Cu cine votează Gigel daca-l enervăm

- pe urmele unui dialog de pe Facebook -

Articolul meu de acum două săptămîni – „Idei de stricat distracţia anti-austeritate“ – a avut mare succes pe net. Şi am avut chiar un dialog plăcut cu cititorii de pe http://www.facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE. Personajul generic Gigel inventat de mine face carieră. Reamintesc că Gigel era un personaj îndatorat care nu prea face faţă cheltuielilor şi e ajutat de vecinul Costel bancherul să rostogolească datoria, cu condiţia să se ţină de muncă. Moment în care economistul anti-austeritate îi spune lui Gigel că asta e o prostie şi că el are nevoie să se dezvolte, deci trebuie să-şi cheltuiască resursele pe nişte Red Bull, să-i dea aripi.

Cred că merită reprodus aici un fragment din dialogul cu trei cititori (încerc şi un exerciţiu de supra şi metatextualitate – din print pe Facebook şi înapoi în print). Spune Oana Maria Georgescu: „În cazul României, flexibilitatea monetară nu mi se pare doar retorică fără conţinut... diferenţele de productivitate sînt mult prea mari între România şi Germania, de exemplu. Inflaţie şi devalorizare sună prost, dar nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întîmplat în România dacă am fi beneficiat de aceleaşi dobînzi infime ca restul zonei euro“.

I-am răspuns aşa: „Nici nu am zis că e retorică fără conţinut. Ar fi bine să fie aşa. Din păcate, este retorică + conţinut. Iar conţinutul este o monedă care se duce în jos. Dacă aşa le este prezentată şi dacă asta vor oamenii... Cînd guvernele (şi mai ales guvernele României) încep să se joace cu inflaţia şi devalorizarea ca să acopere găurile din buget şi lipsa de performanţă, intrăm pe un derdeluş, se duce ca sania la vale. Austeritatea însemna că avem un mediu stabil şi unii plătesc. Alternativa care se conturează (mă uit la ce zice Moise Guran) e că vom avea un mediu instabil şi vom plăti toţi, prin devalorizare + inflaţie. După care va urma stagflaţia (inflaţie + lipsa de creştere). Motivul pentru care insist eu că Florin Georgescu a mai fost ministru de Finanţe şi cu ingineria asta opera, care merge numai pe termen scurt“.

Un alt cititor, Costin Genescu, intervine în discuţie şi aruncă o idee care o bulversează. Zice dl Genescu: „Oare partea cu «creşterea» nu este o adaptare darwinistă a discursului? E posibil ca o politică de austeritate pură să treacă alegerile? În cazul Greciei şi al României se pare că nu. Mi se pare mai periculos să mergi pe austeritate – nu ştii cine iese la alegerile următoare – vezi Grecia. Mi se pare mult mai acceptabil compromisul dorit de Obama din State – reduceri de cheltuieli + surse suplimentare de venit (taxarea bogaţilor) + programe de «creştere». Deci o politică centru-stînga, mai degrabă. Tratamentul care tratează simptomele, dar omoară bolnavul mi se pare aiurea“.

Cum mi s-a fluturat Obama pe la nas, nu m-am putut abţine: „Programul Obama constă în a spune ce spuneţi dvs. În practică, se traduce aşa: 1) reduceri de cheltuieli = mai încolo; 2) surse suplimentare (taxarea bogaţilor) = stîrnim invidia socială împotriva celor care oricum acoperă cea mai mare parte din cheltuielile statului, nu colectăm semnificativ mai mult pentru că ăia evită taxarea; 3) programe de creştere = vezi articolul din Dilema veche. Asta e într-adevăr retorică fără conţinut. De fapt, SUA tot pe datorie / deficit se ţin. Dar aveţi dreptate cu darwinismul: politicienii se adaptează la ce votează oamenii. Oamenii preferă să creadă că există şi creştere pe deficit şi deficit mic, s-au obişnuit cu inflaţia mică, aşa ca un dat (ca aerul – aerul nu îl observi decît cînd îţi lipseşte). Dar dacă le zicem astea verde în faţă înseamnă că vor vota cu comuniştii şi fasciştii, ca în Grecia. E o observaţie bună“.

Avem va să zică o variabilă nouă în ecuaţie: votul lui Gigel. Dl Genescu are dreptate să introducă această variabilă. Din parabola mea, Gigel reieşea un subiect pasiv şi amărît al deciziilor altora. Acesta este un defect pe care îl admit al parabolei. În lumea reală, din fericire mă grăbesc să adaug, Gigel este nu doar un fost beţiv aflat la recuperare, ci e un cetăţean. Gigel votează. Gigel deţine puterea, chiar şi aşa indirect şi diluat statistic printr-o mulţime de alte voturi.

Dar conversaţia mea plăcută pe Facebook nu se termină aici. Intervine şi dna Diana Popescu, care zice: „Acum depinde dacă economistul (bancherul – CG) este vecin cu Gigel. Dacă nu-i mai dă bani să-i mai dea un impuls, Gigel nu-şi mai plăteşte întreţinerea, frig la el, frig la vecinii lipiţi de el, nu-şi mai face curăţenie şi zona devine insalubră etc. Aşa că, dacă economistul poate, îi mai dă cîte ceva. Pentru că altfel nu are cum să-l ajute. Nu ştie. Şi cred că despre asta este vorba, se încearcă amînarea pînă apare cineva cu o soluţie. Pentru că, dacă nu amînă, este clar ce se întîmplă (…) Dacă oamenii (Gigel pe care îl bănuiesc că votează cu PPDD) ar avea noţiuni minime de economie, cum că nici DD şi nici Geoană nu le poate da 20.000 euro/căciulă, poate că lucrurile ar sta altfel. Eu cred că ar trebui lucrat aici şi scrisă o poveste frumoasă şi uşor de înţeles cu Gigel şi aruncată din avion peste votanţi :)“

Bon, avem deci variabila „Gigel votează“ introdusă de dl Genescu. Pe care dna Popescu o introduce în parabolă cam aşa: lui Gigel îi e greu să se ţină de cura de austeritate, deci se apucă de prostii, ceea ce îl afectează imediat şi pe vecinul Costel bancherul. Şi dacă tot e presat, Gigel se va înhăita cu golanii de extremă dreapta sau de extremă stînga ai cartierului şi toată treaba se împute. Cu alte cuvinte, strategia antică: daţi-mi bani sau vă dau foc la case. Consider însă că dna Popescu este prea optimistă atunci cînd spune că fenomenul s-ar manifesta doar la votanţii lui Dan Diaconescu, că ignoranţa este cauza ultimă a fenomenului. Şi că s-ar putea trata prin informare. Cred că dna Popescu face exces de iluminism, adică de acea teorie care vede omul ca fiind bun prin natura sa şi remediabil prin educaţie.

Eu nu cred asta. Adică nu că aş crede că omul e diabolic prin natura sa, numai că e doar om prin natura sa, adică prizonier propriilor interese înguste. Iar Gigel votantul are interesul de a continua să consume mai mult decît produce. Plecînd de la acest interes îngust, Gigel şi intelectualii anti-austeritate pe care îi frecventează (Gigel e un om citit) reconstruiesc lumea prin cuvinte convenabile acestui interes. Şi lumea e reconstruită cam aşa: criza datoriilor nu e urmare a actului de a lua prea mulţi bani pe datorie, de vină sînt bancherii care au dat banii şi germanii pentru că exportă prea mult; Gigel nu e el de vină că a ajuns în situaţia de astăzi, de vină este capitalismul neoliberal care i-a dat voie să se îndatoreze; politicienii care decid măsuri de austeritate sînt nişte oameni răi care vor să ne divizeze şi să înrăiască cetăţenii unii împotrvia altora (drept urmare, ăştia de nu ne-am supraîndatorat să facem bine să plătim nota pentru Gigel, din solidaritate socială, altfel sîntem nişte jigodii fără suflet).

Aceste constructe intelectuale nu sînt nici rodul ignoranţei, nici nu sînt produse sau consumate de proşti. Nici pe departe. Doar portavocile lor au premii Nobel la activ. Cauza nu e ignoranţa, ci interesul. Lumea este reconstruită convenabil din cuvinte. Şi împotriva interesului nu poţi lupta cu educare. Aceste construcţii intelectuale sînt intepretări sofisticate ale realităţii economice, doar că făcute pentru uzul propriu al lui Gigel. Acum, Gigel fiind la putere prin vot, şi anumite ţări (ca Grecia) avînd o mare parte din populaţie în situaţia lui Gigel, care este rezultatul votului? Este o mare problemă, la care eu nu am soluţie.  

http://www.facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE