Ce i-a apucat pe englezi să plece?

Publicat în Dilema Veche nr. 470 din 14-20 februarie 2013
Victime, procurori şi idioţi morali jpeg

Ei mereu vor să plece de unde sînt, îţi zic. N-au stare. Noi, irlandezii, ne-am trezit cu ei pe cap primii. De fapt, au ajuns să aibă un imperiu mare pentru că aveau mereu chef de ducă. După ce s-a terminat Pămîntul, au intrat în criză. Nu mai aveau unde să se ducă. Aşa e şi cu UE, li se pare prea mică pentru ei.

Asta a fost o tiradă pe cinste, pe care mi-a ţinut-o la Dublin un fost diplomat irlandez. Irlanda era pe cale să preia Preşedinţia rotativă a Consiliului UE, şi omul medita, la un pahar de vin, la soarta UE. Englezii erau de vină cam pentru tot ce nu e bine cu UE şi cu Irlanda. Să fii într-un oraş care e o copie minusculă a Londrei şi să întîlneşti atîta spirit antibritanic – e amuzant. La urma urmei, cine îi înţelege pe englezi? Dacă şi irlandezii... Omul meu e mîndru că are un nume imposibil de pronunţat, şi ţine să precizeze că e dintre acei irlandezi care nu au nume englezeşti. Aşa am aflat şi eu că sînt două feluri de irlandezi: ăia cu nume neaoşe, şi ăia care nu înţeleg cum au ajuns ei să aibă nume englezeşti. În plus, continuă el, sînt convins că faza asta cu ieşirea din UE, fluturată exact cînd o să avem şi noi preşedinţia... Îţi zic: au făcut-o dinadins.

În fine, marele discurs a fost ţinut. Un discurs major, atent pregătit – genul de adresare către lume care ar trebui să stabilească un nou curs, noi priorităţi. Adică genul de ieşire publică pe care şi-o permit politicienii de anvergură, şi lumea îi bagă în seamă. Şi asta pentru că vorbesc rar. De-asta n-ar putea „prezidenţiabilul“ Crin Antonescu să ţină un discurs major pe nici o temă, oricare ar fi ea. Dacă luni clămpăneşti la Antena 3, miercuri la Realitatea, joi înjuri RTV la telefon şi vineri tragi o ziaristă de sutien că te-a enervat cu vreo întrebare – lumea nu mai acordă importanţă spuselor tale. Dar să-l lăsăm pe Antonescu şi pe fanii lui să-şi consume la TV revoluţia bunului-simţ, şi să revenim la politicienii serioşi.

Deci – cum ziceam – premierul Cameron şi-a pregătit de cîteva luni ieşirea. Aşa cum se pregăteşte o ieşire în stil mare, zvonuri de presă, la modul – vedeţi că voi spune ceva important, nu vă spun acum, dar staţi pe recepţie. Apoi, era aproape sigur că va ţine discursul la Amsterdam – ar fi dat bine să zică ceva major pentru UE, de pe continent, şi într-o ţară mai apropiată ca viziune economică de Marea Britanie. Dar criza ostaticilor din Algeria a stricat ideea cu Amsterdam. Ceea ce i-a făcut pe cei de la The Economist să întrebe prin Olanda şi să descopere că oficialii de acolo au răsuflat totuşi uşuraţi: nu doriseră să-i zică omului în faţă, dar de ce să se numească „discursul de la Amsterdam“ o chestie riscantă, adică ce vină are Amsterdamul în povestea asta?

Şi deja vedem cu ce handicap a plecat Cameron în acest exerciţiu de comunicare. A crezut că lumea va analiza discursul său şi va medita asupra naturii puterii, a atribuţiilor şi raţionalităţii din spatele proiectului numit Uniunea Europeană. Pentru că, citit în sine, discursul nu are nici noutăţi flagrante, şi nici nu e atît de catastrofal pe cît ai înţelege din reacţii. Tocmai de aceea diplomaţia britanică a făcut un exerciţiu de damage control bazat pe ideea: vedeţi că premierul nostru a zis asta, nu ce zic alţii că a zis. Dar era prea puţin, prea tîrziu, valul se pornise: acum ţi-ai găsit, dom’le? Nu puteai aştepta să treacă furtuna înainte să te urci de capul tău pe acoperiş şi să-l iei la pilă?

Citind presa britanică faţă de cea de la Bruxelles, am avut senzaţia a două realităţi paralele. Acasă i-a prins bine. A făcut un giumbuşluc isteţ: a scăpat de gura ălora din partidul său care tot zic că Marea Britanie trebuie să iasă din UE, şi în acelaşi timp a oprit publicul conservator eurosceptic să fugă spre UKIP – partidul care a fost creat pentru a scoate ţara din Uniune.

Este ironic că Partidul Conservator, care a dus Marea Britanie în UE, propune acum un asemenea referendum. Ţara a intrat în ce era atunci Comunitatea Europeană, în timpul unui guvern conservator, iar opoziţia laburistă s-a opus aderării şi a promis un referendum pentru ca poporul să decidă. A venit un guvern laburist, a organizat referendumul, dar poporul a decis cu 67% că vrea să rămînă înăuntru. Apoi, în timp, s-a produs genul acela de schimbare majoră de poziţii, vizibile uneori în democraţiile care au partide destul de vechi, încît să observi cum se deplasează, ca plăcile tectonice sub ocean. Cam cum s-a transformat Partidul Democrat american din formaţiunea albilor rasişti din sud în partidul pro-minorităţi actual – cam aşa au schimbat laburiştii şi conservatorii locurile în ceea ce priveşte poziţia faţă de Europa. Şi adevărul este că premierul a reuşit să-şi calmeze tabăra eurosceptică din partid.

Nu mi-e clar însă dacă se aştepta la reacţii atît de reci din restul UE. Poate că, fiind prins în dezbaterile interne, el credea că toată Europa e preocupată de ce simt parlamentarii conservatori despre UE. Sau poate că nu i-a păsat de ce crede Europa. Cert este că a încercat să îndulcească mesajul. Omul chiar vrea să şurubărească la Uniunea Europeană. A făcut cu ochiul permanent taberei liberale pro-piaţă din Uniune, acel grup de ţări care cred că Franţa ţine ostatică Uniunea unor politici economice conservatoare şi exagerat de sociale. A cerut ca centrul financiar londonez să nu aibă de suferit de pe urma reglementărilor post-criză, şi o mai mare implicare a parlamentelor naţionale în deciziile UE. Dar, mai ales, a ţinut să precizeze Cameron: Marea Britanie nu cere ceva numai pentru ea, ci se gîndeşte la binele Uniunii ca atare şi vrea să o facem mai bună prin renegocierea regulilor. De pildă, nu se gîndeşte la un statut similar cu cel al Norvegiei şi Elveţiei. Acesta a fost un punct-cheie al mesajului. Norvegia şi Elveţia sînt parte a zonei economice europene. Adică aplică acquis-ul comunitar economic. Dacă ţările din UE ajung la concluzia că pe piaţa europeană se importă numai castraveţi de 12 cm, cu coadă alungită, atunci ţările deplin suverane Norvegia şi Elveţia adoptă şi ele ca regulă internă că acolo se vînd numai castraveţii de 12 cm, cu coadă alungită. Că aşa e cu suveranitatea într-o lume interdependentă – ceva ce suveranistul furibund Crin Antonescu mai trebuie să studieze.

De multă vreme, euroscepticii britanici dau exemplul acestor două ţări: de ce să nu fim şi noi ca Norvegia şi Elveţia? Că elveţienii şi norvegienii nu vor să adere deplin la UE, unde ar fi bine primiţi, e altă poveste. Dar a ieşi din UE pentru a fi ca ele nu prea are sens. Dacă euroscepticii sînt enervaţi de migraţie (şi ştiţi că asta e o temă majoră în Marea Britanie), atunci a fi ca Elveţia nu rezolvă nimic: Elveţia este parte a spaţiului Schengen, deci poţi merge acolo lejer dacă ai ajuns în Grecia sau ai trecut de Oradea. De fapt, Marea Britanie, care este în UE, dar nu e în Schengen, are control mai mare asupra propriei frontiere decît au Elveţia şi Norvegia, ca membre Schengen, deşi sînt în afara structurii politice a UE.

Da, e complicat – dacă e nevoie de nişte explicaţii cu desene la biroul preşedintelui Senatului, se face.

De fapt, Elveţia şi Norvegia sînt ca şi parte din UE, doar că lipsesc de la masa unde se iau deciziile. Şi aici ajungem la diferenţa de calibru: îşi permite Marea Britanie să lipsească de la masa deciziilor? De ce ai vrea să faci aşa ceva, cînd nostalgia pentru vremurile imperiale poate fi ostoită doar fiind parte din UE? Cînd ai sentimentul că insula ta e prea mică pentru ce ai fost odată, doar a fi important în ceva mai mare e soluţia. Ţin minte cînd am făcut documentare la Priştina pentru raportul meu despre poziţiile României şi Spaniei faţă de independenţa Kosovo – m-am întîlnit cu ambasadorul britanic acolo. O figură fabuloasă – se simţea Imperiul în el, îi plăcea rolul de vicerege, alături de ambasadorul american. Erau zile tensionate, şi încercau să-i aducă la masă să discute pe sîrbi şi pe kosovari. Omul juca la nivel mare, iar faptul că britanica Lady Ashton reprezenta UE avea şi asta greutatea sa. Chiar şi România conta în Kosovo, doar pentru că era membră UE – dar de ce aţi făcut obsesia asta cu recunoaşterea de către România? l-am întrebat pe un diplomat kosovar. A rîs şi a zis: amice, hai să fim deschişi, ne pasă de părerea voastră doar pentru că sînteţi în UE şi noi vrem să lucrăm cu UE, dacă nu eraţi membri ne păsa de părerea voastră cam cît ne pasă de ce crede Kazahstan-ul despre noi. România mai are încă de învăţat că va conta mai mult în jocurile externe atunci cînd va folosi inteligent rolul de membru al UE.

Marea Britanie ştie, a învăţat şi o face excelent. Ce va rămîne însă din asta, dacă va fi ca Elveţia? A fi parte din politica externă comună a unui bloc de jumătate de miliard de locuitori înseamnă cu totul altceva decît a face doar politică externă proprie – chiar şi atunci cînd te numeşti Marea Britanie. Ironia este că britanicii au fost deosebit de eficienţi în a acapara poziţii în diplomaţia europeană şi fac în mare măsură jocurile în noul serviciu diplomatic european, alături de germani.

Iar dacă vrei să faci o Uniune mai bună, mai liberală, mai capitalistă, mai puţin franceză, tocmai aşa ţi-ai găsit să faci asta, plecînd de la masa deciziilor? Probabil cel mai greu au durut la Londra declaraţiile aliaţilor tradiţionali. Acelor ţări ca Danemarca sau Olanda, care împărtăşesc opiniile economice ale Londrei, care sînt critice cu politica agricolă comună, care ar dori mai puţină Europă socială şi mai puţine reglementări – lor li s-a adresat Cameron în primul rînd, şi nu degeaba ar fi trebuit să se numească „discursul de la Amsterdam“. Dar de acolo, reacţiile au fost reci spre glaciale. „Nu avem nici o intenţie să urmăm drumul lui Cameron. E în interesul Danemarcei să avem relaţii cît mai strînse cu centrul Europei. Avem relaţii strînse cu Germania, Franţa, Suedia, Olanda. Nu ne vom schimba poziţia faţă de UE dacă Marea Britanie decide să părăsească Uniunea“, a spus ministrul danez al Afacerilor Europene. O adevărată palmă: să-ţi zică aliatul tău tradiţional că poţi să-ţi vezi de drum şi că el are relaţii strînse cu Franţa... Cameron are dreptate în anumite puncte, a zis ministrul de Externe olandez, dar „poţi reforma UE din interior, nu fugind. Guvernul olandez nu doreşte redefinirea relaţiei sale cu UE.“

În aceste condiţii, insulta ministrului de Externe francez Laurent Fabius a fost doar cireaşa de pe tort: „dacă Marea Britanie decide să iasă din UE, îi vom aşterne covorul roşu“ – asta în răspuns la declaraţiile englezilor că le vor întinde covorul roşu francezilor cu bani care vor să fugă de taxele socialiste de la ei de acasă.

Şi dacă, totuşi, e doar aşa, o criză trecătoare? Dacă englezii trăiesc la nivel colectiv povestea care ne loveşte pe toţi regulat în viaţă? Ştiţi genul acela de dor de ducă, ne apucă din cînd în cînd. N-ai stare. Pleci. Şi cum ai plecat, te întrebi ce-ţi veni, şi vrei să te întorci.

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
image
Rușii au pierdut încă 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că Rusia a pierdut alți 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore. Aceste pierderi se adaugă la totalul forțelor rusești între 24 februarie 2022 și 16 iunie 2024.
image
Bătaie ca în filme între fanii Angliei și Serbiei la Gelsenkirchen înaintea meciului celor două echipe de la Euro 2024. Meci cu grad ridicat de risc VIDEO
Un fan al Angliei și un ofițer de poliție din Germania s-au ales cu răni grave după ce huliganii au atacat un bar în care suporterii Serbiei sărbătoreau înaintea meciului Serbia - Anglia de la Euro 2024, care va începe la ora 22.00.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.