De ce nu este Antena 3 ca Fox
- contra obiectivităţii în jurnalism şi în favoarea bunei-credinţe -
Aud oameni de bună-credinţă zicînd că Antena 3 a noastră este echivalentul românesc al Fox News din America. Vlad Mixich a scris ceva în acest sens chiar în Dilema veche, acum cîtăva vreme. Ba chiar, cînd vrei să le explici străinilor cam ce este Antena 3, ajungi inevitabil să zici: un fel de Fox. Îmi permit să nu fiu de acord şi să iau apărarea Fox News. Fox este un post de televiziune conservator, care îşi asumă acest lucru. Pe lîngă Fox, există în SUA o reţea foarte puternică de talk-show-uri la radio (talk radio) dominate de conservatori. Aşa cum liberalii (în sens american) domină presa scrisă mainstream, conservatorii domină radioul vorbit. Interesant este că în Europa urmărim politica americană (dacă o urmărim) mai degrabă prin intermediul ziarelor care au un bias antirepublican, deci nu avem de fapt acces la un întreg univers media conservator.
Un timp am urmărit online posturile de radio conservatoare, dar asta în vremurile de dinainte de CRPE, cînd timpul meu îmi aparţinea doar mie, nu şi partenerilor, angajaţilor, finanţatorilor şi publicului unei organizaţii. Deci, radioul conservator american e unul dintre lucrurile pe care le-am lăsat în urmă. Ţin minte că Rush Limbaugh mă irita prin agresivitate, bădărănie şi limitare. Şi totuşi el era vedeta incontestabilă a radioului conservator. În schimb, îl urmăream pe Dennis Prager, un conservator evreu religios care mă atrăgea pentru că putea furniza argumente raţionale celor mai intime dintre impulsurile mele conservatoare. Da, recunosc: Prager mă captiva pentru că avea argumente excelente la ideile pe care deja le intuiam. Ştiu că trebuie să avem o minte deschisă şi chiar mă străduiesc să mi-o ţin deschisă, dar nu sînt genul de ipocrit care să pretindă că obiectivitate este acolo unde este el. Am observat amuzat cum şi în criza politică din România unii guru ai societăţii civile au proclamat că ne lipseşte centrul, punctul de echilibru între cele două tabere. Şi că centrul e acolo unde sînt ei, cum altfel, fără explicaţii şi argumente.
Deci, obiectivitatea nu e un scop în sine pentru mine, ci buna-credinţă. Limbaugh nu are bună-credinţă, e un buldog nervos pus pe concursuri de scuipaţi cu democraţii şi cu presa mainstream. Prager are bună-credinţă. Chiar şi cînd nu eram de acord cu el, apreciam capacitatea de a aduce argumente. Obiectivitatea e un mit care obligă minţile ipocrite la gimnastică ritualică: sînt obiectiv între Băsescu şi Ponta, sau între Obama şi Romney, acesta este scopul meu în viaţă, să par obiectiv. Cum fac asta? Dacă Băsescu zice X = 5 şi Ponta zice că X = 10, atunci eu, obiectivu’ lu’ peşte, voi zice că X = 7,5. Înţelegeţi? Asta cultivă o întreagă şcoală ipocrită de jurnalism. Care de fapt nu a practicat niciodată povestea asta, ziariştii care caută obiectivitatea ca scop în sine sînt la fel ca popii care predică curăţenia sufletească şi eşuează în mod sistematic să ofere ei înşişi un exemplu. Problema cu „obiectivii“ ăştia este că dacă Ponta sau Băsescu zic mîine altceva, atunci ei trebuie să se sucească. Dacă Ponta nuanţează şi zice că X = 14 şi Băsesu în replică zice că totuşi X = 8, atunci obiectiv devine să zici că X = 11.
Dar cum pot eu să zic aşa ceva? Un tip care a scris mult despre presă şi a studiat-o, ba chiar a şi muncit la legislaţie în domeniu (tocmai a apărut la Palgrave o carte despre politici media în care sînt coautor la un capitol, dar mă voi lăuda în mod obiectiv cu asta într-un articol viitor). Deci, cum pot să atac Sfîntul Graal al jurnalisticii moderne: obiectivitatea? Iar dacă aruncăm obiectivitatea pe geam, ce mai rămîne?
Argumentul meu este că niciodată obiectivitatea nu ar fi trebuit să fie un scop în sine şi că niciodată nu a ajuns o practică serioasă. Şi nu mă refer aici la presa noastră mizeră, ci chiar la marile ziare şi televiziuni ale lumii. Problema este că toţi avem nişte credinţe, nişte idei, nişte cadre prin care vedem lumea. Aceste credinţe, idei şi cadre fac imposibilă obiectivitatea. Care e alternativa? Dacă aruncăm pe geam năzuinţa spre obiectivitate nu rămîne din presă o hazna de subiectivisme? Ei bine, nu. Eu zic că trebuie să tindem spre bună-credinţă. Să ne asumăm, proclamăm şi susţinem ideile, credinţele şi cadrele proprii de interpretare a lumii. Asta face The Economist: de 170 de ani interpretează lumea prin prisma liberalismului economic. Asumat, deschis, de 170 de ani scrie mic pe pagina de interior, ne luptăm cu protecţionismul, obscurantismul şi ignoranţa. The Economist nu e obiectiv şi nu şi-a propus să fie. De asta rezistă şi va rezista mult după ce Newsweek şi Time se vor fi prăbuşit. The Economist e un amestec de fapte şi opinii fără să fie clară graniţa dintre ele, cu precizarea că faptele sînt riguros verificate şi opiniile sistematic argumentate. Spre deosebire de The Economist, The New York Times şi Newsweek se pretind obiective, dar nu sînt – rezultatul este o schimonosire a logicii şi un balet duios de complicat şi necredibil pînă la urmă. Ştiu oameni de stînga care citesc cu religiozitate The Economist şi se enervează de bias-ul pro-liberalism economic al revistei. Dar o citesc pentru fapte şi ştiu că faptele sînt riguros adevărate. Ştiu oameni de dreapta (inclusiv eu) care s-au enervat cînd The Economist a scris editorialul de susţinere a lui Obama la alegerile din acest an. Am citit, nu am fost de acord, dar am meditat la argumentele revistei.
Bun, dincolo de aceste exemple, ce anume poate însemna înlocuirea obiectivităţii cu buna-credinţă? E simplu. Dacă eu am un set de credinţe şi idei (pe care le explic dumneavoastră, cititorilor) potrivit cărora X = 2, atunci nu contează ce cred Băsescu şi Ponta despre X. Aplicînd regula bunei-credinţe, dacă sînt reporter, voi relata rece ce zic ăştia despre X şi apoi voi expune şi nişte fapte care susţin că în mod real X este totuşi 2. Dacă sînt dătător cu părerea, atunci voi explica publicului de ce cred eu că X = 2 şi apoi dacă Ponta a zis că X = 5 şi Băsescu că X = 10, atunci voi spune că Ponta greşeşte cu 3 şi Băsescu greşeşte cu 8. Dacă Ponta sau Băsescu zic şi ei că X = 2, atunci voi spune că Ponta sau Băsescu au dreptate şi asta nu mă va face nici pontac, nici băsist, ci un om de bună-credinţă care are norocul să aibă conducători OK.
Principiul bunei-credinţe presupune că judeci realitatea după nişte standarde personale, ale tale, pe care le anunţi public. Că nu recurgi la atacuri personale la adresa oamenilor, ci doar la argumente. Că asculţi şi cealaltă parte şi arăţi unde e diferenţa. Că verifici faptele. Că argumentezi opiniile. Şi, mai ales, nu trebuie să faci balet ca să cauţi obiectivitatea. Oricum, doar proştilor ostili le va păsa de obiectivitatea ta. Cei mai mulţi oameni vor citi şi vor fi de acord sau nu. Proştii favorabili vor asuma automat că eşti „obiectiv“, că doar spui ceva ce le convine, proştii ostili vor zice că nu eşti „obiectiv“, pentru că „obiectivitatea“ e unde sînt ei. Deci, nu are nici un rost să intri în competiţia dintre proştii de partea ta şi proştii din cealaltă parte. Dacă se întîmplă ca uneori opinia bazată pe ideile şi credinţele tale să fie blamată de proştii din tabăra proprie, nu te îngrijora, shit happens, argumentează-ţi opinia. Dacă am aplica principiul bunei-credinţe, am avea o presă nu mai soioasă, ci una mai curată. Pentru că am putea să chemăm oamenii oneşti la judecata propriilor principii, pe care le expun public. Nu mi-e ruşine cu nimic din ce am scris în ultimii 14 ani de cînd scriu public. Îmi pot asuma greşeli şi erori, îmi pot explica naivităţi şi îmi pot cere scuze pentru nedreptăţi făcute. Însă X-ul meu a fost mereu clar şi asumat transparent. Nu a depins de ce au zis Băsescu, Obama, Ponta, Voiculescu, Năstase. Este X-ul meu şi mă luaţi ca atare, neobiectiv.
Acum, că am revoluţionat domeniul studiilor media şi i-am enervat şi pe prietenii mei din zona ONG-urilor care se luptă pentru o presă bună şi onestă, să vă zic de la ce m-am luat şi ce legătură are Antena 3 cu asta. Am citit raportul recent al ActiveWatch inspirat intitulat „O venă carotidă ce stă să crape face cît 1000 de cuvinte – Prime time-ul de seară al democraţiei“. Au măsurat oamenii ce atitudine au emanat televiziunile în mai – august acest an. Cică atitudini negative – Băsescu (151), Elena Udrea (55), Emil Boc (44), Victor Ponta (23), Monica Macovei (21). Din cele 151 ale lui Băsescu, 123 au fost la Antena 3. La acest post, atitudini negative faţă de Ponta au fost 1 (una). Tot acolo, şi Adrian Năstase a ieşit pozitiv, sintagma asociată fiind „victimă politică“. Ca să fim fair, tot raportul aminteşte despre episodul brutal de după tentativa de suicid, în care toate televiziunile au difuzat cu nesaţ imagini cu Năstase, care afectează demnitatea umană.
Bon, să revenim la paralela Antena 3 – Fox. Ar fi bine să fie aşa, aş spune chiar că ar trebui să ne dorim să fie aşa. Dar nu e nici pe departe aşa. Fox este un post care îşi asumă un set de valori: ei sînt conservatori, partidul în care se regăsesc este cel republican. La Fox, X-ul este limpede. Uneori pot fi brutali, şi sînt chemaţi la ordine de buna-credinţă a colegilor. Uneori nu verifică bine faptele, dar asta face şi CNN-ul, concurentul lor presupus obiectiv. Presa conservatoare poate da chixuri la fel ca presa cealaltă. Dar nu avem de ce să o tratăm ca pe un rău în sine, Fox nu este calapodul pe care măsurăm eşecul. Eu personal mi-aş dori un Fox mai puţin conservator social (da, îmi doresc un Fox ca The Economist). Dar pot admira Fox pentru că X-ul său este acolo, vizibil, limpede.
Acum, spuneţi-mi, cititori dumneavoastră, care este X-ul Antenei 3. Care este concepţia despre lume şi viaţă pe care o promovează televiziunea partizană Antena 3? Ce are Antena 3 comparabil cu X-ul de la Fox? Cu alte cuvinte, care este Weltanschauung-ul Antenei 3? Mie nu mi se pare că are aşa ceva. „Jos Băsescu!“ nu poate fi o concepţie despre lume şi viaţă (nu, chiar nu poate fi, oricît ar încerca Observator Cultural să construiască un Weltanschauung pe chestia asta). Deci, problema Antenei 3 nu este că e partizană sau că seamănă cu Fox. Problema cu Antena 3 e că e doar o simplă sculă, care atacă orb pe cine apucă, pe cine nu se aliază cu patronul, pe cine enervează pe cîte un moderator. Ion Rus e singurul pesedist care iese prost la Antena 3, conform raportului ActiveWatch, şi presupun că asta are legătură cu faptul că nu i-a rezolvat o problemă lui Mircea Badea cînd era ministru. De asta e şi foarte meschin să fii în graţiile Antenei 3 – nu ştii cînd se întoarce şi te muşcă. Deci, ar fi bine să avem şi noi un Fox. Deocamdată avem nişte TV-căţei care muşcă fără Weltanschauung. De fapt, singura televiziune românească care are un X al ei este Trinitas, televizunea Bisericii, dar X-ul acela e cam patetic.
