Comuniştii care s-au dezis de Biserică

Publicat în Dilema Veche nr. 496 din 15-21 august 2013
Gînduri pe invers despre migraţie jpeg

În 1948-1949, un tînăr parlamentar britanic, Richard Crossman, a cerut cîtorva intelectuali occidentali, foşti comunişti, să-şi depene poveştile. Era interesat de urmărit convertirea la comunism şi ieşirea din miraj, abandonarea comunismului. Ideea a dus la un volum – influent în epocă şi un instrument util în războiul cultural care a fost parte a Războiului Rece. Humanitas a tradus şi a publicat cartea, numită Zeul care a dat greş (2012).

Au depus mărturie în volumul coordonat de Crossman: Arthur Koestler, italianul Ignazio Silone, americanul de culoare Richard Wright, André Gide, ziaristul american Louis Fisher şi scriitorul britanic Stephen Spender. Titlul cărţii este explicat de Crossman în prefaţă – comunistul se raportează la ideologie ca la o formă de credinţă – „orice confruntare intelectuală sinceră este pentru el un atac la credinţa sa fundamentală, o luptă pentru propriul suflet“ (p. 53).

Cel mai bun capitol din carte este cel al lui Koestler. Fiu de burghezi sărăciţi de război, convertirea sa începe aproape banal, de la nedreptatea percepută a societăţii austriece, măcinată de criză economică. Dar descrie asta cu o forţă năucitoare a detaliului – manşetele uzate ale tatălui, pe care acesta încearcă să şi le ascundă sub masă, devin la el element important de convertire ideologică. Descrierea convertirii e magistrală: „A spune că am avut revelaţia adevărului nu descrie prea bine extazul mental pe care îl cunoaşte doar cel ce s-a convertit, indiferent la ce credinţă. Noul adevăr pare să se reverse în ţeastă din toate direcţiile; întregul univers pare să se aşeze într-un tipar, asemenea unor piese împrăştiate dintr-un joc de puzzle care sînt deodată asamblate, ca printr-o minune“ (p. 70).

Urmează apoi înscrierea în Partidul Comunist German şi haioasa (pentru noi) distanţă dintre ce credea Koestler că înseamnă participarea la Revoluţie şi ce-i dădea Partidul să facă – în esenţă, muncă de informator prin lumea presei. Cînd realitatea contrazice flagrant ce vede cu ochii lui şi spune asta în Partid, şeful îi zice că are o viziunea mecanicistă şi că trebuie să gîndească dialectic. Asta înseamnă, de fapt, că tot ce spune Partidul e adevărat, pentru că Partidul e întruchiparea Istoriei. Folosesc atîtea majuscule pentru că vorbim de un cadru religios de interpretare a lumii. Înnebunitoare era strategia Partidului, impusă de Moscova, de a lupta mai abitir cu social-democraţii decît cu naziştii – facilitînd, astfel, victoria lui Hitler. Şi asta avea o logică internă, religioasă (în definitiv, am avut o cruciadă care, în loc să se bată cu musulmanii, a cucerit Constantinopolele ortodox): „Învăţai apoi să demonstrezi, pe baza unui lanţ deductiv, că oricine nu-ţi împărtăşea părerile era un agent al fascismului, deoarece: (a) fiind în dezacord cu linia ta de gîndire, punea în pericol unitatea Partidului; (b) punînd în pericol unitatea Partidului, mărea şansele victoriei fascismului; aşadar, (c) din punct de vedere obiectiv, el acţiona ca un agent al fascismului, chiar dacă se întîmpla ca măruntaiele să-i fie făcute zob de către fascişti la Dachau“ (p. 96). Călătoria în URSS ucide, în fine, credinţa lui Koestler.

Ignazio Silone are o poveste aproape la fel de banală privind intrarea în Partid: nu erau multe opţiuni pentru fiul unui ţăran sărac, dintr-o zonă modestă a Italiei – corupţie, control feudal, sărăcie, lipsă de perspective – un fel de Teleorman condus de Liviu Dragnea. A ales opţiunea perdantă, pentru că fasciştii au ajuns apoi la putere şi a trecut în ilegalitate.

Această carte este compusă din poveşti, ceea ce o face pasionantă, dar şi greu de rezumat. Aşa că sar peste poveştile italianului, pentru a ajunge la ruptură. Ajunge Silone al nostru la Moscova, ca reprezentant al Partidului Comunist Italian la Internaţională. Tocmai începuse conflictul dintre Stalin şi Troţki (sîntem în 1927). Stalin propune reprezentanţilor partidelor comuniste să condamne un document trimis de Troţki şefilor Partidului din Rusia. Iar aceşti comunişti, veniţi de bunăvoie la Moscova, cei mai mulţi din ţări încă libere, purced la înfierarea lui Troţki. „Documentul (...) are un caracter cu totul contrarevoluţionar şi constituie o dovadă clară că cel care a scris-o nu mai are nimic în comun cu clasa muncitoare“ – sare şeful comuniştilor finlandezi. Silone îşi cere scuze că a ajuns mai tîrziu şi nu a apucat să vadă documentul. Aşa află că nimeni nu văzuse, de fapt, documentul. Stalin spune că nu îl poate arăta pentru că priveşte treburi interne ale Rusiei. Încep nişte scene halucinante, în care toţi trag de Silone să condamne documentul (Stalin dorea unanimitate), acesta zice că nu condamnă fără să citească, este dat spre prelucrare unui delegat din Bulgaria. Nu îl convinge… iar şedinţă, toţi sar din nou pe italian să condamne documentul pe care nu-l citise nimeni. Nu îl conving, rezoluţia anti-Troţki pică. În schimb, este decisă începerea unui anchete împotriva Partidului Comunist Italian care, se vede treaba, fusese contaminat cu spirit şi atitudini mic-burgheze (pentru cei care se mai întreabă de unde titlul acestei rubrici: atitudine mic-burgheză era, pe vremuri, şi în România, o acuzaţie care îţi putea aduce o excursie la Canal).

Richard Wright scrie cea mai absurdă dintre poveşti. El intră în Partidul Comunist American pentru că îl vede ca singura şansă pentru eliberarea adevărată a negrilor. Nu ajunge la Moscova, nu se bate cu naziştii. Problemele lui sînt mici şi vin de la tovarăşii de partid. Pe alocuri, povestea lui capătă aer de comedie din epoca filmului mut, un fel de Buster Keaton comunist şi negru. Pentru că se declară scriitor, este etichetat drept intelectual, deşi trăia din măturatul străzilor. A fi intelectual este ceva infam pentru comunişti. Clubul comunist în care activa este la un moment dat deturnat de un tip surescitat, care îi acuză pe alţii că sînt deviaţionişti, după care respectivul cîştigă adepţi, adoptă rezoluţii şi apoi dispare. Se află, apoi, că fugise de la ospiciul de nebuni. Dar dincolo de fazele amuzante, rămîne, totuşi, o realitate aiuritoare şi serioasă: comuniştii americani organizau procese politice interne. Oameni în toată firea erau acuzaţi şi îşi făcea autocritica, deşi acuzaţiile erau minciuni. Cei acuzaţi de Stalin la Moscova îşi recunoşteau vinovăţii inventate, dar ei măcar fuseseră torturaţi. În America, cei acuzaţi puteau, pur şi simplu, să cheme poliţia sau să iasă afară din sală, în lumea liberă. Preferau să se autoacuze la modul aiuritor – poate că Partidul ştia mai bine. Iar Partidul însemna, de fapt, oameni mici, cocoţaţi sus. Stalin nu a fost un accident, fiecare partid comunist avea cîte un Stalin psihopat, care îşi tortura psihic tovarăşii. E ceva inerent în structura conspiraţionist-religioasă a comunismului.

Celelalte trei contribuţii la volum sînt interesante ca perspectivă analitică, mai puţin bogate în fapte şi întîmplări. În cazul lui André Gide rămîi cu o iritare: adică tipul acesta, cel mai important scriitor francez al vremii, chiar avea nevoie să meargă personal în URSS, în 1936, ca să se convingă că nu e bine? Şi pînă atunci făcea propagandă pentru experimentul bolşevic care împuşcase atîţia oameni. Şi care era motivaţia sa pentru aderenţa la comunism? Se simţea privilegiat la el acasă. Bon, pentru asta era de ajuns să-şi doneze averea săracilor şi să-şi ia un job cinstit, nu era nevoie să sprijine revoluţia mondială. Pe lîngă motivele lui Silone, băiatul sărac din Teleormanul italian, motivaţia lui Gide pare de Goe răzgîiat.

După ce am terminat cartea, m-am gîndit la oamenii ăştia. Adevărul e că nu îmi sînt simpatici deloc. Nu simt deloc empatie cu ei pentru că nu îi înţeleg. Koestler mă poate impresiona prin forţa argumentelor, Silone prin curaj, Wright prin ghinioane asumate haios. Chiar şi Gide a avut curaj să devină, din guru comunist, o ţintă a atacurilor foştilor tovarăşi. Totuşi, nu le înţeleg aderenţa iniţială. Nu simt că ar trebui ridicaţi în slăvi pentru că au fost comunişti şi s-au lăsat, aşa cum un alcoolic nu merită medalia de onoare doar pentru că se lasă. Sînt o mulţime de oameni de ispravă pe lume care nu au fost niciodată nici comunişti, nici alcoolici – ei îmi sînt mai simpatici din principiu. Adică, e ok că s-au dezis şi poate cartea asta a fost importantă în epocă pentru că o fi deşteptat şi pe alţii. Însă acum, cînd comunismul este atractiv doar pentru prostănaci marginali, ei, în sine, rămîn nişte tipi care au comis o prostie. Prefer pe cei care nu au fost niciodată comunişti. Mai ales că, după ce ies din Partid, o ţin langa cu valorile socialiste. Silone: „Credinţa în socialism este mai vie ca oricînd în inima mea“ (p. 613). Iar Wright – Buster Keaton – pică în ridicol: după ce tovarăşii îl iau la şuturi la parada de 1 Mai, el se consolează patetic, la modul: „Voi fi de partea lor chiar dacă ei nu mai sînt de partea mea“ (p. 209). De fapt, oamenii din carte s-au supărat pe Biserică, nu pe Dumnezeul fals.

Cartea asta mi-a amintit de întîlnirea mea ratată cu Henri Wald. Şi el comunist care nu a făcut carieră în Partid. I-am luat un interviu pentru Dilema. Era grav bolnav, dar vioi intelectual. O fi văzut o sclipire în ochii mei şi, după interviu, am stat mult de vorbă şi apoi am revenit. Mi-a ţinut, practic, cîteva prelegeri comprimate de marxism. Tot revenea la ideea de om, care făcea şi dregea. Omul care în socialism este aşa, iar în capitalism este altminteri. Sclipirea din ochii mei era, de fapt, un interes istorico-antropologic: încercam să înţeleg cum poate gîndi cineva la modul ăla, eram cu totul imun la teoria în sine. Cînd i-am spus că nu înţeleg cine este omul acesta despre care tot vorbeşte, mi-a zis că e o idee, o abstracţiune. A fost dezamăgit de lipsa mea de apetit şi acolo s-a rupt filmul celor cîtorva ore de conversaţie: omul era fascinant dacă acceptai jocul că vorbim despre o chestie abstractă, doar că eu nu aveam nici un chef de om abstract şi îl tot duceam spre omul real, care face şi drege de capul lui, indiferent dacă e comunism sau capitalism. Practic, nu aveam subiect comun de conversaţie. Şi uite-aşa am ratat eu să fiu comunist. 

facebook.com/ Cristian.Ghinea.CRPE  

640px Boulevard Unirii jpg
Cu mîndrie despre România, cu luciditate despre români
România va construi și spitalele regionale și municipale (este greu de spus cînd), pentru că dacă acum este moda stadioanelor, cu siguranță va veni și cea a spitalelor.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Dependența de China
În discursul despre care aminteam mai devreme, Rishi Sunak propunea ca relațiile cu China să fie guvernate de acum înainte de un „pragmatism robust”.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Nota testamentară a lui Constantin Noica
S-au găsit, inevitabil, și hermenuți subtili, care să extindă „marasmul” nicasian asupra „discipolilor”.
Frica lui Putin jpeg
Dr.
Bine, dar de ce totuși au nevoie să-și pună la rever acest păcătos de dr.? Vanitate?
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Doar educația...
Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.
m simina jpg
Primul SMS din istorie
Fix treizeci de ani, așadar, de la primul mesaj scurt trimis (Short Message Sent) din istorie.
Iconofobie jpeg
Un demon atipic
Ambii reprezintă niște „realități” abstracte, imprecise, încărcate de mister și neclaritate semantică.
„Cu bule“ jpeg
Șofer de duminică
Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații.
HCorches prel jpg
Voi știți formula permanganatului de potasiu?
Așa era ea, o profesoară severă din cale-afară, la orele căreia nu se auzea nici musca.
radu naum PNG
Putem să vorbim despre un campionat prea mondial de fotbal?
Un minunat Panama-Oman va putea fi savurat la viitoarea Cupă Mondială. Sau un Brazilia – St. Kits şi Nevis, acolo să vezi distracţie! Nu s-au gîndit rău venerabilii.
p 7 WC jpg
Evitabila creștere a extremei drepte germane
Dar nu și în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) are, deocamdată, un succes neînsemnat.
Comunismul se aplică din nou jpeg
De ce se opune Austria
Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (I)
În limba engleză, termenul subject a rămas fidel sensului etimologic de supus.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Conferințele noastre, viitorul nostru
Cînd generația liceenilor de azi va ajunge la butoanele țării, sînt convins că ne va fi mai bine decît ne este acum!
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Presa acum 85 de ani și azi
Nu mai e vorba de o slujbă publică, destinată să lămurească în vreun fel pe privitor.
Frica lui Putin jpeg
Condiția de înger
abandonînd umanitatea pentru un scurt răstimp, a împrumuta aripile de la îngeri.
AFumurescu prel jpg
Interesul și fesul
Dacă nu mă credeți, întrebați-vă prietenii de pe Facebook, Instagram, Twitter, TikTok și ce alte rețele „sociale” vor mai fi fiind. În lumea virtuală.
m simina jpg
Abraham Lincoln de Ziua Recunoștinței
Abraham Lincoln este primul președinte american care a salvat un curcan de la sacrificare, dar nu cu ocazia Zilei Recunoștinței, ci de Crăciun.
Iconofobie jpeg
Întîmplări întîmplătoare
„Întîmplările” sînt piesele unui puzzle imens ce creionează o imagine aflată dincolo de puterea noastră de cuprindere.
„Cu bule“ jpeg
Vechea gașcă
Originea cuvîntului nu a fost lămurită, deocamdată.
HCorches prel jpg
Nu-i cazul să renunți
Din fericire, chiar și în cadrul acestor formări pe care le mai susținem, constatăm că numărul acestor profesori este în scădere.
p 7 WC jpg
Libertate de expresie pentru cine?
Expresia lui Musk „într-o manieră sănătoasă” permite o gamă largă de interpretări, unele dintre ele foarte restrictive pentru libertatea de expresie.
radu naum PNG
Comunismul se aplică din nou jpeg
Bucureștiul văzut cu alți ochi
Bucureștiul acela, bombardat de americani și apoi și de germani, era încă frumos și bogat.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.