erau tot cam aceleaşi, doar cu un element schimbat: nu era Estul Ucrainei, era Crimeea. Doar acest gînd ar trebui să ne dea fiori: Rusia nu doar că nu se mişcă în direcţia aşteptată de Occident, ci face exact invers, iar ţinta atenţiei se mişcă. Gîndiţi-vă puţin la valul de mulţumiri pentru Crimeea, regizate de aparatul de manipulare al Kremlinului – am descris asta săptămîna trecută: poporul rus îi mulţumeşte isteric lui Vladimir Putin pentru că i-a dat Crimeea înapoi. O fetiţă spune că visul ei, de acum înainte, e ca atunci cînd va fi mare, să meargă pe Podul spre Crimeea, peste strîmtoare. Propaganda a făcut din Crimeea ceva indispensabil pentru poporul rus – rusul de rînd simte acum că are ceva în plus, fără de care nu ar putea trăi – are Crimeea. La finalul show-ului televizat, Vladimir Putin a ales o întrebare dintre cele adresate din public: „Cu ce sînt diferiţi ruşii faţă de alte popoare din lume?“ „A fi rus înseamnă să ai o inimă caldă şi să fii gata să mori pentru patrie“, a răspuns conducătorul, după ce asigurase mai devreme că el e gata de sacrificiul suprem. Iar acum, Crimeea este patria.

Ţin minte o istorie dintr-o carte foarte bună despre istoria Balcanilor (The Balkans, de Misha Glenny), despre oraşul Fiume. Un oraş de la Adriatica, acum în Croaţia, pe care Italia de după Primul Război Mondial l-a vrut musai. Fiume avea doar o minoritate de italieni, importanţă strategică minoră faţă de consecinţele stricării relaţiilor Italiei cu toţi vecinii săi şi nici nu fusese pe lista de revendicări cu care ţara intrase în război – dar un premier în cădere de popularitate l-a vrut neapărat şi a declanşat o campanie isterică. Brusc, poporul italian, care habar nu avea pînă atunci că exista oraşul Fiume, a simţit că e o chestie vitală pentru el, a simţit că nu mai poate trăi fără Fiume – oraşul a fost cucerit de bande de rezervişti, condus o vreme de un poet exaltat (o combinaţie de Adrian Păunescu şi Zelea Codreanu) şi evacuat cu greu de guvernul legitim al Italiei. De unde o fervoare naţionalistă şi vînt în pupă pentru fascismul care tocmai se năştea. Şi toate astea pentru că cineva a vrut să convingă poporul italian că nu se poate trăi fără Fiume – iar popoarele sînt uşor de convins de chestii de acest gen.

Deci, după ce a organizat o mare festivitate de primire a Crimeei în Federaţia Rusă, după ce a spus poporului rus că i-a salvat pe fraţii din Crimeea de la moarte sigură, de mîna bandelor fasciste de la Kiev, după ce poporul rus însuşi i-a mulţumit atît de slugarnic pentru Crimeea – cum ar fi ca peste o lună să iasă Putin la TV şi să zică: băi, fraţilor, ne-am gîndit mai bine, ne-au dat ăştia nişte sancţiuni economice, hai să dăm Crimeea înapoi!

Chiar se aşteaptă cineva la aşa ceva? Prin anexarea rapidă a Crimeei, Vladimir Putin a răsturnat masa de şah şi a împins rapid lucrurile mult dincolo de logica lui X – Y – Z. Deci nu are rost să mai jucăm cu strategia anterioară, să ne gîndim cum să luăm calul şi să apărăm turnul – piesele sînt pe jos, în noroi. Mărturisesc că nu am crezut că o va face – după ce invazia bizară a peninsulei începuse, am şi zis într-un interviu la radio care e cel mai probabil scenariu: Crimeea va fi încă o regiune separatistă controlată de Moscova, pe modelul Abhaziei (recunoscută independentă de Rusia) sau al Transnistriei (nerecunoscută). A ţine o regiune în suspans înseamnă să joci murdar şi dur, dar în limitele unui joc de putere comprehensibil. Este ceea ce face Rusia cu Transnistria de cînd a rupt-o de Moldova: negociem, vorbim, daţi ceva; dacă nu daţi, apăsăm pe butoane în Transnistria şi aveţi nişte probleme, mai negociem o tură. Şi tot aşa – este frustrant, este nedrept, este strigător la cer, dar este în limitele subînţelese ale jocului. Noi înţelegeam ce face Rusia, Rusia înţelegea că noi înţelegeam. Putea să facă la fel cu Crimeea. Dar nu a făcut-o. A anexat-o, a răsturnat masa. Pragul a fost trecut rapid – un prag unde înţelegerea e imposibilă, unde nu există soluţie din care fiecare parte să nu piardă.

Putin nu poate da înapoi fără să piardă puterea – cum ar putea să vîndă poporului rus ideea că îi ia Crimeea, după ce l-a isterizat atîta pentru că i-a dat-o? Pe de altă parte, discuţia despre sancţiuni este dusă între opţiuni cu relevanţă minoră. Punem pe lista neagră companii (cum vor europenii), sau punem indivizi (cum zic americanii)? Bun, dar nu ne-am lămurit care e scopul: ce anume vrem să obţinem? Ce anume aşteptăm să (nu) facă Rusia?

Pare că se subînţelege – Rusia trebuie să se oprească. Dar mă tem că am început să subînţelegem lucruri diferite: unde trebuie să se oprească Rusia? Să dea înapoi Crimeea? Să dea înapoi Doneţk-ul? Să nu cumva să ajungă la Kiev? Sau toată Ucraina e dispensabilă şi tragem o nouă linie roşie în Letonia? Şi dacă Letonia nu e pe listă, că tot e membră NATO, dar Putin va dori să „salveze“ cele cîteva milioane de ruşi din Kazahstan, cu tot cu teritoriul de la graniţă, unde sînt majoritari? Şi apoi are grijă şi de Letonia, că pînă la urmă ce e NATO, în afară de o hîrtie semnată de unii care conduc nişte popoare care se tem să moară pentru patrie?

Avînd în faţă toate aceste posibilităţi, nu-i aşa că vă gîndiţi, în mintea dumneavoastră, cu oarecare uşurare la scenariul în care Putin rămîne cu Crimeea? Dă-o naibii de Crimeea, oricum fusese a Rusiei! În ritmul acesta, vom ajunge să-i dăm premiul Nobel pentru pace lui Putin pentru că se mulţumeşte doar cu Crimeea. Poate şi cu Doneţk-ul – că oricum consumă mult cărbune, să-l ţină ruşii! Ce vreau să zic este că Putin conduce jocul aşteptărilor – o parte a fluxului de ştiri se modifică constant, funcţie de unde mai are chef Putin să trimită „omuleţii verzi“, săptămîna asta.  

Discuţia despre sancţiuni este mereu în urma evenimentelor. E drept, liderii occidentali trebuie să arate că se preocupă şi că vor să facă ceva. Problema de fond este că butoanele avute la dispoziţie nu prea îl sensibilizează pe Putin. Citeam zilele trecute o comparaţie între organismele de decizie în materie de securitate ale Americii şi ale Rusiei. Consiliul de Securitate al Rusiei este compus din foşti ofiţeri KGB, care au în jur de 60 de ani. Consiliul Naţional de Securitate al SUA are în componenţă toţi factorii de decizie în materie de economie. Cu alte cuvinte, SUA mizează pe economie cînd e vorba de securitate, decidenţii ruşi nu prea pricep economie – doar se ştie cum erau priviţi economiştii în spaţiul sovietic, un fel de contabili care ţin registrul la Alimentară.  

Rusia va suferi economic enorm, dacă Occidentul e serios în povestea asta – am tot citit analize pe tema asta şi concluzia generală nu sună bine pentru Rusia. Doar că, aşa cum e organizată şi controlată, dezbaterea în Rusia face ca această raţionalitate economică să conteze doar marginal – OK, poate nişte tipi de la Harvard zic că ne va scădea PIB-ul cu 5%, dar avem Crimeea şi Doneţk-ul, şi fasciştii de la Kiev tremură, sîntem tari, nu?  

Şi cîtă vreme situaţia nu se stabilizează în teren, nu e nici măcar clar ce anume cere Occidentul Rusiei – adică ce anume aşteptăm să facă Putin pentru a nu fi aplicate sancţiunile. De pildă, în cazul Iranului, sancţiunile par a funcţiona pentru că obiectivul este clar şi măsurabil: încetarea programului de îmbogăţire a uraniului, care poate fi deturnat spre bomba nucleară. Iranul a fost mult mai uşor de izolat economic decît Rusia, cu costuri mult mai mici pentru cei care impun sancţiunile. Chiar şi în aceste condiţii, dezgheţul s-a produs abia după ce fostul preşedinte iranian a pierdut puterea – tipul care convinsese poporul iranian că nu poate trăi fără îmbogăţirea uraniului. Sancţiunile economice au afectat nivelul de trai, iar poporul a ales un preşedinte mai calm şi mai de înţeles, dispus acum la negocieri. Comparaţia asta e tristă pentru cei care gîndesc în schema X – Y – Z: Rusia e mai greu de sancţionat decît Iranul, scopul sancţiunilor nu e clar pentru că ţinta e încontinuu mişcată de Putin, iar politica internă a Rusiei l-a întărit pe tipul rău care trebuie sancţionat, în loc să-l slăbească. Deci, nu aşteptaţi prea mult de la sancţiuni.

Există chiar un risc major ca liderii occidentali să se înţeleagă pe nişte sancţiuni prea blînde şi pe un scop prea limitat. Ceva de genul: tovarăşe Putin, hai să facem pace, noi punem trei bănci şi 25 de oficiali pe o listă neagră, ca să nu zică lumea că nu am făcut ceva, tu nu cucereşti Kievul, rămîi cu Crimeea, şi facem din Ucraina o ţară federală controlată de tine. Şi lumea va răsufla uşurată, la modul stupid: e pace, e pace. De fapt, va fi începutul sfîrşitului păcii.  

Bine, dar ce propun? Noi ăştia care sîntem tranşanţi în ce priveşte Rusia sîntem mereu suspectaţi că am vrea război. Ahaaa, strigă cîte un realist-pacifist: voi vreţi război! Apropo, „realismul“ şi pacifismul sînt cele două moduri clasice de a fi stupid cînd ai de-a face cu asemenea cazuri. Deci, nimeni nu se poate gîndi la război împotriva Rusiei, înainte de linia roşie formală – atacarea unui membru NATO. Inversul trebuie să fie valabil: Rusia trebuie să ştie foarte limpede că atacarea unui membru NATO (chiar şi cu trupe fără însemne militare) înseamnă război. Asta trebuie să fie limpede, altfel putem desfiinţa NATO. 

Apoi, în ce priveşte schimbarea regulilor de comportament, Rusia trebuie să plătească. Nu doar imediat, nu doar cu sancţiuni limitate şi nu doar cu vizarea decidenţilor. Deci nu mai priviţi cu speranţă la ideea de sancţiuni – ar putea fi o petardă care să permită acomodarea cu noua lume creată de Putin.

Realitatea tristă este că anexarea unui teritoriu al unui alt stat este o măsură populară în Rusia. De aici trebuie să plecăm. Numai cînd electoratul lui Putin va simţi personal că a avea Crimeea înseamnă să nu mai ai pensie sigură, vacanţă la mare, credit la casă şi rublă stabilă, numai atunci trebuie reluate negocierile pentru o soluţie pe termen lung. Pentru Rusia, exportul de energie înseamnă 52% din buget. Pentru NATO, economia Rusiei înseamnă 6% din PIB-ul ţărilor membre. UE este cel mai important partener comercial al Rusiei – de patru ori mai mare decît următorul clasat, China. Rusia e pe locul 11 în comerţul extern al UE. Pentru SUA şi UE, un război economic cu Rusia înseamnă o problemă pe termen scurt. Putin nu e sensibil la problemele economice pe termen scurt, dar Rusia şi poporul lui Putin sînt vulnerabile la un război economic pe termen mediu şi lung. De aceea, soluţia nu e pe termen scurt şi scopul nu trebuie să fie încheierea unui acord punctual, acum. Occidentul are nevoie nu de sancţiuni punctuale. Pentru că există acolo riscul ca Putin să ofere o momeală la schimb. Sancţiunile sînt bune numai ca prim pas. Occidentul are nevoie de o strategie pe zece ani, de falimentare a Rusiei. Şi abia apoi renegociate regulile şi hărţile. Altfel, odată acomodată lumea cu harta făcută de el, Putin va dori să o mai schimbe un pic. Apoi alt pic.  

Cel mai important pas pe care Europa îl poate face e să marşeze la Uniunea Energetică propusă săptămîna trecută de către premierul polonez Donald Tusk (dar asta merită un articol separat). 

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este în stare gravă, în urma unui accident de circulație.
image
Cum au schimbat normele la locul de muncă tinerii din Generația Z. Mesajele primite de la angajați de proprietara unei firme
Patroana a împărtășit trei texte pe care le-a primit de la angajatul ei din generația Z, iar concluziile ei sunt de luat în seamă.
image
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
Aspectul general al pielii poate fi îmbunătățit dacă reducem consumul unui aliment, spun nutriționiștii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.