Cum ne-am jucat de-a americanii
Un telefon de la o colegă oengistă: sîntem invitaţi la Camera Deputaţilor la audierea candidaţilor pentru Curtea Constituţională. Vii? Mi-am închipuit, cîteva momente, că ne vom juca de-a americanii. Ştiţi care, americanii ăia care ştiu cam totul despre oamenii care ajung la Curtea lor Supremă: ce şi pe unde au judecat, ce părere au despre dreptul la avort, ce articole au publicat şi ce spuneau pe acolo etc. Mă gîndeam odată că citind revistele americane ştiu mai multe despre judecătorii de la Curtea lor Supremă decît despre judecătorii de la Curtea noastră Constituţională şi de la ÎCCJ (a lor îndeplineşte rolul celor două de la noi).
M-am apucat chiar şi am scris editorialul săptămînal din România liberă pe această temă, l-am numit chiar aşa: „Ce aş vrea să ştiu de la viitorii judecători constituţionali“. Ziceam acolo că mi-aş dori candidaţi care să susţină transparenţa declaraţiilor de avere, să considere pensiile speciale un privilegiu neconstituţional sau să refuze implicarea Curţii în procesele privind nivelul salarizării şi nivelul pensiilor publice.
Cu editorialul apărut chiar înainte de audieri şi cu speranţe mari m-am prezentat cuminte la Parlament. De unde povestea începe să semene tot mai puţin cu cele din America. Noi, cîţiva oengişti, aceiaşi – SAR, IPP, Transparency, Freedom House, aşezaţi pe margine, fără drept să intervenim, dar cu promisiunea preşedintelui Comisiei că va adresa întrebările noastre. Candidaţii. Primul, celebrul domn Valer Dorneanu. Al doilea, Mircea Minea, profesor universitar de drept la Cluj. Cîteva cuvinte de la fiecare candidat, se prezintă amîndoi. Urmează întrebările. Primul se înscrie la cuvînt Tudor Chiuariu, PNL. Cititorii mai vechi ştiu că, pe cînd scriam rubrica politică a revistei, am avut un conflict public cu el, cînd încercase să schimbe conducerea DNA. Am schimbat cuvinte grele prin scrisori deschise. Între timp ne-am mai văzut pe la diverse conferinţe în Parlament, am conversat şi am evitat politicos amîndoi să ne amintim. Ia, deci, cuvîntul şi începe să adreseze o serie de întrebări. 1) Ce fel de republică este România? 2) Cum se interpretează cuvîntul „sinistru“ din art. 53 din Constituţie (cel invocat de premierul Boc pentru scăderile de cheltuieli)? 3) Care este jurisprudenţa Curţii cu privire la aplicarea în timp a deciziilor privind pensiile? 4) Cum se interpretează articolul privind averea nejustificată? Este întrerupt de preşedintele Daniel Buda: domnule coleg, să nu îi forţăm pe candidaţi să se antepronunţe. Nu pricep intervenţia. Nu era vorba că îi întreabă despre principii, că doar nu se discută despre fotbal. Chiuariu răspunde corect: nu au cum să se antepronunţe, acum sînt doar candidaţi, avem dreptul să ştim ce principii au. Buda bate în retragere, mai aveţi întrebări? Mai avea. 6) Care sînt raporturile între dreptul UE şi cel naţional? 7) Au vreun fel de afaceri ei sau rudele lor cu statul? Alţi deputaţi sar în sus: Chiuariu are prea multe întrebări. Mi se pare şi mie că exagerează, întrebările sînt corecte, dar de ce le pune pe toate odată, doar va fi o audiere lungă, nu? Mai tîrziu am zis „mersi“ că le-a pus pe toate la început.
Celebrul domn Nicolicea intervine: domnule preşedinte, haideţi să votăm, cine e de acord să dăm aviz pozitiv pentru ambii candidaţi? Ups! Cum adică? Încep să nu mai înţeleg nimic. Noroc că mai are Chiuariu întrebări. 8) Îşi vor face candidaţii publice averile, chiar dacă nu vor fi obligaţi? Consideră că publicul are dreptul să ştie? Îmi vine să-l aplaud. Tot nu a terminat. 9) Au avut vreo relaţie cu Securitatea? Preşedintele Buda citeşte şi cele două întrebări de la ONG-uri (selectate dintr-o listă mai lungă). Care sînt limitele acceptate ale accesului la informaţie şi cum interpretează dreptul la viaţă privată pentru demnitari, cu aplicare în legislaţia publicării averilor?
Candidaţii încep să răspundă. Chiuariu intervine iar, pentru a preciza ceva la o întrebare. Preşedintele de şedinţă îl apostrofează: îi respectăm prea mult pe candidaţi pentru a încerca să-i „prindem“ cu ceva. Liberalul: şi americanii îi respectă mult pe candidaţii lor la Curtea Supremă, dar tot îi întreabă amănunţit. M-am prins. Şi el tot de-a americanii se joacă. Pare că e singurul din Comisie. În fine, răspund candidaţii. Spre surpriza mea, Dorneanu a fost foarte bun. A răspuns la aproape toate întrebările, clar şi pe principiile corecte: demnitarii nu au dreptul la viaţă privată care să bată obligaţia publicării averilor (corect), Curtea nu ar trebui să se pronunţe asupra cuantumului pensiilor, decît dacă se creează discriminări (corect, cu potenţial de interpretare abuzivă a discriminării înseşi), se vor abţine el şi familia de la orice afaceri cu statul, chiar dincolo de definiţia strict legală a conflictului de interese, „detest pe acei oameni politici care, ei sau familia, fac afaceri cu statul“ (OK, care e poanta? Dorneanu nu mai pare deloc fesenist bătrîn, ci oengist furios), nu a colaborat cu Securitatea în nici un fel, dreptul la acces la informaţii bate alte consideraţii (corect). O colegă de la ONG-uri care a întîrziat a rămas perplexă cînd i-am făcut rezumatul răspunsurilor lui Dorneanu.
Minea, în schimb, surpriză negativă. A dat mai mult non-răspunsuri, de genul: da, e bună şi transparenţa, dar şi viaţa privată… Inutil să rezum, nu zice nimic. Mă gîndesc: lasă că poate mă lămuresc după restul întrebărilor. Şi aici vine momentul şoc. Preşedintele Buda supune la vot avizul pentru cei doi candidaţi. Cine este pentru? Toată lumea este pentru. Prin unanimitate de voturi Comisia Juridică dă aviz pozitiv şi supune plenului cele două candidaturi.
Asta e tot?! Doar atîtea întrebări?! Şi de ce unanimitate pentru amîndoi? E evident că Dorneanu a fost mult mai bun, eu l-aş fi votat doar pe el. Minea e din alt film. De ce mai sînt audieri la Comisie dacă ambii candidaţi pleacă spre plen cu acelaşi aviz? Ce s-ar fi întîmplat dacă nu puneau Chiuariu şi ONG-urile întrebări? Prezentare candidaţi, mulţumim, vă votăm? Ăştia nu ştiu să se joace de-a americanii.
Camera Deputaţilor va alege în plen dintre cei doi candidaţi. Lumea pariază pe Minea, are susţinerea PD-L şi a lui Emil Boc. Senatul va desemna şi el un judecător la Curte, pînă scriu asta nu s-a anunţat audierea, nu ştim dacă şi cum va fi. Al treilea ocupant al unui loc liber la Curte va fi numit de preşedintele Băsescu. Nu este obligat să organizeze vreo audiere, dar dacă are de gînd, eu mă duc şi notez. Poate mai avem o şansă să ne jucăm de-a americanii?
