Cum îmbină un federalist de stînga diversitatea cu tribalismul

Citesc cu interes un interviu publicat pe www.presseurop.eu de Iulia Badea Guéritée cu Jean Quatremer, jurnalist la Libération şi autor al blogului Coulisses de Bruxelles. Presseurop.eu este o revistă a presei europene, în zece limbi, inclusiv română, iar interviul se numeşte „Rezultatul crizei va fi o micşorare a Europei“. Dl Quatremer este un federalist european de stînga, aşa se prezintă. Onestitatea asumării unor valori este de apreciat. Să vedem ce înseamnă această lentilă a sa de citire a realităţii. Dl Quatremer este convins că soluţia la problemele UE este mai mult federalism. Nu e o poziţie excentrică, multă lume spune acest lucru în aceste zile, iar argumentele sale sînt plauzibile pînă la un punct. 

Pe de altă parte, jurnalistul francez pledează pasionat pentru ideea post-naţională. Şi spune aşa: „Ideea de naţionalitate se bazează pe ideea de excludere a celuilalt: străinul este cel care nu aparţine naţiunii, este Celălalt, diferitul care nu se bucură de toate drepturile. Naţiunea s-a definit mereu prin raport a ceea ce nu este, în loc să o facă în raport cu ceea ce este. Naţiunea este un concept exclusiv şi discriminant. Europa intenţionează să construiască cu totul altceva decît naţiunea. Nu ne definim în raport cu exteriorul, ne definim în raport cu ceea ce împărtăşim“. Quatremer susţine depăşirea graniţei stricte, tribală i-aş spune, definită de ideea naţională: noi vs ei, noi vs străini. Ce idee frumoasă! Ce idee generoasă! 

Să vedem cum o aplică dl Quatremer în practică. Este întrebat dacă Turcia ar trebui să intre în UE. Tonul se schimbă brusc: „Cred că este urgent să oprim extinderile, dată fiind criza pe care o traversează Uniunea. Politica extinderii nu a fost deloc un succes, contrar celor afirmate la Bruxelles, şi în nici un caz pentru toată lumea. Astfel, Grecia nu ar fi trebuit să adere niciodată la UE şi chiar mai puţin la euro, fără a fi efectuat în prealabil profunde reforme structurale. Grecia este o ţară ortodoxă, unde separaţia sferei publice de cea privată nu a fost încă efectuată şi unde ocolirea adevărului face parte din modul normal de funcţionare a statului. Este adevărat şi pentru România şi Bulgaria, unde problemele sînt absolut identice. Există o linie de ruptură în Europa, cu lumea ortodoxă, pe care o putem trece, dar în timp. Imaginaţi-vă atunci fractura care ar exista cu o ţară musulmană“.  

Ups! Ce s-a întîmplat cu depăşirea barierelor „noi“ vs „ei“? Brusc apare nu o barieră, ci o prăpastie pe graniţa de vest a României sau între insulele greceşti şi cele italiene din Mediterana. Ce s-a întîmplat cu generozitatea de mai sus? Înţelegem de aici că dl Quatremer este pentru depăşirea excluziunilor – dar nu pentru greci, români, bulgari şi cu atît mai puţin pentru turci. Ăştia sînt altfel, sînt ortodocşi şi musulmani, nu sînt pregătiţi pentru frumosul club european, trebuie să-i ţinem afară măcar pînă se spală de praful ortodox şi islamic. Ce frumos exemplu de ipocrizie stîngist-tribală: proclamăm principii frumoase, apoi le facem praf la o primă întîlnire cu clişeele etniciste pe care le digerăm sub aparenţa de europenitate non-exclusivistă. Şi cît de cuprinzător este bigotismul dlui Quatremer! De obicei, europenii occidentali strîmbă din nas cînd vine vorba despre extinderea din 2004, către Europa de Est. Dl Quatremer reuşeşte să se întoarcă în timp pînă la Grecia, care a intrat în UE în 1981. De ce Grecia, şi nu Spania, care a intrat ulterior? Pentru că grecii sînt ortodocşi, nu au despărţit sfera publică şi privată. Sînt sigur că acesta nu este un clişeu retoric ieftin de cafenea şi dl Quatremer are studii comparative serioase care arată că ortodocşii sînt mai primitivi şi mai incapabili de europenizare decît, de pildă, catolicii din Italia, Polonia sau Malta. Domnia sa doreşte să facă o Europă federală, asta e clar. Însă cu cine? Ortodocşii pe afară. Înţeleg că ar fi un club al virtuoşilor protestanţi şi catolici. Sau nici catolicii nu se califică? 

În plus, înţelegem că extinderile au împiedicat federalizarea, au fost o idee proastă, de asta are UE probleme, pentru că s-a extins. Înainte de 2004 se vorbea despre faptul că procesul decizional în UE se va bloca după primirea atîtor ţări. Este fals. Dimpotrivă, merge chiar mai bine, alianţele la vot sînt mai mobile, Europa nu mai este mereu captiva binomului Franţa – Germania. Criza datoriilor nu a plecat din est, ci din sud (apropo, Italia se califică? Ştiţi, ţara aceea catolică care înconjoară Vaticanul şi care este membră fondatoare a Comunităţilor Europene!). Estul Europei are în medie bugete mai mici, datorii mai puţine şi ajustarea a fost mai uşoară decît în „vechea Europă“. Bulgaria şi Estonia erau campioane la macrostabilitate anul trecut. Estonienii au dat un semnal de încredere monedei euro făcînd sacrificii să o adopte la începutul acestui an, cînd lumea se îndoieşte de această monedă, ar merita să primească o medalie de la federaliştii europeni. Polonia e o oază de creştere economică într-o Europă în cădere. România a luat la începutul crizei un împrumut de la FMI şi Comisia Europeană şi pare că a depăşit hopul, ceea ce nu e clar pentru ţări din celălalt capăt al UE. Acestea sînt realităţi măsurabile. Habar nu am la ce se referă dl Quatremer cînd vorbeşte despre separaţia spaţiului public de cel privat în ţările ortodoxe şi cu atît mai mult nu ştiu la ce se referă cînd leagă asta de extinderea UE. 

Nu vreau să fiu greşit înţeles. Acest articol nu este un strigăt de enervare naţionalistă pentru că un francez a spus ceva urît despre români. Conduc un Centru de Politici Europene care e critic faţă de autorităţile române în ce priveşte corupţia, milităm la nivelul UE pentru politici comune împotriva corupţiei (deci, pe această temă sînt şi eu federalist european – îl invit pe dl Quatremer pe 9 noiembrie în Parlamentul European, la o audiere publică unde vom prezenta un nou raport pe acest subiect). Am scris în presa română critic faţă de autismul social al Bisericii Ortodoxe Române. Ce critic eu aici este poziţia schizoidă a stîngii europene, perfect ilustrată de Quatremer: pe de o parte, libertate civic-europeană, egalitate post-naţională şi fraternitate federală, pe de altă parte, clişee facile legate de ortodocşi şi de estici, în general. De altfel, nu e prima dată cînd am senzaţia că est-europenii sînt ultimele grupuri pe care discursul public occidental le poate abuza public fără nici o jenă. 

Corectitudinea politică nu ni se aplică şi nouă. Noi nu am fost colonii, pentru noi occidentalii nu simt vreo vinovăţie istorică. Dacă ar vehicula clişee de acest gen faţă de africani, dl Quatremer ar simţi oarecare frisoane, genul de întrerupător automat bine şi frumos educat în Occident care spune că nu e frumos să generalizezi brutal faţă de categorii de oameni. Ei bine, faţă de ortodocşi şi faţă de est-europeni pare OK să arunci cu clişee, să trasezi hărţi cu „ăştia buni“/„ăştia pe afară“. Şi asta imediat după ce ai vorbit despre logica defectă a naţionalismului care se defineşte prin excluderea altora. Dl Quatremer spune că „naţiunea este un concept exclusiv şi discriminant“ şi apoi ne exclude din Europa sa federală şi fericită, făcînd-o exclusivă şi discriminantă.