Cum se răzbună Curtea pe noi?

Publicat în Dilema Veche nr. 446 din 30 august - 5 septembrie 2012
Victime, procurori şi idioţi morali jpeg

Un domn cu ochelari de soare, moda anilor ’70, întoarsă acum pe căi misterioase, dă să intre într-o clădire mare. Ziariştii îl întreabă pe domn cum e cu documentele de la guvern, oarecum aşa la grămadă, călcîndu-l pe picior, fără pic de consideraţie. După scena asta haotică, omul ar putea fi foarte bine un anchetat care iese de la DNA sau un fotomodel care iese din club şi e hărţuit de paparazzi. El le răspunde calm, dar întrebările nu sînt foarte multe şi nici prea deştepte, apoi dă să plece. Un reporter strigă după el: dar cum vă cheamă? Omul se întoarce, oarecum încurcat: Puskás îmi zice, Puskás.

Adică judecătorul constituţional Zoltán Puskás. În imaginea asta, care pluteşte între un interes vehement, dar pe termen scurt, şi o necunoaştere obraznică, se ascunde o metaforă despre o Curte Constituţională care a reuşit să enerveze şi să nemulţumească pe toată lumea. Iar aceasta e o imagine din registrul cît de cît decent. Altfel, după decizie, judecătoarea Aspazia Cojocaru apare vîrtej, se enervează pe reporteri, îi transmite celei de la Antena 3 că cine e Gâdea ăla de o critică pe ea, dă să plece, se întoarce cu mîinile în şolduri şi le mai trînteşte vreo două. Serios, e greu să-i respecţi. Dar dacă nu-i asculţi, e primejdios. Dincolo de Curte e hăul, haosul, anarhia. Acesta e un gînd raţional şi atît, să-i zicem: amar-raţional. Orice-ar fi, e ca ea, cum zice Curtea. Ca un medicament scîrbos pe care trebuie să-l iei totuşi, pentru că altfel e de rău. Dar cine poate să respecte un medicament urît mirositor?!

Normal că trebuie să avem aşteptări de la o asemenea instituţie. Dar, pe de altă parte, nu văd de ce ne mirăm. Ce anume din istoria noastră recentă ne îndreptăţeşte aceste aşteptări? Adevărul e că nu am făcut aproape nimic, noi, ca stat democratic, să cultivăm această instituţie aşa cum se cuvine. O instituţie se creşte greu, o instituţie se creşte ca o plantă, trebuie udată, plivită şi stropită cînd e nevoie, lăsate de capul ei cînd trebuie. Ca om căruia i-au murit toate muşcatele în arşiţa acestei veri (şi nu pentru că nu le-am udat, pare că, dimpotrivă, pentru că le-am udat prea mult), vă zic că nu-i de glumă cu lucrurile astea.

Ce greşeli am făcut noi, ca societate democratică, faţă de Curtea Constituţională? Una curentă e că-i cerem să fie ce nu poate să fie. Cînd vrei să zici ceva despre Curte, zici că e „politică“. Dar „politică“ aşa ca în vorba aceea că „zici politică şi tragi apa“. Normal că e politică, cum altfel ar putea să fie? Curtea e o instituţie politică, e corect. Dar aşa este jocul. Şi el nu e prost gîndit. Judecătorii au mandat de 9 ani, mai lung decît ciclurile electorale. Sînt numiţi de Preşedinte, de Cameră şi de Senat, nu toţi deodată, pe bucăţele. Deci, e o instituţie politică din categoria celor care ar trebui să asigure un echilibru între spectrele politice. Curtea a fost mereu politică şi va fi mereu politică (ideea de a da atribuţiile sale Înaltei Curţi de Justiţie e una proastă, dar nu am loc să dezvolt). În 2005, Traian Băsescu şi Monica Macovei au intrat în multe conflicte cu acea Curte, care fusese numită majoritar de Ion Iliescu şi de Parlamentul dominat de PSD. Acea Curte aproape a desfiinţat fostul PNA, de a trebuit reînfiinţat ca DNA. Acea Curte aproape a desfiinţat CNSAS. Acea Curte a acceptat excepţia ridicată de inculpatul Adrian Năstase la legea de înfiinţare a PNA, pe care premierul Năstase îşi asumase răspunderea în Parlament. Tot acea lege a împiedicat majoritatea PD-PNL să-l înlocuiască pe acelaşi Năstase de la Preşedinţia Camerei. Apoi, odată cu expirarea unor mandate, Băsescu a numit alţi judecători, apoi Parlamentul dominat de PDL-UNPR a numit alţii şi s-a ajuns la o majoritate acum favorabilă lui Băsescu. Acesta este jocul. Şi el asigură că nici o putere nouă nu poate face ce vrea, că există nişte reguli, chiar dacă uneori arbitrare. Şi aici ajung la adevărata problemă. Nu critic Curtea pentru că e politică, o critic pentru că nu ştie să iasă dintr-o logică îngust partizană. Dacă tot eşti numit acolo şi inamovibil, atunci ne-am aştepta să nu mai fi om de partid, să-ţi asumi nişte principii. Să urmezi nişte reguli şi o jurisprudenţă. Să impui respect, în ciuda faptului că eşti numit politic. Să ai o personalitate alta decît omul unui partid. De pildă, dacă Curtea a împiedicat o nouă majoritate să-l înlocuiască pe Adrian Năstase, atunci regula ar trebui să se aplice şi pentru Roberta Anastase într-un caz similar. Sau aştept de la judecători să motiveze de ce se schimbă regula, nu doar să dea o nouă decizie, de parcă cele vechi nu ar exista. Şi aici ajung la a doua greşeală pe care am făcut-o, noi ca democraţie, faţă de instituţia Curţii: am fost dezinteresaţi de numirile la Curte. Cum să apară personalităţi la Curte cînd modul de numire nu le invită acolo?

Partidele s-au obişnuit să trimită acolo diverşi parlamentari îmbătrîniţi care nu mai aveau loc pe liste. Apoi, numirea în sine nu presupune nici o procedură publică. La un moment dat, preşedintele Comisiei Juridice de la Cameră a avut ideea de a invita nişte ONG-uri la audierea candidaţilor pentru un mandat. Am fost acolo şi am scris în această rubrică. Audierea a fost o glumă. Şi, culmea, cea mai bună impresie mi-a făcut-o Valer Dorneanu – omul măcar avea nişte răspunsuri la el. Apoi, Comisia a recomandat numirea judecătorului Minea, preferat de PDL, care a şi fost votat de plen. Întrebările deputaţilor erau atît de fade, că nu aflam mai nimic despre ce credea candidatul pe chestiunile majore pe care e chemată Curtea să se pronunţe. Şi aceea a fost singura audiere publică de care ştiu. În rest, nimic. Auzim uneori că a mai fost numit cineva la Curte. Nu e, deci, de mirare că judecătorii nu impun respect prin carierele lor. În general, jurişti care au făcut ceva prin partide. Singura excepţie de acum este Iulia Motoc, care are totuşi o carieră internaţională în drept. Asta nu-i împiedică pe doctoranzi progresişti, dar mîrlani, cum e preferatul meu Ciprian Domnişoru, să facă haz pe Facebook că doamna ar fi blonda lui Băsescu de la Curte. Păi, ce? Nu poţi fi progresist şi sexist, care e problema?

Apoi, ne-am trezit brusc în 2012 să observăm ce importantă este Curtea. Altfel, era o instituţie cam ignorată, în care lumea se plictisea. Antonie Iorgovan, numit acolo după ce năşise Constituţia, s-a plictisit, a demisionat şi a reintrat în politică. În 2001, cînd PDSR (apoi PSD) se reîntorcea la putere şi Octav Cozmîncă dădea Ordonanţe pe bandă, ca să pună mîna pe instituţii, un domn Lucian Mihai a demisionat. Dacă n-aţi auzit de el nu e de ruşine. Dar el era atunci chiar preşedintele Curţii Constituţionale. Numit de Emil Constantinescu. Vine deci valul PDSR la putere şi preşedintele Curţii demisionează, lăsînd să se înţeleagă oarecare presiuni. În locul său e numit scurt şi fără discuţii soţul doamnei Stănoiu, atunci şefa Justiţiei. Retragerea bizară a lui Mihai nu a scandalizat aproape pe nimeni – alte vremuri –, deşi, pur şi simplu, instituţia fusese adusă la ordine, decis şi pe sub masă (fie USL nu are acum nişte Cozmîncă pentru a face lucrurile pe sub masă, fie s-a schimbat mediul instituţional-politic de au trebuit să concedieze aşa pe faţă Avocatul Poporului, în loc să-l facă demis cumva). Ce vreau să zic? Curtea era o gaură neagră: nu ştiam ce se întîmplă acolo, cum ajungeau oamenii acolo, cum plecau oamenii de acolo. Cum puterea îşi alinia Curtea prin metode obscure, nici nu era nevoie de ea să arbitreze, pentru că juca oricum cu cîştigătorii.

Dar, mai ales, Curtea a devenit importantă după schimbarea mandatului preşedintelui, din 2003. În 1996, în 2000 şi în 2004 am avut alegeri prezidenţiale şi parlamentare în acelaşi timp. Valurile de frustrare şi popularitate electorale schimbau preşedintele şi majoritatea parlamentară în acelaşi timp. Odată cu prelungirea mandatului preşedintelui la cinci ani, asta s-a stricat. Cele două instituţii alese direct – şeful statului şi legislativul – se lovesc. Şi vor continua să o facă. Odată creat precedentul, noile parlamente care se vor trezi cu un preşedinte de altă culoare îl vor suspenda şi vom trece des prin astfel de crize. Pe care Curtea ar trebui să le arbitreze. Doar că nu e pregătită pentru aşa ceva. Nimeni nu a pregătit-o. Nu a fost udată, cultivată, plivită, mîngîiată.  

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE 

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

parc fotovoltaic
Parc fotovoltaic uriaș într-o comună din Ardeal. Investiția depășește 100 de milioane de euro
Un parc fotovoltaic uriaș va fi amenajat de o firmă din Cluj-Napoca pe terenuri închiriate din comuna Lunca Mureșului, județul Alba. Investiția depășește 100 de milioane de euro.
familie raceala gripa shutter jpg
Alimente care întăresc sistemul imunitar
Nutriționistul Adina Rusu a declarat că nu există o soluţie miraculoasă pentru a ne întări sistemul imunitar în aşteptarea sezonului rece, soluţia fiind adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
pastile Shutterstock
Criza medicamentelor generice: soluțiile Ministerului Sănătății
Medicamentele generice au început să lipsească din unele spitale din țară, la Constanța fiind amânate operațiile din această cauză. Ministrul Sănătății spune că printre soluții ar fi și o reformă a prețului pentru ca tratamentele să nu mai dispară de pe piață

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.