De ce s-au ofticat slovacii pe greci

După multe ezitări, ţările din zona euro au promis să ajute Grecia. Guvernele s-au pus de acord să contribuie fiecare cu nişte sume, ca împrumuturi către Grecia – un total de 80 de miliarde. Împrumutul a venit la pachet cu nişte condiţii dure de tăiere a cheltuielilor. Ceea ce nu i-a calmat pe criticii ideii în sine de-a ajuta Grecia, dar anunţul a calmat pieţele financiare, zona euro părea că scapă de gripă. Tabloidele germane s-au luat cu altele şi au uitat să-i mai beştelească pe greci. Doar grecii au rămas nervoşi pentru că trebuie să strîngă cureaua şi sînt convinşi că sînt victimele unei conspiraţii a speculanţilor care au fost atît de ticăloşi încît să-i împrumute cu bani anii trecuţi şi acum să se aştepte să-i recupereze. Şi cînd părea că grecii sînt salvaţi şi toată lumea mulţumită, cu excepţia grecilor înşişi, hop, slovacii au zis „pas“ săptămîna trecută. 

Cum? După ce abia-abia i-am urnit pe nemţi, tocmai Slovacia să ne facă surpriza? Cum era versul acela de la serbările şcolare? „A privi gîndeşti că pot / Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?“ Aliotmanul ar fi aici Europa, zona euro, ce să mai, „toată floarea cea vestită a întregului Apus“, care se pusese de acord să ajute Grecia şi se vede acum încurcată de refuzul Slovaciei.

Povestea cu Slovacia este aşa. A intrat în zona euro la începutul lui 2009. Euro a fost un proiect de care fostul guvern s-a ţinut cu dinţii, care a devenit şi un fel de mîndrie naţională: unde alţii mai cu moţ din Est nu s-au băgat, noi o facem (aici subînţelegeţi dvs. un sîc-sîc deloc mascat către cehi). Cu mari sacrificii, Slovacia a îndeplinit criteriile, Comisia Europeană a dat undă verde intrării, dar cum criza tocmai venise peste Europa, Banca Centrală Europeană a spus ceva de genul: e drept că slovacii îndeplinesc criteriile, dar, în aceste vremuri agitate, inflaţia ar putea să nu fie chiar aşa stabilă cum pare acum, aşa că mai bine aşteptăm. Slovacii s-au enervat, dar avizul Băncii era doar consultativ, Slovacia merita să intre, a intrat. Apoi a venit povestea cu Grecia, cu datoriile ei care ameninţau stabilitatea euro şi, cum ziceam, cu decizia suratelor din zona euro să-i împrumute pe greci. 

Deci şi Slovacia. Doar că Slovacia s-a enervat. Adică cum vine, dom’le, povestea? Noi strîngem de vreo cinci ani cureaua să intrăm în zona euro, sîntem cuminţi, cu batistele curate şi unghiuţele tăiate, avem deficit bugetar mai mic decît Germania, inflaţie cuminţică şi, cum adoptăm euro, hop, trebuie să scoatem bani pentru greci?! Adică pentru ăia de au intrat fraudulos în euro, au trişat la statistici, au luat împrumuturi ieftine pe barba monedei comune şi au făcut praf banii? Păi, e drept, dom’le, e drept? Spuneţi dvs., domnu’ Dan! Bine, exagerez puţin tonul ca să sune ca la OTV, dar ideea în mare cam asta e. 

Cînd s-a discutat împrumutul la Bruxelles, fostul guvern slovac a mîrîit la ideea de a ajuta Grecia, a zis că nu, că nu e drept, nici frumos. Mai ales că avea acasă o campanie electorală şi opoziţia de dreapta făcea mare caz de problemă. Încolţit în şedinţă de ceilalţi lideri din eurogrup, noaptea tîrziu, fostul premier a cedat. Apoi a pierdut puterea. Nu din această cauză, ci pentru că aliaţii săi naţionalişti au rămas în afara parlamentului (da, şi la ei naţionaliştii şi socialiştii fac casă bună). Aşa că o coaliţie de centru-dreapta a preluat puterea. Iar noul parlament slovac a aruncat bomba: a respins împrumutul slovac de 816 milioane euro către Grecia. Cu o majoritate de 69 la 1 şi 14 abţineri. Rezultatul acesta arată că dezbaterea nu a fost cuminte şi echilibrată, cu argumente pro şi contra. A fost o decizie luată la nervi, cu parlamentari din toate părţile dînd de pămînt cu grecii şi cu cîteva abţineri, adică voturi pentru împrumut cărora le e şi ruşine să iasă în lume. Noul guvern zice că l-a avertizat pe fostul guvern să nu se bage în ajutorul Greciei, iar ministrul de Finanţe Ivan Miklos zice că „nu mi se pare deloc solidaritate acea solidaritate între săraci şi bogaţi, între responsabil şi iresponsabil“. Vedeţi deci linia de argumentaţie: noi, săracii din Est care mai şi sîntem responsabili să-i ajutăm pe iresponsabilii vechii Europe? (Evident, e vorba de esticii responsabili, nu e cazul nostru, staţi liniştiţi!) 

La fel de evident, oamenii pe la Bruxelles s-au făcut foc şi pară. Comisarul pentru afaceri economice Olli Rehn s-a încruntat şi a zis că „nu poate decît să regrete“ încălcarea solidarităţii în zona euro. Expresia „nu pot decît să regret“ se traduce în limbaj non-Bruxelles cam aşa: „Să vă ia mama dracu’ de nesimţiţi, că dacă aş putea să fac mai mult decît să regret v-aş arăta eu vouă“. Şi noi ştim cum se încruntă Olli Rehn cînd se încruntă, de pe cînd era comisar pentru Extindere. 

Şocul produs de Slovacia e mai degrabă psihologic, Grecia nu stătea în cele 816 milioane de la Slovacia. Dacă parlamentul german ar fi făcut aşa ceva atunci era grav, nemţii chiar plătesc mult, după buget. Dar dacă şi alte parlamente naţionale se prind că pot respinge partea lor din împrumut, poate în ideea că oricum plătesc nemţii, atunci toată schema pentru salvarea Greciei e în pericol. Olli Rehn mai spune că Slovacia pune în pericol stabilitatea monedei euro, de care şi Slovacia beneficiază. Şi asta e adevărat. O fi frustrant să-i ajuţi pe greci cînd tu eşti sărac oricum, dar dacă tot ai făcut eforturi să adopţi euro, atunci ai şi tu interesul să fie o monedă stabilă. Altfel intri pe o gîndire de tip „eu te-am făcut, eu te omor“. Pe de altă parte, cu toţi nervii săi, parlamentul slovac a votat participarea ţării în Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (EFSF). Asta e o schemă instituţională prin care ţările europene pun bani deoparte, creează un fond din care ar urma să fie ajutate în viitor statele care ajung să aibă problemele Greciei. Cu alte cuvinte, ne băgăm la un mecanism de stabilitate pentru viitor, dar ne enervează să-i ajutăm acum pe greci. 

Cine are dreptate? Depinde. Dacă votul slovac este un precedent şi se vor retrage şi alţii din schema de împrumut, atunci Grecia se afundă, euro se duce la vale şi toţi pierd, inclusiv slovacii. Dacă împrumutul merge înainte şi fără Slovacia, votul de la Bratislava mai limitează oarecum hazardul moral pentru viitor: voi, ţărilor care spargeţi banii şi vă îndatoraţi prea mult, nu vă bazaţi că veţi fi mereu salvate, poate se vor găsi unii ca slovacii să vă dea cu flit, deci aveţi grijă. Cum ziceam, depinde.