De ce, în ciuda aparenţelor, Antena 3 nu contează şi anticorupţia contează?
Asta este întrebarea cea mai importantă, rămasă de pe urma vizitei Victoriei Nuland, care a făcut atîtea valuri săptămînile trecute. Observ o atmosferă de descurajare. Aparent, bine întemeiată. Baronii corupţi sînt realeşi pe capete. Petiţiile Antenei 3 strîng zeci de mii de semnături. Conform acestei naraţiuni, spiritul public este pervertit de televiziunile controlate politic, voturile sînt cumpărate, deci nu există nici un fel de şansă. Această percepţie suferă de două probleme majore: obsesia pentru televiziuni şi ignorarea unor lecţii din istoria recentă.
Obsesia pentru televiziuni este deja o psihoză, pe care am putea să o numim, mai direct, „antenită“. Întîlnesc oameni inteligenţi, care stau cu ochii căscaţi la Antena 3, ca să afle ce se mai zice. Cum stăteau pe vremuri la OTV, doar că acum e mai dramatic pentru ei: OTV era distracţie, cu Antena 3 temele sînt serioase. Chiar vreo doi dintre amicii de care vă spun sînt pe lista de clienţi a celor de la Antena 3, se văd porcăiţi din cînd în cînd. E un fel de plăcere perversă, de antropolog uşor dus cu pluta, ca şi cum te-ai uita la zoo la nişte maimuţe care aruncă în tine cu coji de banane. Eu nu înţeleg această pasiune, consider că am alte lucruri mai importante decît să casc gura la, în fond, acelaşi show perpetuu. Drept urmare, trăiesc într-o lume în care Antena 3 există doar prin ecouri indirecte şi rare. S-ar putea ca acesta să fie motivul pentru care sînt mai optimist decît media cunoscuţilor mei. Unul dintre ei mi-a spus că sînt escapist. Adică fug de realitate. De aici a început o discuţie care a devenit contondentă verbal. În logica sa, Antena 3 este realitatea. Eu susţineam că e o realitate construită, acceptată şi asumată de el însuşi. De fapt, eu refuzam ideea că Antena 3 creează realitatea. Privitul la televizor este un escapism de sens negativ: te afunzi în rău, te botezi în bale şi lături, te distanţezi de lume pentru că ajungi să crezi că lumea este aşa cum apare la Antena 3. Deci, sfatul meu pentru oricine se plînge de Antena 3 este să schimbe canalul sau, şi mai bine, să renunţe la televizor. Nu am televizor de cîţiva ani şi a fost o decizie foarte bună. Asta nu înseamnă că CNA nu ar trebui să-şi facă datoria şi să stopeze mizeria de acolo, aşa cum a stopat mizeria de la OTV. Oamenii de la CNA sînt singurii români obligaţi să nu ignore fenomenul Antena 3. În rest, nu empatizez deloc cu cei care se lasă invadaţi de mizerie, lăsînd maimuţele să le facă agenda.
Sociologul Barbu Mateescu a publicat pe blogul său (http://sociollogica.blogspot.ro, „Mitul Antena 3“, 16 ianuarie) nişte cifre interesante: „Emisiunea cea mai vizionată, cea a lui Gâdea – 520 de mii de oameni. Locurile doi, trei şi aşa mai departe – 300 de mii. În mare parte, aceiaşi ca la emisiunea lui Gâdea. În bună parte, oameni care urăsc Antena 3 şi vor să vadă ce mai zic «duşmanii». Dar să ne prefacem că nu contează asta. În alte cuvinte, Antena 3 vorbeşte în fiecare seară unui număr de aproximativ 700 de mii de oameni, hai să zicem 800 de mii. Cîţi votanţi a avut Geoană în turul doi? 5,2 milioane. Cîţi votanţi a avut USL la locale? 4,4 milioane. Cîţi votanţi a avut USL la parlamentare? 4,4 milioane. Raportul dintre publicul «Antena 3» şi publicul USL e de unu la cinci şi jumătate. Minim! Dacă nu cumva unu la şapte sau unu la opt. Adică marea, vasta, enorma majoritate a votanţilor USL nu se uitau şi nu se uită la Antena 3. Avea Constantinescu presa şi televiziunea publică de partea lui în 1996? Nu. Avea Traian Băsescu presa şi televiziunile de partea lui în 2004? Într-o mică măsură. Avea Traian Băsescu presa şi televiziunile de partea lui în 2009? Aproape deloc.“
Cifrele lui Barbu Mateescu spun ceva simplu: vorbim de televiziuni de nişă. Televiziunile de ştiri ating un public deja contaminat cu politică, nu marea masă a alegătorilor. Asta nu înseamnă că nu contează. Televiziunile fac agenda politicienilor şi exact acesta este şi motivul pentru care patronii lor bagă bani în ele. Televiziunile sînt puternice pentru că politicienii cred că ele sînt puternice. E un cerc vicios. Victor Ponta a fost adus la ordine de Antena 3, după ce a încheiat pactul de coabitare cu Traian Băsescu. Antena 3 adună publicul fanatic, politizat şi consumator de politică anti-Băsescu. Postul e capabil să facă agenda USL pentru că USL ignoră că doar nucleul său dur (care ar vota USL oricum) se uită la Antena 3, nu marea masă a votanţilor.
Întrebarea-cheie este însă: a produs Antena 3 votanţii anti-Băsescu? Nici pe departe. Însă asta a ajuns o văicăreală atît de comună, încît multă lume crede în ea: „Dacă nu ar fi Antena 3, atunci USL s-ar prăbuşi.“ Periculos e că înşişi politicienii lucrează pe o asemenea logică. Victor Ponta construieşte un trust rival în jurul RTV, prin amicul său Sebastian Ghiţă, tocmai pentru că nu mai vrea să depindă de Voiculescu. În logica sa, dacă televiziunea te pune şef de guvern, e bine să ai televiziunea ta. Vorba bancului: e altfel cînd ai basculanta ta. Crin Antonescu pare să sufere sincer că Dan Voiculescu i-a pus pe cei de la Antena 3 să-i facă curte pe moment, după ce Ponta a semnat cu Băsescu, iar acum îl ignoră şi a revenit la Ponta.
Soluţia nu e dispariţia Antenei. Are publicul său, maimuţele sale. Soluţia e ca politicienii să înceteze să ia maimuţele în serios. Istoria recentă arată că Traian Băsescu a cîştigat două alegeri şi un referendum avînd împotrivă toate televiziunile. Antena 3 a fost permanent împotriva sa. Dacă Antena 3 este o armă atît de redutabilă, cum de a eşuat în 2007 la referendum şi în 2009 la alegeri? Şi nu doar ea. Să ne aducem aminte de stenogramele în care Sorin Ovidiu Vîntu dădea ordine pe unitate ziariştilor independenţi, de gen Doru Buşcu sau Stelian Tănase: toată lumea cu tunurile pe Băsescu, nimeni nu mişcă în front. Da, da, sigur – încuviinţau aceste culmi ale echidistanţei, care azi vînează „băsişti“ şi învaţă lumea cum e corect să te poziţionezi. Cu Antenele de mult puse pe pilot automat anti-Băsescu, cu trustul lui Vîntu urmărind un nou azimut – asta înseamnă că ambele televiziuni de ştiri de atunci tocau la Băsescu. Şi? Şi nimic.
Cînd s-a prăbuşit, de fapt, cota de popularitate a lui Traian Băsescu? A făcut Antena 3 ceva special în acel moment? A făcut USL ceva special în acel moment? Nici pe departe. Punctul de cotitură a fost acea conferinţă de presă în care Traian Băsescu a anunţat tăierile de salarii şi de pensii. În acel moment, mesajele anti-Băsescu rumegate pînă atunci în gol şi-au găsit un public dispus să le asculte. Oamenii au luat-o personal: deci, Băsescu a făcut măgăria, înseamnă că aveau dreptate ăia care…
Nu discut aici decizia în sine, ci efectele ei de imagine şi de comunicare. E o discuţie cu multe întrebări, la care nu am decît răspunsuri parţiale: a) Trebuiau luate măsurile în acea formă? b) Trebuiau asumate de Băsescu personal? c) De ce nu a fost credibil Băsescu? Răspunsurile la toate aceste întrebări au depins de Traian Băsescu. El a decis măsurile (împreună cu Emil Boc), el a decis asumarea, el a decis forma de comunicare. De ce nu a fost credibil are legătură cu poziţionări ale sale anterioare – ar fi ajutat, de pildă, să nu promoveze personaje dubioase în ministerele cele mai bănoase. Una peste alta, nu Antena 3 l-a îngropat pe Băsescu. Faptul primordial în schimbarea de dispoziţie populară faţă de Băsescu a fost economia. Oamenii nu au trăit mai bine după 2008. Degeaba şi-au dublat veniturile reale în timpul creşterii economice din 2001-2008, nivelul de aşteptare crescuse, nimeni nu se gîndeşte: în 2009, cîştig de facto mai mult decît în 2001. E normal să te raportezi la trecutul recent.
De aici i se va trage şi Uniunii Social Liberale sau, mai previzibil, viitorului guvern social-democrat + maghiari + strînsura cumpărată la bucată. Victor Ponta refuză să înveţe lecţia lui Adrian Năstase. Fostul premier controla ferm presa şi nu îi păsa de povestea cu anticorupţia. Echipa de imagine a lui Năstase era din paradigma „televiziunea face realitatea“. Şi dacă televiziunile îl lăudau, rezulta că realitatea e roz. Năstase a moştenit o economie reformată dureros de dreapta (care, apoi, s-a prăbuşit), a menţinut măsurile de reformare şi liberalizare, deci a beneficiat de creştere economică accelerată. Ponta moşteneşte o economie în care dreapta mai mult a mimat reforma, lucrînd, de fapt, doar la echilibrele macro (dar dreapta tot s-a prăbuşit). Năstase a condus o economie care se integra în trendul de creştere explozivă – am văzut ulterior că era balonul dinaintea crizei, dar, cîţiva ani, România a beneficiat de locomotive economice din afară. Nu mai e cazul cu Ponta. Locomotivele interne sînt mai degrabă sabotate decît ajutate. Ponta a renunţat chiar şi la mimarea reformei, menţine concentrarea pe echilibrul macro (cu care e însărcinat Liviu Voinea), iar în rest, a intrat într-o logică a harababurii decizionale. Urmăriţi marile proiecte ale lui Dan Şova şi veţi avea întruchiparea incompetenţei ţanţoşe. Pe lîngă echipa Ponta, de lupi tineri – agitaţi, dar incompetenţi –, echipa Năstase pare o garnitură de tehnocraţi serioşi. Ponta şi Crin Antonescu au umflat aşteptările publice, au convins electoratul că toată povestea cu austeritatea a fost o răutate gratuită a unui Băsescu malefic, deci ei nu vor face aşa ceva. Evident, cum a făcut şi Hollande în Franţa, Ponta a crezut că ne rezolvă pe toţi din semantică: nu-i mai zicem austeritate, dar tot nu avem soluţie pentru că veniturile şi cheltuielile nu se pupă. Hollande este, în sondaje, cel mai nepopular preşedinte francez din istorie. Ponta încă nu a intrat pe pantă, dar e inevitabil.
Problema e economia, ca întotdeauna. Economia nu ascultă de televiziuni. Contează anticorupţia? Te poate ajuta sau dezavantaja, în anumite condiţii. A fost principalul mesaj al lui Traian Băsescu, în 2004. A făcut diferenţa pentru că adversarul său, Adrian Năstase, a crezut că oamenii nu vor ţine cont de asta, şi a fost vulnerabil. În 2007 şi 2009, criza încă nu lovise, deci oamenii nu aveau economia pe agendă (cînd economia merge bine, contează puţin la vot, cînd merge prost, contează foarte mult). Anticorupţia a fost, deci, influentă ca temă.
Victor Ponta are deja acelaşi profil ca Adrian Năstase. Economia va conta major. Dacă nu merge bine, va plăti politic. Dacă economia merge bine, vor conta temele de nişă. Corupţia fiind prima dintre ele. Oricum ar fi, Ponta va plăti politic.
Oamenii au o problemă cu lipsa dreptăţii. Sentimentul neputinţei, sentimentul lipsei de frică la elita de pradă – asta era sufocant în anii ’90 şi în perioada Năstase. În sfîrşit, pentru prima dată de la Revoluţie, cineva face ceva. DNA şi ANI în special. Mulţi bănuiesc că Băsescu le dirijează (ar vrea el). Cei pe care Băsescu i-a enervat transferă această antipatie contra instituţiilor anticorupţie. Opinia faţă de DNA şi ANI este determinată de opinia faţă de Băsescu. Este trist că e aşa – şi aş avea nevoie de o discuţie separată la temă. Dar asta este situaţia în acest moment.
Însă Ponta va avea o mare problemă: Băsescu nu va mai fi la Cotroceni. Şpăgile, scandalurile, informaţiile banale de genul „cumnatul lui Marin a dat şpagă la Primărie şi…“ vor rămîne. Dar cine va mai face ceva? DNA, să sperăm. Dar DNA nu candidează. Vor candida oamenii lui Ponta. Cel care strigă la TV „poliţie politică“. Cu alte cuvinte: după ce Băsescu iese din scenă, nu vor mai avea nici o scuză. Aşa cum Năstase nu a avut nici o scuză şi a plătit politic pentru că PNA (precursorul DNA, creată de Năstase cu doi ani înainte de alegeri) nu făcea nimic.
